Mă rătăcesc în propriul meu labirint
*
Am pornit de dimineață spre jungla cea împleticită, deşi părea aproape, am făcut vreo 5 kilometri cu o maşină de teren. Un bărbat, brunet, cu un ten mai închis, s-a apropiat de noi. Nu ne-a spus nimic, doar l-am urmat.
Pasul uriaş, pe care l-am făcut intrând în jungla întunecoasă, a fost hotărât. Acum nu mai conta răzbunarea mea pentru Vik, voiam doar să o găsesc pe Clarissa vie şi nevătămată. Oare era rătăcita undeva pe aici? Sau încă nu a ajuns..sau poate ea are o altă destinație.
Am mers aproape 4 km, cel puțin aşa cred, mi-ar fi plăcut să avem un kilometraj la noi.
- Ne oprim aici, ne atenționă tipul brunet.
- Cât mai avem? l-am întrebat eu.
- Aproape 8 kilometri, îmi răspunse el sec.
- Cum naiba...am încercat să mă calmez. John ne-a spus că sunt doar vreo 7 km de străbătut..
- Treaba e să vă duc în siguranță, accentuă el ultimul cuvânt sau preferi partea cea mai sălbatică a junglei? se ridică el în picioare, impunându-se în fața mea. Erau doar vreo 10 centimetri între noi.
- Ok.. am lovit în gol cu piciorul. M-am îndepărtat puțin de ei şi m-am sprijinit de un copac, care era mult prea diferit de acei copaci din pădurea mea. Avea liane, era foarte jos, putea să ascundă foarte bine un animal sălbatic în coroana lui.
Eu mă gândeam doar la Clarissa. Nici nu ştiu de ce îmi era mai teamă, de pericolul din junglă, pe care îl poate întâlni sau că Vik o va găsi înaintea mea şi... Nu, nu puteam să o rostesc.
- E bine că ne-am abătut de la drum, John ne-ar fi trimis direct în mijlocul pericolului, zise Xander.
Pe bună dreptate, eram tatăl lui Abby. Mă ajuta, tocmai cu speranța că nu am să mă mai întorc.
- Şi ați acceptat să veniți..?
- Da, şi nu e pentru că iubesc pericolul, ci pentru că îi sunt îndatorat până gât lui John.
- Stai liniştit, nu cer detalii. Vreau doar să ajungem la destinație.
- E o femeie, nu?
- Poftim?
- La mijloc e vorba despre o femeie.
- Da. E atât de evident?
- Vrei o țigară?
- Nu, nu fumez.
- Şi tipul acesta a răpit-o?
- E complicat, am râs eu. Eu sunt cel care am răpit-o, apoi ne-am îndrăgostit, ea mă crede mort pentru că eu am făcut-o să creadă asta şi acum a mers să mă răzbune, iar acest tip e duşmanul meu.
- Uau, mai trase el un fum, e complicat cu adevărat şi straniu.
- Trebuie să o găsesc cât mai repede, înainte ca să se întâmple ceva.
**
Am mai mers câțiva kilometri, nu mi-am dat seama cu exactitate, dar nu mai aveam răbdare, voiam să o găsesc, să o știu în siguranță și nu în mâinile nenorocitului acela de Vik.
- Ne oprim aici, spuse tipul brunet.
- Nu că mi-aș dori să întreb din nou, dar de ce naiba nu putem continua drumul? am ridicat eu tonul.
- Înnoptăm aici, e mai sigur așa. Mâine de dimineață vom porni la drum.
- Mergem ca niște idioți prin jungla asta și tot ceea ce îmi spui e că mai avem, că nu am ajuns. Ne învârți în cerc? m-am apropiat de el, furios, încercând să mă impun.
- Înnoptăm aici, dacă vrei să o iei de unul singur la drum, nu ai decât să faci. Eu nu sunt responsabil pentru pericolul de aici.
- Fir-ar să fie!
Nu am făcut nici măcar un foc, asta pentru a nu fi detectați, noroc că aveam niște lanterne la noi, tipul brunet stătea la poalele unui copac. Nu puteam să stau întreaga noapte gândindu-mă doar la ce i s-ar putea întâmpla Clarissei, dacă nu ajung la timp.
- Eu merg mai departe, noaptea ne va fi mult mai ușor, nu ne vor vedea. Chit că rămâneți aici, eu merg mai departe, mi-am luat rucsacul în spate și m-am îndreptat spre ..nu știu, pentru că habar nu aveam unde trebuie să ajung.
- Nu e cazul să faci pe viteazul acum, spuse tipul brunet. E periculos, iar dacă vei fi ucis, nu te va mai ajuta deloc, nu?
- Tu chiar nu înțelegi, nu-i așa? Femeia, pe care o iubesc, poate să fie în mijlocul junglei, fiind în pericol sau pe mâinile acelui om..am strâns pumnii.
- Cum arată această femeie?
- Ce naiba contează? Nu e important acest lucru..! Deveneam din ce în ce mai furios..răbdarea mea avea o limită, iar acest tip, avea să o încalce.
- Te grăbești, iar graba nu duce nicăieri. Acum câteva zile, am condus o domnișoară, extrem de tristă, era împreună cu câțiva bărbați foarte bine echipați, i-am lăsat exact în locul unde am să vă las pe voi. Nu știu dacă despre ea este vorba, dar e singura femeie care a trecut pe aici, dorind să traverseze jungla, fără teamă, însă era foarte îndurerată, ca și cum ar fi pierdut pe cineva.
Am închis ochii, mă durea până în adâncul sufletului, ceea ce mi-a spus. Era îndurerată din cauza mea, am făcut-o să creadă că m-a pierdut, nu doar pe ea, ci pe toți cei dragi mie, pe toți i-am făcut să creadă același lucru. Sunt un nemernic!
- E..e ea, am spus eu aproape fără glas, am deschis ochii și tipul brunet mă privea.
- Nu mă interesează motivele voastre de ajunge la acea casă, eu vă ajut, fără să mă implic. Poate toți căutați același lucru, dar cu riscul că mă repet, vă spun răspicat, jungla aceasta e periculoasă, nu mă refer doar la animalele de aici, ci vorbesc despre oamenii, care locuiesc în mijlocul ei, e o adevărată fortăreață acolo, nu veți putea intra atât de ușor, sunt puțini care se întorc, și nu sunteți singurii, pe care îi conduc.
- Știu ce încerci să faci, dar nu mă întorc, merg direct acolo, nu-mi pasă de pericol, vreau să știu că femeia mea este bine.
- Atunci, ascultă, pornim la dimineață.
Nu am avut încotro decât să fac așa cum a zis, știa mai bine decât oricine ce se află acolo. Poate nu era Clarissa, dar..sigur era ea, tristă și îndurerată. I-am făcut mai mult rău decât bine, nu știu să am grijă de lucrurile importante. Ivy avea dreptate, sunt un idiot, care e obsedat de o răzbunare prostească.
M-am așezat pe sacul meu de dormit, deși voiam să merg să o caut, trebuia să stau. Iar așteptarea asta prielnică, era insuportabilă pentru mine.
- Ți-aș oferi o țigară, dar ai spus că nu fumezi. Ceva de băut? îmi întinse el o sticluță mică argintie.
Am luat-o fără să mă gândesc de două ori și am sorbit câteva înghițituri, era o tărie al naibii de tare, ceea ce nu am băut de mult, dar acum aveam nevoie de ceva să mă facă să potolesc focul acesta, care ar arde totul în jur doar pentru a o găsi pe Clarissa.
- Mulțumesc, i-am întins eu înapoi sticluța, iar el o luă și bău din ea.
- O vei găsi, știm măcar că nu rătăcește prin jungla asta, zise Xander.
- Da, dar eu rătăcesc în propria mea junglă, care a devenit propriul meu labirint.
- Nu e ușor să ai răbdare, dar merită, nu?
- Merită totul, i-am luat eu sticla și am băut din ea. Tu ai vreo iubită, soție, prietenă?
- Soție..și un copilaș, pe care nu l-am văzut de când s-a născut.
- De ce?
- Să spunem doar că ea nu e de acord cu tot ce fac eu, așa că a plecat, gravidă în aproape nouă luni. Am fost la spital și nu m-a lăsat să-mi văd fiul.
- Și nu ai mai încercat?
- Nu, luna viitoare face un an. Am știut că vrea libertate, i-am oferit-o, asta pentru că o iubesc, însă..trebuia să renunț la afacerile cu John și să-mi văd de familia mea, dar datoriile m-au adus în situația asta.
- De ce naiba ai acceptat să vii?
- De ce? Pentru că îi sunt dator lui John..
- Pentru că îi ești dator lui John, am spus amândoi.
- Exact.
- Ți-aș da un sfat, dar eu sunt un om de nimic, cum ai putea să primești sfaturi de la mine? i-am întins sticluța.
- Păstreaz-o, ai mai multă nevoie de ea, decât mine.
Așa era, dar cu cât credeam că-mi înec gândurile, cu atât apăreau mai multe și din ce în ce mai multe, mă făceau să mă simt mizerabil. Ce ar fi făcut Mark în locul meu? Ar fi mers până la capătul lumii pentru Maya, dar tot nu a renunțat la răzbunare, eu de ce aș face-o? De ce mă gândesc să o fac? Fir-ar să fie, Clarissa! Ai intrat în sufletul și mintea mea și nu mai pot să te scot de acolo, am mai luat o înghițitură bună din sticluță. Asta, până am golit-o.
- Blake, trezește-te!
- Ah..
- Trezește-te, trebuie să pornim la drum, i-am auzit vocea lui Xander.
- Ah, mă durea capul îngrozitor, nu era tocmai o zi bună pentru a fi mahmur, nu m-am gândit la acest aspect, înainte să mă îmbăt.
- Vrei să mai stăm?
- Nu, m-am ridicat eu.
- Ești ok?
- Da, doar mahmur..
- E de înțeles.
Și am pornit din nou la drum, după ce mi-am strâns lucrurile, am reușit să beau puțină apă, pentru că stomacul meu doar atât suporta în acest moment.
- De aici un kilometru direct în față, veți observa clădirea, ne anunță tipul brunet.
- Mulțumesc, i-am întins mâna, dădu mâna cu mine.
- Călătoria vă aparține.
***
Am reperat casa, am reușit să trecem de cei doi paznici obosiți, deoarece cei doi însoțitori ai mei s-au ocupat de ei, i-au pus la pământ, lovindu-i cu arma în cap.
Era o casă lemn, cu două etaje.
- Ne împărțim, unul stă de pază aici, iar eu cu oricare dintre voi doi, voi intra în casă.
Eu și Xander am intrat în casă, pe o ușă din spate, care a dat direct în bucătăria nefolosită. Îmi era teamă că ar putea fi doar o capcană, să vin aici doar pentru ca John să scape de mine, ca tipul acela brunet, să inventeze că a văzut-o pe Clarissa, când de fapt nici nu a fost aici. Mă gândeam la mii de posibilități, trebuia să fiu precaut, să fiu pregătit pentru orice situație.
Nu se auzea nimic, dar ce anume păzeau acei oameni, dacă nu pe cineva. Speram să nu fie o pistă greșită, să ajung prea târziu.. Țineam arma în mână, fiind atent în jurul meu.
Am ajuns într-o cameră unde era o masă mare, mi-a atras atenția scaunele răsfirate prin cameră și mai ales cârpele pătate cu sânge aruncate pe podea. În față se observa ușa de la intrarea în casă, oare erau și acolo niște paznici?
- Ps, îmi făcu semn Xander să urcăm la etaj. Nici măcar nu observasem scările, care duc la etaj.
Am ridicat din sprâncene, în semn că da. Am luat-o amândoi spre scări, am pășit pe primele trepte, când am auzit un zgomot, precum o lovitură, am zărit o ușă mică și subtilă în podea, exact în spatele nostru, sub covorul prăfuit, pe care l-am dat a o parte.
- O ușă secretă, am bătut ușor cu piciorul.
Normal, subsolul era locul potrivit pentru a se ascunde. Am ridicat ușa și așa cum mă așteptam, am dat peste niște scări, care mergeau direct la subsol. Ce isteț putea să fie Vik, ascunzătoarea perfectă, în subsolul unei case părăsite din mijlocul junglei din Amazon.
- Cobor eu primul, spuse Xander.
- Nu e nevoie, poți rămâne aici să stai de pază, cobor singur.
- Nu știi câți oameni sunt, te pot ucide într-o secundă.
O împușcătură deasupra capetelor noastre, ne-a distras complet atenția. Noroc că glonțul a atins doar tavanul.
- Armele jos, acum, altfel voi avea grijă să nu ratez.
Ne-am întors amândoi și am observat că suntem înconjurați, iar vocea, care mi-a făcut inima să bată într-un ritm accelerat, venea de pe scările de la etaj. Am ridicat mâinile în semn de predare, l-am sfătuit și pe Xander să facă același lucru.
- Blake! aproape că scoase un țipăt. Ce..avea arma îndreptată spre noi, era Clarissa, dar una mai puternică, nu aș fi crezut vreodată că va avea curajul să tragă.
- Blake? am auzit vocea lui Sean din dreapta noastră.
De unde naiba au apărut cu toții? Parcă nu era nimeni aici.
- Nu, nu poți fi tu..Clarissa mă privea cu ochii înlăcrimați, ținea ațintită arma spre mine, dar eu am lăsat-o să cadă.
- Eu sunt..
- Ești mort, nu poți să fii tu, țipă ea, ce fel de joc murdar e acesta?
- Clarissa, calmează-te, o rugă Sean, e chiar el, nu e nici un joc.
- Ești viu..aici.
- Da, i-am zâmbit eu.
Dar tot nu înțelegeam cum de ea a fost cea care ne-a ieșit în cale, ar fi trebuit să fie oamenii lui Vik. Calculul nu-mi ieșea.
- Cum..cum e posibil? Până și Vik a fost convins că ești mort..
- Clarissa, am făcut eu câțiva pași spre ea, urcând primele trepte ale scării.
- Nu te apropia de mine! Stai exact acolo unde ești, să nu îndrăznești să te apropii! Nu poți fi real, spuse ea printre lacrimi.
- Iubito, inima îmi bătea cu putere, îmi fusese foarte dor de ea. Te rog, lasă arma jos, să vorbim.
- Nu, nu poți fi real, nu-i așa, Sean? iar atunci a căzut, leșinând, am reușit să alerg spre ea, încât să nu cadă pe scări.
După câteva minute
- Poți să intri să vorbești cu ea, mă anunță Sean, care nu schiță nici măcar un zâmbet și nu scoase nicio vorbă. Părea foarte supărat pe mie, iar eu îl înțelegeam.
Am intrat în camera unde era doar o saltea pe jos, două fotolii în partea stângă a camerei, iar pe partea dreapta un dulap și un birou cu sertare și un scaun.
Ea stătea cu spatele la mine, uitându-se prin fereastră la junglă.
- Clarissa, am șoptit eu.
- M-ai mințit, Blake, în cel mai josnic mod posibil, zise ea printre lacrimi, suspinele ei erau ca și niște cuțite pentru mine, înfipte adânc în rănile mele. Se întoarse și mă privi, îi era greu să o facă, o înțelegeam. Am dezamăgit-o, îmi asumam toată vina pentru acest lucru.
- Nu trebuia să o fac, dar am făcut-o. Nu am crezut că în acest fel te voi pune în pericol, că vei veni până aici după Viktor, doar pentru a te răzbuna pe el.
- Nu ai habar cât de distrusă am fost când am aflat că ai murit, exact după ce Sam a pățit același lucru. Știi cât am plâns? Câte nopți nedormite? Nu am putut să mănânc, să respir sau să trăiesc fără tine, iar tu ai fost bine mersi..Nu pot să cred Blake cât de hain poți să fii.
- Te rog, ascultă-mă, a trebuit să mint pe toată lumea, altfel nu aveam cum să duc mai departe această răzbunare mai departe. Nu putem să-l las pe Vik să-mi scape printre degete, trebuia să fac ceva, iar fiind mort pentru el, puteam să pun la cale un plan de a-l distruge.
- Și ai preferat să stai departe de noi, știi că ai o nepoțică, pe care nici nu ai văzut-o? Familia ta a crezut în tine, eu am crezut în tine! Am venit până aici pentru tine, crezând că te ajut..dar tu..
- Clarissa, m-am apropiat de ea.
- Nu, nu te apropia de mine, își șterse ea lacrimile. L-am învinuit pe Sam, că a fost cum a fost, pe Vik că e un om fără scrupule, dar ești exact ca el. Nu-ți pasă de nimic, de nimeni, vrei doar să-ți fie ție pe plac, vrei să te răzbuni, crezând că în viață asta este totul!
- Clarissa, am prins-o de mâini, deși s-a opus. Te iubesc și sunt aici pentru tine, pentru că am aflat că ai venit.. Nu am putut să mă gândesc la altceva, decât la tine și la siguranța ta.
- Ai fi venit oricum.. pentru că Vik e aici.
Am îmbrățișat-o forțaț, pentru că începuse să plângă în hohote, dar ea mă lovi cu pumnii în piept, îmi țineam în frâu lacrimile. Nu-mi plăcea să o văd așa, tristă, dezamăgită, distrusă, iar totul din cauza mea.
-Pleacă! Aș fi preferat să te știu mort, decât să aflu cât de nemernic poți să fii, a ieșit ea din încăpere.
În acel moment aș fi fost în stare să încasez o sută de pumni, chiar o împușcătură, decât acele cuvinte reci și dure primite din partea ei. Atunci am realizat că pot să o pierd, ba chiar poate o și pierdusem, iar inima mi se sfâșia de durere. O iubeam din tot sufletul, dar cum aveam să-i demonstrez asta acum?
M-am întors să ies din cameră, dar am dat nas în nas cu Sean.
- Frate, am zis eu. De ce naiba ai acceptat să o aduci aici?
- Frate? Am crezut că frații, sunt acele persoane, care își spun totul, nu care își ascund lucruri importante.
- Suntem chit, ok? Nici tu nu mi-ai spus despre tine și Kate, iar eu am acceptat situația.
- Nu e același lucru, ai făcut pe toată lumea să creadă că ești mort. Știi ce înseamnă asta? Că am suferit cu toată lumea, am avut grijă ca viitoarea mea soție să nu se îmbolnăvească, să nu devină depresivă, pentru că și-a pierdut acum ambii frați, punctul ei de sprijin, să o încurajez pe Maya și să am grijă de Taylor, să-i răspund la întrebarea Unde este unchiul Blake? Să am grijă ca iubita prietenului meu cel mai bun să nu devină depresivă, să nu-și ia viața, să treacă cu bine peste toată durerea, ba chiar să accepte să se răzbune, crezând că așa îi va face un bine. Aș fi acceptat orice, dar asta e prea de tot, e mult prea josnic și pentru tine. Neil te ajuta, dar ai luat-o mult prea personal această răzbunare.
- Sean, Vik e cel care mi-a ucis părinții și fratele. Nu pot să stau cu mâinile în sân, iar Neil nu se va ocupa de el niciodată.
- Răzbunarea nu e totul. Clarissa a găsit o metodă, iar acum Vik e acolo unde trebuie să fie, la fel și toate afacerile lui. Tu ai fost prea orbit să gândești limpede.
- Stai că nu înțeleg, Vik e mort?
- Nu, e închis pe viață, într-o închisoare cu maximă securitate împreună cu alți interlopi. Clarissa i-a făcut pe toți să-l turneze pe Vik, iar asta i-a adus lui Neil o satisfacție, pentru că a strâns suficiente probe împotriva lui.
- Dar Will? Will îi poate prelua oricând afacerile.
- Will? Nu are ce să preia, i-au confiscat totul simplu și ușor, iar toți cei care i-au turnat sunt în închisoare, parteneri de celulă. Iar Will e de partea noastră, el e cel care ne-a ajutat să ajungem pe urmele tatălui lui.
- Ce naiba spui acolo? Will, același Will, pe care noi îl știm?
- Da.
- Și dacă Vik e la închisoare, de ce se spune că ar fi aici?
- Pentru că l-am păstrat liber, ideea Clarissei, la cât de mulți dușmani are, toți vor veni aici, iar Neil îi va prinde rând pe rând. Am venit aici pentru că știam că cineva îl caută, dar nu ne-a așteptam să fii tu acela.
- Nu pot să cred, cum s-au întâmplat aceste lucruri.
- Se pare că moartea ta a schimbat câte ceva. Mă bucur că ești printre cei vii, dar vei avea ocazia să-ți iei singuri revanșa, pentru că Neil nu te va lăsa liber atât de ușor.
- Nu pot să cred..Sean, Clarissa..
- Nu, las-o în pace, acesta este sfatul meu.
- Sean, l-am strigat eu din nou, înainte ca el să iasă din cameră. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat.
- E prea târziu pentru păreri de rău, dar pot spune că și mie îmi pare rău că am însemnat atât de puțin pentru tine. Și nu mă refer doar la mine. E mai bine să pleci, înainte ca Neil să ajună. Deși va fi pe urmele tale, acum că știe că ești cu adevărat în viață.
Fir-ar să fie!
~*~