* Capitol nou! Am trecut pragul de 20k si nici nu stiu cum sa reactionez. Din pacate, nu pot face nimic mai mult pentru voi, decat sa va multumesc din suflet si sa postez in continuare. Sunteti minunati si sper sa ramaneti alaturi de mine si de carte pana la sfarsit. Sper sa va placa acest capitol, pentru ca mie imi place cum mi-a iesit si voi adora sa scriu capitolele acestea in care apar ei doi. Va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile, daca sunt. Lectura placuta! *
Tunelul parca devenea din ce in ce mai ingust si lui Harry parca ii era din ce in ce mai greu sa respire. Nu, nu era claustrofobic, dar nu mai simtise niciodata o asa adrenalina si frica. Simtea ca alearga prin tunelul ala de ore intregi desi abia trecuse un minut de cand se despartise de Mira. Isi simtea inima batand atat de repede, si inima micutei Ann' langa a lui, batand la fel de repede. De parca inimile lor incercau sa se sprijine reciproc. Harry era mai mult in grijorat pe Ann' si Mira decat pentru el. Mira ramasese in urma, pentru a opri gardienii, dar Harry nu credea ca va reusi sa ii opreasca atat de usor. Era atat de micuta si in Harry se instala gandul ca gardienii sa o raneasca. Daca asta avea sa se intample, Harry jura sa se intoarca dupa ei si sa le rupa capul unul dupa unul.
Suspine dureroase pentru urechile lui ieseau din gatul lui Ann' care se cuibarise cat putu de mult la pieptul lui Harry. Nu stia ce se petrece, dar intr-un fel era linistita. Era cu ingerul, ingerul avea sa o pazeasca. Harry mari pasul, vrand sa iasa cat mai repede din tunelul asta si sa plece de aici. Avusese timp sa se gandeasca unde aveau sa mearga. Initial se gandi la un apartament din oras pe care bunica Mirandei il lasese ei dupa ce murise, dar era mult prea departe de aici, si Ann' era atat de rece. Se hotarase sa se cazeze la un hotel din apropiere. Nu avea masina, asa ca trebuia sa mearga pe jos. Hotari sa nu mearga prin locurile publice, pentru ca o avea pe Ann' in brate care nu arata ca o persoana normala in acest moment si nu dorea sa atraga atentia. Avea sa mearga prin palcurile de paduri ce acopereau parcurile. Stia un drum care il va duce direct in spatele parcarii a unui hotel deloc scump si acceptabil.
Pietrisul de sub picioarele lui scartaia la fiecare pas si in urechile lui Harry, suna ca o melodie. O melodie enervanta. Mai auzea voci infundate, dar erau departe si Harry spera ca Mira reusise sa ii opreasca.
Dintr-o data, isi simti cum buzunarul stang din spatele blugilor devine mai usor si isi dadu seama ca ii cazuse portofelul. Se opri brusc, alunecand putin pe pietris si se intoarse. Intunericul nu ii permitea sa vada prea multe, dar putea observa silueta portofelului, stand pe jos, deschis. Avand grija sa nu o loveasca pe Ann', isi canaliza toata forta in mana stanga pentru a o sustine, si cu intinse mana dreapta apuca portofelul de pe jos. Rasufla usurat ca il simtise si il baga inapoi il buzunar. Un al suspin dureros se strecura printre buzele uscate ale lui Ann'. Harry isi simti sufletul cum se rupe. Tremura atat de tare in bratele lui si nu stia daca de frica sau frig. Banui ca amandoua. Trupul ei era atat de mic si slab incat Harry simtea ca ar cara o cutie de marim medie, nicidecum o persoana. Parul ei cadea peste mana lui care ii inconjura spatele mic, dar Harry il putea simti in timp ce alerga. Era aspru si tare, era o amestecatura de par, praf si pamant. Harry nu putea simti repulsie totusi. Chiar si asa, cu parul acela tare si aspru, cu corpul ei atat de mic si slab, cu lacrimile atat de mari care ii pateaza obrajii si cu suspinele atat de adanci care ieseau dintre buzele ei, era frumoasa. Era superba.
—Vom iesi de aici, bine? Ai incredere in mine, Ann'. Ii sopti in timp ce isi strecura bine portofelul inapoi si isi verifica si telefonul, impingandu-l in celalalt buzunar cat de bine putu. O restabili pe Ann' pe ambele brate apoi incepu din nou sa alerge prin tunel.
—La dracu', cat de lung e tunelul asta? Marai pentru el si chiar atunci incepu sa se vada o mica raza de lumina in fata. Harry simti cum inima creste in el de bucurie si continua sa alerge.
—E bine Ann'. Vom iesi de aici imediat. Ii sopti el lui Ann', chiar daca aceasta nu reactiona in nici un fel. Stia ca il intelege, nu isi pierduse mintile cum spune toata lumea, era doar intr-o stare de soc continua. Pietrisul de sub ei parca scartaia si mai tare acum, si raza de lumina incepea sa devina din ce in ce mai mare. In spate nu se auzea nici o voce si lui Harry i se parea sinistru acum. Era chiar sub institut, sub celule, sub camera asistentelor, sub biroul scorpiei. Sigur auzise de acest incident si Harry isi imagina cum statea acum pe scaunul de birou, gandindu-se la moduri prin care sa il bage pe el la inchisoare.
Dar Harry gresea, pentru ca directoarea nu facea asta. Era adevarat, era in biroul ei, stand pe scaun, dar nu planuia nimic care sa il faca pe Harry sa afunde inchisoarea. Statea cu coatele pe birou si barbia in palme, ascultand-o amuzata pe doamna Chesterfield cum ii povestea ceea ce se intamplase. Un ranjet se afla in coltul stang in buzelor.
—...iar asistenta Mira a spus ca i-a scapat. Au iesit pe trapa si dusi au fost. Doamna Chesterfield isi incheie discursul cu o injuratura strasnica. Directoarea isi stranse buzele.
—Si voi o credeti pe asistenta Mira? E sora lui, normal ca au scapat. Spuse ea pe un ton veninos. Directoarea vazu in ochii batranei o sclipire, semn ca incepuse sa isi dea seama cu adevarat ce se intamplase. Directoarea ofta. Toata lumea era atat de idioata.
—Ce o sa facem, doamna directoare? A fugit cu pacienta si noi nu vom face nimic? Am cateva idei prin care putem sa ii aducem inapoi si sa ii pedepsim. Directoarea statu putin sa se gandeasca. Nu dorea sa le auda. Fiecare idee va contine presa si directoarea nu va permite asa ceva. Presa nu putea scrie nimic despre institut. Losture nu trebuia sa devina punctul de atractie al oamenilor, trebuia sa ramana in umbra cum a fost si pana acum. Doar platea milioane in fiecare luna pentru a tine presa la distanta de Losture. Erau multi bani, dar nu le simtea lipsa. In plus, avea liniste prin asta, stiind ca, chiar daca cineva s-ar fi dus sa se planga de institut, presa nu ar fi venit deloc aici. Resusise sa isi construiasca zidul de aparare in jurul institutului si nu va distruge acest zid din cauza unui baiat prost si indragostit si din cauza unei paciente nebune care avea sa moara oricum.
—Ei, doamna Chesterfield, de ce sa ne agitam atat de rau pentru ei? Eu zic sa ii lasam in pace. Batrana icni la auzul cuvintelor directoarei si privirea ii deveni manioasa.
—Adica ii lasam in pace de tot? Baiatul chiar scapa cu pacienta? Intreba ea si directoarea chicoti, clatinandu-si capul.
—Nu, bineinteles ca nu. Dar sa il lasam sa creada asta. Sa il lasam sa petreaca putin timp cu iubirea vietii lui. Batrana chicoti, iar directoarea ranji.
—Baiatul asta m-a insultat groaznic prin ceea ce a facut, si nimeni nu o scape fara pedeapsa. O sa ii gasesc si or sa sufere amandoi, o sa am personal grija de asta. Vocea ii era una intunecata si batrana se cutremura. Ii placea ideea.
—Cum doriti, doamna. Spuse doamna Chesterfield si incepu sa faca pasi marunti in spate, pentru a pleca din birou.
—Vreau ca totul sa mearga normal astazi, fara exceptii. Si ai grija ca nimeni sa nu sufle o vorba.
Batrana dadu din cap.
—Nici nu au cum sa sufle, ar insemna sa incalce juramantul. Ii raspunse si directoarea aproba din cap, multumita. Se simtea bine stiind ca are control asupra tuturor.
*
Rasuflarile lor scoteau aburi atunci cand ajunsesera in fata scarii de lemn putedra. Trapa de care ii zisese Mira se dovedi a fi de fapt niste scandure rupte si putrede. Harry statu un minut si se gandi cum avea sa urce scarile cu Ann' in brate. Excluse posibilitatea de o pune sa urce singura in timp ce el o tragea de mana. Coprul ii tremura atat de tare si cu siguranta nu il putea folosi in nici un fel. Gasi pana la urma o solutie, si o aseza pe un umar, astfel incat sa atarne cu capul in jos de la talie. Bineinteles ca Ann' se speria atunci cand Harry ii schimba pozitia, si lucrul asta il duru.
—Shh, nu ai de ce sa te temi, esti cu mine acum si nu o sa ti se intample nimic rau. Bine?
Dupa asta reusi sa o aseze pe umarul lui astfel incat sa fie sigur ca nu o sa cada. Ii parea rau ca o tine cu capul in jos, dar era singurul mod mai sigur de a de urca scarile. Scari care scartaiau si care stateau sa cada in orice secunda. Dadu rapid scandurile deopartea si iesi afara din tunel, la suprafata.
Harry simti ca putu sa respire din nou. Inspira puternic, umplandu-si plamanii cu aer curat. O auzi si pe Ann' cum incearca sa respire si o intinse usor pe iarba. Parul negru ii cazuse pe fata, impiedicandu-l sa ii vada chipul, asa ca profita si se intoarse spre mica gaura din care tocmai iesise. Nu se vedea nimic acolo, nici macar scara si daca nu ai sti adevarul, ai crede ca e o gaura de canalizare. Puse scandurile la loc, si se uita in jur. Vazu si institutul, mare si si impunator, dar era departe, si acum Harry intelegea de ce mersese atat. Se afla intr-un camp. In stanga putea sa vada o padure, asa ca avea sa o ia pe acolo. Tot ce trebuia sa faca era sa ocoloeasca institutul si sa ajunga in oras. De acolo se descurca.
Un zumzet se auzi si Harry isi aduse aminte ca o lasase singura pe Ann', in iarba. Se intoarse rapid si mare ii fu mirarea vazand-o pe Ann' in genunchi, incercand sa se ridice. Harry facu pasi mari si din trei pasi ajunse la ea. Ann' tresari cand ii vazu bocancul aparand asa rapid in fata ei si cazu inapoi pe iarba, cu icnet. Harry tresari si se apleca rapid spre ea, vrand sa vada daca s-a lovit.
Dar se simti el lovit din plin, atunci cand Ann' isi smci capul si il privi direct in ochi. Harry se cutremura atat de tare incat cazu si el in fund pe iarba, langa ea. Chipul ei era alb, prea alb. Ochii ei, la lumina erau superbi. Nu mai vazuse un albastru atat de curat si totusi atat de trist. In jurul ochilor se vedeau niste cearcane proeminente, doua pungi negre care ii puneau culoarea ochilor in evidenta si mai tare. Buzele eraucrapate si uscate, dar mari si pline, si Harry isi dadu seama ce buze are Ann'. Niste buze care te baga in racori. Era superba, aici, stand pe camp la lumina clara a zilei, dar ce nu ii placea lui Harry era ca inca tremura puternic si din ochi ii cadea ocazional o lacrima. Cu mainile tremurande, si le intinse spre chipul ei. Din fericire pentru el, Ann' nu se feri, ci se lasa atinsa de el. Se lasa atinsa de inger.
Mainile lui ii atinsera usor fata, degetele lui mari trecand pe obrajii ei reci, palizi si ososi. Ochii lor inca era intersectati. Simtea nevoia sa vorbeasca cu ea. Parea ca si ea simtea nevoia asta.
—Bravo, Ann'. Te-ai descurcat bine, ai fost foarte curajoasa. Ii sopti si Ann' paru ca il intelege.
—Acum vom merge de aici intr-un loc bun si cald, bine? Ai increde in mine? O intreba desi stia ca nu ii va raspunde, dar spera sa vada in ochii ei frumosi aprobarea. Primise mai mult de atat, pentru ca pe langa aprobarea din ochii ei, aceasta aproba si clatinand-si capul foarte incet. Harry nu si-ar fi dat seama de asta daca nu ar fi avut mainile pe obrajii ei.
—Bun. Sopti el. Haide, hopa sus. Spuse si o lua din nou in brate. Ann' suspina si Harry o aseza bine in bratele lui, astfel incat sa stea bine. Hotarase sa o care in stil printesa. Ann' isi stranse mainile la piept si isi lasa usor si reticent capul pe umarul lui Harry. Pe Harry il deranja putin ca si-l puse acolo reticent si ca il privi, parca asteptand aprobarea. Dar acum ca micul ei chip era scufundat in umarul lui, era fericit. Era incredibil in ce stari il putea aduce aceasta mica fiinta.
Incepusera sa se apropie de mica padure si respiratia lui Ann' deveni una normala si regulata. Harry se intreba daca adormise, dar nu indrazni sa ii ridice capul pentru a verifica. Daca dormea, avea sa o lase sa doarma. Cu siguranta e obosita, speriata, in dureri si infometata. Si era mult mai bine daca dormea, asa ca in cazul in care ar fi trebuit sa treaca prin locurile publice, nu aveau sa atraga atat de mult atentia, acum ca era linistita si chipul ei obosit si ranit nu mai era la vedere oricui. Palcul de padurea era mai mic decat isi imagina, si in curand se trezi stand pe lateral cu institutul. Era sufiecient de departe de el, dar inca il putea vedea.
Razele de soare calde se strecurau printre crengile inflorite si impodobite cu frunze mari si verzi. Era o vreme frumoasa afara, dar la ce se astepta? Era vara pana la urma. S-ar bucura si mai tare daca Ann' ar reusi sa se incalzeasca putin, asa ca se stradui sa mearga pe unde batea soarele cel mai tare. Mergea usor, pentru ca nu dorea sa o trezeasca. Era convins ca doarme, statea mult prea linistita si respiratia ei regulata era cel mai bun indicator. Se simtea mandru si bine stiind ca doarme in bratele lui si spera ca sta confortabil.
Rasufla usurat cand vazu iesirea din palcul de padure. Avusese mereu senzatia de ratacire, dar bine ca institutul se vedea printre copaci si reusisese sa se ghideze. Se trezi pe campul fara asfalt. Daca ar lua-o pe aici, ar iesi pe autostrada. Isi dadu seama ca nu putea face asta, nu avea cum sa mearga pe autostrada. Nu aveau masina, si nici nu indraznea sa mearga dupa masina lui. Era posibil ca gardienii sa patruleze prin curte si in cazul in care ar fi prins, nu ar fi putut sa alerge cu Ann' in brate. Injura in gandul lui. La naiba, nu se gandise ca pana in oras mai exista si autostrada. Se afla intr-un impas. Asa ca facu poate cel mai stupid lucru.
Isi scoase telefonul si forma numarul de la o firma de taxiuri. Dar dupa isi dadu seama ca era o idee proasta. Ann' sigur se va speria, oricum e foarte fragila emotional. Masina s-ar putea parea un infern pentru ea. Desigur, nu avea de unde sa stie asta, dar nu putea risca. I-ar fi greu sa o calmeze, plus ca nu ar vrea sa faca asta in fata unui strain. Ca urmare, sterse numarul. Il suna imediat pe Kai. Acesta raspunse dupa doua tonuri, cu o voce putin panicata, de parca ar fi simtit ca ceva nu e in regula. Sau poate ca il sunase Mira si ii povestise.
—Harry, te rog—de fapt nu, te implor—, spune-mi ca nu ai facut nimic prostesc! Vocea lui era una panicata si Harry ofta. Ceva prostesc? Privi fata adormita din bratele sale si zambi slab. Nu era nimic prostesc. Nu facuse nimic rau, asa ca ii raspunse.
—Asculta-ma, am nevoie sa imi inchiriezi o masina pentru...doua zile. Nu stia sigur cat avea sa o tina pe Ann' langa el, si daca ar fi dupa el ar tine-o langa el pentru totdeauna, dar stia ce ii poatea pielea directoarei. S-ar mira daca le-ar lua mai mult de doua zile sa ii gaseasca. Si in cazul in care le-ar lua, ar prelungi contractul. Stranse din ochi, asteptand raspunsul lui Kai.
—Ce naiba ai mai facut, Harry? Il intreba cu un ton oarecum temator si Harry isi dadu seama ca Mira nu ii sunase. Se ingrijora. Spera din tot sufletul sa nu fi patit nimic.
—Nu am facut nimic rau.
—Ce ai facut?! Tipa el in telefon si Harry expira, incercand sa se calmeze si sa nu tipe pentru a nu o trezi pe Ann'.
—Am...am luat-o pe Ann' si am fugit. Raspunse scurt si isi musca buza in timp ce astepta explozia. Cateva secunde fu liniste si Harry dadu volumul difuzorului mai incet pentru ca Ann' sa nu se trezeasca in cazul in care Kai si-ar iesi din minti. Dar nu se intampla asta. Kai izbucni intr-un ras incontrolabil.
—Harry, omule! Esti o mare figura! Ii raspunse inca razand in hohote si Harry incepu sa chicoteasca.
—Nu-i asa? Intreba el inca chicotind.
—Nu! Esti un idiot! Ce dracu' a fost in capul tau?! Harry aproape scapa telefonul din mana atunci cand Kai urla furios. Chicotitul lui se opri imediat si ofta stresat. Tonul lui Kai se schimba atat de rapid incat il ameti pe Harry. Acum nu stia daca era furios sau amuzat. Probabil furios, tinand cont de respiratia lui turbata.
—Creier! Raspunse Harry ironic, dand-si ochii peste cap.
—Asculta-ma, trebuie sa imi inchiriezi o masina si sa vii dupa mine. Nu pot trece toata autostrada pe jos.
—Si dupa aceea ce o sa faci? O sa vii cu fata acasa?
—Nu! Normal ca nu. Spuse pe un ton putin ridicat si Ann' incepu sa se foiasca. Harry icni.
—Atunci? Ce ai de gand, Harry, pentru ca nu...
—Putem vorbi mai multe cand vii dupa mine? Te rog, trebuie neaparat sa vii dupa noi. Ann' e atat de rece...spuse simtind raceala care venea dinspre Ann'. Kai ofta din toti rarunchii si Harry stia ca incerca sa se calmeze. Ann' inspira adanc si expira, semn ca se trezise.
—Bine, bine! Voi inchiria o masina. Ramaneti acolo unde sunteti, va gasesc eu. Si Harry, ai grija, te rog! Dupa ce isi luara la revedere, Harry isi baga telefonul inapoi in buzunar. O privi pe Ann' care isi misca incet capul, uitandu-se in jur. Harry putea observa confuzia si atunci cand isi dadu seama ca nu se mai afla in celula, incepu sa respire rapid si sa se foiasca. Harry simti cum inima incepe sa o ia din nou la goana, mai ales cand vazu ca mai avea putin si izbucneste in plans din nou.
—Ann', nu! Nu te speria! Ii sopti usor la ureche si Ann' inlemni. De frica, din pacate.
—Totul e bine Ann', nu ai de ce sa te temi. Esti cu mine. Ii spuse incet si Ann' isi intoarse chipul spre el. Se privira din nou in ochi si Harry simti cum corpul lui Ann' incepe sa se relaxeze. Rasufla usurat. Daca ar fi inceput din nou sa planga, nu stia ce ar fi facut. Nu avea nici o idee cum sa o calmeze, inca nu o cunostea atat de bine. Dar isi dorea mai mult ca orice.
Ann' reveni la starea ei de tremurat si Harry hotari sa se intinda pe iarba moale. Kai nu avea sa vina imediat dupa ei si nu avea rost sa stea in piciore. In plus, incepeau sa il doara mainile. Se aseza in fund, cu Ann' inca in brate. Iarba moale era un pat foarte bun in acest moment.
—O sa te pun jos ca sa stai mai bine, da? Ii vorbea exact ca unui copil mic. Dar chiar asa era. Un copil inocent si incredibil de frumos. Ann' nu schita nici un gest dar vazu in ochii ei ca era in regula. Ochii ei frumosi erau extrem de expresivi, o oglindeau perfect pe ea si sufletul ei. Incet si cu grija, o ridica pe Ann' din poala lui, imediat simtind cum locul pe care il umplea ea este inlocuit de aer oarecum rece. O aseza pe iarba moale, mototolind-o mai intai. Ann' se intinse imediat in iarba, punandu-se pe o parte si frecandu-si obrazul de iarba. Harry simti cum se topeste. Se intreba de cat timp nu mai simtise iarba sub ea. De cat timp nu mai simtise razele soarelui pe fata ei? De cat timp nu mai respirase un aer curat?
Ann' ramase intinsa pe iarba, cu spatele pe pamant si fata spre soare. Harry se aseza si el confortabil, stand pe o parte si sprijinit pe un cot pentru a o putea privi pe Ann'. Aceasta avea ochii larg deschisi, privind spre cerul albastru exact ca si ochii ei. Parea atat de linistita acum, stand in iarba moale si cu fata spre soare. Era ca si cum norul ce ii aducea furtuni disparuse de deasupra capului ei o data cu iesirea din institutul ala. Acum deasupra capului statea un curcubeu ce anunta doar frumusete si bucurie in viata ei. Harry va avea grija ca acele bucurii sa fie oferite de catre el in acest putin timp pe care il vor avea.
Stateau in iarba moale si verde de douazeci de minute. Nici unul nu isi miscase pozitia. Ann' parea hipnotizata de cerul limpede si de acele cateva pasari care mai treceau prin zbor, facand giumbuslucuri si ciripind fericite. Iar Harry se simtea impacat sufleteste. Statul in iarba cu Ann', o fiinta atat de tacuta dar atat de expresiva il linistea mai tare decat crezuse vreodata. Simplul mod in care respira, cum bluza i se ridica asa usor si cobora era relaxant. Cum mainile ei mici si prea albe, strangeau iarba verde si moale utilizand degete aproape scheletice. Poate ca pentru oricine altcineva, aceasta fiinta ar parea dezgustatoare, atat de slaba si distrusa. Dar pentru Harry era frumoasa. Era atat de frumoasa incat nu isi putea lua ochii de la ea.
Si nu putea sa nu se intrebe. Oare era din cauza ca incepea sa aiba sentimente mai puternice pentru ea?
Ne citim la capitolul urmator! xoxo