Pov. Tara
Am văzut cu încetinitorul cum mâna îi zboară prin aer apoi cu viteză coboară cu ținta spre mine! Nu îmi vine să cred! Kevin...Kevin chear vrea să mă lovească?...
Mi-am strâns ochii lăsând lacrimile să mi se scurgă pe obraji în jos pline de regret, dezamăgire și speranțe spulberate....asta da durere! O durere pe care niciodată nu mi-am dorit s-o simt... Și totuși destinul a decis să mă supuie și acestei încercări că doar na, nu trecusem prin destule. Nu știu de ce mă simt așa...puțin dezamăgită? De ce? Ce m-aș fi așteptat? Ca el să fie altfel? Mi-am repetat de atâtea ori faptul că este la fel ca ceilalți și totuși fără să știu...speranța mi s-a așternut în suflet pe nesimțite. Încerc cumva să mă înțeg, să descopăr ce simt, de ce simt, chiar dacă cumva eu cred că nu simt! Of...cam complicat pentru creierașul meu... Creerul nu înțelege inima, și inima nu înțelege mintea, sunt două lucruri total opuse ce nu se vor înțelege niciodată pentru mine, mereu, dar mereu va exista un conflict între el, niciodată nu vor ajunge la un compromis... Ciudat cum chiar am început să sper... Eu nu pot spera, nu vreu! Odată cu speranța apare dezamăgirea, iar dezamăgirea e durere, eu nu vreau durere!
Cred că am început să prind o obsesie pentru durere! Și nu că vreau s-o simt ci să mă feresc de ea! Tot ce fac, orice alegere mereu eu trebuie să mă gândesc la consecințe, la durere. Înnainte de orice mă gândesc dacă aceea acțiune îmi poate aduce durere fiindcă nu vreau s-o simt, știu mult prea bine cum este să doară! Doare groaznic, mult prea tare iar asta mă doboară, mă aruncă fără milă la pământ, însângerată, fără pic de putere. Simt că astfel de lovituri, precum acesta de acum, ce doare mai tare ca un pumn al monstrului, îmi ia din viațã. Fiecare lovitură îmi scurtează viața, mă face mai slabă, mai , mai neajutorată și sensibilă, iar eu nu vreau asta, în ziua de astăzi persoanele acestea nu rezistă, sunt călcate în picioare, badjocorite, lovite, până nu mai rămân nimic din ele, până cedează psihic și ajung să-și dorească moartea! Am suferit asta pe pielea mea, oh, și a durut.... Din nou durerea....un cuvânt ce cu siguranță îl folosesc zi de zi, mereu...Totul doare, totul! Orice alegere, orice drum aș alege tot voi ajunge să sufăr, să fiu lovită și să ajung dărâmată la pământ! Și ce fac? Cine mă va mai ridica de jos? Cine?
Așteptam, încă așteptam tremurând lovitura puternică a lui Kevin însă nu mai veni. Mi-am făcut curaj și am deschis ochii. Dacă el acum nu ar avea mâna împietrită în aer și cu acea privire vinovată pe chip, jur, dar jur pe viața mea că aș fi zis că faptul că l-am văzut pe Kevin ridicând mâna și vrând să mă lovească a fost doar în imaginația mea, că el nu m-ar lovi, dar nu! El a vrut să mă lovească, poate încă vrea, poate o va face! Ce contează, și faptul că doar s-ar fi gândit la acest lucru este ceva!
-Tara...șoptește dându-mi drumul ușor șocat încheieturii și împleticindu-și degetele cu ale mele, cel puțin pentru câteva clipe căci mi-am retras brusc mâna. Am scuturat negativ din cap privindu-l cu ură printre lacrimi și m-am întors luând-o la goană prin pădure fără să-mi mai pese. De ce mi-ar păsa? Lui oricum nu-i pasă! Ca să însemne ceva trebuie să conteze de ambele părți, nu? Ce niba, ori da, ori ba!
I-am auzit vocea în spatele meu, pierdută printre măreția arborilor însă nu am făcut absolut nimic, am continuat să alerg simțind golul din piept tot mai apãsător. Deci asta-i durerea când îți pasã! Stop! Eu nu vreau să simt așa ceva! Niciodată! Nu! Gata cu asta, pentru mine-i prea mult! N-am nevoie de durere, nu vreau să-mi mai pese de nimeni niciodată. Bine, nu spun că gata, mie chiar îmi pasã de Kevin și aș face orice pentru el, nu. E doar sentimentul de dezamăgire și mă doare. Iar eu, repet, nu vreu să simt durere!
* * * * * * * *
Este deja ora 13:30 și în sfârșit am ajuns acasă! Am o febră îngrozitoare, tălpile îmi ard, gâtul mi-e uscat și mă usturã, sunt transpirată fleașcă, capul mă doare, ochii îmi ard și mă simt îngrozitor. Am mers pe jos în pas alergător ca o nebună mai bine de 10 km, prin frig, vânt și timp de o oră a mai și plouat. Sunt pe drumuri de la ora 7 și ceva cred când am plecat din pădure, am pierdut mai bine de trei ore pe acolo doar căutând ieșirea din nenorocita aia de pădure, apoi încă o oră pe durumul ăla de țară plin de băltoci, apoi alte trei ore fugind ca bezmetica prin orașul aglumerat, înfrigurată, înfometată, udă, plină de noroi din cap până-n picioare, noroc că a mai plouat și s-a mai dus din mizerie.
Am o stare de moleșeală și tot ce vreau este să intru în casă și să mă culc. Mi-e somn și mi-e și rău... Probabil lipsa drogurilor...plus mâncărimea a dracu mă arde pe tot corpul.
Mi-am molfăit limba și am intrat în casă sperând din suflet ca monstrul să nu fie acasă. Doar gândul asta îmi provoacă spasme. Păsesc obosită și pe jumătare adormită pe hol dorind să urc la etaj însă mă opresc în dreptul intrării în living și înghit îl sec când acea voce îmi răsună dureros în timpane.
- Ia stai fă, vino încoace! Spuse bărbatul ce mi-a dat viață și îl observ așezat pe un fotoliu, cu o privire violentă. Pe masa din fața lui se afla două pahare cu băutură golite pe jumătare. M-am încruntat comfuză și speriatã. De ce sunt două pahare! Doar nu s-a întors?! Pășesc plină de speranță în camera ce duhnea a tutun. Și din nou dezamăgirea mă lovii în moalele capului. De ce mereu mi se întâmplă asta? Ochii mei îl fixează pe bărbatul robust ce stătea așezat comod pe canapea analizându-mă minuțios. Îmi...îmi părea cumva cunoscut. L-am mai văzut undeva? De ce îmi pare atât de cunoscut? Este bine făcut, purta haine scumpe, între degete avea o țigară aprinsă, brunet, în jur de 30 și ceva de ani....nu, nu vă gândiți că îmi place de el sau ceva...niciodată n-am fost atrasă de bărbați, iar monstrul venea cu foarte mulți tipi pe aici, dubioși chiar. Tot ce avea dubios tipul ăsta era caracterul rece....foarte rece și dur. Când acesta își întoarse privirea spre mine am rămas holbându-mă ca o netoată în ochii lui. Ochii ăia verzi....de ce am impresia că i-am mai văzut? De ce trăsăturile sale îmi par cunoscute?
- Asta cine-i? Întrebă bărbatul cu atât de rece încât pielea mi s-a făcut de găină și am putut simții valul de gheață învăluindu-mă.
- Curva mea personală! Râse monstrul iar eu mi-am încordat maxilarul cu ochii încă pe bărbatul ăsta al cărui gât voiam să-l strâng între degete.
-Bil credeam că ai gusturi mai bune! Se strâmbă bărbatul anonim strâmbând din nas nepăsător.
-Face un oral....rânji Bil. O demonstrație? Ia treci aici fă! Se răsti la mine iar privirea-mi temătoare coborî în pământ.
- Omule! Eu nu am venit la tine să văd cum badjocorești tu o minoră! Eu vreau banii! Se rãsti dur bărbatul ridicându-se în picioare. Trupu-i impunător luă o poziție pe măsură iar acum îmi dădeam seama că poate monstrul nu era cel mai rău, îngrozitor și înfiorător om. El era mai mult de atât! Iar mie a început să-mi bată inima îngrozită. Având doi masculi puternici de care îmi era atât de frică îmi făceau stomacul se strângă dureros de teamă.
-Ții am dat, Fred! Țipă nervos Bil ridicându-se în picioare la fel de nervos iar eu mă dau un pas înnapoi intimidată de cei doi bărbați.
- Nu toți! Își încrucișă brațele la piept
- E doar 1000$, omule! Ce dracu!
-Nu-mi pasă! Am dat 20.000$, îi vreau pe toți înnapoi, fiecare monedă! Înțeles Bob? Nu mă interesează cum, vinzi un rinichi, mie îmi dai banii! Se răsti nervos și intimidându-l vizibil pe Bob. Când te chem la mine să-ți dau marfă apari în câtevâ minute dar când trebuie să plătești zici că dispari de pe fața pământului!
-Firai tu de nenorocit! Bombăne nervos Bil. Tipul duce mâna spre geaca sa de piele iar panica apăru pe chipul bărbatului alb ca spuma laptelui.
- Gata Fred! Gata! Îți dau bani...într-o săptămâna?
-Două zile! Două zile dacă nu-mi dai banii, zbori! La propriu! Privi plin de ură bârdâhănosul bărbat și se întoarse cu fața spre mine. Tu, puștoaico, dacă vorbești îl însoțești, înțeles? Veni spre mine și își deschise geaca de piele iar eu mă încrunt când ochii mei fixează arma ce stătea mândră în buzunarul interior al hainei bărbatului. Îmi ridic privire spre ochii spălăciți ai barbatului și îl privesc inexpresivã.
-Nu mi-e frică de moarte! Înțeles? Mă strâmb apoi mă încrunt speriată și gândindu-mă de unde valul ăsta de curaj.
-Da? Se încruntă și scoase pistolul din buznarul său și mi-o puse în fața ochilor, o îndreptă spre mine iar eu nu fac nicio mișcare. Începu să râdă de seriozitatea mea însă eu nu fac nicio mișcare.
-Ia, trage în ăla! Arătă spre raftul de sus al dulapului unde era un bibelou în formă de îngeraș. Îmi întinde pistolul iar eu îl prind cu mâna tremurată de teamă între degete. Îngerașul? De ce îngerașul? De ce gândul meu merge la Kevin? Nu! Nu ar trebui să mă gândesc la el! El mi-a făcut rãu! A vrut să mă lovească! M-a făcut să mă doară!
Ura îmi curgea prin vene iar eu am îndreptat pistolul spre îngerașul de pe raft. Cu coada ochiului l-am privit pe barbatul ce mă privea atent.
- Mai jos! Mi-a spus serios și am lăsat pistolul mai în jos puțin. Am închis ochii iar cu toată puterea și concentrarea de care dispuneam am apăsat trăgaciul. Am auzit sunetul puternic produl de pistolul dintre degetele mele apoi sunetul unor ciobur sparte. Mi-am deschis ochii privind bucățile de porțelan ale îngerașului și am expirat ușurată dând drumul obosită pustolului să-mi cadă din mâinile ce îmi amorțiseră pe trăgaci.
Fred zâmbi aplecându-se și luând pictolul de pe jos.
-Bil, uite, "curva ta personală" are talent! Zâmbi el badjocorător și m-am intimidat. Ai putea s-o înveți și să te ajute în...treburile murdare.
-Du-te dracu cu târfa ta! Asta nu-i în stare să omoare un gândac și ai impresia că poate omorî oameni? Râse badjocorător Bil iar el se încruntă și se întoarse spre mine analizându-mă din cap până-n picioare cu dezgust.
Oameni? Să...să omor oameni....doamne! De ce aș omorî oameni? Mereu am crezut că monstrul se ocupă doar cu trafic de droguri însă omor? Omor? Doamne, Dumnezeule!
-Bil are dreptate ! Ești slabă! Ridică din umeri și băga pistolul înnapoi în geaca sa.
Sunetul unui motor se auzi de undeva de afară iar Fred privi spre geam.
-A venit! Bil, în două zile îmi aduci banii altfel te omor! Înțeles? Se încruntă cu ură apoi se întoarse și părăsi casa.
Privirea-mi deveni brusc îngrozită și ochii îmi zbură spre Bob.
-Așa... 1000$, auzi la el, de unde să fac eu rost de atâția bani? Ochii lui se întoarse spre mine si zâmbi nebunește. Știi ce? Nu-mi pasă! Se apropie de mine și îmi prinse părul în pumn puternic. Dacă în douã zile nu-mi faci rost de 1000$ te omor cu mana mea târfă jalnică! Ai auzit? În două zile vreau banii! Se răsti brusc iar ochii mi se măresc privindu-l șocată. Eu? De unde să fac eu rost de atâția bani? Ce sunt eu? Fabricã de bani?
Mă trase brusc de păr și mă aruncă pe canapea ranjind. Nu...
-Acum...râse și începu să își deschidă cureaua pantalonilor venind spre mine. Ochii mi se inundară de lacrimi ce se prelinseră pe obrajii palizi. Doamne...ai milă....
* * * * * *
Mi-am deschis ochii greoi iar durerea de cap mă făcu să îmi strâng puternic ochii. Mi-am revenit în simțiri cu greu și am realizat că nu doar capul mă durea. Simțeam durere în fiecare mușchi din corp, gâtul mă ustura înțepător, nasul mi-era înfundat, ochii îmi ardeau, respirația-mi frigea interiorul gurii și cu toate astea mie îmi este frig. Cu greu m-am ridicat în fund și mi-am masat ușor tâmplele încercând să alung amețeala și durerea de cap. Doamne, ce rău îmi este. Amintirile nopții trecuți îmi reveniră în memorie lăsând un oftat prelung să-mi părăsească buzele. Din nou fusesem bătaia de joc a monstrului...s-a folosit din nou de mine, iar eu din nou nu am putut face nimic....
Mi-am tras nasul închizându-mi ochii ce-mi ardeau. Ce naiba am? O stare de greață îmi învălui stomacul și m-am trântit înnapi pe saltea. Eram în pod unde urcasem dupa...după...la dracu! După ce propriul tată m-a abuzat. Cum sună asta? Doamne, Dumnezeule! Cum să facă așa ceva? Câte femei există în lume de ce trebuie sã facă asta cu mine? Cum poate să... Să își bată joc de mine? Cum poate să...să intre în felul ăla oribil în mine fără să-i pese de durerea pe care eu o simt? Cum să-și dea dreumul în mine? Înnăuntrul meu, pentru Dumnezeu? Ce sunt eu? Ce? Sunt o fată, la dracu! Nu se gândește la consecințe? Dar eu? Eu n-o fac? Ba da, o fac, dar nu pot schimba absolut nimic! Cu câte femei și-o mai trage-o dacă are vre-o boală sexuală? Dacă are HIV sau SIDA? Doamne! Te rog, te rog să nu mi se întâmple mie asta. Omul ăsta nu se gândește la consecințe? Dacã....dacă aș rămâne însărcinată? Numai gândul ăsta îmi face părul să mi se ridice în cap. Oh, la naiba, să nu uit!
Ignorând durerea de cap, durerea mușchilor, starea de rău și alte dureri m-am ridicat și cu pași greoi și clătinați din pricina amețelii m-am îndreptat spre baie ținându-mă de perete. Am intrat și nemaiputând să mă susțin pe picioare m-am aruncat în genunchi strângându-mi capul în palme din pricina durerii exagerate. Am oftat și am luat cutia neagră, de lemn din micul dulăpior de sub chiuvetã si am deschis capacul. Trusa mea de "prim' ajutor". Am luat tableta de pastile micuțe apoi am dat una direct pe gât cu mâinile tremurându-mi. Mda... Ce m-aș face fără astea? Aș muri probabil! Nu, nu am vreo boală ciudată sau ceva. Sunt renumitele pastile "de a doua zi" sau ceva de genu. Nu am reusit să le rețin niciodată numele chiar dacă le folosesc de ani de zile. Ani de zile... oh... termenul ăsta suna așa... deprimant. Mi-am închis ochii și am oftat adânc. Ani de zile... ani de zile în care totul se repetă. Iar eu nu sunt în stare să fac nimic! Absolut nimic! Lacrimile îmi invadară ochii. Nu! Nu mai vreau să plâng! Nu sunt slabă... nu sunt slabă... nu sunt... la dracu, sunt atât de slabă! Mi-am scărpinat pielea gâtului ce începu să mă mănânce îngrozitor. Am prins între degete o micuță pastilã și am zâmbit amar. Nu ar trebui... nu fac bine!
Oprește-te! Nu face asta! Nu e bine! Ce ți-a spus Kevin? E doar o iluzie! E doar o iluzie această fericire!
Furia amintirii lui și durerea din piept se amestecară formând o ditamai furtuna ce se mărea înnăuntrul meu cu fiecare clipă. O fi ea o iluzie însă e singura pe care o am. Singura fericire pe care am dreptul să o primesc... celelalte-mi sunt interzise. Doar rău pot avea! Răul ăsta mă ajută! Răul ăsta mă ajută să trăiesc! Fiindcă nimeni altcineva nu o face...
.............