Pov. Tara
Priveam îngrozită bărbatul din fața mea în timp ce se juca cu cuțitul în fața ochilor mei. Tremuram întinsă pe jos încercând să-mi acopăr sândii goi cu mâinile și așteptându-mi sfârșitul. Mă privea satisfăcut și mulțumit de vânătăile pa care le aveam pe trup.
Se repezi spre mine cu o privire demonică și am scăpat un urlet disperat când se așeză deasupra mea lăsându-și greutatea pe șoldurile mele. E atât de greu! Câte kg are? 1000? Îmi prinse mâinile și le trânti pe parchet întinse.
-Dacă te miști te omor! Se răsti, iar inima mea tresări speriată. Îl priveam printre lacrimile ce nu încetau să se scurgă din colțul ochilor și să cadă pe tâmple, udându-mi părul.
A mai privit o dată cuțitul de data aceasta cu o mândrie deosebită apoi i-a așezat lama pe mijlocul pieptului meu. Simțeam lama cum îmi pătrunde ușor în piele și am icnit simțind usturimea apoi lama se lăsă în jos trasând o linie scutră din mijlocul pieptului până la terminarea coastelor. Râse când văzu sângele cum curge din tăietura pe care tocmai o făcuse. Simțeam dureros lichidul fierbinte vital vieții scurgându-se pe pielea mea. Am început să mă zbat și să încerc să-l înping însă urletul său mă împietri de groază. Îl enervasem mai repede decât credeam că am s-o fac. Și pentru nesăbuința mea mai trasă adânc o tăietură sub sân. Am urlat, am urlat cât de tare am țipat în speranța ca cineva să mă audă. Dar cine? Cine să mă audă? Mi-am lăsat capul pe spate când cea de-a treia tăietură îmi tranversă mult mai adânc decât celelalte abdomenul. Plângeam în hohote, mă zbăteam ca un pește pe uscat în mâinile murdare ale bărbatului ce mă privea amuzat și satisfăcut de suferința mea. Țipetele și scâncetele mele se auzeau probabil și de la km întregi însă cui i-ar pãsa de mine? Probabil vecinii nici nu știu că trăiesc aici chiar dacă aproape zilnic trec prin fața caselor lor, ei nu mă obsearvă.
După încă o tăietură adâncă făcută în josul pântecului ce pătă pantalonii de sânge și mă forță să scap alte scâncete dureroase. Tremuram de spaimă și durere în mâinile lui, însă nu-i păsa. De ce i-ar păsa? Sunt a lui! Fizic și psihic! Are control absolut asupra mea, îmi poate face orice fără să conteze. Se ridică și mă zmuci răstindu-se:
-Taci dracu din gură că trezești și morții! Se răsti lovindu-mã fără milă peste maxilar. Am simțit gustul metalic al sângelui și am icnit surprinsă când printre buze mi s-a scurs în colțul gurii lichidul roșu. Când mâna lui îmi dădu drumu picioarele mi-au cedat și m-am prăbușit stoarsă de puteri plângând și încercând să îmi ating tăieturile însângerate. Proastă idee, am concluzionat după ce usturimea îmi săgetă trupul. Fiecare mișcare mă făcea să simt durerea loviturilor si tăieturilor încă odată de dureroase.
Mârâi nervos și mă prinse de păr fortându-mă să mă ridic.
-Nu vrei să taci, ha! Ia să vedem dacă așa taci! Se rãsti și mă zmuci afară din living pe holul întunecat. Am icnit speriată când am văzut cum deschide ușa debaralei. Am țipat îngrozită și m-am zbătut așa cum n-am mai făcut-o de mult, pe timpul când făcea asta. Lacrimile îmi curgeau disperate pe obraji, corpul îmi era cuprins de spasme violente și țipam îngrozită.
-Nu! Te rog! Nu, nu acolo! Nu, nu, nu!
-Taci! Urlă și îmi prinse ambele mâini și mă azvârli ca pe un măr stricat în tija de sub scări printre mături și geci vechi. Am încercat să mă ridic și să ies cât ușa era deschisă însă bocancul lui mă lovi drept în atomac și închise ușa puternic.
-Aici dormi în noaptea asta! Râse și pașii de auzi îndepărtându-se după ce încuie ușa.
Am scâncit îndurerată și m-am ridicat fulger de jos. Am început să lovesc disperată cu pumnii în ușă plângând.
-Dă-mi drumul, te rog...te rog nu....
Am țipat până am răgușit, mă ustura îngrozitor gâtul și nu mai puteam pronunța niciun cuvânt. Mă simt închisă...dar așa și sunt, înhisă... Am căzut în genuchi plângând în hohote disperată. Nu suport! Urăsc să stau aici! Simt că nu am aer, pereții se apropie din întuneric și îmi iau tot oxigenul...mă strâng...mă omoară! Lovesc cu pumnii în podea urlând. Disper! Înnebunesc!
Îcep să zgârieturii podea cu unhiile în disperarea mea. Mă zbăteam, loveam și urlam nepăsândumi că așa am să mă rănesc și eu. Picurii de transpirație mi se prelingeau pe frunte și pe spate provocându-mi usturimi înțepătoare la contactul cu tăieturile de pe corp.
Nu mai pot! Nu mai pot...De ce trebuie să fie totul așa? De ce ajung mereu să sufăr? De ce nu pot trăi în pace și liniște ca orice persoană normală? M-am săturat să trăiesc în calvarul ăsta! Asta este viață? Să trăiești în foamete, bătăi, durere, chin? Asta e viață? În loc să râz să plângi? În loc să mer la liceu, să am prieteni cu care să ies, să am poate și un iubit, ca orice adolescentă eu sunt bătută la sânge și tăiată cu un cuțit de propriul tată apoi închisă într-o debara? Să stau înfometată zile întregi doar fiindcă mama mea e o curvă și m-a părăsit? Asta nu-i așa important fiindcă aș putea să mă hrănesc și singură însă cu ce când eu nu am un ban? Cu ce? M-am săturat de viața asta! De chin, durere, suferință... Doamne, cunosc atât de bine însemnările acestor cuvinte, mai bine decât iubire, protecție, afecțiune, grijă...cuvinte pe care le cunoaște orice persoană...de la copii de câteva luni, la bătrâni și animale. Dar știu, există și copii ce nu și-au cunoscut niciodată părinții ce trăiesc în centre și sunt abuzați zi de zi, însă aș accepta bucuroasă acea viață decât aceasta. S-o ia cine are nevoie! Eu una sunt sătulă! Până peste cap!
* * * * * * * *
Ușa se deschise lăsând lumina să pătrundă în încăpere iar eu mi-am înhis ochii din pricina obijnuinței cu întunericul. Am clipit des și mi-am dus vlăguită mâna la ochi frecându-mi. Am tresărit când l-am zărit pe diavol în fața mea privindu-mă inexpresiv, făra milă sau regret, poate doar dezgust.
Știu, arăt oribil și asta doar din vina lui! Am stat aici trei zile! Trei nenorocite de zile! Nenorocitul! Am simțit că înebunesc! Nu mai am pic de putere, simt că am să mor de foame. Stau întinsă pe jos, pătată de sângele uscat, amorțită, obosită încât aș putea dormi și în picioare.
-Ridică-te odată și mișcă că m-a sunat directorul să-mi spună că n-ai mai dat pe la școalã! Ai grijă ce faci din nou p-acolo că data viitoare te omor! Mârâi și plecă din ușă.
Sprijinindu-mă de tocul ușii m-am ridicat cu greu și abia am reușit sã mã susțin pe picioare. L-am văzut pe monstru cum iese din casă când eu am ieșit din debara. Am răsuflat ușurată și cu greu am mers până în dreptul arcadei din sufragerie. Am privit ceasul de pe perete și am realizat că era 8:36. Am oftat și am urcat greoi scările ignorând protestele disperate ale stomacului meu ce îmi cerea rugător ceva de mâncare.
Am reușit să ajung în pod și am intrat direct în baie. Gândul că urma să fiu învăluită de apa rece ca gheața îmi provoca spasme însă nici plină de sânge nu puteam rămâne. Am scãpat de pantalonii pe care îi mai aveam pe mine și am intrat sub jetul rece al apei fãcându-mă să mă încordez. Mi-am spălat cu grijă rãnile ce încă nu se vindecaseră nici pe departe și eram sigură că aveam să rămân cu cicatrici mai mult ca sigur. Ies rapid de sub apa rece și mă înfășor într-un prosop mare și ies din baie după ce pun pantalonii pătați de sânge într-un lighean cu apă. Doamne, îmi este atât de frig, simt cum îmi îngheață sângele în vene. Nu îmi era frig deja mai trebuia sã fac si dușul ăsta nenorocit, acum chear tremur ca o cățea la injecții.
Îmi iau pe mine lenjeria fără să îmi privesc corpul în oglindă. Îmi trag leneșă un tricou și un hanorac negru cu o pereche de pantaloni șifonați. Ies din cameră și cobor îl living de unde îmi iau gheozdanul oftând apoi părăsesc casa după ce reușesc cu greu să așez la locul lor obiectele răvășite de monstru.
Vântul bătea destul de puternic răvășindu-mi părul așa că mi-am tras gluga pe cap si am pornit spre școală. Nu aveam chef să o iau prin pădure, chiar nu voiam să ajung mai repede, sã i văd chipul caragaței de dirigă. Mă întreb ce îmi va mai face de data asta.
După un drum de mai bine de 40 de minute ajung în sfârșit la școală, curtea era pustie. Am intrat în școală obositã pornind spre clasã. Eram obosită, mă simțeam vlăguitã, voiam să dorm, îmi este foame si foarte frig, tot corpul mă durea...
Am oftat obosită și am intrat în clasã. De ce mereu trebuie să am "norocul" să vin exact când hoașca asta predă? Se întoarse de la tablă și mă privi îmbufnată și nervosă. Am oftat din nou strângând din ochii ce mă usturau și mă implorau să îi închid măcar câteva clipe.
-Vogăn! Te-ai gândit să mai dai p-aici? După ce tu și domnul Weasley mi-ați vandalizat mașina? Sper cã ai fost pedepsitã bine acasă, tatăl tău nu a fost prea încântat când mi-a plătit despăgubirile! Râse ea nervos.
-Mai bine decât credeți... bombãn și îmi îndrept privirea spre Kevin. Era acolo, în același loc pe care îl ocupă mereu privindu-mă. Nu îmi zâmbi, așa cum făcea de obicei. Privi parcã prin mine câteva clipe lăsându-mă rece apoi și-a întors privirea spre profesoara ce mă privea răutăcios ba pe mine, ba pe el. Aș vrea să-i șterg mutra aia îngâmfată cu un pumn și să o strâng puțin de gât. Știu că sună ciudat dar chear asta aș vrea.
-Ce ai spus, Vogăn? Ai comentat cumva? Nu e deajuns detențiile pe care urmează să le faci? Vrei cumva să-ți mai scad și media la purtare? Ai deja două puncte, nu mă face! Nu mi-e greu să-l scad și pe al treilea! Întreabă-l pe d-l Weasley! Știe el mai bine că nu-i de joacă cu mine. Se răsti spre mine.
-Da da...îmi dau ochii peste cap. Am înțeles... detenție, puncte scăzute, bla bla bla... cotoroanță nenorocitã! Bombăn în șoaptă și mă întorc pe călcâie și dând să îmi ocup locul în bancă însă vocea caragaței se făcu auzitã.
-Ce? Cum m-ai făcut Vogăn? Cotoroanță nenorocită? Se apropie nervoasă de mine.
Când ajung în dreptul băncii mele mă întorc și o privesc cum pășește încrezută până în dreptul meu. Îi simțeam privirea lui Kevin din dreapta mea și l-am privit cu coada ochiului iar ghinionul meu a fost că m-a prins.
-Mã scuzați doamnă profesoară însă nu-i vina mea că în ciuda aparențelor aveți auzul atât de dezvoltat! Mă răstesc și îmi trântesc nervoasă cărțile pe bancă.
- Vogăn! Țipă la mine. Vrei să-l chem din nou pe tactu? Nu cred că îi va conveni din nou să își lase curvele și băutura și să vină la școală că plodu nu e în stare să se comporte disciplinar! Se înroșii la fața țipând. Toate clasa era într-o liniște totală privind șocați scena din fața lor.
Nenorocită cotoroanță nu așa? A dracu! Care-i problema ei? Ce o doare pe ea la bască ce fac eu și ce face monstru.
-Maică-ta unde e Vogăn? De ce n-a venit niciodată să se intereseze de soarta copilului ei, ha? E prea ocupată să-și deschidă cracii în fața boschetarilor? De ce nu are grijă de tine? Vei ajunge la fel ca ei! O curvă destrăbălată plină de boli! Uită-te la tine! Vi în zdrențele astea! Ce face fă tactu? E prea ocupat să dea banii pe băutură și tutun în loc să-și crească copilul? Vii aici și faci pe deșteapta...Vocea ei răsună în întreaga încăpere.
Cuvintele ei mă lovi atât de puternic încât nu am mai putut stăpâni valul de lacrimi și am răbufnit în plâns. Însă nu se opri, fără milã îmi trase o palmă peste obrajii uzi și mi-am simțit picioarele cedând dintr-o dată. Așteptam să pic, să mă lovesc puternic de podea îndă asta nu se întâmplă. Două brațe mari îmi înconjurară talia și am simțit un piept cald lipit de mine. M-am adăpostit în lăcașul brațelor calde și protectoare ascunzându-mi fața în scorbura gâtului lui. Kevin mă strânse la pieptul lui și mă feri de următoarea lovitură pe care femeia voia să mi-o aplice însă palma i se lipi de umărul lui. Același miros atât de cunoscut îmi învadă nările și o căldură apetisantă îmi opri tremuratul. Doamne ce bine e....Mâna i se mișca ușor de-a lungul spateluli meu alinându-mi întreaga durere. Simt că aici pot atinge cerul, Doamne, dă-mi putere, vreau s-ajung la stele! Îi auzeam inima cum își cânta balada în pieptul ce se ridica și cobora alert lipit de sânii mei ce începuseră să mă doară atât de bine... Răsuflarea lui fierbinte mi se lovi de gât câteva clipe însă deajuns încât să-mi facã pielea de găină.
-O singură dată dacă vă mai atingeți de vreun elev vă jur că am să vorbesc cu tata să vă dea în judecată! Nu cred că ministerul educației va fi prea încântat de asta, nu? Și nu cred că ați dori să vă pierdeți locul de muncă. Așa că vă sfătuiesc să vă vedeți de treabă și să terminați cu amenințările și actele de violență în școală! Vocea lui groasă rãsună în încăpere făvându-mă să mă simt protejată și lacrimile au încetat să mai curgă. Acum doar stăteam în brațele lui, cu capul pe pieptul lui privind cu coada ochiului femeia ce se albi la față.
Aceasta doar se întoarse și porni spre catedră. Kevin doar îmi dădu cu greu drumul și se așeză în bancă fără ca măcar să mă privească. Mă simțeam ciudat. Ciudat că era altfel. Era... rece... Așa cum mă simțeam acum. Parcă toată căldura ce mai devreme mă învăluia a fugit odată cu el și a lăsat doar frigul să intre în mine, să răscolească toată goliciunea din interiorul meu înfrigurându-mă.
M-am așezat stângaci în bancă lăsându-mi capul între mâini și închizând ochii. Îmi era atât de somn, mă durea și obrazul unde cotoroanța m-a lovit și îmi era atât de foame... Kevin...îmi luase din nou apărarea... Chiar dacă acum nu mă privise și nu îmi adresase niciun cuvânt. Dar e mai bine. Eu i-am spus să se îndepărteze, să mă lase în pace. Și am să respect asta chiar dacă undeva adânc înăuntrul meu îmi doresc să sar din scaun și să mă arunc din nou în brațele lui călduroase unde sentimentul de pace și protecție dăinuiește.... Cu gândul la brațele lui călduroase nici nu am realizat când am adormit.
* * * * * * * *
Am simțit ca prin vis o mână mare și fierbinte cum mi se așeză pe umări și mă scutură ușor. Mâna parcă îmi dădu viață și am simțit un miros atât de plăcut. Mi-am ridicat capul căscând se pe bancă si cu ochii întredeschiși și adormiți l-am privit pe Kevin. Mă privea simplu, atât de simplu de parcă făceam parte din rutina lui zilnică. Așa cum își privește periuța de dinți dimineața. Ochii lui de jad îi străluceau și mă analizau cu o urmă de amuzament parcă. Nici nu am observat până nu mi-a așezat pe masă ceea ce avea în mâini. Însă nu am privit, ochii mei erau mult prea ocupați să-i analizeze trăsăturile fine și bine conturate ale feței. Cum putea o persoană să fie atât de perfectă? Am oftat și am decis să văd care era scopul lui aici. Am văzut pe masă un hamburger mare ce îmi făcea să-mi plouă în gură și un pahar mare pe care scria coffee. Îmi luase cafea? Kevin? Nu mă așteptam. L-am privit din nou întrebător iar zâmbetul lui ce mă făcu să mă înroșesc mai ceva ca un rac apăru. Mă sințeam atât de ciudat.
-Poftă bună! A fost tot ce mi-a spus și s-a întors pe călcâie.
-Mulțumesc...am reușit să șoptesc înnainte ca el să părăsească încăperea. Abia când ieși din clasa am realizat că sunt singură. Ceasul de pe perete îmi idica ora prânzului iar gândul că Kevin în loc să mănânce îmi cumpărase mie mâncare și mi-o aduse aici îmi facu obrajii să se înroșească. Oh, la naiba, sper să nu devină un obicei să mă înroșesc.
Atenția îmi cãzu pe hamburgerul din fața mea și fără să mai stau îl prind în mână și mușc cu poftă. Doamne ce bun este! E prima dată când mănânc așa ceva. Are un gust extraordinar. Mâncand cu poftă ochii îmi sclipesc când văd paharul de cafea din care ieșeau aburi. Îau în mână paharul de carton și îl duc la buze sorbind cu poftă însă când simt gustul lichidului mă încrunt. Zâmbesc când înghit lichidul dulce și îi miros aburii. Ciocolată caldă. Eram sigură că nu mi-ar lua Kevin cafea. Oare ce mi-ar spune: "Cafeaua nu face bine. Conține cofeină. E ca și cum te-ai droga!" Zâmbesc sincer așa cum n-am mai făcut-o niciodată și privesc pământul. De-ai știi tu Kevin....
..............