În vreme ce Tara era tot mai deznădăjduită, Rubin era ocupat să-i facă rost de un nou pașaport şi de acte de identitate pe care să le atașeze la viza pe care o obținuseră. O puse pe Tara să se tundă scurt şi să poarte ochelari de soare pentru poză şi falsifică un document că e grav bolnavă şi nu poate merge la biroul guvernamental ca să-şi ridice actele personal. În duminica Paștelui a anului 1996, Rubin intră în odaia Tarei cu vestea cea bună:
- Tara, am toate actele necesare călătoriei. Paşte fericit!
- Nu pot să cred! exclamă Tara. Cum ai reuşit? Şi cât te-a costat?
- Nu contează, răspunse el, afişând un zâmbet larg. Ți-am spus eu că Dumnezeu ne va scoate din încurcătură. El nu te-a adus până aici ca să te predea CID-ului. Se pare că are o slujbă importantă pentru tine, Tara, mai ales gândindu-ne la toate necazurile prin care ai trecut.
Zâmbetul lui luminos îi spunea cât de bucuros era că făcuse parte din acel "necaz".
Tara se simți smerită de credința şi stăruința lui. Fusese pentru ea mai mult decât un frate; fusese un prieten la vreme de nevoie şi nu o dezamăgise niciodată. Cu aceste gânduri, pe Tara o cuprinse o nouă tristețe, părerea de rău de a-şi părăsi familia creştină şi toate proiectele bisericii în care reușise să slujească.
- Mai am o singură rugăminte înainte să plec, spuse ea. Doresc să particip la botezul pe care l-am plănuit pentru noii convertiți.
Rubin era gata să refuze, dar în realitate era prea obosit ca să se mai certe cu Tara. Şi ştia cine avea să câștige, oricum.
- Fireşte, spuse el, ridicând din umeri şi zâmbind, dar trebuie să pleci imediat după aceea.
În seara următoare, Tara participă la botezul tainic. Îi cunoştea pe toți cei şase convertiți şi fiecare dintre ei îi cunoştea incredibila istorie. Tara ştia că putea avea încredere în ei. Se aflau cu toții în aceeaşi barcă.
Câțiva dintre ei erau din Pakistan, dar cei mai mulți erau din alte țări. Unul era din China, altul era din Afganistan şi alți doi erau din Iran si Irak. Nu era un lucru neobişnuit să vezi convertiți călătorind prin Pakistan din teritorii străine.
Tara se minuna de modul în care Dumnezeu o folosise. Urma să părăsească țara în ziua următoare din cauza credinței creştine, în timp ce alții veniseră în țara ei şi o aflaseră. Iar cea mai mare parte dintre creștinii din comunitatea ei, inclusiv cei din propria biserică, nici nu erau la curent cu ce se întâmplă. Era greu să ai încredere în cei ce se agață atât de strâns de propria lor siguranță.