Accepți sau nu? E simplu.
*
- De ce ai fugit, Clarissa?
- Mai ai şi tupeul enervant de a mă întreba? Crezi că îmi place aici? l-am întrebat cu toată ura şi furia, pe care o aveam în acel moment.
- Dacă erai cuminte poate îți dădeam drumul..
- Te auzi ce spui? Poate? Am auzit foarte bine că vrei să scapi de mine! De ce? Ce ți-am făcut eu ție? De ce nu mă laşi să merg acasă? Deja aveam lacrimi în ochi, cedam. Îl uram din tot sufletul, îmi venea să-i iau pistolul din mână şi să îl împuşc, deşi eram conştientă că nu aveam curajul acela.
- Noi avem doar un numitor comun şi acela e Sam, îmi spuse el pe un ton autoritar. În rest nu avem nimic în comun.
- Nici nu aş vrea să am ceva în comun cu un criminal ca tine! Cu o jigodie ordinară, care se joacă cu viețile oamenilor. Crezi că nu o să fii pedepsit pentru tot ceea ce faci? Te aştepți să scapi cu basma curată?
- Nu mă aştept la nimic, râse el. Tu ai prea multe aşteptări din partea mea, din câte observ ți-ai făcut şi o părere generală despre mine. Am putea spune că ne cunoaştem.
Era ironic. Mă trata ca pe un copil răsfățat, voia doar să mă pună la punct. Se plimba dintr-o parte în alta a încăperii slab luminate. Mă adusese departe de cei, care mă căutau într-o cabană mică, prăfuită şi aproape greu de aflat în pădurea deasă. În încăpere erau doar câteva scaune răsfirate, o masă plină de hârtii şi farfurii nespălate, era un singur geam acoperit de o perdea cenuşie din cauza prafului. Mă aduse aici, amenințându-mă cu pistolul, apoi mă legă de un scaun vechi din lemn. Becul atârna de tavan printr-un fir lung. Mă gândeam că de unde avea electricitate, dar am presupus că această cabană nu era prea departe de casa, în care am fost ținută captivă. Însă temerea mea cea mai mare era, de ce mă adusese aici? Şi eram doar noi doi. De data asta cred că aveam de gând să scape de mine.
- Lasă-mă să plec, promit că nu am să povestesc nimănui ce s-a întâmplat aici, voi spune că am fugit pentru că m-am certat cu Sam sau voi născoci ceva
- Nu..nu pot să te las să pleci.
- De ce? m-am răstit eu la el.
- Pur şi simplu. Chiar nu îți dai seama de ce?
Eram atât de furioasă pe el, dar şi pe Sam că din cauza lui eram captivă în acest loc şi trebuia să-l suport pe acest om, nu, un om ar fi mult mai blând, chiar şi un animal sălbatic. Nu ştiam nici cum să-l numesc.
- Sunt o momeală ca Sam să vină aici..am oftat eu.
- Eu nu momesc pe nimeni, Clarisa, deveni el serios, îşi luă un scaun, îl întoarse cu spătarul în față şi se aşeză pe el. În lumina aceea difuză, masca lui părea înspăimântătoare. Îmi dădea fiori.
- Ştiu că între tine şi Sam e mai mult decât o datorie, dar nu prea ştiu ce anume şi de ce naiba sunt eu implicată!
- Eşti ce iubeşte Sam mai mult..
- Eşti sigur? l-am întrebat eu arogantă.
Eram conştientă de iubirea lui Sam, nu mă îndoiam că mă iubeşte foarte mult, pentru că mi-o dovedise de atâtea ori. Şi eu îl iubeam.
- Crede-mă tot ceea ce iubeşte e chiar aici..
- Eşti un nemernic nemilos, cu o inimă de gheață. Nu-ți pasă decât de tine şi de ceea ce tu îți doreşti. Nimeni nu e fericit lângă tine! m-am răstit la el cu o furie sfidătoare. Însă nu m-am oprit. Soția ta, sora ta, angajații tăi, tuturor le este teamă de tine, iar asta nu înseamnă că sunt fericiți în preajma ta. Te comporți cu toți ca şi cu nişte oameni captivi..acum înțeleg de ce stau în casa aia..de frică!
Înghiți cu greu toate cuvintele mele, însă mai aveam, eram hotărâtă să-i spun tot ce simt.
- Eşti un psihopat! Răpeşti oameni, te joci cu viețile lor..Ce ai spune dacă soția ta ar fi în locul meu, ca fiul tău să aibă mama departe sau chiar să nu o mai vadă? Dar dacă ar fi sora ta..
Şi izbugni. Sări ca ars de pe scaun, aruncându-l în partea dreaptă a camerei. Apoi scoase din spatele blugilor o armă, aceeaşi cu care mă şi amenințase şi o îndreptă spre mine, apăsându-mi fruntea cu ea, iar mâna stângă şi-o înfipse în părul meu.
- Să ştii că nu o să stau pe gânduri să te ucid cu sânge rece. Aşa că dacă vrei să mai tragi de timp, ai face bine să-ți ții gura!
- Fă-o acum, ce mai aşteptăm? i-am aruncat vorbele în față precum un pahar cu apă rece.
Dar el mi-le întoarse mai reci decât mă aşteptam.
- Pe Sam, să fie de față.
Am încremenit. Asta voia? Să mă ucidă de față cu Sam? Avea dreptate Maya, cine stă în prejma lui Mască, cu intenția lui, îşi va vedea sfârşitul. Eram într-un film de groază, unul tragic, în care nu voiam să fiu.
- Nu am să îți dau satisfacția asta, imbecilule!
- Nu te juca cu mine..
- Că am să mă ard? l-am întrebat ironică. E veche replica aceasta!
- Nu, ai putea să-i arzi pe cei din jurul tău. Ştiai că ai două surori extrem de frumoase? Nici nu m-aş fi gândit..
- Nu, nu! Să nu îndrăzneşti să te atingi de ele, eram în stare să rup frângia, cu care eram legată de acel scaun stupid, la cât de furioasă eram.
- Nu sunt un nemernic, Clarissa. Cel puțin nu cu cei nevinovați.
- Dar asta tot te face un nemernic, nu? Eu ce rău ți-am făcut? De ce sunt vinovată?
Liniştea se aşternu. Mă privea, aşa am reuşit să-i analizez ochii. Erau albaştri, cel puțin aşa păreau, deşi culoarea înclina mai mult spre gri. Însă ochii lui emanau furie, dezamăgire. Se ascundea multe în spatele acelei măşti ce mă făceau să fiu curioasă, deşi ştiam că nu ar trebui.
Nu-mi răspunse la întrebare, doar mă lăsă acolo pentru câteva ore, singură într-o cabană din pădure, legată de un scaun. Era deja dimineață când se întoarse. Însă nu singur, era şi Sean cu el.
- Dezleag-o, vezi dacă are nevoie la baie şi adu-o afară, iar el ieşi fără să mai spună ceva. Părea destul de hotărât, oarecum frica mă cuprinse. Avea să-mi facă ceva?
Sean mă dezlegă de scaun, dar îmi legase mâinile la spate şi mă împinse pentru a păşi. Nu îmi vorbea, era de-a dreptul supărat. Se supărase pe mine doar pentru că nu l-am ascultat? Sau ştia ce e va întâmpla şi din această cauză era atât de trist.
Misterul acesta mă exaspera la culme!
- Sean, m-am întors cu fața spre el, înainte să ieşim. Ce vrea să-mi facă?
- Nu ştiu, Clarissa. Nu am primit alt ordin decât să te dezleg şi să te aduc afară.
- Sean..
- Ce vrei? aproape că țipă. Nu te mai pot ajuta, Clarissa. M-am oferit, chiar am vrut să te ajut, însă tu ai fost aceea care a vrut contrariul. Blake are regulile lui şi nu le va încălca, sper că ştii asta.
- Şi de unde naiba să ştiu? Nu e ca şi cum mi-ar fi dat o listă cu reguli. Tot vorbeşte despre ele, dar nu am auzit vreuna.
- Îți spun eu una, Mască nu se lasă văzut şi auzit de cei, pe care i-a răpit sau care îi sunt duşmani, decât dacă...
- Îi ucide, am zis eu, deşi cuvintele au ieşit cam forțate.
- Te-am avertizat..
- Nu! Mi-ai spus dar că nu am voie să vorbesc cu el, nu mi-ai spus ce înseamnă asta. Nu mi-ai spus că e un psihopat.
- Ciocul mai mic şi mai multă mişcare, se auzi vocea lui Blake, care era în spatele meu, m-am întors spre el, era în uşă, ținând în mână un pistol.
- Mişcă! spuse Sean.
Nu-mi venea să cred, Sean era cu totul şi cu totul o altă persoană în preajma lui Blake. Îi era teamă de el, dar acum părea şi mai înfricoşat.
Eram afară, Blake se postă în fața mea.
- Am o propunere pentru tine..
- Uimeşte-mă! am zis eu sarcastică.
- Vreau să mă ajuți să-l găsim pe Sam şi să-l convingi să vină aici.
- Să îl ucizi? Crezi că am să-mi mint soțul? am țipat eu.
- Nu cred că ar fi o problemă pentru tine, Cenuşăreaso.
Am făcut ochii mari, de unde ştia despre asta?
- Accepți sau nu, e simplu! zise el sigur pe el.
- Prefer să stau captivă, idiotule!
**
Eram de două săptămâni în încăperea fără geamuri din pivniță. Puteam să o numesc temniță, dar era mai rău de atât. Cred că şi la închisoare mă tratau mai bine. Primeam doar o masă pe zi, în prima zi, nu am mâncat şi am făcut un scandal mare, iar în a doua nu mi-a mai adus decât două felii de pâine. Ştiam că nu pot să mă joc cu el, pentru că el categoric nu se juca, vorbea serios. Apoi am început să primesc o masă consistentă pe zi, doar atât.
M-am întors de unde am plecat, între cei patru pereți, singură, iar de data asta primeam doar o vizită pe zi din partea lui Sean, care îmi aducea să mănânc. Însă era un Sean tăcut, nu-mi vorbea şi nici măcar nu stătea cu mine până mâncam.
Nu înțelegeam de ce Sam nu mă căuta nici acum? Lipseam de ceva vreme, ar fi trebuit să mă găsească. E detectiv, precis ştia unde se ascunde Mască, dacă îl cunoştea aşa cum afirmase Blake.
Se auzi un zgomot puternic din coridor, m-am apropiat de uşă să ascult ce se întâmplă. Erau ceva plânsete şi țipete. Se apropiau de camera mea, după care se auzi cheia rotindu-se în uşă. M-am îndepărtat de ea, aşezându-mă pe marginea patului.
Uşa se deschise, l-am observat pe Erik aruncând-o pe Kate în cameră, o Kate plânsă, ciufulită şi disperată. În spatele lor era Blake şi masca lui întunecată.
- Te rog, nu, încerca Kate să spună printre lacrimi. Lasă-mă să-ți explic! Te rog! se bâlbâi ea.
- Nu! Nu ai dreptul să vorbeşti! țipă Erik la ea.
Urmăream şocată toată scena, m-am aplecat să o ridic pe Kate de pe cimentul rece. Ea era în genunchi, încercând să treacă de Erik, pentru a ajunge la fratele ei. Se ruga de el. Nu înțelegeam de ce.
- Blake, te rog. Putem să rezolvăm asta..îşi ştergea ea lacrimile, în timp ce o ajutam să se ridice. Nu poți să mă laşi aici!
- Gura! ridică tonul Erik.
Nu-l suportam pe tipul acesta, nici nu înțelegeam de ce e aici. Unde era Sean?
- Nu te băga, fraiere, se adresă Kate lui Erik. Blake, te rog! Dă-mi o şansă..nu-mi face rău.
În acel moment ascultând cuvintele lui Kate, m-am înfiorat. Voia să-i facă rău propriei surori? Ce mă aşteptam atunci să acționeze diferit în privința mea.
- Ai greşit, Kate! Vino, Erik!
- Nu! Nu! țipă ea cât de tare putu. Nu poți să mă laşi aici! Mark nu mi-ar fi făcut niciodată asta! Erik închise uşa.
Țipetele ei erau în zadar. Blake nici măcar nu privi în urmă. Acum eram şi mai convinsă că avea o inimă de gheață.
- Eşti bine? am ajutat-o să se aşeze pe marginea patului.
- Lasă-mă! se răsti ea. Din cauza ta e Blake aşa. Tu l-ai înverşunat, doar tu eşti de vină!
Eu? M-am uitat ciudat la ea. Despre ce naiba vorbea? De ce mă scoatea pe mine vinovată pentru probleme ei sau comportamentul indisciplinar al fratelui ei.
- Nu înțeleg..am murmurat eu.
- Ce nu înțelegi? Blake e un nesuferit de când ai ajuns în casa asta. Era şi înainte, dar acum e mult mai ambțios şi mai nemernic. S-a schimbat cât tu ai ajuns aici.
Pentru o secundă mi-a trecut o idee tâmpită prin minte. Dacă Mască/Blake e nimeni altul decât Sam? Era posibil să fie oricine, pentru că nu i-am văzut fața atât de bine. Era posibil, să aibă lentile de contact şi vreun aparat care să-i schimbe vocea. Ah nu, Clarissa, deja acesta e un film SF. Adevărul era că începeam să mă gândesc la toate posibilitățile, mă îndoiam de toată lumea şi încetul cu încetul minciunile ieşeau la iveală. În această casă lucrurile nu erau prea roz, erau mai multe mistere decât mă aşteptam eu.
Dacă oricum avea să mă împuşte, trebuia să-i descopăr adevărata identitate a lui Blake. Să văd cine e omul din spatele măştii şi să aflu de ce se ascunde.
M-am aşezat pe partea de la perete a patului, am adormit puțin, Sean trebuia să apară cu mâncarea mea. Slăbisem mult de când eram aici, hainele îmi erau largi, mă simțeam mai slăbită.
M-am trezit când am auzit vocea lui Sean şi a lui Kate. Vorbeau în apropiere de uşă, erau foarte apropiați. M-am uitat în jur după mâncare, nimic. Fir-ar! Din cauza lui Kate nu vom primi nimic azi, nu ştiam cât timp voi mai îndura situația asta.
- Ai răbdare, voi rezolva asta, îi spuse Sean lui Kate.
- Nu, fratele meu nu va înțelege. E mai bine să fugim, insistă ea.
Să fugă?
- Va fi mai rău, dacă vom fugi, ne va găsi şi atunci va fi mult mai rău.
- Nu, nu va avea curaj să-mi facă ceva.
- Ție, nu, am întâlnit privirea lui Sean, iar el se opri.
M-am ridicat şi m-am apropiat de ei.
- Îmi explică şi mie ce naiba se întâmplă aici?
- Clarissa, doar ai grijă de Kate, te rog şi vă promit că vă scot pe amândouă de aici.
Asta era o noutate. Să ne scoată de aici? Era posibil aşa ceva?
- Tu unde pleci? îl întrebă Late printre lacrimi. Nu poți să mă laşi singură aici.
- Aşa cum ai spus şi tu, îi luă fața între palmele lui cu delicatețe. Ție nu îți va face rău, te ține aici drept pedeapsă. Trebuie să-mi repar greşelile înainte de a spune adevărul, Katie, o alintă el.
Ok. Era mai mult decât evident că se întâmpla ceva între ei, probabil aveau o relație secretă sau doar Sean încerca să o ajute. Pentru că el e blând cu oricine.
- Să te întorci teafăr, altfel..
El o îmbrățişă.
- Aşa voi face, îți promit!
- Sean, sunt sătulă de promisiuni deşarte. Trebuie să te întorci teafăr!
El o sărută pe frunte.
- Clarissa, îți va explica Kate mai multe, dar vreau să ştiu că mă pot baza pe tine şi vei avea grijă...
- Stai liniştit, mă simt îndatorată față de voi oricum, şi nu o fac pentru acest fapt ci pentru că îmi doresc să pot ajuta.
- Mulțumim! Trebuie să plec, o îmbrățişă el. Promite-mi că nu vei încerca nicio prostie să ieşi de aici..
Am zâmbit. O avertiza să nu se lase păcălită de mine şi de prostiile mele.
După ce Sean a plecat, iar Kate se mai linişti, măcar se opri din plâns. Ne-am aşezat amândouă în pat.
- Deci? Îmi spui de ce eşti aici? Ți-aş promite că nu spun nimănui, dar din câte am auzit nu te ajută promisiunile. Oricum, secretul tău e în siguranță cu mine. Nici dacă aş vrea, nu aş avea cui să-i spun. Sunt captivă aici.
- Sunt însărcinată!
- Ah..nu mă lua aşa tare, am rămas şocată. Sean e tatăl?
- Da. E singurul bărbat din viața mea, m-am îndrăgostit de el din prima clipă de când l-am văzut, dar atunci aveam vreo 13 ani. Dar acum am 18 şi am tot dreptul să am o relație.
- Şi sunteți împreună de când aveai 13?
- Nu, suntem iubiți de un an de zile, însă..
- Nimeni nu ştie.
- Doar Maya. Blake e mai dificil şi..
- A aflat despre relația voastră? am întrerupt-o eu din nou.
- Nu! A aflat doar că sunt însărcinată, a găsit un test de sarcină în camera mea. Blake nu cotrobăie printre lucrurile mele, sunt convinsă că a fost altcineva. Iar atunci am mărtursit că e adevărat, m-a obligat să-i spun cu cine, dar am refuzat şi l-a pus pe Erik să mă închidă aici.
Îmi părea rău de situația ei, acesta nu era un mediu propice pentru o femeie însărcinată.
- Şi ai de gând să păstrezi sarcina?
- Nu ştiu..Sean îşi doreşte acest copil, dar eu nu vreau să trăiască în mediul acesta, vreau să plec departe de aici, să trăiesc într-o familie normală. M-am săturat de atâta sălbăticie.
- E familia ta şi fiul lui Blake e ținut departe de ceea ce se întâmplă în această casă, la fel poate fi şi copilul tău.
- Nimic nu te poate ține departe. Crede-mă până şi nepoțelul meu va ajunge în spatele acelei măşti.
Masca părea o tradiție de familie, însă nu o încânta deloc pe Kate.
- Sean şi Blake sunt prieteni, nu?
- Da.
-Atunci nu înțeleg de ce nu-i spui lui că Sean e tatăl?
- Asta ar însemna sfârşitul prieteniei lor. Blake ne-a găsit o dată îmbrățişați, iar atunci l-a amenințat pe Sean că nu mai vrea să-l vadă în preajma mea. Însă iubirea nu ne-a putut ține departe unul de celălalt. Îl iubesc, Clarissa, însă nu ştiu cum să lupt pentru el.
- Nu te îngrijora, totul va fi bine. Gândeşte-te că rodul iubirii voastre se află în pântecele tale. Vom găsi o soluție să te scoatem de aici, i-am dat eu o şuviță de păr la o parte.
Mi-o imaginam pe Amber în situația asta şi mă durea exact ca pentru sora mea. Era tânără, o adolescentă încă. Aveam să o susțin pe Kate, indiferent de situație.
- De ce nu vorbeşti cu Maya? Ea e soția lui îl poate convinge, mai ales că ea ştie despre ce e vorba.
- Nu, nu o va face.
Era greu de crezut că nu îl va convinge, dragostea face minuni. Nu aveam încotro trebuia să accept propunerea lui Blake. Doar aşa aveam să o scot în siguranță pe Kate de aici.
~*~
Vă mulțumesc!