- Rio, Rio... aud vocea disperată a surorii mele.
O văd cum cade în prăpastia Infernului marin, spre suferinţa eternă. Ochii aceștia erau de un negru intens, părul ei era de un blond închis. Trupul ei gol era parcă din porţelan. Lacrimile acesteia încep să curgă din ochii, acoperind obrazii.
Îmi deschid ochii şi îmi ridic capul de pe peleriă, care este pe post de pernă. Îmi pun mâna la frunte pentru o secundă, dupa mă întind din nou. N-am dormit toată noaptea din cauza problemelor pe care am avut seara trecută în oraș.
Dupa ce eu şi Raul am ieşit din canal, am avut surpriza să dăm de nişte obiecte uriașe şi ciudate pe care unii spuneau mașini. A trebuit să ne ferim de aceștia, aşa că am folosit zborul, l-am luat de braţ pe stăpân şi am zburat. Oamenii de acolo ne-a observat.
- Nu e bine! spune Raul, după îmi ordonă. Aterizează spre chestia galbenă!
M-am supus ordinele lui ca de obicei şi am coborât spre mașina galbena. M-am uitat, ba în stânga, ba în dreapta ca o gură cască. Întotdeauna am crezut că Portalul apare numai în legende, dar nimeni n-a spus de certitudinea acestuia.
- Ce ne facem acum stăpâne? îl întreb eu pe el.
- Stăm până când se asfinţeşte soarele! Până atunci, tu să nu care cumva să faci o prostie!
- Da stăpâne!
Şi m-am uitat timp de o oră la peisajul sinistru. Nici nu îmi imaginam cum o să arate lumea oameniilor. În Arcadia, clădirile din oraşe sunt făcute din lemn şi dădeau un aspect medieval, dar în viaţa mea n-a mai văzut asemenea construcții imense şi văd că toate sunt din metal. După ce a trecut o oră, încep să mă plictisesc, stăpânul medita liniştit, cu faţa la soare. Aveam două opţiuni: unu, să meditez şi eu sau să nu îl deranjez. În curtea palatului este o regulă sacră a magicieniilor, nimeni nu are voie sa îl deranjeze pe marele magician. Cine îl deranja este sortit torturilor îngrozitoare, de care niciun curtean nu şi-ar imagina. Dintre toate cele două opţiuni, eu o aleg pe a doua.
Ca să scap de plictiseală, mă îndepărtez de el, îmi aplec capul la fereastra mașinii şi văd un băiat, care stătea liniştit. Din prima clipă, am intrat în visare. Avea nişte ochi de o culoare întunecată. Întotdeauna am crezut că ochii negrii sunt semnele demoniilor, dar nicidecum. Chiar dacă ochii mei sunt de un roz închis, ochii lui aveau o culoare intensă. Am bătut la geam, acesta s-a uitat uimit la mine de parcă aş fii fost un asasin sau ceva.
- Ce faci aici? mă intrebă acesta.
- Mă plictisesc! răspund eu, dându-i un zâmbet.
- Bună glumă! Eşti din oraș?
- Nu prea!
- Păi haide să facem cunoștiință! Bună sunt Joshua!
- Rio!
- Rio, Rio! Drăguţ nume! Iţi voi reţine numele!
- A venit apusul, este timpul să ne decolăm! spune Raul, terminând de meditat și se ridică în picioare.
- O clipă stăpâne! strig eu, distrăgând atenția.
- Cine mai este și el? mă întreabă Joshua.
- Un prieten! răspund eu pe un ton misterios. Ne vedem mai târziu!
- Rio!? strigă stăpânul Raul, întorcând-și capul și văzându-mă cu capul jos. Ce faci acolo? Ieși de aici!
Acesta veni val vârtej și îmi trage pelerina, forțându-mi să îmi ridic capul. Mă uit la el și îmi dau seama că este serios.
- Mă plictiseam, stăpâne! spun eu.
- Ce credeai că faci? mă mustră stăpânul, după începe să ofteze. Până nu îl găsim pe prinț, nu ai voie să ai contact cu oamenii!
- Și dacă un om, ne dă ajutor? îl întreb, eliberându-mă.
Auzind aceste cuvinte,stăpânul nu a mai vrut să răspundă.Câteodată mă supără atitudinea acestuia, îl înțeleg prin ce a trecut, dar eu sunt sora Vestei, nu chiar o soră biologică, dar sunt ruda ei. Mă uit acuma la soarele cum apunea peste clădirile de metal. Razele aurii dispar încet,încet, lăsând lunii să ia stăpânire orașul. Câteodată astrul luminos , îmi aduce aminte de peisajul solar din Arcadia care se întindea peste întinderea de safir. O natură care este desprinsă din basmele mării.
- Suntem gata de decolare? mă întreabă stăpânul, revenindu-mă la realitate.
- Da, stăpâne ! răspund eu.
Mă îndrept spre spatele lui, îmi suflec mânecile şi închid pentru moment ochii. Îmi pun mâinile pe umerii acestuia. Un vânt puternic începea să îmi ridice pelerina, dar în același timp şi părul. Deschid încetişor ochii, preschimbându-se într-o culoare cristalină, picioarele încep să se ridice. Îl ridic pe stăpân în sus, după încep să îl ghidez prin cale aeriană.
- Ai adormi bine, Rio? mă întreabă stăpânul, parcă ordonându-mă să mă trezesc din pământul uleios în care stăteam, pătându-mi o parte din hainele mele. Acesta ţinea în mână o cutiuţă.
- Nu prea! răspund eu.
- Ştiam eu! spune stăpânul şi îmi aşeză cutiuţa în faţa mea.
- Ce este aceasta? întreb eu.
- Sardine! răspunde el. Nu îţi fă griji că nu sunt uleioase ca în Arcadia!
- Dar stăpâne, nu mâncaţi? îl întreb eu deschizând cutia de sardine.
- Eu pot să mor de foame, dacă vreau! spune Raul, întorcându-mi capul de la mine. Tu eşti o prinţesă, datoria mea este să îţi găsesc de mâncare!
- Stăpâne, ați uitat că am renunțat la moştenire? spun eu savurând peştele în gură şi nu pot spune că este delicios. În acest caz nu mai sunteți obligat să îmi căutaţi de mâncare, în plus am optsprezece ani.
- Chiar dacă ai renunțat la titlul, tu ai încă sânge regal şi eu tot am obligația să te mai servesc! îmi explică stăpânul, după începe să râdă. În plus la câtă minte ai tu, mă îndoiesc că ai să aduci ceva!
După un minut, el începe să îndepărteze, lăsându-mă să mănânc sardinele, liniştită. Eu știam că la mine acasă, la fiecare mic dejun, un curtean ne servea cu aşa ceva. De fiecare dată, trebuia să refuz mâncarea pentru că forma ei de prezentare este oribilă, foarte uleioase ,în plus gustul lasă de dorit, avea un gust de putrefacţie. Mai mereu eram bătută de Setsuna din cauza asta. Noroc că nici stăpânului nu îi plăcea această "mâncare", dacă o pot numi altfel. În fine, sardinele din lumea oameniilor sunt mai diferite. Sunt uscate, dar bune, mult mai bune. Termin din gură ultima sardină, îmi era o foame de lup. În fine, mă întind din nou peste pământ şi mă gândesc la cele întâmplate de ieri.
Se făcu seară, eu şi cu stăpânul Raul ne-am aterizat în locul în care stăm şi acum. Eram obosiţi după un zbor încâlcit prin oraş. Îmi scot pelerina de pe mine şi o păluiesc, făcând-o sub formă de pernă, pe când stăpânul se trânti direct pe jos.
- Hai, culcăte Rio! îmi spune acesta.
- Dar nu îmi este somn, stăpâne! spun eu, punând perna pe jos.
- Cum vrei! spune stăpânul, adormind imediat.
Pe când îmi întorceam cu spatele la stăpân, n-am să uit acest incident, din greșeală mă lovesc de cineva.
- Îmi pare rau! spun eu, dând cu capul in jos si intorcandu-mi spatele la el.
- Esti destul de frumoasa, papusico! spune acesta, atingandu-ma de bratul stâng. O frumusete rara!
- Ce vrei de la mine? spun eu speriata.
- O noapte impreuna! spune acesta cu un zambet pevers.
- Esti un nebun! spun eu furioasa, călcând cu toata forța de picior.
Am simtit, cand a primit o palma peste obrazul stâng. Ma abțin sa nu imi folosesc puterile asupra lui, ultima data l-am electrocutat pe Surge, dar eu eram acasa. Palma pe care am primit-o nu ma făcea decat sa ma enerveze la culme.
- Asculta-ma femeie, voi face ce vreau cu tine! spune tipul. Încă o insulta si te pui rau cu mine!
- Nu-mi pasa nebunule! tip eu. Dar nu voi fii a ta!
- Bine, tu ai vrut-o! spune acesta furios si incepe sa ma tragă, formand o îmbrățișate fortata
- Te rog Rio, nu imi creea motive de nervi! il auzeam pe stăpân. Nu vreau sa mai aud un sunet pana maine dimineata!
- Stapane, nu o sa mai fie maine dimineata! tip eu.
-Cum adica? se mira acesta, intorcandu-mi capul si ma vede cum acesta isi apropia buzele de ale mele intr-un mod oribil.
El se infurie, se ridica in picioare si cu pași repezi, se apropia de tip si ii da un pumn, trantindu-l pe jos, astfel eliberandu-ma.
- Nu știu, cine sunteți dumneata! il ameninta Raul, punând mana pe umerii mei. Daca va mai apropiati de prietena mea, sa stiti ca o sa aveți de a face cu mine!
Tipul se ridica in picioare si văzând fata severa, o rupe fuga. Eu imi pun mana la inima si o simt cum batea tare ca un fir electric, m-am speriat asa de tare, plus ca nu mi-am folosit puterile. Imi intorc capul si il vad pe stăpân foarte supărat.
- Ce ti-am zis, sa te culci! spune el, zambind sarcastic.
- Nu am vrut! spun eu ca sa imi motivez scuzele.
- Calmeaza-te, dupa te culci! imi spune stapanul, batandu-mi pe umeri.
El se întinde din nou si adormi la loc, pe cand eu imi i-au pelerina si il mut langa el. Ma întind si eu, imi apropii pieptul meu de al lui in poziția embrion, simțindu-ma ca sunt in siguranță. Inainte sa imi închid ochii, il sarut pe frunte ca semn de mulțumire pentru ca el m-a salvat.
- La ce te gândești Rio? ma intreaba stapanul, revenindu-ma la realitate si ma ridic in picioare.
- La nimic! spun eu.
Si vad ca in spatele acestuia veni un tânăr in varsta de saptesprezece ani, având aceeași înălțime ca mine, cu un par negru si ochi de un albastru auriu. Este imbracat intr-o uniforma de un albastru inchis. La cap poarta o pălărie portocalie, întoarsă. La picioare poarta niste pantofi negrii.
- Buna! imi spune acesta.
- Buna! spun eu pe un ton timid.
- Rio, fa cunoștiință cu Robert Carter! spune stapanul Raul, prezentându-l pe noul meu prieten.