Cavalerul Negru

Capitolul 12: Probleme în oraș

                                                  

- Rio, Rio... aud vocea disperată a surorii mele.

O văd cum cade în prăpastia Infernului marin, spre suferinţa eternă. Ochii aceștia erau de un negru intens, părul ei era de un blond închis. Trupul ei gol era parcă din porţelan. Lacrimile acesteia încep să curgă din ochii, acoperind obrazii.

Îmi deschid ochii şi îmi ridic capul de pe peleriă, care este pe post de pernă. Îmi pun mâna la frunte pentru o secundă, dupa mă întind din nou. N-am dormit toată noaptea din cauza problemelor pe care am avut seara trecută în oraș.

Dupa ce eu şi  Raul am ieşit din canal, am avut surpriza să dăm de nişte obiecte uriașe şi ciudate pe care unii spuneau mașini. A trebuit să ne ferim de aceștia, aşa că am folosit zborul, l-am luat de braţ pe stăpân şi am zburat. Oamenii de acolo ne-a observat.

- Nu e bine! spune Raul, după îmi ordonă. Aterizează spre chestia galbenă!

M-am supus ordinele lui ca de obicei şi am coborât spre mașina galbena. M-am uitat, ba în stânga, ba în dreapta ca o gură cască. Întotdeauna am crezut că Portalul apare numai în legende, dar nimeni n-a spus de certitudinea acestuia.

- Ce ne facem acum stăpâne? îl întreb eu pe el.

- Stăm până când se asfinţeşte soarele! Până atunci, tu să nu care cumva să faci o prostie!

- Da stăpâne!

Şi m-am uitat timp de o oră la peisajul sinistru. Nici nu îmi imaginam cum o să arate lumea oameniilor. În Arcadia, clădirile din oraşe sunt făcute din lemn şi dădeau un aspect medieval, dar în viaţa mea n-a mai văzut asemenea construcții imense şi văd că toate sunt din metal. După ce a trecut o oră, încep să mă plictisesc, stăpânul medita liniştit, cu faţa la soare. Aveam două opţiuni: unu, să meditez şi eu sau să nu îl deranjez. În curtea palatului este o regulă sacră a magicieniilor, nimeni nu are voie sa îl deranjeze pe marele magician. Cine îl deranja este sortit torturilor îngrozitoare, de care niciun curtean nu şi-ar imagina. Dintre toate cele două opţiuni, eu o aleg pe a doua.

Ca să scap de plictiseală, mă îndepărtez de el, îmi aplec capul la fereastra mașinii şi văd un băiat, care stătea liniştit. Din prima clipă, am intrat în visare. Avea nişte ochi de o culoare întunecată. Întotdeauna am crezut că ochii negrii sunt semnele demoniilor, dar nicidecum. Chiar dacă ochii mei sunt de un roz închis, ochii lui aveau o culoare intensă. Am bătut la geam, acesta s-a uitat uimit la mine de parcă aş fii fost un asasin sau ceva.

- Ce faci aici? mă intrebă acesta.

- Mă plictisesc! răspund eu, dându-i un zâmbet.

- Bună glumă! Eşti din oraș?

- Nu prea! 

- Păi haide să facem cunoștiință! Bună sunt Joshua!

- Rio!

- Rio, Rio! Drăguţ nume! Iţi voi reţine numele!

- A venit apusul, este timpul să ne decolăm! spune Raul, terminând de meditat și se ridică în picioare.

- O clipă stăpâne! strig eu, distrăgând atenția.

- Cine mai este și el? mă întreabă Joshua.