Cavalerul Negru

Capitolul 3: Moștenirea

,,De ce, tati!" spune Lea tristă în gând, uitându-se la mormântul tatălui ei și ascultând predicile preotului.

Oamenii se uitau la ea cu falsă milă , așteptând ca aceasta să plângă, dar ea suferind în sinea ei , nu scoate niciun sunet. Nici nu a trecut nicio zi dupa divorțul părinților ei și tatăl ei muri într-un accident sacrificându-și viața , în care aceasta a fost martoră. În mod normal trebuie să aleagă între a merge la orfelinat sau la mama ei, așa cum cere legea, ,,Mai bine m-as închide într-o bibliotecă decât să mă duc la ea!" spune blondina enervată în gând, alegând nici una și nici alta.

Preotul termină predica și se îndepărtează lăsându-i pe gropari să își facă treaba. Afară plouă cu găleata pământul fiind acoperit de lacrimile cerului care este martoră al acestei mormântări. Oamenii din jurul ei aveau umbrelele, pe când blondina fiind prea tristă, nici măcar nu s-a mai sinchisit să își mai aducă ceva, lăsând trupul firav să fie acoperită de picăturile, udând hainele negre într-un fel de îmbrățișare tristă.

După ce groparii au terminat, încetul cu încetul se îndepărtau și oamenii de lângă ea, lăsând-o singura. Uitându-se îndelung la pământ, aceasta începe să se gândească la momentele petrecute alături de tatăl ei. Își aduce aminte, când era mai mică, acesta venea de la muncă, obosit. Aceasta bucuroasă alerga spre el ca să-l îmbrățișeze. În fiecare noapte, el îi citea basme sau romane ca să o adoarmă. Când aceasta își termină orele, el o aștepta în fața școlii cu zâmbetul pe buze, ceea ce o face pe blondina, în realitate să se întristeze și mai mult. Obrazi umezi încep să fie din nou acoperiți de lacrimile calzi. Neavând o batista, iși șterge fața cu brațul.

Între timp, ploaia se opri, răsărind soarele peste cerul înnorat. Trupul fetei este plin de umezeală, părul blond lăsat lălâi este acoperit într-un fel de fața înlăcrimată. Îmbrăcămintea care constă printr-un tricou și pantaloni negri, numai adidașii sunt de culoarea albă sunt lipiți de corpul ei din cauza umezelii. Tricoul fiind mai subțire , nu acoperă și se vede sutienul care este de culoare albă cu o danteluță bleumarin care acopereau sânii mici, dându-le o formă fără să strice. Lea își ridică capul, uitându-se la cer cu fața umedă. Chiar dacă păsările ciripeau, aceasta nu zâmbi. El plecase din lumea terestră pentru totdeauna și nu se mai întoarce, lăsând-o pe cont propriu.

Pe când ea își ridică capul, uitându-se la cer, o figură bărbătească se apropie încetișor de ea și pune mâna pr umărul drept.

- Sunteți cumva domnișoara Leana Gauthier? întrebă acesta.

- Da! spune aceasta întorcându-si fața la el.

- Scuzaţi-mă pentru deranj! explică acesta. Am venit să vă anunț că ați primit o moştenire!

- Ce moştenire? se miră fata.

- Conform testamentului a domnului Gauthier! spune domnul. Primiţi ca moştenire o bibliotecă din centru oraşului!

- De ce?

- Pentru că în testamentul tatălui tîu, sunteți singura lui fiică! răspunde acesta, după îi dă o carte de vizită, ca apoi să înceapă să se prezinte. Eu sunt Paul Beautmont, avocatul lui, dacă ai nevoie de mine, poţi să mă suni când vrei tu!

Şi acesta se îndepărtează de ea. Aceasta se uită îndelung la cartea de vizită, "O bibliotecă?!" spune Lea râzând în gând, "Sper că glumeşti?". Îşi ridică capul din foaie şi se uită cum se îndepărta Paul de ea."Cum am mai zis: mai bine mă închid într-un loc decât să mă duc la mama!" spune Lea în gând. Aceasta respiră adânc şi se grăbește să se ducă la el.

- Domnule Beautmont! strigă blondina ajungând la el. Puteți să imi arătaţi biblioteca?

***

Este ora prânzului, stomacul blondinei începe să scârțâie. Aceasta nu mâncase nimic toată dimineaţa. Nu putea face altceva decât să ofteze.

- Aproape am ajuns! spune Paul vesel, după începe să întrebe. Ţi-e foame?

- Cam aşa! se amărî Lea.

- Poftim? spune acesta dând o aripă de pui.

- Nu mulţumesc! se răzgândi fata. Nu mănâc mâncarea altora!

- Haide, nu fii timidă! spune acesta. Eu am mâncat înainte!

- Bine, spune Lea uimită luând puiul şi începe să mănânce.

- Să îmi mai spui! spune acesta concentrându-se la condus.

Lea mâncă aripa cu poftă. Când mestecă simți o iuţeală în limbă. Încearcă să reziste usturăturii, înghiţind mâncarea. O lacrimă îi se așterne din nou, din cauza iuţelii.

- Este iute! spune blondina întorcând capul la el.

- Şi fiul meu spune la fel! râde Paul.

- Dumneavoastră aveți un fiu? se miră fata.

- Joshua! răspunde acesta. Este cu un an mai mare decât tine! Îi place să doarmă şi să plece cu prietenii lui.

- Aha! spune aceasta.

- Uite că am ajuns! spune acesta oprind mașina în faţa unei clădiri imense.

Blondina coborî din mașină, ochii îi se mărira de uimire în faţa unei asemenea construcții. Nu mai ştia ce să mai spuna. Este impresionată.

- Poftim! spune acesta dând fetei cheile. Mâine am să vin la tine cu tot ce îţi trebuie, poate dacă am să-l prind, o să faci cunoștiință cu fiul meu!

Ea nu îi mai răspunde, rămâmâd concetrată la bibliotecă. El urcă la mașină şi se îndepărtă uşurel de ea. Fiind curioasă urcă scările de marmură a clădirii.

***

Lea intră în biblioteca propriu-zisă. Este întuneric, nu poate să vadă mare lucru. Aşa că intră în adâncul ei până dă de un fir de lumină. Îşi dă seama că ajunsese la o fereastră şi că voalurile negre sunt probabil nişte perdele de o culoare purpurie. Aceasta trage şi se făcu un pic de lumină în jumătatea bibliotecii pentru ca în cealaltă jumătate era încă întuneric. Trage şi de celelalte perdele lăsând soarele să pătrundă în bibliotecă.

Lea nu mai văzuse o asemenea bibliotecă în viaţa ei. În fiecare raft erau cărţi cu coperţi de culori diferite, fiecare câte un autor diferit. De la literatura franceză până la literatura rusă, de la romane fantastice până la cele poliţiste.

Blondina cercetă locul. Se uită ba în stânga, ba în dreapta până când o carte roșie îi cade în capul ei.

- Ce este asta? spune fata scoţând cartea din capul ei şi se uită la ea.

Mirosul puternic pătrund nările fetei dând senzaţia de mister. Neobişnuită cu parfumurile bărbăteşti, dar interesată de subiectul cărţii, se aşeză pe jos şi începe să citească.

Lea este impresionată de moştenirea primită de la tatăl ei."Dacă aş fii rămas cu mama, nu aş fi primit o asemenea minunăție!" spune aceasta în gând şi începe să pună mâna la ochi. Începe să plângă din nou.