Jayden
Noul colectiv, la prima vedere, părea mai interesant decât mi-l imaginasem. Băieții au fost extrem de dispuși să se bage în seamă cu mine și să-mi prezinte situația. Ceea ce mie mi-a convenit fiindcă voiam să mă obișnuiesc cât mai repede cu situația. Eram nevoit s-o fac.
Ultima cursă la care-am participat a fost cam ilegală. Prin cam, voiam de fapt să spun că eu m-am convins singur, înainte de a lua parte la ea, că nu avea să se întâmple nimic rău. Doar că realitatea m-a mușcat de fund atunci când poliția a apărut pe neașteptate și ne-a reținut pe toți cei care nu am apucat să dispărem înaintea lor.
Acela a fost sfârșitul aventurilor mele. N-aveam să uit niciodată momentul când mama a venit să mă ia de acolo. Ea a fost tot timpul o persoană rece și drastică, dar atunci tratamentul ei prin reducere la tăcere a fost mai rău decât dac-aș fi primit o palmă. Știam că așa mă pedepsea ea. Apoi, acasă, după ce a aflat și tata noua mea pățanie, au urmat niște predici sănătoase menite să mă facă responsabil. Eram mai mult decât atât și o simplă cursă nu schimba asta, doar că ei nu știau aproape nimic despre mine, nu-și făcuseră timp să-l cunoască pe Jayden care crescuse mult fără ca ei să realizeze.
Doar că acum n-avea nici un rost să încerc să le mai explic ceva, nu e ca și cum dintr-o dată ar mai fi contat dacă lor le-ar mai fi păsat. Ceea ce era totuși puțin credibil. Așa că n-aveam altceva de făcut decât să mă conformez deciziilor lor. Nu eram încă major ca să-mi pot hotărî soarta. Nu încă.
Cât despre prezent, momentan eram copleșit de surpriza cu care mă confruntam odată ce-am văzut-o acea blondă minunată care mi-a dat peste cap toate concepțiile și principiile de până atunci. Colegii mei, cu care făcusem cunoștiință mai devreme, sporovăiau de zor în jurul meu și am redevenit atent la discuție doar când unul dintre ei m-a atins pe umăr și s-a uitat insistent la mine.
— Și ce zici frate, vii cu noi după ore să dăm o tură cu motoarele?
Mi-am luat un timp de gândire. N-aveam nici un plan, așa că ideea lor nu-mi părea chiar atât de proastă. Doar că... cumva ducea spre aceleași consecințe.
— Sunteți pasionați de motoare? am întrebat înainte de a răspunde.
Cel care părea liderul grupului de băieți, a ridicat capul părând a se umfla în pene. Îmi cam displăcea atitudinea lui de autosuficiență, dar am decis să-mi ofer timp mie și lui, să-l cunosc mai bine. Era posibil să trag prea repede o concluzie greșită.
— Sunt deja doi ani de când ne ocupăm cu asta, a zis el mândru. Oscar, așa îl chema, era un tip bine făcut, aveam mai mult kilograme decât mine și era și mai înalt cu câțiva centimetri. Pentru o clipă am avut impresia că pe viitor urma să duc o luptă cu el pentru supremația statutului de mascul alfa. Am participat și la câteva curse ilicite, a adăugat încrezut.
Se părea că totuși eram pe aceeași lungime de undă. Aveam hobby-uri asemănătoare.
— Bine, atunci ne întâlnim după ce terminăm. Eu am motorul parcat afară, am rostit ridicând din sprâncene. Știam că vorbele mele aveau să fie luate ca pe o provocare și deja eram curios să văd cât de buni erau la treaba asta cu care se lăudau atât.
Poate c-ar fi trebuit să-l chem și pe Cade să-și inaugureze noul motor. Deși dacă stăteam să mă gândesc mai bine, era posibil ca el să-mi dea și mai multe bătăi de cap. Dacă era ceva ilegal, el n-avea să participe, se ferea prea mult de probleme. Și exact asta-ar fi trebuit să fac și eu dac-aș fi avut măcar puțină rațiune. Până la urmă exact prostiile astea m-au băgat așa mult în belele. Dar parcă ceva nu mă lăsa să refuz. Poate faptul că voiam să le arăt alor mei că eram deasupra lor și că deși ei aveau putere de decizie asupra viitorului meu, tot eu eram cel care câștigam la final.
— De-abia aștept, a intervenit și Laurent, acolitul lui Oscar. Mai mult decât un prieten, dădea impresia de slugă umilă care ar fi făcut orice ca să-i fie pe plac stăpânului.
Îmi venea să râd de ei, dar n-am zis nimic, din dorința de a mă integra. N-aveam nici o intenție să mă iau la harță cu niște băieți despre care încă nu știam absolut nimic. Și cine știe, pe parcurs poate chiar ajungeam să-i plac pe unii dintre ei. Poate chiar aveam să-mi fac prieteni. Ca să-l fac invidios pe Cade. Cu greu îmi puteam reține un zâmbet la gândul ăsta. Cade era așa infantil uneori.
— Fata aceea blondă, am schimbat subiectul, arătând discret cu capul spre cea care încă se plimba prin mintea mea, cum o cheamă?
S-au uitat cu toții în direcția indicată de mine și spre stupefacția mea, cu toții păreau să fie sub vraja ei. Se uitau la ea într-un fel libidinos care-mi displăcea. Mai puțin Oscar, care se străduia să facă pe indiferentul, dar eu am fost mai atent și nu mi-a scăpat deloc sclipirea de interes din ochii lui.
— Ea e Venus Robertson. Cea mai tare tipă din toată școala, a explicat cu emfază Derek, un alt mediocru din grupul lor.
— Să nu exagerăm, a intervenit imediat Oscar, arată bine puicuța, dar sunt și altele mai faine decât ea.
Văzându-mă acum printre toți idioții ăștia în călduri, mai că începeam să mă simt și prost având în vedere reacția mea de când am văzut-o. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să mă alătur gloatei de nefericiți în încercarea lor de a atrage atenția acelei fete. Căci după cum arătau, păreau a fi fost refuzați cu toții. Chiar și Oscar, care acum făcea pe marele cocoș atotputernic, își arăta vădit frustrările prin manifestările pe care le avea la adresa ei.
Pe de altă parte lipsa lor de succes, mă ambiționa și mai mult să pun mâna pe fată, doar ca să le dau peste nas și să le arăt că un străin putea mai mult decât ei.
Dar dacă aș fi susținut că era doar asta, m-aș fi mințit pe mine însumi. În primul rând o plăceam foarte mult și cu cât o priveam iar și iar, parcă începusem să necesit și eu atenția ei.
Doar că de fiecare dată când mă uitam spre ea, vizibilitatea-mi era bruiată de cealaltă, de broasca râioasă care părea chitită să-mi strice tot entuziasmul pe care mi-l alimentam de unul singur.
— Și cea de lângă ea? am întrebat înainte să-mi dau seama că am deschis gura și am vorbit cu voce tare.
Atunci am avut parte de tot felul de fețe dezgustate de la cei patru băieți de lângă mine. Singurul care părea absent și dezinteresat de discuție era Alex, cu care nici nu am apucat să conversez încă. Era pierdut, parcă în lumea lui.
— Îh, a mormăit Laurent, gura strâmbându-i-se într-un icter ciudat. Urâta aia? E prietena ei cea mai bună. La drept vorbind nu știu cum o poate suporta Venus lângă ea. E hidoasă și pute ca naiba, a continuat el pe un ton disprețuitor.
Aha, deci nu eram singurul care n-o plăceam! Sigur făcuse ea ceva să-și atragă antipatia celor din jur. Sigur se făcea vinovată de ceva. Probabil la fel de urât se purta cu toată lumea precum a făcut-o cu mine. Probabil că aceleași căutături urâte le arunca și lor.
— E încrezută totuși, am mormâit eu gânditor, frecându-mi bărbia cu vârful degetelor.
Derek a pufnit și ceilalți doi interlocutori au strâmbat din nas. Alex continua să fie lipsit de reacții și interes.
— E deșteaptă și crede că asta o salvează. Chestia e că nu interesează pe nimeni ce-are ea în cap atâta timp cât ți-e scârbă s-o privești chiar și de la distanță. Nici nu-ți vine să te uiți la ea, iar dacă se apropie de tine mai bine fugi.
— N-arată... chiar așa rău, am încercat eu să-i contrazic, deși aproape că aveam aceeași părere.
— Deloc! Dac-o pui lângă o maimuță n-ai putea spune care dintre ele arată mai bine, a chițăit Laurent, râzând isteric, iar ceilalți doi l-au acompaniat. Am zâmbit strâmb ca să nu par pe dinafară, deși gluma lui n-a avut nici un haz și doar am crezut că era oribilă. Probabil că și aia miroase mai bine, a adăugat el.
— Cert e că îi privește pe toți cu un aer de superioritate, s-a băgat și Oscar. Se consideră cu mult deasupra tuturor. De parcă ea s-ar fi născut pe planeta inteligenților și noi ceilalți am face cu toții parte dintr-o clasă de primate inferioare ei.
— Când am intrat în clasă mi s-a părut că îmi rânjea cu subînțeles, le-am mărturisit vrând să aflu părerea lor. Nu i-am înțeles atitudinea.
— E clar, frate, deja crede ca te are și pe tine sub papucul ei, zise Derek și făcu un gest cu palma. Te vede prea mic și insignifiant.
— Adică? am insistat eu.
— Adică, în mintea ei ciudată ești perceput ca fiind un gândac, la fel ca noi ceilalți. Unul care nu-i ajunge nici până la călcâie. Unul pe care l-ar strivi cu prima ocazie, sub bocancii ei hidoși. S-au amuzat din nou, în timp ce pe mine mă apucau căldurile. Nu știam sigur dacă ei vorbeau serios sau doar râdeau de mine, dar ceea ce auzeam mă făcea să-mi ies din minți.
Niciodată nu mă desconsiderase vreo fată, cu atât mai puțin una care arăta ca ea. Și-atunci mi-am zis că era momentul să mă răzbun.
Sunetul care anunța pauza tocmai răsuna pe coridoare și eu deja știam ce aveam de făcut. Trebuia să plătească nemernica! Să-i tai din îndrăzneală ca să înțeleagă cu cine avea de-a face. Cu mine nu avea să-i meargă prea bine de acum înainte!
Și norocul meu a fost să mă aflu în locul potrivit, la momentul potrivit. Eram pe culoar când ea tocmai se grăbea să iasă, fără să se uite în jurul ei. Ignorându-ne. Așa că a fost de ajuns doar să întind piciorul ca ea să se împiedice și aproape să cadă-n nas.
Numai că, spre surpriza mea, când a ridicat capul n-am văzut în ochii ei decât o ură imensă, adresată clar mie. Nici urmă de umilință sau rușine. Nici o slăbiciune.
Cu atât mai puțin m-am așteptat ca ea să aibă atâta curaj încât să vină la mine și să mă amenințe cu atâta stăpânire de sine.
Dar cel mai surprins am fost de sentimentul de admirație care mă încerca, față de ea.