Asa, capitolul 23, din punctul de vedere al lui Andy, stati linistiti, nu am terminat inca, mai am epilogul iar apoi extraurile ;) Nu am mai stat sa il mai citesc dupa ce l-am terminat, asa ca nu l-am mai corectat, plus ca office-ul meu ma uraste :)) Enjoy!
Capitolul 23 - In padure partea a II-a (Andy)
-O idee minunata! exclama Dylan, hai sa mergem Andy!
-Staaaai, de ce alergam?
-Ooo, da scuze, m-am lasat dus de val, imi spune Dylan frecandu-si ceafa.
-Ce val, suntem intr-o padure inghetata! Cu brazi si gandaci! Eu nu vad alta apa in afara de cea in stare solida! Gheata si zapada nu fac valuri! ii spun suparata incrucisandu-mi mainile.
Am obosit de atata alergat! Stiu ca nu am alergat mai mult de zece secunde dar tot am alergat, sau mai bine zis am fost tarata! Mi-e frig, am inghetat, ma dor picioarele, nu vad nimic, aproape am cazut cu nasul in zapada din cauza lui Dylan si am mentionat cumva ca am inghetat?! Ooo, da stati departe, sunt furioasa! Ce avea Lilly in cap cand s-a trezit sa fuga! Evident nuci si alune? De ce tocmai am comparat creierul lui Lilly cu asemenea produse alimentare ce fac parte din dieta alimentara a unor rozatoare, mai precis dieta veveritelor...tocmai am comparat-o pe Lilly cu o veverita? Sau poate ca mi-e foame? Adica, nu am mancat nimic mai toata ziua.
-Uhm, Andy?
-Ce e?
-Ai auzit asta? ma intreba Dylan oprindu-se din drum si uitandu-se speriat in jurul sau.
-Ce sa aud?
-Am auzit ceva.
Ma uit si eu in jurul meu, desi nu prea ma ajuta, pentru ca nu vad aproape nimic cand si eu aud ceva, un fel de marait suparat, un sunet ciudat care vine de foarte aproape, chiar foarte aproape... Ooo, e doar stomacul meu.
-Ala era doar stomacul tau?
-Nu, era doar un Sasquatch flamand ce vrea sa ne manance si sa se scobeasca intre dinti cu oasele noastre, normal ca era stomacul meu, ce altceva ar fi putut sa fie?!
-Sasquatch?
-Nu, stomacul meu? Mi-e foame? Duh!
-N-nu, adica c-chiar e S-sasquatch!! striga aratandu-mi cu degetul undeva in spatele meu.
-Nu mai spune prostii, nu exista Sasquatch! il anunt asezandu-mi mainile in sold.
-At-atunci ce e a-aia din spatele tau? ma intreaba speriat tremurand din toate incheieturile.
Ma hotarasc sa ii fac pe plac si ma intorc sa ii demonstrez ca nu e nimic acolo, pentru ca nu exista o creatura monstroasa, plina de blana cu colti si gheara ca cea la care ma uit acum.
-Aaaaah! Sasquatch!
-Nu e un Sasquatch, e doar un urs natang! urlu eu la el incercand sa ii dezlipesc bratele din jurul gatului meu cand aud ursul maraind desi era destul de departe, ma simteam de parca imi sufla vicios in ureche, nu... stai! Ala e doar Dylan.
-Acum e un moment potrivit pentru a deveni o persoana disparuta sau sa am parte de o moarte subita, zic eu oftand din greu, minunat, o seara perfecta! Singurul care lipseste acum ar fi Kevin! De fapt, cred ca ar fi fost mai bine daca cretinul meu de frate era aici, l-as fi aruncat pe el in fata ursului, si nici nu ar trebui sa imi fac griji pentru sanatatea lui, ursul l-ar scuipa inapoi la felul cum ii miros sosetele. Mai multe griji mi-as face pentru urs.
-Roaaar!
Bine, nu e un moment potrivit sa ma gandesc la modalitati de a scapa de fratele meu.
-Deci ce facem acum? ma intreaba Dylan.
-Stam si asteptam ursul sa ne invite la o petrecere cu ceai si fursecuri, FUUUGI! Doar nu crezi ca singurul lucru pe care il vrea de la noi este sa intrebe cat e ceasul, nu-i asa? il intreb in timp ce fugeam catre...nu conteaza, doar fugeam cu ursul pe urmele nostre.
...............................................................................................................................
-Dau vina pe tine, acuz aratand cu degetul spre el.
-Heei, de ce? Tu ai inceput cu Sasquatchul tau si stomacul tau l-a atras spre noi!
-Poftim, dai vina pe mine?
-Da, da asa fac!
-Ce legatura are stomacul meu cu Sesqua-URSUL!!!
-Amandurora va e foame!
-Siiii?
-Atat!
-Ooo, ce argument solid, m-ai dat gata!
-Vezi ca te arunc la urs!
-Pff, da sigur, mai intai egoul tau gigantiiiic o sa te faca sa cazi direct in falcile lui, BooHoo!
-Tuuuu!
-Ba nu, tuuu!
-Gata, am incheiat discutia!
-Sunt de acord!
-Bine!
-Bine!
-In regula!
-Gata inceteaza! Te porti ca un copil!
-Si tu la fel!
*10 minute mai tarziu* Liniste, cel putin acum tace din gura! Asa, daca v-am bagat in ceata imi pare rau, sunt un pic iritata din cauza faptului ca ma aflu cocotata intr-un copac in mijlocul padurii, e noapte si imi ingheata fundul! Ca sa nu mai spun ca ramurile astea sunt foarte incomfortabile pentru dorsalul meu, de ce eu?! Eu nu merit asta! Am fost mereu un copil bun! Bine, ma plang mereu si ii fac viata lui Kevin un calvar, dar si el mi-o face mie!
Ugh, cand pleaca ursul ala de acolo de jos, nu sunt o persoana foarte rabdatoare, de fapt nu am deloc rabdare! Uite ce e tipul de sus... daca ma scoti din situatia asta promit ca o sa ma port frumos cu toata lumea! Si cu Kevin! Si asta e ceva, venind de la mine!
..............................................................................................................................
*Undeva in mijlocul noptii in resedinta Jensen*
-AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA, NUUUU, ORICE DAR NU ASTA! tipa Kevin trezindu-se din somn dand din maini si din picioare.
-Kevin, puiule, ce s-a intamplat esti bine?
-Aaaaa!
-Gata, gata calmeaza-te doar ai visat.
-Nu a fost doar un vis! A fost un cosmar! A fost oribil! Oribil! Vine Apocalipsa!
-Ce e, ce-ai visat scumpule!
-Andy se purta frumos cu mine! A fost ingrozitoooor! Nu o lasa mama, nu o lasa!
...............................................................................................................................
-Oare cand o sa se care ghemotocul ala de blana?!
-Nu stiu..
-Nu putem ramane in copac toata noaptea, trebuie sa o cautam pe Lilly! Probabil e terifiata si isi plange afara ochii din cap! Sa se duce sa-l manance pe Sebastian, el ne-a bagata in toata incurcatura asta, o sa-i sucesc gatul si o sa ii smulg parul ala gelat si intepat ca o sarma ghimpat, il las chel! Chel, am zis!
-Gata Andy, nu mai tipa, poate daca stam linistiti si nu facem galagie...
-Ce, o sa plictisesti ursul pana moare?
-NU! Dar poate o sa plece! Asa ca taci din gura!
-Hmph!
-O haide, nu fii asa!
Imi intorc capul in cealalta directie sfidandu-l.
-Ai zis sa tac din gura, o sa tac!
-Vad ca vorbesti...
Ei bine nu mai vorbesc acum, ha!
-Ce a inceput deja tratamentul silentios?
Tot nu vorbesc!
-Tot o sa vorbesti, nu poti tu sa taci prea mult.
Mda, aham, vezi sa nu, buzele astea sunt sigilate, imi incrucusez mainile si imi sprijin capul de trunchiul copacului.
-Vorbeste! Haide!
Nup.
-Stiu ca vrei!
Neaah.
-Spune ceva!
Nope!
-Ba o sa vorbesti!
Nada!
-Nu face fata aia la mine!
Ok? Ridic o spranceana, confuza la comportamentul lui.
-Nu! Nici fata aia! striga aratand spre mine cu degetul.
E clar, mintea lui a luat-o pe aratura...
-Oooo, crezi ca sunt nebun? Ei bine nu sunt! Nu am nevoie ca tu sa vorbesti! Ma descurc bine si asa, imi place linistea! Vezi fata mea, se bucura de liniste! Asa ca HA! tipa incrucisandu-si apoi mainile si incruntandu-se.
Ok, nu mai dureaza mult pana cand o sa inceapa din nou.
-Te roooog! Vorbeste-mi! Zii ceva!
Nici nu ma gandesc sa ii curm suferinta.
-Te rog! Fa-o din dragoste pentru mine!
Vroiam sa protestez, dar m-am oprit inainte sa scot vreun sunet, Dylan probabil a observat aceasta mica scapare pentru ca acum pe fata lui defila un zambet strengaresc si avea acea sclipire in ochi ca atunci cand beculetul s-a aprins deasupra capului lui Tom de fiecare data cand avea cate o idee, stiti? Tom si Jerry, vaai, motanul ala e hilar!
Dar oricum sa ne intoarcem la oile noastre, nu cred ca imi place expresia lui Dylan, are expreia aia diabolica: Eu am o idee, muahahaha si nu poti face nimic in legatura cu asta! Mda...ceva de genul.
Se aseza pe ramura mea, hey! Down boy! Asta e creanga mea! Si veni mai aproape de mine zambind in tot acest timp. Isi apropie buzele de urechea mea si incepu sa imi sopteasca, nici nu cred ca am auzit jumatate din lucrurile care mi-a spus, cam atat de incetosata imi era mintea.
-Haide, vorbeste-mi, ma ruga intr-o voce suava, ma simt singur daca nu iti aud vocea frumoasa.
Serios, chiar crede asta? Inima statea sa imi sara din piept de bucurie, inima aiurita!
Isi indrepta capul si ma privi intens in ochi, m-a mai privit vreodata atat de intens? Nu, nu te gandi la asta acum, concentreaza-te Dylan are nevoie de tine...Lilly vroiam sa spun Lilly! Gah, minte tacanita, ce ti-au facut hormonii?!
Ma uit din nou in ochii lui si ma dau batuta, la naiba! Nu mai conteaza oricum, imi inchid ochii si astept sa se intample ceea ce orice persoana normala ar fi crezut ca o sa se intample, ca sa nu mai zic ca era evident ce ma asteptam eu sa se intmaple in urmatoarele secunde. Dar nu s-a intamplat ce vroiam eu sa se intample, doua secunde mai tarziu ma trezesc cu ceva rece pe obraz si cu Dylan care radea isteric langa mine. Imi duc degetele la obraz si gasesc ceva lipicios, e cumva rasina? DE UNDE NAIBA A LUAT RASINA DE COPAC!!!!!
......Oooo, am priceput, suntem intr-un copac.
-Heeey, de ce-ai facu- sunt oprita din ceea ce urma sa fie o noua criza de a mea de buzele reci si zambitoare ale lui Dylan care ma tintuise cu spatele de trunchiul copacului si isi tinea mainile pe obrajii mei inghetati. Sarutul m-a facut sa ma inrosesc toata si parca o caldura a explodat in mine si mi-a ajuns la creier. Nu e ca si cand nu am mai facut asta inainte...hormoni tampiti!
Imi intorc capul intr-o parte ca sa aiba mai mult acces si imi inclestez pumnii in geaca lui incercand sa il trag cat mai aproape de mine. Amandoi rasuflam din greu si inainte sa apuc sa ma plang din nou aud un sunet ciudat venind de sub noi, il mai aud inca odata si simt cum ramura pe care ne aflam incepea sa cedeze sub greutatea noastra.
-Uhm, cred ca se rupe cracaAAAAAA!
Si baaaam! Ne trezim amandoi pe jos, eu deasupra lui, imi dau la o parte parul din ochi si il scot si din gura lui pregatita sa il cert cand imi reamintesc de urs, ma ridic repede si incep sa ma invart in cercuri in jurul copacului si sa cercetez locul ca o descreierata in cautarea bestiei care ne ameninta mai devreme.
-Andy, esti bine? Nu te-ai lovit la cap, nu? ma intreaba Dylan nemiscandu-se din pozitia in care se afla tolanit pe zapada.
-Nu! Unde e ursul?
-Uhm...nu aici?
-Ooo, nu face pe desteptul cu mine!
-Dar nu o fac pe desteptul!
-Hai ridica-te, trebuie sa plecam pana nu se decide ursul sa ne faca meniu principal!
-Nu pot...
-De ce? il intreb confuza.
-Sunt ranit... imi spune cu o fata serioasa ridicandu-se putin in coate. Aoleu, am uitat cazatura din copac, minunat, nu-mi spune ca acum trebuie sa il car pana la hotel, inca nu am gasit-o pe Lilly! Dar daca s-a lovit rau? Din cauza mea? Deja l-am lovit in cap cu gheta cand incerca intr-un mod inutil sporturi de iarna!
Alerg spre el si ma asez in genunchi, examindu-l cu ochii incercand sa gasesc ceva in neregula.
-Te-ai ranit?!
-Daa, m-ai ranit cu dragostea ta, imi spune razand. Ugh, pampalaul asta!
-Aaauci, de ce m-ai lovit, acum chiar ca m-ai ranit!
-M-ai facut sa imi fac griji!
-Ti-ai facut griji pentru mine?
-Pai..um, aah aa am aa... incerc sa formulez ceva coerent dar nu reusesc, probabil ca acum sunt rosie ca o cireasa si cu siguranta nu e din cauza frigului, se vede ca ii place cand ma fastecesc, ugh!
-Dylan? Andy? Voi sunteti? aud vocea lui Lilly care se apropie de noi cu Sebastian...si se tineau de mana?
-Lilly! tip eu bucuroasa alergand spre ea ignorandu-l pe Dylancare se plangea ca l-am umplut de zapada.
-Andy!
Baaaam!
Okay, momentele alea din filme cand doua persoane alearga una spre cealalta si se imbratiseaza...mda, nu merge, cu siguranta o sa ma aleg cu o vanataie in frunte maine dimineata.
-Sa nu mai facem asta, imi zice ea razand.
-IMBRATISARE DE GRUUUP! tipa Dylan luandu-ne pe amandoua in brate, Sebastian neintarziind nici doua secunde sa ne striveasca si el intr-o imbratisare mare de urs.
-Deci care e faza cu copacul abuzat, ne intreaba Sebastian privind craca rupta si zapada ravasita din jurul copacului.
-E complicat! raspundem eu si Dylan in acelasi timp.