* Nu credeam ca voi ajunge sa scriu si azi dar vazand ca dupa aproape doua luni de cand nu am postat, am primit atatea voturi si comentarii frumoase nu m-am putut abtine. Sunteti absolut geniali, si chiar daca nu suntem foarte multi in comunitatea asta, eu ma simt atat de impacata ca am gasit oameni care imi apreciaza munca si care la randul lor, scriu si fac o treaba geniala. Sper sa va placa mult si capitolul asta, va astept parerile ^.^ La media este o melodie care imi place enorm de mult si care m-a acompaniat in tot timpul in care am scris acest capitol. Va invit sa o ascultati si voi. Lectura placuta! Imi pare rau daca sunt greseli de scriere *
Masina alba parca zbura pe autostrada. Un fulger alb brazdand cerul intunecat in plina furtuna. Harry apasa pedala de acceleratie si mai tare, furios. Nenorocita! Wendy avea sa plateasca pentru asta. Nimeni nu isi batea joc de el, de Harry Styles. Isi stranse buzele si dadu cu pumnul in volan. Daca nu ar fi trebuit sa ajunga de urgenta acasa ar fi cautat-o prin tot orasul. Iesi de pe autostrada si intra in micul lui cartier. Incetini masina vazand copiii alergand prin curti si prin strada. Isi lua ochelarii de la ochi si ii puse in torpedo. Parca masina in fata casei si iesi din ea, inchizand ochii si incercand sa se calmeze putin.
Deschise incet usa, rugandu-se ca mama si sora lui sa nu fie acolo. Dar universul nu tinu cu el. Din sufragerie le vazu pe amandoua cum s-au ridicat rapid de pe canapele si au venit spre el fugind. Miranda se opri la intrarea in sufragerie rasufland usurata in timp ce mira nu se putu abtine si ii sari in brate.
—Oh Doamne! Ce bine ca ai venit! Sopti cu fata in pieptul lui si el isi imbratisa sora la fel de puternic.
—Shh, nu aveati motiv de ingrijorare. Am lipsit doar cateva ore. Ii sopti incercand sa nu auda mama lui.
—Da dar stii cum e mama. Sopti Mira si chicoti apoi se desprinse din bratele lui si se privira in ochi.
*
Apele se mai linistisera si Harry putu sa urce in camera lui. Miranda il arunca practic pe canapea si il tinu sechestrat acolo timp de o ora bombardandu-l cu intrebari. Harry nu ii spusese cu adevarat ce se intamplase, ii spuse ca intentia lui era sa plece la o plimbare si a ramas la un prieten. Miranda nu prea crezuse asta dar isi dadu seama ca era un barbat in toata firea, isi dadu seama ca arata ridicol stand pe canapea si raspunzand intrebarilor ei bune de adresat unui copil care plecase fara sa ceara voie.
Ajuns in camera lui Harry se arunca in pat gandindu-se la ziua asta nebuna. Era suparat ca ii cazuse in plasa nemernicii si totusi usurat ca nu o gasise acolo cand se trezi, furia ce clocotea in el atunci l-ar fi impins la lucruri groaznice. Intoarse capul spre noptiera pentru a lua telefonul dar mana lui cazu pe rama maronie. Degetele il furnicara si se bloca. Sa ridice rama sau sa o ignore? Se cutremura. Dominat parca de o dorinta ce aparu de nicaieri ridica rama si privi fotografia. Lacrimile ii napadira ochii. Cum era posibil sa mai aibe reactia asta dupa atata timp? Dupa tot ce s-a intamplat? Dupa Ann'?
O privi pe ea. Se privi pe el. Doi indragostiti facand o poza. Dar nu era doar atat. Erau asa fericiti, cine vedea poza putea spune ca erau suflete pereche. Inchise ochii si isi aduse amintea. Aniversarea ei de 18 ani. Petrecerea. Prietenii. Noapte aceea in care facusera dragoste prima data. Toate diminetile fericite alaturi de ea. Toate plimbarile. Toate intalnirile. Toate certurile. Toate excursiile. Toate amintirile ce o includeau pe ea erau frumoase, si pe el in invada vina. Reusise sa dea cu piciorul la toate amintirile astea asa repede. O uitase pe Cierra atat de repede, uitase dragostea lor, uitase tot. Isi dadu seama ca fata asta o sa il urmareasca peste tot. Ca oricat de multe fete ar fi cunoscut, Cierra tot era acolo. Si mereu o sa fie.
Ofta puternic. Se gandi la Ann' si din nou imaginea ei se contopi cu a Cierrei. Injura in gand. Daca nu vedea poza asta, daca nu isi aducea aminte de tot, poate ca ar fi ramas focusat pe Ann'. Avu un impuls de a arunca poza. De a arunca rama si a arde poza. Dar nu facu asta. Nu putea. Cierra insemnase prea mult pentru Harry, inca nu putea renunta la poza asta. Puse rama din nou pe noptiera cu fata in jos.
Ofta din nou si lua telefonul in mana. Mesajul lui Kai ii sari in ochi. Il deschise si ochii i se marisera cand il citi.
" HARRY SUNA-MA IMEDIAT CUM PRIMESTI ACEST MESAJ! "
*
Kai pasi usor spre ghiseu pentru a cumpara un alt bilet. Hoinarise toata ziua prin San Francisco, asteptand un semn de la Harry. Disperarea il cuprinsese in multe momente, ajungand sa se descarce prin plans. Viata lui se destrama usor usor. Acum nu stia unde avea sa se duca, Harry fusese singura lui speranta. Stand la coada, se gandi ca o va suna pe mama lui imediat cum se va urca in tren. Nu o va minti, ii va spune adevarul. Nici macar nu mai conta, doarea doar sa o auda, sa auda glasul femeii care l-a crescut si care l-a sprijiniti si nu l-a abandonat chiar si in acest moment.
Mai era o singura persoana in fata lui care il irita la culme. Ajunsese sa se certe cu doamna de la ghiseu pentru un bilet. Ofta nervos alaturi de toti ceilalti oameni.
Nici macar nu simti de prima data vibratiile din buzunarul sau. Si cand isi dadu seama sa ca ars. Intr-o secunda isi scoase telefonul si in cealalta secunda pleca din rand si se puse jos intr-un colt mai ferit de lume. Lacrimile il napadira cand ii raspunse lui Harry.
—Harry?!
—Kai?! Pentru numele lui Dumnezeu, abia acum am vazut mesajul! Unde esti? Esti ok?
Kai nu isi mai putu stapani lacrimile si usurarea. Incepu sa planga si multumi Domnului ca era destul de multa galagie in gara pentru a astupa zgmotul suspinelor lui.
—Nu Harry, nu sunt...nu sunt bine. Spuse el printre suspine.
—Spune-mi unde esti, vin la tine.
Dupa ce ii spuse adresa si ii promisese ca o sa fie acolo imediat inchise. Ramasese in acelasi loc, plangand. Tot stresul pe care il acumulase ziua asta il parasea usor usor. Fusese atat de ingrijorat, atat de stresat, atat de suparat. Faptul ca Harry ii raspunsese in ultimul moment il bucura atat de tare, fusese colacul sau de salvare. O sunase si pe mama lui, povestindu-i de faptul ca Harry ii raspunse. Se bucura alaturi de el. Inima lui plangea dupa ea, dupa acasa, dar incerca sa nu ii arate asta mamei lui. Dupa aproape o ora Harry intra in gara, cautandu-l cu privirea. Kai il vazu primul si se ridica de jos.
Harry il ochi imediat si zambi spre el. Picioarele lui il condusera repede la el si il trase intr-o imbratisare. Nu il mai vazuse de cand terminase anul de facultate, si desi nu trecuse mult timp, paruse ca trecuse un an, cu toate evenimentele din viata lui. Il simti pe Kai cum incepu din nou sa planga in bratele lui. Harry se ingrijora. Nu il mai vazuse niciodata pe Kai plangand. Nu credea ca baiatul acesta rebel, baiatul care petrecea in fiecare noapte si care ii daduse atatea batai de cap lui Harry, dar in acelasi timp dand dovada de incredere si o prietenie frumoasa putea plange in halul acesta.
Nu spuse nimic, il tinu in brate pana se mai linisti, apoi Kai se desprinse din imbratisare si il privi zambind.
—Hai sa ne asezam undeva si sa vorbim, ok? Propuse Harry si Kai aproba, dand din cap. Lua o geanta in ciuda protestelor lui Kai si iesira din gara. Se asezara pe o bancuta din fata garii si ii cumpara lui Kai o sticla cu apa. Kai nu bau apa, spre surprinderea lui Harry, ci o folosi pentru a-si uda fata si gatul.
—Nici nu stii cat ma bucur ca esti aici, Harry. Spuse dupa cateva momente de tacere, privindu-l pe Harry in ochii lui verzi.
—Si tu nici nu stii cat de uimit sunt sa te vad aici, in San Francisco. Ce s-a intamplat? Il intreba Harry. Cu siguranta avea un motiv bun. Nu degeaba era aici si ar fi plans.
—E o poveste atat de lunga. Ofta Kai.
—Am destul timp la dispozitie pentru a asculta povestea asta. Ii spuse Harry si il privi incurajator. Kai aproba din cap si lua o gura de aer. Privi in sus, la cerul intunecat si instelat, si cu o voce mica incepu sa povesteasca.
—Totul s-a intamplat intr-o noapte de vineri. Iesisem cu niste prieteni la o petrecere. Tin minte foarte bine ca nu bausem decat un pahar de bere fata de prietenii mei care intr-o ora erau beti si fumati. Am ajuns sa stau singur cateva ore la petrecere, ei parca disparusera. La un moment dat s-au intors si m-au chemat afara si mi-au spus ca au o surpriza pentru mine. Prima oara nu am vrut sa merg, le-am cerut explicatii pentru disparitia lor dar nu te puteai intelege cu ei, erau beti si fumati, am crezut ca glumesc dar au inceput sa ma traga de haine pana afara. M-au urcat intr-o masina si mi-au spus ca supriza mea ma asteapta pe un camp. Am inceput sa ma enervez si le-am spus sa opreasca si sa ma duca inapoi, mai ales cand i-am vazut ca ei conduceau, beti si fumati fiind. Inca nu pot sa imi dau seama de ce am acceptat sa ma las dus de ei pe camp, ce a fost in capul meu. Niciodata nu mi-am imaginat ce avea sa se intample Harry, niciodata!
Harry il privi cu ingrijorare cum incepe sa planga din nou. Vedea pe fata lui dezamagire de sine si dezgust. Dori sa il imbratiseze dar il opri.
—Nu, lasa-ma sa termin, te rog.
Harry aproba si se aseza la locul sau. Kai isi sterse lacrimile care fura imediat inlocuite cu altele si continua.
—Am ajuns pe camp si ne-am dat jos. Era foarte frig si le-am spus sa ne intoarcem, oricum nu era nimic pe camp, iar ei mi-au spus sa astept. I-am vazut pe toti cum au mers la portbagajul masinii si cum l-au deschis. De acolo au...au scos o fata.
Harry respira adanc.
—Prima oara am fost socat, dar cand am vazut cine era de fapt fata am simtit cum lesin. O luasera pe Adda, care era fata de primar. Avusesem cateva conflicte cu ea in trecut, si ei stiau asta. Au pus-o pe Adda pe jos, era legata, nu putea sa fuga sau sa vorbeasca. Plangea si eu eram mai panicat ca niciodata. Le-am cerut o explicatie dar in loc de vorbe au inceput sa o bata si voiau sa o violeze. Am innebunit cand mi-am dat seama de intentiile lor. Am incercat sa ii opresc si a iesit o bataie intre noi destul de urata. Cumva am reusit sa o dezleg pe Adda care a fugit imediat de acolo, nu inainte sa ne spuna ca o sa platim pentru asta. S-a dus la politie si a depus plangere doar impotriva mea, de parca eu am luat-o si am dus-o pe camp cu gandul de a o abuza.
Harry ramasese socat ascultand ceea ce ii povestea Kai. Pare un scenariu de film, o poveste pe care sa o spui la un foc de tabara. Dar lacrimile si chipul indurerat al lui Kai demonstrau contrariul.
—De ce doar pe tine? Ce conflicte ai avut cu ea?
—Au inceput tot la o petrecere. Prima oara cand am vazut-o mi-a placut. Eram beat si ea arata asa bine. Inca nu stiam ca era fata primarului. Stiam ca primarul are o fata dar ca sta in alta tara. Se pare ca in noaptea aia se intorsese, aflase de petrecere si fugise de acasa cu un chef nebun de distractie. S-a bagat in vorba cu mine, era mult mai beata decat mine si inainte sa ma traga spre dormitoare cineva mi-a soptit la ureche faptul ca e fata primarului. Atunci m-am panicat. Nu puteam face nimic cu ea, oricum primarul nostru e un nenorocit si m-am gandit ca poate e si virgina. Am refuzat-o in seara aia, ea s-a enervat foarte tare si beata fiind m-a amenintat.
—Da, dar era beata, daca te-ar fi parat primarului ea ar fi tras ponoasele.
—Exact asa am gandit si eu. De aceea am si refuzat-o, am lasat-o acolo si am plecat acasa. Nu a spus nimanui cele inamplate, cred ca mai mult s-a simtit umilita. De atunci ma uraste. Intotdeuna a cautat motive sa se razbune si ceea ce s-a intamplat pe camp a fost perfect pentru ea.
—Si ce s-a intamplat dupa? Intreba Harry desi stia raspunsul.
—M-am trezit cu politia la usa in noaptea aia si am stat inchis toata noaptea. Nu stiu exact de ce am iesit de acolo si de nu am intrat in vreun proces, desi cred ca mama a avut grija de asta. Nici nu vreau sa imi imaginez cat a trebuit sa plateasca pentru ca familia ei sa nu ma dea in judecata. Dupa asta tot satul barfea, ma barfea pe mine, si asta nu m-a deranjat foarte tare, putin imi pasa de ce spune lumea despre mine. Dar spuneau lucruri urate si despre mama. Asta a pus capac. Am decis sa plec pentru un timp, sa se linisteasca apele. Dar toata lumea o sa plateasca, jur, cand o voi avea pe Adda in fata mea o sa...
—Hei, hei, gata, calmeaza-te. Harry simti nevoia sa intervina vazand cum fata lui Kai se inroseste de furie. Inca asimila tot ce ii spusese, nu putea sa isi imagineze cum se simte Kai in acest moment. Trebuia sa il ajute, cu orice pret.
—Ai venit in San Francisco pentru a sta la mine, nu-i asa? Fata lui Kai se schimba drastic. Arata stanjenit si lacrimile din nou ii napadira ochii.
—Doar daca se poate Harry. Stiu ca probabil cer mult prea mult dar sunt asa disperat. Dar daca nu se poate voi cauta alt loc, eu...
Dar nu il lasa sa continue. Il trase intr-o imbratisare. Cum se putea gandi ca nu il va ajuta? Kai il ajutase cu multe in facultate, daduse dovada de incredere si aveau o prietenie frumoasa, trebuia sa stie ca il va ajuta si Harry se simtea rau ca ii raspunsese asa tarziu.
—Cum poti sa crezi ca te-as putea refuza? Esti prietenul meu Kai, ma bucur enorm ca ai apelat la mine. Il batu pe spate incurajator.
—Multumesc pentru ca ma primesti la tine, frate! Zambi Kai, dand mana cu Harry. Nu se schimbase prea mult, observa el. Avea acelasi par brunet si salbatic, acelasi corp suplu si musculos, aceiasi ochi caprui si patrunzatori. Harry zambi din nou.
—Nu ai pentru ce, pana la urma, si tu m-ai primit in camera de la camin. Glumi Harry si rasera amandoi, apoi Kai isi lua bagajele si mersera impreuna spre iesirea din gara spre masina alba a lui Harry.
—Mama mea o sa se bucure mult. La fel si Mira.
Kai simti cum se inneaca.
—Mira?
—Da, sora mea.
Si mintea lui Kai zbura direct la fata frumoasa din cafenea. Fir-ar, cand o cunoscu nu ii trecu nici prin cap ca ar putea fi sora lui!
Ne citim la capitolul urmator! xoxo