Capitolul 30: Nu e „adio" – partea I. » High
Poate că ar fi fost mai bine să fiu băgat în comă în seara aceia, snopit bine în bătaie și aruncat într-o gheenă de gunoi, mult mai bine decât să cad singur pe capota mașinii ce avea să mi-o descopere de ea. Cu nota de agitație necontrolată dar plăcută, esențială unei vieți distinse și care n-aveam niciodată să mai treacă în van. Cu naivitatea controlă și misterul presărat printre cuvinte evidente. Cu al ei val de ignoranță și licarirea oarbă. Rain era un mister pentru mine. Și o afurisită sexy și incendiară în pat, și îmi plăcea să profit de asta la maxim.
În fond, asta venea la pachet cu hard disk-ul ce urma să îmi fie dat.
Dar parcă nu merita osteneala și nici nu era un avantaj atât de însemnat ca să nu mă plâng de răscoala care a înființat-o în mine.
Aș fi trăit mult mai liniștit neștiind de existența ei, de mirosul dulce al feminității și a sexualității tandre ce venea de la un înger răzvrătit.
În Rain vedeam o parte rătăcită ce o asemăna cu mine?!
Un suflet.
Vedeam ceva ce nu multe persoane din anturajul meu nu mai aveau: un suflet.
Rain era un suflet, ea nu avea un suflet. Avea un corp. Unul superb, aducător de tămăduire și satisfacție până în călcâie.
Noul aer pe care îl aducea o dată cu prezența ei era plăcut sufletului meu care și-a amintit de meleagurile liniștii și frumusețea simplității. De asta nici nu m-aș strofocat astăzi cu aparențele. Purtam o pereche tociți de pantaloni de casă și un tricou cenușiu, larg și pătat de ceva ce nu se mai scotea la spălat. În partea de jos era semnul cu pricina într-o formă ciudata de jumătate de inimă.
Si m-am gândit la Rain.
Si m-am înjurat, dându-mi seama că voiam să o sun. Învârteam telefonul pe degete și îl pasam dintr-o mână în alta, fără ca măcar să fiu conștient de acest fapt. Am inspirat adanc și am închis tv-ul, îndreptându-mă spre bucătărie. Kerra probabil era în curte, căci Shey era la piscină, înota și știu cât de tare îi plăcea tinerei angajate bicepșii sculpti cu dalta ai prietenului meu.
— Hector? Am spus surprins să-l văd în fața barului, cu nasul cufundat într-un ziar.
Niciodată nu l-am văzut pierzându-și timpul cu un lucru atât de simplist.
— High. A spus degajat, pentru prima dată în viață fără acea tensiune ciudată care mă făcea să vreau să-l pocnesc. Ce faci?
— Sunt obosit. O să mă culc devreme.
M-a privit pe deasupra ziarului și m-a analizat atent. Nu părea încântat de ținuta mea, el era adeptul sofisticatului și când mergea la somn, pe când eu adoptam stilul costumului și a fracului doar la evenimentele ce mi-l solicita. În rest iubeam cămășile, tricourile, pantalonii mei de casă, de trening și tricourile. Și somnul.
— Ești bine? E abia cinci.
Părea preocupat, într-adevăr.
— N-am mai dormit de cateva seri ca lumea și abia aștept să pun capul pe pernă.
— E din cauza tinerei?
— Și a fazei cu Olivia, m-am destăinuit spre mirarea lui. În alte cazuri aș fi ignorat întrebarea cu nonșalanță, adresându-i eu curiozitățile mele sau bătând spre retragere fără un sunet în plus. Dar Hector era și tatăl meu, cumva, deși nu-l simțeam a fi. Era un asociat și un fel de prieten, nu la fel de bun ca Shey, dar încercam să îi pun în cârcă înțelegerea și înțelepciunea unui om de cincizeci de ani care s-a bucurat și de eșecuri în viața lui de succes.
Sfaturile pline de patos nu erau punctul său forte, deci apelasem la omul potrivit. Voiam ceva care să-mi amintească de planul meu, de independența față de femei pe care o păzeam cu sfințenie și de faptul că eu nu mi-o doream pe Rain.
Dar mi-o doream. Atât de mult încât îmi provoca durere fizică. Nu îmi pot explica logic reacțiile mele și nici cum am ajuns să mă învârtesc în jurul unui cerc negru ce mă amețea și cufunda într-o ciudată stare de anxietate.
— Credeam că nu o mai visezi. Hector cântări cu privirea reacțiile trupului meu și părea să-și fi dat seama de discrepanța ce s-a așternut rece între noi.
— Au revenit coșmarurile de când am aflat că mă întorc în America. Seară de seară. Apoi o visez când mă cert cu Rain. E valul de vină și remușcarea.
Și-a învârtit pe degete brelocul cu inițialele H.M gravat în bucata de aur, apoi a șuierat, impresionat.
— Ai dat-o de multe ori în bară?
Am deschis gura să răspund prompt, dar mi-am dat seama că aveam puțin de analizat.
— Să zicem.
— V-ați rezumat doar la a v-o pune ca iepurii?
Mi-am reținut râsetul ca respect pentru seriozitatea de care dădea dovadă omul care mi-a interzis să mai vorbesc cu ea până nu rezolvam problema cu Marina. Se aștepta să fi făcut vreo eroare în timpul sexului, dar n-am renunțat niciodată la protecție, în afară cazului cu Rain în care nu-mi doream nicio barieră. Chiar și cu Olivia eram foarte atent la asta.
— Să zicem. Eram destul de sigur că așteptasem destul. Mâine era septembrie, deci a trecut o lună și ceva de când o știam pe Rain și aveam impresia că am ajuns în punctul mort de la inceput. Doar că acum o cunoșteam și intim și foarte puțin moral.
— Și i-ai arătat că ești interesat de ea și altfel nu doar ca s-o regulezi?
Mi-am frământat mâinile nervos. Am sărit de pe scaunul înalt de la bar și am căutat în dulapuri țigările. Am zâmbit când le-am zărit intacte în paradisul suspendat și am luat bricheta de pe bar.
I-am întins una și lui Hector, dar m-a refuzar degajat. Și-a arcuit o sprânceană, interogativ și a așteptat tăcut să îi răspund.
— N-am idee.
— Atunci te-ai băgat într-un mare rahat!
— Mersi.
Ochii mei l-au țintuit ca pe cel mai mare dușman în viață și mi-a răspuns rânjind. Îl mulțumea nemulțumirea mea. Hector era unul dintre acele persoane care se bucurau pentru răul altuia.
— Fă ceva pentru ea, High, dacă nu vrei să o pierzi. Ieșiți și cunoașteți-vă și altfel, află ceea ce o pasionează, ce nu, prezintă-i lumea ta și pe tine. Nu cred că mai este vorba de planul tău nebunesc de la început pe care nici nu mi l-ai spus.
Am tras un fum, ținându-l în plămâni înainte de al expira mâhnit.
— Nu ești de gheață, High și nici o mașinărie nu ești.
Am privit mijit norul de fum care crea o peliculă ce mă despărțea de el și îmi garanta intimitatea de a-mi trage sufletul, temător.
— Ba da.
— Încerci să mă convingi pe mine sau pe tine?
Rigiditatea din voce îi era incontestabilă, dar era sincer. N-aveam timp să privesc la ruinele ce-mi construiau odiosul suflet și nici să mă las pradă anxietății. Dacă Rain era capabilă să mă răscolească atât de profund, aveam de aface cu iubirea vieții mele.
Ceva ce era mai rău decât propria moarte.
— Eu și Tasha nu ne vedem doar ca să avem aventuri prin fiecare loc public sau intim. A ridicat degajat din umeri, cu o mină meditativă. Am profitat de moment ca să-mi mai scot o țigară, căci pe cealaltă o terminasem. Am aflat ce mâncare îi place, ce gen de filme preferă, de ce se teme, ce iubește. E o femeie de treabă.
Eram în șoc și rânjeam fără crezare.
— Mersi că încerci să mă faci să mă simt mai bine, dar încetează.
— Vorbesc serios, High.
Buzele mi s-au unit într-o linie dreaptă.
— Fă ceva frumos pentru ea și mișcă-ți fundul în secunda asta la ea. Altfel mă duc eu.
Am negat, amuzat și mi-am luat țigările și scrumiera de pe blat cu mine în cameră.
— Mersi pentru sfaturi, Hector, dar o să mă duc să trag un pui de somn.
— High. Mârâiala aia era primul indiciu că văpaia Madsen s-a aprins in venele lui, stârnind un monstru ce era capabil să facă orice spre îndeplinirea scopurilor total egoiste.
Dar îmi era somn și aveam de contemplat la propria mea existență.
M-am aruncat pe pat, lăsând să-mi cadă țigările pe pat și am așezat scrumiera pe noptieră. Apoi am închis ochii.
Ce era ciudat la mine era că până acum am încercat să ignor cu desăvârșire ceea ce mă apăsa pe torace încă de când am primit înștiințarea că detectivul și-a făcut apariția la Pedon. Mich nu plecase de acolo, avea mașina parcată la un fast-food din apropiere și mi-a trimis înștiințarea. Apoi a fost Jack care m-a ajutat în depistarea mașinii prin accesarea camerelor de supraveghere de pe autostradă.
Și atunci am pierdut-o.
Și atunci am simțit cum din cazanele iadului, smoala incepe să-mi mănânce cu poftă rădăcina sufletului până în vârf.
Și nici măcar nenorocitul de tutun nu reușea să mi-o scoată din cap pe ea și să-mi anihileze golul nemărginit ce mă enerva în torace.
Eram clandestin și așa îmi doream să mor, mă speria gândul că aș putea avea sentimente pentru cineva, mai ales după...
Am mârâit nervos când am simțit respirația lui Rex gâdilându-mi tălpile. În ultima vreme am fost ocupat și nu am profitat de timpul cu el și le eram dator lui Shey și Kerrei pentru că aveau grijă de el. Nu știu cum le ajungea lor timpul pentru că eu eram presat de un ceas imaginar ce îmi ticăia alarmant în ureche.
Și pe melodia lui am și adormit.
Am visat-o pe Rain în brațele mele, goală și desfătata, cu o droaie de inhibiții ce nu mai puteau fi retușate sau negate. Își ascundea trupul înzestrat de ochii mei cu un cearșaf alb și incercam să descos durerea din irișii albaștri scăldați de slăbiciune.
Hector avea dreptate și era un lucru mare dacă o recunoșteam și în somn. Trebuia să încerc, măcar atât, pentru ea și pentru a scăpa de apăsarea fără sens ce îmi lua rasuflarea și care mă făcea să îmi doresc să fiu torturat pe scaunul electric decât să mai pierd un afurisit de minut cu gândul la ea, fără să o am și în brațe.
— High, trezește-te!
Am refuzat să răspund vocii lui Hector și mi-am ascuns capul sub pernă, înjurându-mă că am uitat să încui ușă când am intrat.
— High! Tonul autoritar era estompat de perna de pe capul meu. Durere îmi zvâcnea în toate terminațiile nervoase și presupuneam că a fuma ridicol de mult putea deveni o problemă serioasă dacă în loc de programul obișnuit de sală preferam să moțăi.
— Ai trei secunde să te ridici.
M-am simțit un preșcolar, dar am cedat impulsului de a îi arăta frumosul meu deget mijlociu și mi- scos capul de sub pernă, ca un struț din pământ, uitându-mă la el doar cu jumătate de privire.
Mi-am benoclat ochii ca o broască, văzând trupul zvelt și chipul mult prea cunoscut a lui Rain. Prezența ei inocentă din dreptul celui mai pătat om din univers îmi provoca migrene stomacale. Mi-am tras de pe mine cearșaful ce mă învelea până la genunchi și m-am dat la marginea patului, buimăcit de somn.
— Vă las să discutați.
— Mulțumesc, domnule Madsen.
— Spune-mi Hector, îi scurtă vorba relaxat și păși englezește spre ușă, închizând-o în urma lui.
M-am ridicat din pat și am pornit spre baie, luându-mi periuța de dinți din suport și punând pastă pe peri.
Am început siesta de după somn și am sperat ca ea să vorbească prima. N-a făcut-o, așa că – cu o teamă odios de prezentă – am întrebat:
— Cum de ai venit aici?
În sinea mea eram bucuros că este aici, voiam să las totul baltă și să o strâng cu putere în brațe, dar ceva mă țintuia în loc. O forță necunoscută și enervant de puternică care nu mă lăsa să acționez decât rațional. Era ridicol, voiam să o iau în brațe, să-i spun cât e de superbă și că-mi părea rău pentru faza cu ultimatumul impus absurd, de parcă aveam un drept.
— Hector a venit și m-a luat de acasă. Nu prea am avut cum să îl refuz.
O rază de dezamăgire mi-a despicat sufletul în două și iarăși mă durea în piept.
— Ai rezolvat ce aveai de rezolvat? Am pus periuța de dinți pe suport și mi-am clătit gura cu apă. Mă privea fără jenă, încercând să memoreze fiecare mișcare pe care o executam ferm și plin de naturalețe. Era vrăjită de fiecare mișcare ce îmi demasca și mai mult evaziva mea stare și puterea autocontrolului. Privirea ei mă ardea și iubeam efectul de furnicături ce îmi electriza hormonii și mă făcea să mi-o doresc, dar asta era problema noastră: am creat o prăpastie imposibil de trecut dacă n-aș și făcut ceva să o cunosc.
Umbra ce i-a strabatut privirea adapostea o serie de nuanțe vinovate care o făcea din ce în ce mai tristă. Nu era corect. Îmi doream doar să o iau în brațe și să îi spun că totul va fi bine, că puteam aranja totul în favoarea noastră și că voi afla dacă Hector sau dacă Donald i-a ucis fratele, aveam nevoie doar de hard disk și apoi aș fi agitat apele.
— Aștept... am spus în schimb, rece și fără nici cea mai mică tulburare în glas.
— Da, a dat din cap, și știu unde e hard disk-ul, l-am luat.
A tras o gură de aer până pieptul i s-a ridicat vizibil, apoi l-a lăsat pe tot să iasă.
— Iartă-mă.
Mi-am ridicat sprâncenele uimit, intrând în cameră și am luat un loc pe pat, studiind-o din priviri.
— Pentru?
— Că nu ți-am zis, dar High, am impresia că sunt multe lucruri pe care nu mi le-ai zis și as vrea să le știu.
— Are legătură cu Olivia?
— O parte.
Am aprobat. Ea mi-a spus despre incidentul cu cel care a drogat-o, și a făcut-o fără nicio reținere. La fel și despre situația ei cu Jacob. Eu n-am fost sincer și ce moment mai bun de a-mi arăta că nu aveam de aface cu iubirea vieții mele era dacă nu acesta? Urma să fugă mâncând pământul și să mă lase în liniștea mea.
Sau în furtuna mea fără margini, dar care nu mă rănea așa cum o făcea prezența ei. De fiecare dată simțeam că e nevoie de o apropiere imposibil de realizat și de fiecare dată eu eram cel care nu reușea să îi spună nimic.
— O să fiu sincer atunci. Siguranța din vocea mea a făcut să îi tremure colțul buzelor și să miște ceva în ochii ei. O să-ți spun cum a murit Olivia. Vino aici!
Și-a pus indexul la buze și a privit ușa băii.
— Vin acum.
M-am încruntat, pufnind când a închis ușa. Mi-am așezat perna pentru a sta ridicat și relaxat în același timp și am început să aștern cronologic evenimentele din seara aceea.
Fermecătoare, a pășit în cameră în timp ce eu deschideam plasma din perete. Am pus-o pe un program de filme americane și am dat volumul încet, fiind conștient că urma să meargă în gol.
S-a pisicit în brațele mele, mirosind încă a mine și a început să traseze fără reper cercuri și linii pe pieptul meu, așteptând în liniște.
— Nu mi-e ușor, i-am recunoscut, ritmul vocii mele fiind influențat de teama că era posibil ca falsa dorință să îmi fie îndeplinită la sfârșit și ea chiar urma să plece. La sfârșit mă vei urî mai mult decât acum și vei dori s-o rupi cu mine. Îți dau ocazia s-o faci acum.
A tăcut, fără a se opri din pictat cu degetele pe pieptul meu și am continut;
— Oricum e inevitabil.