Capitolul 22: Complicații
» High
Brațele din jurul meu se înfășoară puternic de mine. Brațele alea scot un geamăt de toată frumusețea. Brațele alea sunt o persoană. Rain.
Nu am nevoie de timp pentru a-mi aminti vreun singur amănunt de seara trecută, pentru că n-am reușit să adorm nici măcar un afurisit de minut. Imaginile mi-au inundat mintea din clipa în care am urcat-o în brațele mele, ținând-o atât de strâns de parcă nu mi-aș fi dorit vreodată să plece.
Și în acest moment chiar nu-mi doream asta.
Nu-mi doream nimic mai mult decât să mă prindă apocalipsa cu ea în brațe.
Pielea fină, pătată de aroma pasiunui consumate în ajun, mirosea a Rain, a mare și a... sex?!
Pe ultimul nu eram atât de sigur. Un gust amar cobora din gât în esofag de fiecare dată când atribuiam cuvântul ăla acțiunii noastre. Am mai făcut sex la viața mea, de-atâtea ori că n-aș putea să le țin evidența, dar n-a fost nicicând așa. Să fie din cauză că Rain era virgină și avea nevoie de fermitate sau începeam să mă înmoi?
Speram să fie prima cauză. Speram din tot sufletul ca a doua variantă nici să nu se ia în calcul, nu-mi mai permiteam erori.
E o eroare să te îndrăgoști?
Despre ce dragoste tot vorbesc?
E absurd. Rain e femeie în toată firea, chiar dacă a fost pentru prima dată, nu mă aștept să fiu asaltat de reproșuri și nici de încăpățânări. Nu cred că Rain era problema, de fapt, aici. Problema era la granița dintre mine și încăpățânarea mea.
Scâncetul slab care a provenit de la pieptul meu mi-a deschis ochii. Cuta de pe fruntea palidă și ochii strânși m-ar făcut să mă încrunt. Eu nu visasem urât. Nu o mai făcusem de ceva vreme, iar în seara asta îmi era imposibil pentru că nu dormisem.
Își trase buza între dinți și o opri acolo, schimonosindu-se. În astfel de momente poate n-ar trebui să o trezesc, dar orice suspin care iese pe gură este tortură pentru mine.
Buzele mele se contopesc cu fruntea ei umedă și nu-mi dau seama dacă e instinct sau am fost educat cândva și nu-mi aduc aminte, dar îi pronunț numele atât de suav încât mă conving și pe mine că ceva se întâmplă sigur.
Își deschide ochii ușor și privește prima dată în gol, apoi își flutură genele și își ridică ușor capul, frecându-l de pieptul meu. Ochii ei albaștri, limpezi, se refugiază în privirea mea, care de data asta nici nu știu ce culoare are.
E posibil să fie verde, fericirea îmi influențează în mod direct culoare privirii. Obrajii îi devin rozalii și închide ochii, lăsându-și din nou privirea în jos. Nu cred că ar face asta dacă ar conștientiza că suntem goi sub cearșafuri.
— ’Neața, îi șoptesc slab la ureche
Clatină din cap, cu un mârâit scurt care devine al doilea inamic din dimineața asta. Îmi înfășor brațele strâns, ca două vițe de vie, în jurul ei și îmi mișc trupul în așa fel încât să fiu perfect le spate. Durerea dintre coaste mă face să vreau să mă întorc, dar dacă aș face-o, aș pierde apropierea de Rain. Nu-mi place ideea. Se învârte în capul meu ca un carusel și mă zgâiesc la ea să înceteze, dar oricât aș vrea să amân, deznodământul apropierii noastre este inevitabil. Însă pot trage de timp.
— Uită-te la mine, iubito...
Șoapta mea îi face pielea de găină. Trupul i se încordează pe mine și își strânge picioarele pentru a crea idea că n-am pătruns până în lăuntru ființei sale, dar nu există un adevăr mai mare decât acesta, la propriu și la figurat.
Locul acela strâmt și călduros a fost zidit pentru mine. Și chiar aș vrea să fie doar pentru mine. N-am iubit în viața mea reacțiile firești ale unui trup ce este supus durerilor și presiunii din prima escapadă, dar ale ei erau, cu siguranță, cireașa de pe tort. Modul în care coloana i se arcuia în așa fel încât trupul să îi fie mai aproape de mine și unghiile care se adânceau în spatele meu, provocându-mă. Era ochestiune de timp până la a-mi pierde cumpătul.
Cele două oceane erau din ațintite spre mine. Voiam să fumez. Mă ardea dorința în piept, dar din nou, era o chestie care m-ar fi forțat să pun distanță intre mine și ea și nu cred că voiam asta. Încă nu voiam asta.
— ’Neața. Înghite în sec contrariată. Nu își dorește să își miște nimic altceva decât capul.
Sunt înfășurat de brațele ei calduroase și picioarele-i sunt între ale mele, strânse și încordate. Gândul îmi produce o vagă satisfacție, dar conturează pofta nedreasă din corpul meu.
Buzele-i sunt uscate și ușor jumulite. Are o urmă roșie care îi străbate buza de jos, dar nu-mi dau seama dacă dinții mei sau ai ei sunt de vină.
— Te doare? Întrebarea vine din reflex și sunt ușurat când văd că neagă. Poate doar ca să mă simt mai bine, dar este un început. Un început care nu îmi prevestește nimic bun.
— Rain...
— Vreau să știu? A strâns ochii, știind perfect ce vreau să spun. Nu era prima dată când îmi umbla prin gânduri și nici prima dată cand le nimerea la fix.
Îmi era teama de asta, gândurile mele erau amalgame de lucruri care nu mergeau mână în mână cu iubirea. Eram un răvășit, mai mult pe dinăuntru decât pe dinafară, ciudat că mă plăceam exact așa acum ceva timp, dar lucrul ăsta s-a schimbat văzând cu ochii. Într-o singură seară în care trupul mi-a zburat un metru jumătate până pe capota unei mașini și m-am trezit cu privirea în ochii azurii ai unei străine care acum era la pieptul meu, oferindu-mi virginitatea ei neînsemnată, dar care a dat startul unei bătălii pe viață și pe moarte pentru Ron.
De când îmi păsa mie de toate astea?
Trebuie să fumez, clar.
— Erai virgină, d-asta am întrebat dacă vrei să continui.
— Știu.
Am zâmbit.
— Atunci de ce ai întrebat dacă vrei să știi?
— Credeam că vrei să pleci.
Bine, poate nu intuia perfect chiar de fiecare dată.
Am ridicat-o mai sus, capul ei venind perfect în scobitura gatului meu.
— O să plec, mai târziu, dar acum că ți-ai mai reglat hormonii, și n-o s-o mai iei razna așa de ușor, spune-mi, ce voiai să vorbim aseară?
Nu era cea mai bună discuție după ceea ce făcusem noi – o să mă gândesc în ce categorie o să o încadrez – dar eu eram curios.
S-a ridicat din brațele mele cât să mă pot mișca. Mi-am așezat perna în spate și m-am ridicat în șezut, chemând-o înapoi în brațele mele. M-am întins după scrumiera din sertarul de la noptieră și am luat pachetul și bricheta de pe noptieră.
Am ignorat privirea urâtă pe care mi-o atribuia și mi-am vârât țigara în gură. Bâjbâiam așternuturile în căutarea brichetei și am mârâit când am zărit-o în mâinile șatenei:
— Dă-mi-o, am gesticulat spre obiectul incriminat.
— Nu!
Mi-am arcuit o sprânceană, vrând să îmi dovedesc mie cât de mult putea duce acest joc, dar nu eram suficient de înfricoșător, scutură din cap și ascunse bricheta la spate.
— O să devin irascibil și nu o să mai am chef să răspund.
Se gândi puțin și aprobă din cap, întinzând-o spre mine. Am zâmbit mulțumit, băgând din nou țigara între buze.
După primul fum mușchii mi s-au destins și mă simțeam pregătit pentru orice întrebare. Am tras-o pe Rain în brațele mele și am acoperit-o cu cearșaful, așezând scrumiera pe coapsele ei.
— Spune, am propus în timp ce expiram fumul.
— Tu trebuie să spui, ai auzit perfect întrebările.
— Fix la întrebări nu m-am gândit când te unduiai sub mine.
Privirea ei m-a fulgerat, dar eram capabil să-mi dau seama dacă un om avea să cedeze sau nu, iar Rain era departe de linia de sosire. Nu mai întreba nimic, avusem toată seara să reflect asupra ceea ce m-a întrebat, dar nu s-a mai gândit nimeni la întrebările ei. Mie îmi era imposibil. Îmi era destul că uitam că trebuie să respir atunci când îmi făceam loc în ea, de parcă-mi era teama că respirația mi-ar răpi din concentrare și aș putea face ceva greșit.
— În regulă, oftez. Eu și Donald ne urâm, eu mai mult decât el.
— De ce?
Am cântărit posibilitatea de a găsi un motiv logic, încercând să mint și posibilitățile nu-mi surâdeau în momentul de față.
— Mai întâi de asta, te întreb eu ceva și fii sinceră, ce făceai tu cu cei doi zmei într-o mașină în zona dintre blocuri.
— Știi și tu că n-am făcut nimic, zice și privește în jos, spre goliciunea acoperită de cearșaf. Obrajii îi devin roșii și ard ca focul, de parcă nu ea a zis asta.
— Știu, de asta întreb, e prea ilogic.
— Jacob organizează curse ilegale și... eu și Elif livram droguri la cei care veneau la curse.
— Tu? Am început să râd. Și cine cumpăra de la tine, puștii de paișpe’ ani?
S-a încruntat sever, voia ca acea privire să mă ucidă chiar în acea clipă, din păcate pentru ea, nu făcea nimic altceva decât să mă amuze.
— Scuze, iubito, doar că la fața ta de puștoaică, mie nu mi-ai inspira încredere.
— Ha-ha, mormăie deranjată, spune-mi acum răspunsul tău.
Aici mi-am înghițit râsul.
— Ai auzit vreodată de scandalul “urban”?
— Hm?
— Din New York, cu Hotelul Mas, de acum vreo trei ani.
Modul în care i s-au crispat umerii și chipul i-a devenit palid, mi-a confirmat că da, auzise.
— Donald furase, cu două săptămâni înainte de asta, o cantitate infimă de droguri de la mine și Hector.
N-am precizat nimic de arme, deși n-ar fi stricat. AK-47 și HK G36 cu lunetă erau doar cele mai neimportante modele din sumedenia ce trebuia transportată pe cale navală, pentru niște oameni autohtoni ce nu au dorit să-și demaște nici măcar naționalitatea. Totul se făcea pe baza unei parole și a unui singur tip — Lars – ce făcea legătura dintre noi și ceilalți. Donald își dorise acea întâlnire mai mult decât orice așa că a acționat direct din depozit.
Firește că lucrurile nu au rămas așa...
Era o poveste prea bună pentru a nu i-o spune așa că am început să îi povestesc cu lux de amănunte întreaga situație. Nu-mi dădusem seama cât am povestit, terminasem țigara și mi se părea că m-am contopit cu pielea lui Rain.
Și noi le furasem transportul, chiar înainte de a fi urcat pe navă. Luasem ce era al nostru, nimic greșit, dar consecințele au fost drastice. De atunci Donald nu se mai arăta în mod direct, se întâmpla să urce într-o mașină și să ajungă cu alta, avea o armată de oameni care să îi păzească spatele și eu voiam să ajung la el.
Voiam asta cu orice preț.
— Deci nu lucrez pentru el, Rain, eu sunt pe cont propriu.
A mustăcit un tip, gândindu-se.
— Voi ați furat ultimii de la ei și totuși tu îl urăști mai mult, de ce? Mă îndoiesc că e de la asta.
Am înghițit în sec, gest pe care l-am regretat aproape imediat. Se trase din brațele mele luând cearșaful cu ea și își trase lenjeria, apoi îmbrăcă cămașa mea. Am rămas contemplând tavanul, în liniște. Am auzit dușul pornit.
Nu pot să cred că Rain mi-a dat timp pentru a găsi un răspuns coerent la întrebarea ei, deci știa că urma să mint. Am început să îmi rod interiorul obrazului de nerăbdare.
Putea fi o tehnică, pentru a mă convinge să fiu onest, dar brațele mi se răciseră și dușul acela se întindea la nesfârșit.
Mi-a luat o pereche de boxeri pe mine și am lipăit adormit spre baie. Prin sticla cabinei de duș am zărit trupul ei zvelt, conturat în aburii. Nu era nici pe departe posesoarea unui trup de manechin, și nici nu trebuia, pentru că nu văzusem în viața mea un trup mai perfect.
— Rain? Am zis slab, cât să nu mă audă și să am o scuză să mă apropii.
Gresia rece se simțea ca un ghețar sub picioarele mele, preferam să cred că scot aburi, îmi simțeam stomacul strângându-se într-un ghem de emoție, cu fiecare pas înaintat spre duș. De ce? N-am nici cea mai vagă idee, pentru că nu aveam de gând să mă îndrăgostesc.
Apa se opri. Rain deschise ușile glisante și îmi aruncă o privire sceptică. Fața rozalie se vedea printre aburii groși ce trimiteau un aer cald spre mine. Era puțin încruntată și complet udă. Părul îi părea albastru și mirosea a gelul meu de duș. Îmi zâmbi scurt. Am luat un prosop și am înfășurat-o cu grijă în el, apoi am luat-o în brațe până în dormitor. Nu ziceam nici eu și nici ea vreun cuvânt. Devenea din ce in ce mai apăsător să nu îi aud glasul, nu știu ce tehnică avea în cap, dar reușea să mă scoată din sărite.
— Zi ceva, am cerut nervos.
Și-a ridicat privirea albastră în ochii mei.
— Ce?
— Vorbești serios?
A început să râdă. Nu o mai avea ea hormoni, dar gărgăuni are sigur.
— Eu aștept răspunsul, High, dar dacă vrei să schimbi subiectul, nu mă supăr.
— Îl urăsc pe Donald pentru că a ucis-o pe Olivia.
A înghițit în sec.
— Olivia era logodnica mea.
Ochii i-au fost umbriți fulgerător și aveam impresia că s-au umplut de lacrimi.
— Au ucis-o în fața mea. În seara aceea, când am dormit cu tine și am sărit ca ars din pat, eu... retrăisem seara aceea.
S-a așezat la marginea patului. Modul în care mă privea îmi aducea aminte vag de Olivia deși ele două nu semănau deloc. Olivia era înaltă, suplă și avea părul închis ca pana corbului. Ochii ei erau precum caramelul și avea un aer superficial în tot ceea ce însemna. Dar era grațioasă, elegantă, feminină. Era tot ceea ce nu meritam. A fost un preț și un avertisment pe care trebuia să îl port pe conștiință. I-am cuprins palmele în mainile mele, îngenunchind în fața ei, cu o mină tristă și o privire goală.
— N-am putut să o salvez, erau atât de mulți. Eu eram tras în larg, iar ea...
Înghiți în sec, o dată cu mine. Nu puteam să continui, adevărul e că nu voiam să știu ceea ce crede ea, voiam să știu dacă încă mă consider vinovat. Făcusem tot ce am putut și nu a fost suficient.
Eram din nou acolo, tras spre valurile spumoase ale mării de oamenii lui Donald în timp ce el și ceilalți roiau în jurul Olivei, purta o rochie lungă, de vară albă și pe cap avea o coroniță cu flori azurii, care în scurt timp îi căzuse în nisip. Donald era atât de aproape de ea, mâinile lui cutreierau stingher picioarele logodnicei mele, știam deznodământul, știam că nu am de ales. Aveam un pistol vârât în tocul de la curea și binevoiam să fac ceva. Țipete, urletele valurilor și suieratul vântului. Mirosea a sânge încă dinainte de a trage eu.
— High...
Mi-am ridicat ochii de la buzele ei înapoi în privire.
— Hm?
— Îți pot da hard disk-ul. Ron a adunat suficiente dovezi, știu sigur. Dar trebuie să îmi garantezi ceva.
— O promisiune?
— Nu. O garanție. Un schimb pe schimb.
M-am încruntat. Când apăruse vocea afaceristă a lui Rain, fără inflexiuni și amprentată de hotărâre?
— S-aud.
— Nu te amesteci, lași legea să îi hotărască soarta. Nu deveni un criminal.
Nu era prea târziu?
— Garantez.
Și așa nu eram un om de cuvânt.