Îl așteptam pe Gandalf de ceva timp. Mă plictiseam așa de tare încât începusem să arunc în foc cu bucățele dintr-o scoarță de copac.
Mă îmbrăcasem corespunzător unei drumeții, în veșnica mea armură, însă cum nu sunt o fire răbdătoare am dispărut după numai un sfert de ceas din camera mea și am hotărât să mă îndrept spre grajduri.
Toți mă priveau speriați. Ca de obicei, cum observă că ies din peisajul de domniță primesc tot felul de priviri. Dar puțin îmi pasã mie de părerea lor, îmi continui mersul fără jenă ascultând doar sunetul scos de săbii când se lovesc de apărătorile picioarelor, bucurându-mă că port veșmintele de luptă.
- Domnița mea! spune sfios unul dintre mesagerii regali.
- S-a întâmplat ceva? spun întorcându-mă spre el, deși voiam să îmi continui drumul liniștită se pare că nu pot.
- Gandalf cel Sur m-a rugat să vă informez că dorește să vă găsească în regat. de abia după ce termină de rostit mesajul ridică privirea vrând să îmi vadă reacția.
Mă încrunt atât de tare încât își pleacă capul.
- Iar tu spunei că nu am de gând sã îi onorez dorința. rostesc nervoasă.
În ciuda faptului că îl aștept de atâta timp dorește să îmi transmită un mesaj pe această cale. De data asta nu are decât să mă caute.
Ajunsă la grajduri sunt pregătită să sar direct pe Dark fără șa sau alt material și să plec cât mai departe de locul acesta.
Dar cum fac doi pași în interior sunt trasă brutal și lipită de un colț de unde nimeni nu poate vedea ce se întâmplă înăuntru.
- Unde pleci, iubito? rostește rapid apoi îmi acaparează flămând buzele.
Îi simt mâinile coborând încet pe spatele meu și într-o fracțiune de secundă sunt ridicată de la sol și nu îmi mai doresc să plec.
Îi răspund cu aceeași dorință la sărut vârându-mi mâinile în părul său. Ne desprindem cu greu unul de altul și sunt adusă cu picioarele pe pământ, îl strâng tare în brațe și uit cu totul de ce am venit aici.
- Nu știu. chicotesc ușor când îl aud pufăind. Adică sărutul tău m-a făcut să uit tot, iubitule. mă îmbrățișează puternic de parcă viața lui ar depinde de asta.
Și nu mă îndoiesc de sentimentele sale față de mine. Dovezile sale de iubire sunt atât de dulci încât sunt ferm convinsă că oriunde s-ar afla se va întoarce teafăr și nevătămat în brațele mele.
- Hai să fugim! Vino cu mine! Să ne trăim dragostea în Pământul de Mijloc! vorbele sale mă uimesc și mă lasă cu gura căscată.
- Ai înnebunit? îl întreb știind că se va supăra.
Dar el niciodată nu ține cont și de alte aspecte. Cum ar fi viitorul meu logodnic, nobilii care ne-ar găsi și i-ar tăia capul, rușinea pe care aș suporta-o până la sfârșitul vieții pentru că din păcate, sunt o prinţesă... Nu o regină...
- Da! Am înnebunit! Iar tu vii cu mine! nu apuc să mă împotrivesc pentru că sunt luată pe sus și pusă pe calul său.
Nu țip și nu mă zbat pentru că tot ca mine va fi. Și oricum nu îmi displace să fiu în prezența sa.
După câteva minute de călărit ajungem în locul nostru secret. El face un ceai de plante, iar eu aștept cuminte pe scaun. Se răsucește de colo-colo căutând ingredientele necesare.
Termină se așază la masă cu două căni mari. Soarbe liniștit privindu-mă necontenit și atitudinea sa îmi dă de înțeles că ceva îi macină gândurile de multă vreme:
- Domnița mea, am auzit că o să pleci...
Tonul său devine din ce în ce mai jos. Îmi pare rău că se întristează dar nu îi pot ascunde adevărul.
- Din păcate. Gandalf are nevoie de ajutorul meu.
Știu că ce am spus îl enervează extrem de tare, deși nu îmi doresc să vorbesc despre toate acestea, sunt nevoită să îmi asum vorbele.
- De ce are nevoie mereu de ajutorul tău? M-am săturat să te ia de lângă mine. Nu e de ajuns că petrecem puțin timp împreună, acum trebuie și să te supui lui?! nervos, se ridică și începe să se plimbe prin sufrageria improvizată de noi doi.
- Trebuie să mă înțelegi, iubitule. Știi că e important pentru mine. E șansa mea! aproape urlu, de data asta eu sunt cea supărată.
Dragostea chiar l-a orbit! remarc cu oarecare uimire.
- Și noi? întrebarea lui mă ia pe nepregătite.
- Ei bine, dacă îți dorești ca noi să fim în continuare împreună și să putem fi în adevăratul sens al cuvântului va trebui să mă înțelegi și susții. îmi joc ultima carte și mă fâțăi cautând o poziție mai comodă.
Îmbufnat, se așază la loc și din două înghițituri termină băutura care normal trebuie savurată caldă, dar în timpul schimbului de replici se răcise.
- Voi pleca câteva luni. Îmi voi îndeplini destinul. rostesc deja închipuindu-mi cum va fi.
După ce am purtat o discuție serioasă cu nobilul elf, ne întoarcem nevăzuți în regat. Mă simt foarte norocoasă că îl am în viața mea. Mereu are grijă de mine și mă înțelege. Iar ochii lui... acei ochi verzi care mă privesc cu atâta iubire, îmi topesc inima.
Sunt foarte fericită că am ajuns la o înțelegere. După câteva sărutări luăm drumuri opuse, dar din nou sunt oprită de un slujitor.
- Domniță, Lordul Gandalf vă așteaptă.
Merg agale pe coridoarele lungi ale regatului și ajung în fața sălii. Mă opresc câteva secunde pentru a-mi face ordine în gânduri. Acum, e momentul decisiv al vieții mele. Tot ce știam până astăzi se va schimba sau chiar va dispărea. Odată ce intru acolo nu mai există cale de întoarcere. Aș putea renunța, dar nu îmi stă în fire să fug de responsabilități. Apăs cu putere clanța și pășesc mândră înainte.
Câteva cărți stau răsfirate pe masă, Gandalf și logodnicul meu se uită pe o hartă, din când în când fiind aprobați de Stăpân. Totul pare normal.
La vederea mea, bătrânul se ridică și se îndreaptă spre mine cu brațele deschise.
- Fiica mea! Nu te-am mai văzut de o groază de timp! mă îmbrățișează strâns continuând să vorbească. Mi-ai lipsit! vorbele sale sunt sincere și de abia acum reușesc să înghit nodul din gât.
Îi întorc îmbrățișarea închizând ochii și bucurându-mă pe cât posibil de prezența lui, dar prefer să tac pentru moment.
Mă așez în colțul opus al mesei, având aceeași postură impunătoare ca întotdeauna.
- Deci? Cu ce onoare mă aflu la această masă? hotărăsc în cele din urmă să vorbesc și pun această întrebare fără pic de jenă.
Vrăjitorul înclină negativ din cap. Se privesc câteva minute între ei, parcă făcând un acord în tihnă și tot el continuă.
- Îți cer în numele Regelui de Sub Munte, ajutorul, prințesă.
Fața uimită a tinerei spune multe. Toți trei așteaptă de minute bune un răspuns.
Însă ea nu vrea să îl dea prea curând... Este uimită și luată pe nepusă masă. Rămâne înmărmurită și singurul lucru pe care și-l dorește în aceste momente este să fugă departe de ochii lor.
Nu știe ce ar putea răspunde. Vrea pur și simplu să fugă. Se simte total nepregătită și până la urma urmei, cine este acest rege? Și de unde o cunoaște?
Oare ea poate să îl ajute pe rege? Se antrenează de ani de zile și face față cu vitejie oricărei situații sau răni, dar totuși răspunsul ei se încăpățânează să apară.
Se aștepta să fie ceva care sa îi schimbe destinul și viața. Gandalf îi spusese în urma cu un an că întoarcerea lui va prevesti o misiune importantă.
Desigur, prințesa se aștepta să fie ceva legat de destinul ei. Dar nu ceva așa important. Se simte depășită de situație.
Dar, dând iarăși dovadă că ea nu este o femeie oarecare și arătând cu mândrie fiica cui este, se ridică triumfătoare de parcă misiunea pe care are să o îndeplinească este deja realizată.
Își îndreaptă spatele, armura așezându-se mai bine pe trupul ei zvelt.
Se vede de la distanță că este o amestecatură de rase, dar una deosebit de frumoasă în orice veșminte.
- Bunul meu domn, transmiteții Regelui de Sub Munte că domnița Xena îi va onora propunerea în cel mai scurt timp.
Vrăjitorul este bucuros. Piticania aceea încăpățânată crescuse și dă dovadă de-o înțelepciune rar întâlnită în rândul oamenilor de vârsta ei. Dacă putem spune ,, om " având în vedere că nu depășește șaisprezece ani.
Logodnicul ei speră să refuze, dar știe că pentru ea lupta este ca aerul.
Stăpânul Regatului este mândru, o admiră în fiecare zi pe copila care crescu pe lângă el. Niciodată nu s-ar fi așteptat să ajungă o așa domniță.
„ Răvășitoare " este primul cuvânt care îi trece prin minte când o privește.
- Ei bine, de azi într-o săptămână fă-ți bagajul. Ne întâlnim în Comitat! spune vrăjitorul, apoi se face nevăzut.