Queen of Darkness

Capitolul 9

Am plecat după câteva vorbe schimbate cu compania, aveam nevoie de odihnă iar somnul nu a întârziat sa apară. Am simțit cum mâna îmi este strânsã din ce în ce mai tare. Vocea cuiva îmi rãsuna în minte, dar nu puteam înțelege nimic. Mi-am deschis încet ochii și mi-am întors capul spre cel de lângã mine.

Era Gandalf. I-am zâmbit larg. Mã bucuram sã îl vãd, chiar dacã voi avea parte de o moralã lungã. Știam cã o va face doar pentru a-mi arãta cât de mult ține la mine.

- Mithrandir... spun forțându-mã sã îi vorbesc.

Parcã vocea mi-ar fi luatã și orice micã mișcare aș face, trupul îmi urlã de durere.

- Copil prostuț.

- Mithrandir. Întrunește consiliul. E ceva important. spun dând să mă ridic, dar mâna lui mă așază la loc.

- Odihnește-te. Te voi mai vizita. îmbufnată, îl privesc cum pleacă.

Am închis ochii prefãcându-mã cã încerc sã dorm. Vrãjitorul a plecat. La scurt timp, asigurându-mã cã este departe de camera mea, am decis sã mã ridic din pat și sã îmi analizez cu atenție rãniile.

Lovitura pe care am primit-o ieri de la Bolg, a rămas întiparită pe chipul meu, obrazul drept fiindu-mi umflat și vânăt. Sãgeata din umãrul drept și cele din spate, îmi par doar mici zgârieturi, dar vârful sãgeților a fost otrãvit, iar asta complicã totul, o sã îmi amorțeascã tot brațul și voi avea dureri de spate în câteva zile, dar îmi voi reveni cu ajutorul plantelor și alifiilor. Ieri durerea mi-a provocat o stare de confuzie totală, din fericire, memoria mi-a revenit rapid la loc. Nu îmi închipui viața fără a-i știi pe cei dragi mie. Mai ales pe blondinul meu cu ochi frumoși... Am mai avut rãni de acest gen și mi-a luat ceva timp sã îmi revin, dar în douã saptãmâni o sã fiu pe jumãtate vindecatã.

În rest arãt destul de bine.

M-am apropiat de ușa și am deschis-o încet asigurându-mã cã nu este nimeni prin preajmã. Dar am dat nas în nas cu Meraell, mâna dreaptă a Lordului.

- Credeam cã nu am să vă mai găsesc, domnița mea! îmi spune îmbrățișându-mă strâns.

- Mă căutați, lordul meu? îl tachinez, știind deja răspunsul.

-Am să îți arăt chiar acum cât de mult. spune rânjind, luându-mă în brațe și sãrutându-mã flãmând. A închis ușa cu piciorul și m-a aruncat pe pat, el fiind deasupra mea.

A coborât încet cu sãrutãrile pe gât, mușcându-mã ușor.

- Meraell... i-am șoptit numele.

- E vreo problemã, dragostea mea? spune ridicând dintr-o sprânceanã.

- Știi și tu problema. răspund simțind deja cum se întristează.

- Nu mã lași niciodatã sã îmi termin treaba. Lindir nu va afla. spune oftând.

- Ba da. Oricât te-aș iubi... știi cã relația noastrã e imposibilã...

- Ai dreptate, dragostea mea. Dar nu mã pot abține. Te iubesc și am sã o fac pânã am sã mor. spune mângâindu-mi ușor obrazul.

Îl privesc în ochii săi de smarald, dar în inima mea nu mai arde aceeași flacără de acum o lună.

- Te las sã te schimbi, trebuie sã îți potolești compania.

Mi-am dat ochii peste cap, gândindu-mã la câte au putut face. Meraell a ieșit din camerã, dar nu înainte de a-mi arunca un zâmbet cuceritor.

Mi-am pus mâinile peste fațã oftând. Nu înțeleg ce e cu mine. Sunt așa... rece. Cum de în câteva zile, acel blondin a reușit sã îmi fure inima, care îi aparține de atâta timp elfului? Cum?