Capitolul 20

10 0 0
                                    

Sosim in adapost chiar inainte de a fi udati de ploaia strașnică de afara, ce probabil se va transforma într-o furtuna. În momentul asta tot ce vreau e sa ma arunc pe podeaua de piatră, chiar in mijlocul camerei si sa dorm. Nimic mai mult. Si as face asa daca nu ar trebui sa stau si sa verific într-una fiecare coltisor al peșterii.
Stiu prea bine ce am pătimit ultima oara aici, doar ca nu imi amintesc exact care peștera mi-a dat bătăi de cap. Cu siguranta, nu aceasta. M-am răsucit de zeci de mii de ori și pot să afirm că " e curătă " cum s-ar spune limbajul mercenarilor.
Tind sa vorbesc despre orice lucru seara, dar mai ales în nopțile sau zilele speciale. Nu mai tin cont de nimic.
Ma asez in cel mai adânc colt al camerei, unde lumina focului se centrează cel mai bine. Scot din rucsac o carte veche, cu coperta din piele fara niciun semn pe ea. Am stabilit ca o voi insemna când o voi isprăvi. Cu o inițială sau un titlu demn. Toate la timpul lor.
Imi arunc privirea peste ultimele mele mazgaleli. Tin in maini desenul cu cascada de acum un an. Imi place sa dau contur locurilor sau persoanele care au lăsat o amprentă. Cand Fíli se așază lângă mine și îmi dau seama ca isi va arunca privirea asupra desenelor le asez imediat la locul loc, imediat intr-un mod care să nu dea de bănuit. Nu vreau sa vada anumite persoane din schițele mele.
Cu toate astea când apuca una din coli nu pot decat sa tac si sa sper ca nu se află nimic nepotrivit sub acea fila din viata mea. Si am noroc.

- Arwen, daca nu ma înșală memoria? ma intreaba si nu pot decat sa zâmbesc, e atat de modest, atat de... Si aici este Estel... Nu stiam ca ai asemenea talente.

- Tot lupta e arta pe care o stăpânesc cel mai bine. începem să râdem, deși nu am spus nimic amuzant.

Lasa coală la locul ei de parcă nici nu ar fi atins-o. Însă, atunci cand frigul ma lovește, iar el este lângă mine brusc ma încălzesc. Acum când stam la căldură prielnică a acestui foc, îngheț din cauza lui. Din cauza privirii, a modului relaxat in care sta langa mine.

- Și iubirea... măresc ochii ca mai apoi sa ii pot miji.

A zis ce tocmai am auzit? Sau mintea imi joacă feste?!

- Ma depășești. ii spun si incerc sa imi controlez sentimentele, dar când mana lui se petrece peste talia mea si ma apropie de el, nu mai pot face nimic.

- Planuiesti sa ma desenezi acum sau dupa ce te voi săruta cum iti doresti prea bine sa o fac? îngheț, ard, îngheț, ard.

Rămân cu gura căscată, iar el se apropie. Ce o sa faca? Doar nu o sa...

Un bubuit puternic il face pe Bombur sa cada din picioare. Dacă nu as avea un auz asa fin as spune ca însuși Maestrul Bucătar a creat zgomotul.

Ma ridic în picioare nu inainte de a depune in mainile lui cartea.

- Ce a fost asta? îl aud pentru a doua oară pentru ziua de azi pe Bilbo si tot am acea stare de nou.

- Giganți, dar cum pentru hobbitul nostru singurii giganți cunoscuți sunt oamenii. Ei bine, sa zicem ca fiecare are uriașul lui.

Genunchiul unui uriaș intra in gura peșterii doborând-i pe cei aflați în picioare, înafară de mine.

- Pe naiba! tip si scot sabia.

- Ce ai de gand sa faci? Nu poti fi descurcareata cu un uriaș! ma inteapa Dwalin.

- Pot fi vrăjitoare. Si una rea. sabia devine de un negru sticlos.

Dacă uriașul acesta nu se va potoli din joacă. Atunci il potolesc eu. Ce tot spun? Trebuie să plecăm. Uriașii ăștia prostovani ne vor face terci.

Ies din peștera fara sa fiu precauta. Mereu ma avant cu capul înainte. Genunchiul altui uriaș se apropie de gura peșterii, asa ca ma arunc intr-o parte.

- Xena! cineva ma striga, dar in toata hărmălaia nu imi pot da seama cine.

Ma ridic si bajbai cu mana liberă muntele, și sabia o înfig, in chipurile, cea mai sigura poteca din munte. Nu vad nimic sigur când doi uriași se bat de mama focului aici.

De această dată nu mai găsesc sprijin si cad intr-un nou adăpost. Spatele meu cere îndurare. Nu o va primi prea curând cei drept.

Ma întorc în fugă la ceilalti si fara niciun cuvânt in plus o luam din loc la un simplu " Mișcați-va! ".

Lupta celor doi se întețește, iar eu nu pot decat sa raman in urma cu tinerii prinți și Bilbo, alarmată și cu ochii in șapte direcții, compania e in pericol.

- Xena, esti in regula? Fíli isi pune mana pe spatele meu si strâmb din nas, cred ca iar mi-am rupt ceva.

- JOS! nu stiu cum ma pot arunca peste toti trei de odată.

Înainte ca blondinul sa se îngrijoreze de mine am văzut în beznă cum gigantul isi impinge fratele catre noi. Nu intenționat, desigur. Ei nu au treaba si nici nu vad creaturi mici precum noi.

Izbitura puternică face stanca sa cada, odată cu noi. Îl apuc pe Kíli de mana si sper sa faca acelasi lucru cu fratele si hoțul nostru si sar spre piciorul uriașului natang.

Cu doar o mana reușesc să ne menținem în aer și intr-o oarecare siguranta. Cel care se afla la capătul sirului imi da un ajutor susținând si el greutatea de pe umerii, dar in special de pe spatele meu. Ard cu totul si nu simt nimic in acelasi timp.

O nouă lovitură face adunătură de pietre sa se izbească, din nou, de munte.

- Sariti! tip cat de tare pot, însă de abia eu ma aud.

Înainte de impact vad fata speriată a regelui, aflat totusi in siguranta dar si in pericol in acelasi timp. De ce nu s-au dus in peștera, pe toti zeii?!

Praf si bucăți de stâncă se lipesc de pielea noastra uda, ma ridic cu greu ajutata de Kíli.

- Esti bine? ma intreaba simplu.

Dacă mai aud odată asta, o sa cred ca e cea mai stupidă intrebare din lume. Sunt plină de praf și sânge, arat a fi bine?

- Sa mergem! e tot ce spun, daca as deschide gura inca odata as speria si bolovanii aceia.

Cum intram in peștera cad in genunchi si din instinct pun o mana pe podeaua rece pentru sprijin, dar nu mai am vlaga si nicio putere. Ma pravalesc. Iar acum simt al naibii de bine tot ce are spatele sa-mi spuna.

***

- Cum a putut sa nu se spuna?! o voce.

- E nebuna! O sa... a doua voce.

- Taceti! a treia voce.

Dar a patra? Unde e a patra?

- Pitici nesocotiți și nevolnici! aici este.

***

Queen of Darkness Where stories live. Discover now