Pai, asta e cap 3. Sper sa va placa si lasati o parere sincera.
Cel din poza e Daniel :D
Spor la citit si scuzati greselile.
Capitolul e cam plictisitor, dar veti afla de ce Sabrina a ajuns la orfelinat plus altele.
3. Mistere
-Andrei, ia-o pe Sabrina si ai grija de ea!
-Mami, tati!...
-Sabrinaaaa...
Am tipat cu toate puterile trezindu-ma din visul tulburator. Ce vis,
ala era cosmar in toata regula.
Imi simteam inima trepidand in piept. Fusese cel mai rau lucru pe care-l visse vreodata:
Eram mica, vreo doi anisori aveam si alergam pe camp, la ferma bunicului, bunicul care exista in vis. Cu mine alergau zambitori doi oameni, sot si sotie. Sotia era o fata frumoasa, cu parul scurt pana la umeri (si negru), subtirica,cu ochii caprui, iar sotul ei era inalt, bine facut, frumos, cu parul saten si ochii de un albastru superb. Amandoi ma luau in brate, ma pupau, ma alintau, se jucau cu mine, intr-un cuvant: ma iubeau.
Pana aici fusese frumos, apoi obositi ne-am indreptat spre casa, eu in bratele barbatului, cu capul meu micut pe umarul lui. Il chema Marian, iar pe sotia lui, Catalina. Eu eram Sabrina, fiica lor, lumina ochilor lor...
Cum spuneam: era totul frumos pana aproape de casa, unde Dl. Andrei, tatal lui Marian si bunicul meu, ne-a iesit in cale. Sufla greu si era transpirat.
-Tata, ce s-a intamplat? l-a intrebat speriat Marian.
Bunicul s-a sprijinit pe genunchi si si-a tras rasuflarea.
-Vine..., a reusit sa spuna speriat.
-Cine vine? Intreba Catalina sprijinindu-i mana. Acesta o privi
cu o teama imensa, apoi isi atinti ochii asupra mea. Toti trei m-au privit cu ochi mari.
-Vine..., repeta Catalina.
-Cine vine? am intrebat inocent.
Catalina m-a luat in brate plangand si m-a strans la pieptul ei, pupandu-ma pe frunte. Marian ne-a luat pe amandoua in brate si a suspinat neincetat.
-Mami, tati, cine vine? i-am intrebat din nou.
-De ce nu ii raspundeti copilului? am auzit o voce suava de barbat. Nu-mi spuneti ca nu vreti sa stie de mine, zise trista acea voce.
Eu nu puteam vedea nimic deoarece Catalina ma tinea protector la pieptul ei, iar Dl. Andrei cu Marian stateau in fata noastra ca un scut.
-Ma dezamagiti, zise din nou.
-Daniel, te rog, nu face asta! il implora Catalina plangand. Nu ne separa, te implor. Este singurul nostru copil, iar ea nu ne are decat pe noi...
-Si pe mine, o intrerupse. In cazul in care ai uitat, Catalina, sunt aici pentru ea.
-Dar daca s-a inselat? Daca vrajitoarea s-a inselat? Daca nu e Sabrina? tipa ea.
S-a auzit un marait puternic, apoi toata lumea s-a dat in spate cu un pas.
-Te rog, Daniel, nu ne-o lua! il implora din nou.
-Stiti ca daca nu mi-o dati, o voi lua cu forta! se auzi vocea amenintator.
Eu doar stateam in bratele mamei, cu urechile ciulite. Stiam ca ma va lua de langa ai mei, simteam asta, dar nu la asta ma gandeam, ci la vocea puternica a barbatului misterios. Ma hipnotiza, ma facea sa ma duc la el. Daniel... ce nume fermecator!
-Atunci, o vei lua peste cadavrele noastre! zise Marian.
-Daca asta doriti! se putea simti zambetul din vocea lui.
Catalina m-a pupat pe obraz si mi-a spus ca si ea si tatal meu ma iubeau mult si ca insemnam totul pentru ei.
-Dar mami, unde plecati? am intrebat plangand.
-Nu stim, dar chiar daca vom pleca, vom incerca sa fim mereu cu tine, da? am dat din cap stergandu-mi lacrimile si Dl. Andrei m-a luat in bratele lui, fugind cu mine pe camp.
-Credeti ca nu voi putea sa ma duc dupa ea? intreba barbatul, apoi rase.
-Da, dar nu o vei omori! ii striga Marian furios.
-Poate nu acum, dar fata trebuie sa moara! si se auzi un sasait ca de sarpe, dar mult mai puternic.
Dl. Andrei se indeparta de ceilalti, dar eu ma smuceam din bratele lui, vrand sa fug la parintii mei.
-Sabrina, te rog, linisteste-te!
-Vreau la mami! am zis chinuindu-ma sa scap.
-Sabrina,...
Dar nu mai auzeam nimic, desi bunicul vorbea in continuare. Privisem peste umarul lui si totul disparuse, totul din jur se evaporase.
Departe, unde se aflau parintii mei, se intampla ceva rau. Cu inima mea micuta simteam asta; toate instinctele mele nedezvoltate imi spuneau asta.
Lacrimile si-au facut prezenta in ochii mei albastrii, apoi s-au prelins pe obraji-mi rumeni. Acolo,in locul de unde am fugit se afla un barbat blond ce ma privea, cu coltii infipti in gatul tatalui meu, iar mama alerga spre noi, plangand.
Barbatul avea o privire rosie, ce ma hipnotiza. Era frumos, nepamantean; cu fiecare miscare a corpului sau, care ti se parea ca pluteste la fiecare pas, te fermeca.
-Mama! am tipat din toti plamanii cand barbatul disparuse de langa tata (care cazuse jos, fara sa miste) si aparuse in spatele mamei, prinzandu-i mana. O trase la pieptul lui si-si puse o mana dupa gatul ei, dar ea isi scoase un lucru ascutit si il infipse in mana. Acesta scoase un sunet puternic si-i dadu drumul, iar ea fugii spre noi.
Dl. Andrei se intoarse cu fata spre ei.
-Andrei, ia-o pe Sabrina si ai grija de ea!
-Mami, tati...
-Catalina, ai grija! tipa bunicul, dar barbatul o prinse pe mama, muscand-o de gat.
Mama...
Eram sigura ca am visat o amintire. Totul parea prea real si prea frumos pentru a fi doar un vis; sau era doar o plasmuire a imaginatiei mele alimentata de nevoia de a stii ce s-a intamplat cu parintii mei? Dar daca era adevarat? Daca Daniel imi omorase parintii? Aveam sentimentul ca acel vis fusese adevarat, ca mintea mea imi arata ceva ce a fost blocat in subconstient.
Mi-am acoperit ochii cu palmele si mi-am ridicat genunchii la piept. Plangeam cum nu am mai plans vreodata; plangeam pentru parintii mei morti, pentru faptul ca Daniel ii omorase, dar mai mult de atat, plangeam pentru faptul ca-i condamnasem. Crezusem ca m-au parasit, ca nu m-au dorit, dar ma inselasem cu desavarsire.
Doamne, aveam atata nevoie de cineva care sa ma ia in brate, sa-mi spuna ca nu e nimic...; aveam atata nevoie de Daniel, sa-mi spuna ca adevarul, dar mai mult sa ma sarute, sa ma faca sa uit de toate. Ooooo ... sarutul lui dulce, mortal; corpul lui dur, mainile puternice, ochii adanci, rosii, parul matasos... Daniel...
Fara sa-mi dau seama ma intinsesem pe pat si priveam tavanul. Eram linistita, nu plans, nu suspine, doar off-uri. Off-uri ce te disperau, ce erau ca o poveste, povestea unei vieti traita in intuneric, fara fericire... , povestea vietii mele, pana la aparitia unui anume vampir misterios.
Am adormit cu gandul ca sunt tinuta in brate de doua maini reci, dar pe parcurs, in drumul spre inconstienta, nu cred ca a fost doar in gand.
Dimineata, cand m-am trezit, geamul camerei era crapat, iar in camera era frig, cu toate ca era vara.
M-am ridicat din pat si l-am inchis, apoi mi-am imbratisat trupul. Temperature corpului meu era foarte scazuta si simteam furnicaturi pe maini, spate si piept si fluturi in stomac, lucru ce nu mi se mai intamplase pana acum.
Mi-am sprijinit spatele de sifonier si mi-am trecut privirea doar peste pat, fara a observa si celelalte lucruri din camera. Ochii mi s-au marit si pulsul mi s-a accelerat la vederea unui trandafir alb, asezat frumos intre asternuturile rosii.
Cu pasi mici m-am indreptat spre pat,iar cand am luat mica floare in mana, mii de sentimente mi-au inundat pieptul, sentimente ce ma faceau sa simt ca sunt vie, ca o flacara arde in mine: flacara iubirii. Incet, zambetul si-a facut loc pe fata mea si se lupta sa ramana pe buze, iar inima imi spunea ca... nu sunt singura; ca pentru prima data in 18 ani nu sunt singura.
O persoana se poate simtii speciala prin gesturi mici, prin cuvinte mici care fac enorm de mult, prin gesturi ce ii marcheaza existenta. Pentru mine era o senzatie minunata sa simt ceva ce niciodata nu am putut simti. Sa simt atingerea catifelata a primului obiect pe care mi-l da o persoana ce conteaza, nu un strain, sa vad lumea cu alti ochii: o lume unde eu am o sansa la fericire, unde visul meu de a avea un sot si copii miunati nu moare o data cu trecerea timpului.
Am dus trandafirul la buze si l-am sarutat suav. Stiam de la cine era si asta conta cel mai mult. Era de la vampirul ce imi fura inima, nu de la cel ce ma lasase orfana. Eram suparata, dar nu puteam trece peste senzatia de caldura ce o simteam in piept de cate ori ma gandeam la el.
Inca euforica m-am dus si am facut un dus, iar cand am venit inapoi, am gasit pe birou intre alti doi trandafiri, o scrisoare (pe care nu o vazusem inainte de a pleca). Am ridicat-o cu grija si am observat imediat scrisul perfect, din timpurile vechi:
"Astazi mai mult ca oricand mi-e dor de tine. Noaptea ce a trecut as fi vrut sa tina o vesnicie. Aratai atat de angelic intre bratele mele puternice, tu, o fiinta atat de firava, dar atat de puternica. Nu inteleg cum un om poate avea aceste doua caracteristici in acelasi timp, dar tu esti facuta sa uimesti.
Noaptea trecuta, cand ti-am ascultat fiecare bataie a inimii tale puternice, fiecare respiratie, fiecare oftat, cand te-am vazut plangand si nu am putut face nimic in afara de a ma ascunde (de frica sa nu fiu omorit de latura ta, pe care eu ti-am dat-o), am simtit ca lumea se opreste in loc. Pieptul meu inghetat s-a umplut cu caldura, iar stralucirea ochilor tai, dincolo de pleoape, a luminat intreaga camera, toata lumea si vesnicia mea.
Acum, trebuie sa plec. Soarele aproape rasare si nu mai pot sta, dar ne vedem la noapte, iubita mea. Inca o data iti spun ca sunt aici doar pentru tine, nu te ingrijora daca nu-ti amintesti. Sunt unele lucruri pe care as vrea sa le sterg din mintea ta, dar nu mi-e dat sa pot face asta.
Pana ne vom revedea, amore mio, iti trimit acesti trandafiri.
Al tau vampir,
Daniel!"
Am oftat indragostita si am capsat scrisoarea inebunitor de dulce in jurnal, unde am pus si trandafirii, apoi l-am ascuns bine. Am privit pe geam si am meditat: nu simteam nimic negative impotriva lui Daniel, poate doar putin mai multa ciuda ca e vampir, dar nu ura, nu furie... decat atunci cand ma provoca.
Ce se intampla cu mine? am oftat ducandu-ma la sifonier. Aveam de gand sa profit de ziua de astazi, asa ca o dupa amiaza la plaja, singura, ar fi perfecta.
Mi-am scos un costum de baie albastru, un maiou pe gat alb, pantaloni scurti negri si sandale fara toc albe. Le-am imbracat si m-am privit in oglinda: o fata de 18 ani,bruneta, cu ochii albastrii, imbracata lejer ma privea din oglinda. Zambea frumos, nu la mine, ci la gandul pe care il avea, stiut doar de ea.
I-am facut cu ochiul si am ras, plecand spre hol. Mi-am luat cheile, am privit in urma apartamentul daruit de bunicul meu si am iesit, incuind usa dupa mine. Am coborat scarile cate una, iar cand am ajuns la iesirea din scara am dat de lumina puternica a soarelui. Imediat ce razele lui mi-au intalnit pielea, am zambit inchinzand ochii.
I-am deschis si am privit cerul: cu siguranta era cel mai senin cer pe care-l vazusem vreodata; era de parca imi impartasea sentimentele.
Am plecat in spatele blocului, unde se aflau niste garaje. Unul dintre ele era al meu, nu unul mare, ci unul micut pentru o masina si inca putin loc.
Mi-am scos motorul si m-am urcat pe el, apoi mi-am pus casca si am pornit spre plaja. O zi de relaxare fara vampiri, vin acum!!!
Aproape se inserase, iar eu mergeam spre motorul ce-l parcasem langa nisip. De unde eram, il puteam vedea doar sub forma de umbra, dar nu ma grabeam. Analizam fiecare persoana care venise sa se relaxeze sub cerul fara nori, la lumina soarelui, iar ochii mi-au ramas atintiti pe un baiat brunet cu ochii negri, care ma privise fix si foarte insistent toata ziua. Trasaturile lui pareau ca se schimba, devenind mai salbatice, ceea ce ma intriga. Ce era el?
Gandindu-ma si privindu-l, nu am realizat ca ajunsesem la motor, nici ca era in fata mea si ca urmare, am dat peste el, cazand pe partea cealalta. Putin rusinata, m-am ridicat de pe jos si m-am urcat pe motor, iesind pe soseaua principala, cu parul fluturand.
In goana spre casa (dulce casa), am vazut luminile puternice ale supermarketului si, judecand dupa stomacul care-si cerea drepturile, am realizat ca nu mancasem nimic si nici nu aveam nimic de mancare acasa, asa ca am tras pe dreapta cat de repede am putut si am intrat in parcare. Am parcat motorul, l-am blocat si am intrat in supermarket cu un cos de cumpararaturi.
Am colindat jumatate de magazin, iar in cosul meu deja se gaseau cartofi, salata verde, condimente, inghetata, cipsuri, seminte si o sticla de suc ce abia asteptau sa fie devorate. Acum, ma indreptam spre carne, unde se afla o fata de vreo 20 de ani (care iti dadea ce vroiai, iti cantarea si-ti spunea pretul,toate astea daca vroiai, iar tu plateai la casa) si ma zgaiam in vitrina frigiderului.
-Ai nevoie de ajutor? ma intreba cineva la ureche. Era o voce masculina straina, iar cand am privit in geam, in spatele meu, am vazut ca ii apartinea baiatului de pe plaja, doar ca acum avea ceva in plus: canini ascutiti, ascunsi de buze si ochi rosii.
-Nu, am marait. Pleaca!
-Ce repede ti s-a schimbat dispozitia, draga mea! rase el. Pe plaja erai fericita, iar acum iti pot simti furia. S-a intamplat ceva... Ishtar?
Ochii mi s-au marit de furie si am strans din dinti.
-De ce-mi spui asa? am intrebat incercand sa-mi controlez vocea. Zambi in geam, spre mine si sopti pe un ton jos, extrem de provocator:
-Cei din lumea noastra folosesc nume-cod pentru cei ca tine; ne e mult mai usor asa decat sa folosim numele intreg.
-Si v-ati decis sa ma numiti ca pe zeita prostitutiei? am intrebat nervoasa.
-Era zeita iubirii in antichi tate... mda, si a prostitutiei, zambi inaltandu-si sprancenele.
L-am privit cu ura. Creature stupide, care se cred perfecte (cu toate ca sunt), pline de senzualitate, provocatoare, inteligente, idioate, cu ego-ul mare.
-Doriti... ceva? intreba vanzatoarea aproape lesinand.
Patetic!
-Domnisoara! ii zambi el, aratand spre mine.
-Pulpe de pui aveti? intreb peretii, deoarece fata era prea ocupata sa saliveze la vampirul din spatele meu.
Stai putin... era vampir?! Dar... cum statuse toata ziua la soare?
M-am intors cu fata la el, privindu-l uimita. El mi-a zambit irezistibil. Parul negru in combinatie cu ochii rosii (pe care doar eu ii vedeam rosii) il prindeau extrem de bine, dar pe mine nu ma vrajea.
-Cum ai stat toata ziua pe plaja? l-am intrebat curioasa, dar si tematoare.
Doar vampirii erau fiinte ale noptii, blestemate sa se ascunda in intuneric, fara sa poata macar privi lumina soarelui. Nu ma inselam, nu? Dintr-o data tot ce stiam mi se parea o minciuna.
-Ma mir cum de nu stii, spuse smecher. Roaga-l pe Daniel sa-ti spuna; in ultimul timp esti singura care mai poate vorbii cu el, zise printre dinti. E la Selea! adauga inainte de a pleca, pierzandu-se printre oameni.
Era adevarat? Vampirii pot sta in lumina?
Am plecat in acel moment spre casa, fara a mai cumpara pulpe de pui; pana la urma imi puteam face cartofi prajiti, in fuga.
Trebuia sa ajung la Selea, un club din marginea orasului, pentru a vorbii cu Daniel. Totusi, ce o fi cautand acolo?