Am reușit. Am intrat în echipă.
Simt pe cineva cum mă ridică în brațe și îmi dau seama că sunt Aiden și Liam.
-Ai reușit, maimuțo! Le-ai întrecut pe toate.
-Am reușit!
Doamna O'Connor se apropie de noi și eu ating din nou solul.
-Bun venit în echipă, Rose!
După antrenament
Ies din vestiar și dau de un Liam zâmbitor.
-Ochi albaștri!
-Hei!
-Ești gata?
-Normal. Unde mergem?
-Mă gândeam să mergem la Tang, să luăm câte o cafea apoi să mergem în parcul St Stephen's Green pentru că nu prea e nimeni la ora asta într-o luni.
-Okay. Să mergem atunci.
Liam îmi ia geanta din brațe pentru că o purtam ca pe o cutie. M-a luat de mână.
That's cute.
Am mers în parcare și am urcat în mașina lui.
In drum spre cafenea am ascultat muzica și am râs atât de mult. Uitasem de ce voiam să fiu cu Liam. Mă face să zâmbesc de mă dor obrajii și mă înțelege.
După un drum ce mi s-a părut mult prea scurt, Liam își parchează mașina și coborâm amândoi. După ce ne primim cafelele și Liam plătește, ne îndreptăm spre parc.
-Deci care e treaba cu Olivia? îl întreb așezându-mă lângă un copac.
-Ah...Olivia.
-Da, Olivia.
-Olivia e o fată cu un an mai mică decât noi. E în clasa a unșpea acum, dar când a ajuns la liceu, săraca fată s-a îndrăgostit de-
-De bad boy-ul de Aiden în clasa a zecea.
-Exact. La început doar își târa grupul de prieteni pe lângă al nostru în pauze, dar după a devenit mai ciudat pentru că făcea cum făcea și când avea ore libere ajungea în clasă cu noi. E frumoasă și mereu a fost. Noi am observat asta, dar nu și Aiden care sărea din floare-n floare atunci. Devenise din ce în ce mai greu pentru ea ca să îl cucerească pe maimuțoi. Dar totul s-a schimbat brusc vara asta când prietena ei cea mai bună a început să iasă cu Mike și veneau mult prea des când ne întâlneam noi. Era dulce și simplă când ieșea cu noi, era tăcută și liniștită, la locul ei. Dar îți jur că de când a început să iasă cu Aiden a devenit un șarpe cu toată lumea, numai cu el nu. E obsedată de el. Dar fii atentă cu ea, e o scorpie.
-Se vede în privirea ei că e scorpie.
-Știu. Și vorbește mult acum. Mult prea mult. Și se bagă în treburile tuturor. Ca mai devreme când a întrebat dacă suntem împreună.
-Și tu ai răspuns-
-Că suntem. Uite Rose, nu știu unde va duce asta. Dar te plac...mult. Vreau să fiu cu tine. Și știu că și tu vrei să fii cu mine pentru că ai spus-o de atâtea ori. Ai spus asta și de dimineață. Dar nu vreau să te grăbesc să faci ceva ce nu-
Nu îl mai las să își continue fraza și mă apropii de el sărutându-l. Nu am nimic de pierdut. Și îl plac pe Liam.
-Rose, ești sigură?
-Nu e ca și cum mă întrebi dacă vreau să fiu soția ta.
Vrea să mai spună ceva, dar telefonul îl întrerupe. Își cere scuze și răspunde.
-Rose, trebuie să te duc acasă. Îmi pare rău, dar trebuie să ajung acasă pentru că mama are o problemă și trebuie să o ajut.
-Eu cred că voi mai rămâne aici.
-Și lucrurile tale?
-Mi le aduci mâine la liceu.
-Voi veni să te iau mâine și ți le aduc.
-Ok.
Se apleacă și mă sărută, își mai cere scuze de câteva ori apoi pleacă.
Wow! Am iubit de câteva minute...câteva secunde și deja mă lasă baltă la prima noastră întâlnire. Ce romantic!
Dar trebuia să își ajute mama. Doar pe el îl are.
Trebuie să mă opresc din a gândi atât de negativ.
Renunț la sprijinul copacului și mă întind pe iarbă punându-mi paharul de cafea lângă mine.
Nu am băut nici jumătate din lichidul ce se află în recipient. Nu e ca și cum aveam când să beau cafeaua. Taci, Rose, taci!
Inspir și expir adânc timp de câteva minute până când simt ceva ud pe față.
-Ce dra-
Mă ridic repede și dau de un cățel.
-Hei cățel!
-Bună!
-Cățel! Vorbești?
-Nu, dar eu da!
Aaron!
-Ești fata din avion!
-Rose. Și tu ești Aaron.
-Da, ți-ai amintit numele meu!
-Ne-am întalnit acum câteva zile-adică ieri. Ne-am întâlnit ieri.
Ciudato!
-Și eu îți știam numele.
-Mă bucur.
-Ce faci pe aici?
-Îmi beau cafeaua și mă relaxez.
-Ai avut o zi grea?
-Să zicem. Tu?
-Locuiesc nu departe de-aici și am ieșit să îmi plimb câinele. Tu locuiești prin apropiere?
-Nu chiar. Am venit cu cineva, el a trebuit să plece și am decis să rămân.
-Oh...ai un el?
-Să zicem.
-Eu trebuie să îmi continui plimbarea pentru că Max nu mai poate sta pe loc.
Avea dreptate, câinele se învârtea în jurul lui de când am început să vorbim.
-Desigur, nu vreau să vă țin pe loc.
-Vrei să vii cu noi?
Vreau să vin cu voi?
-Mi-ar face plăcere.
Mă ridic de pe iarbă și îmi iau cafeaua.
Ne-am plimbat timp de o oră vorbind și sunt impresionată. Aaron e pe jumătate francez. Tatăl lui este irlandez și mama franțuzoaică. Vorbește 4 limbi printre care latina. Eu de abia pot vorbi în limba engleză, dar să mai știu și alte limbi.
Dar o întrebare îmi tot stă pe vârful limbii de ceva timp. Nu pot să îl întreb direct pentru că mă va crede o ciudată.
-Ai 23 de ani. Ești la facultate?
-Nu, sunt profesor la liceu.
Oh Doamne...Dumnezeule ești mare, mai mare ca lumea, dar lumea asta e prea mică pentru ce îmi faci tu tocmai mie.
-Oh...
-Lasă-mă să ghicesc! Ești profesor la Dublin High?
-Da! Dar cum...?
-Numele tău de familie e Bennett?
-Cum de știi toate astea?
Nu îi voi spune că l-am visat ca fiind ceea ce este și să ma creadă vreo clar-văzătoare nebună. Sau și mai rău! Să creadă că am căutat chestii despre el pe internet și că știam că el va fi aici și l-am urmărit. Dar poate crede asta chiar acum! Ferească Dumnezeu!
-Habar nu am!
-Ești sigură? Pentru că mă cam sperii.
Gândește Rosalie. GÂNDEȘTE!
-Sunt elevă la Dublin High.
-ELEVĂ? TU? Tu ești elevă la liceu? Tu ești elevă la liceul la care predau? Nu te-am văzut niciodată în acel liceu...
-Pentru că nu mi-am început anul școlar acolo. M-am transferat înainte de vacanța asta și acum am venit.
-Dar ai călătorit singură, credeam că ești la facultate și că ai fost, ca mine, în vacanță în Londra și acum te întorci.
-Nu am călătorit singură, am doar 17 ani. Am călătorit cu tatăl meu, numai că nu am stat unul lângă altul.
-Ah ești minoră.
-Sunt minoră.
-Ești elevă, nu studentă.
-Sunt elevă, nu studentă.
Vrea să mai spună ceva, dar un telefon începe să sune. Este al meu. Îl scot și văd că este Liam.
Răspund.
Aaron îmi urmărea fiecare mișcare de parcă telefonul ce îl aveam în mână era o armă.
-Da?
-Rose, mai ești în parc?
-Da.
-Am terminat cu mama și speram să îmi spui că încă mai ești acolo. Îndreaptă-te spre parcare, iubito. Ajung în cel mult 10 minute.
-Ok.
Mi-a spus iubito.
-Eu trebuie să plec, îl informez așteptând un răspuns de la el.
Dar nu spunea nimic. Se uita undeva pe lângă mine.
Deci să îi întorc spatele și să mă îndrept spre parcarea parcului. Dar vocea lui mă face să rămân pe loc.
-Te am ca elevă, în clasa mea. Vei face matematică cu mine. Doamna Mendez mi-a vorbit despre tine. Dar nu mi-am dat seama că ești tu. Mâine am oră cu clasa ta. Ne vedem mâine, domnișoară Addams.
Nu mai spun nimic și îmi continui drumul.
Îmi știa numele de familie. Știa cine sunt.
Sunt în clasa lui. Îl voi mai vedea de acum înainte. Gândul ăsta mă face să zâmbesc, dar zâmbetul dispare când îmi aduc aminte că îmi e profesor.
Când am ajuns în parcare, Liam mă aștepta lângă mașina lui. Când am ajuns lângă el m-a ridicat în brațe învârtindu-mă și m-a sărutat.
Am început să râd și m-a lăsat jos.
-Pentru ce a fost asta?
-Pareai tristă.
-Nu eram. Mă gândeam la ceva doar.
-Pot să știu la ce?
-La Mila. Trebuie să o sun când ajung acasă.
-Okay, atunci lasă-mă să te conduc.
-Normal că te las să mă conduci, doar tu m-ai adus aici.
Urcăm în mașină și pornește mașina.
Când oprește mașina în fața casei îi mulțumesc pentru drum și îmi iau la revedere o dată cu lucrurile. Când intru în casă mă îndrept spre cameră cu o viteza nemaipomenită și mă arunc pe pat. Ce zi plină. Credeam că zilele de așa fel există numai în filme. Zile lungi fără sfârșit.
Și când credeam că nu se mai sfârșește, ușa camerei se deschide și mătușa intră cu câteva haine în brațe.
-Rose, ai ajuns acasă.
-Da, îmi pare rău că nu am spus că am ajuns acasă, dar doar ce am intrat pe ușă.
-Nu-i nimic. Cum a fost ziua ta? mă întreabă așezându-se lângă mine.
-Ale cui sunt hainele?
-Ale tale. Bob le-a găsit la el în bagaj. Am uitat să ți le aduc mai devreme.
-Că el nu putea.
-Eh, lasă-l pe el. Este ocupat cu munca. Dar tu spune-mi cum a fost ziua ta.
-Lungă. Foarte lungă.
-Aiden mi-a spus că ai reușit să intri în echipa de atletism.
-E acasă?
-Da. A ajuns devreme. Nu știu ce s-a întâmplat cu el.
-Tu știai că are o iubită?
-Da, Olivia. E o dulceață de fată.
-Numai mie nu mi-a spus.
-Poate nu a vrut să îi spui Milei.
-Nu știu.
N-are nicio logică.
-Vrei să îi spun să vină să vorbiți?
-Nu, nu prea vreau să vorbesc cu el. Vreau doar să îmi fac un duș, să vorbesc cu Mila și să dorm. Știi cumva la cât vine tata?
-Cred că vine târziu. Dacă ți se face prea somn, nu îl mai aștepta. Vorbiți mâine.
-Okay.
-Eu te las pentru că mai am treabă prin casă.
-Ce avem de mâncare?
-Nu am avut timp, dar dacă vrei îți fac ceva.
-Îmi fac eu după, termină-ți treaba.
După ce a plecat, mi-am făcut un duș și am sărit în pijamale. Sunt atât de obosită că aș mai putea dormi încă 15 ore. Dar fac un efort și îmi sun cea mai bună prietenă. I-am povestit tot ce s-a întâmplat astăzi.
-Deci ești cu Liam?
-Intr-un fel...da.
-Și Aaron e profesor. Profesorul tău. Wow...zici că ești într-un film. Un film la care nu m-as uita pentru că pare romantic, dar aș juca în el. Dacă stau să mă gândesc...chiar fac parte din film. În fine. Deci...Aria...îți place de prof?
-Oh taaaci! Nu se va întâmpla ce s-a întâmplat cu Aria și Esra! Ăla era un serial, asta e viața reală.
-Mai vedem noi.
Dimineața
Îmi las ghiozdanul și geanta lângă ușa și fug spre bucătărie. Tata era acolo. Mă bucur că l-am prins înainte să plece la muncă.
-Neața, Bob!
-Miss Univers, ai intrat în echipă!
-Exact! Le-am întrecut pe toate. A fost una dintre cele mai rapide curse ale mele.
-Deci prima zi de liceu aici ți-a plăcut?
-A fost...bine.
-Ce e cu pauza aia în fraza ta?
-Diriga e puțin băgăcioasă, m-a intrebat lucruri mult prea personale. Am aflat tocmai acum ca Aiden are o iubită de care nu aveam habar și am avut o întâlnire. Astea doar intr-o zi.
-Deja? Ai ieșit cu o fată? Trebuie să îi spun lui Peter?
-Am ieșit cu Liam. Dar tu nu ai auzit ce am spus înainte de asta?
-Vorbim despre chestia interesantă aici. Liam e băiatul ăla brunet? Prietenul lui Aiden cu care vorbeai înainte?
-Da.
-Ah...nu e departe de a fi o fată.
-Tataaaaaa!
-Îmi pare rău! Îmi pare rău! Dar ai văzut ce păr lung are băiatul? Dacă veți fi împreună nu vei mai avea iubit, ci iubită.
-Suntem împreună. Cred. Adică ne-am...Uhh... sărutat și mi-a spus spus iubito dar nu m-a întrebat dacă vreau să fiu iubita lui. Dar am spus că vom încerca. Nu știu...hai să schimbăm subiectul.
-Okay. Și ce spuneai despre profa aia? Ce te-a întrebat?
-M-a întrebat acum și de ce am venit aici. Asta a fost foarte nepoliticos din partea unei profesoare care normal nu ar trebui să se bage în viața elevilor. O fi ea diriginta mea, și eu nouă, dar doamna Mendez nu ar trebui să se intereseze chiar atât de mult. Și dacă o face, să nu o facă în fața tuturor. Și cred că e soția directorului. Ori asta ori e coincidență de nume.
-Ai spus Mendez? Ca în Mira Mendez?
-Habar nu am dacă o cheamă Mira. O cunoști?
-Dacă e cine cred eu că e: da, o cunosc. Am fost la același liceu. Eu trebuie să plec, dar ne vedem diseară pentru că ajung mai devreme.
-Ok. Pa, tata!
-Pa!
Am rămas singură mâncându-mi cerealele pe care le-am preparat cu tot talentul meu de bucătăreasă până când Aiden a intrat în bucătărie vesel cântând ceva.
-Bună dimineața, surioară! Cum ai dormit? Eu? Eu am dormit-
-Sper că pe dos.
-Oh, Rozeto! Încă nu ai trecut peste? Sau nu a mai vrut Liam să iasă cu tine?
-Normal că nu am trecut peste. Mi-ai ascuns că ai o iubită timp de câteva luni când eu îți spuneam totul, tontule!
-Fără înjurături la sfânta masă, te rog!
-Să vezi ce înjurături îți dau eu ție.
-Ups...am supărat-o pe prințesă? Nici tu nu mi-ai spus că ești împreună cu Liam.
-Pentru că nu eram! Liam a spus-o așa. Și sincer nici nu știu ce suntem acum, dar suntem ceva așa că, te rog, taci și lasă-mă să îmi continui micul dejun în liniște.
-Sărăcie mică ce ești. Mergi pe jos la școală azi!
-Asta să o crezi tu pentru că eu mă duc cu Liam!
-HA!
Își ia o banană din fructieră și iese ca o divă din bucătărie.
-Să ți-o bagi undeva.
-TE-AM AUZIT!
-ȘTIU AM SPUS-O CU VOCE TARE!
P.D.V Aaron
Rosalie Addams. Rosalie. Rose.
-Îmi este elevă. Mă gândeam să o scot în oraș.
La o cină decentă apoi la o plimbare prin frumosul nostru oraș.
Speram să o revăd de când am coborât din acel avion nenorocit și am pierdut-o în mulțime.
Dar acum regret. Regret că am reîntâlnit-o.
Preferam să o văd o singură dată în viață decât să o văd în fiecare zi știind că nu am nici o șansă cu ea. Ieri am văzut-o cu Liam. Liam e băiat bun. E de vârsta ei. Dar ce mă bate la cap e că sunt împreună, dar ea nu locuiește aici de mult. Poate au avut o relație la distanță. Poate că a venit aici pentru el. Dacă a venit aici pentru el? Dar nu are cum...pentru că l-am văzut cu o tipă înainte de vacanță. Dar știi ce? Asta nu e problema mea. Sunt împreună și au tot dreptul să fie împreună.
-Aaron, vorbești ca un băiețaș a cărui inimă a fost frântă.
-Pentru că este frântă, John!
-Ai întâlnit-o acum câteva zile. Nu e ca și cum te-ai îndrăgostit de ea.
-Nici măcar nu știu. E o copilă.
-Vai tu mare adult ce ești!
-Vorbești de parcă nu ți-am explicat situația.
-Cum de știi că Liam era cu o tipă înainte de vacanță? Și ți-ai amintit de asta?
-Am memorie bună. Nu ca tine.
-Vai de tine. Du-te în clasă pentru că se va suna în câteva minute. La cât ai oră cu clasa lor?
-În câteva minute.
-Ha! Te-ai ars.
P.D.V al naratorului
Ce nu îi spusese Aaron dragului lui prieten Jonathan este că avusese un vis. Un vis din care nu voia să se mai trezească. Aproape la fel ca cel al lui Rose. El și Rose erau împreună, și-o imaginase la fel de perfectă cum era și în viața reală. Dar ea era la facultate, era majoră, și nu era eleva lui. Totul era perfect. Frumoasa brunetă îi devenise iubită imediat și totul mergea bine între ei. Totul părea ireal. Este ireal.
Îi venea să se dea cu capul de pereți știind că nu asta este realitatea.
P.O.V Rose
-Și i-ai spus să și-o bage-n...
-Dap.
-Și te-a auzit?
-Dap. A ieșit atât de dramatic din casă. Îl iubesc pe tâmpit, dar e atât de enervant câteodată.
Ieșim amandoi din mașină și ne îndreptam spre sala unde avem primul curs al zilei. Aveam matematică.
-Mai e cineva cu noi la cursul de mate?
-Olivia și Mike.
-Ok.
Intram în clasă și ne așezăm unul lângă altul.
După câteva minute, Aaron intră în clasă și se așază pe catedră. Privirea i se oprește pe mine timp de câteva secunde și începe să se uite prin clasă din nou. Era îmbrăcat lejer, avea o pereche de blugi negri și un tricou de aceeași culoare.
Liam îmi vorbea, dar eu eram atentă la fiecare mișcare pe care bărbatul ce stătea la 2 bănci de mine o făcea. Era fascinant.
După ce soneria se face auzită, Aaron se ridică și închide ușa. Își reglează vocea tușind de două ori și toată lumea se oprește din vorbit.
Se uită la mine și zâmbește.
-Bun venit la Dublin High, Rosalie, dar și mai bine, îți urez bun venit la ora mea de matematică pe care o vei urî la început, dar iubi pe curs ce trece. Acolo nu e locul tău. Liam are un alt coleg de bancă ce în momentul ăsta vă ocupă locul. Locul tău este lângă Olivia.
Îmi arată locul din prima bancă ce era aproape de catedra lui. Nu vreau să stau lângă Olivia. Nu după ce mi-a spus Liam despre ea. Dar nu comentez, mă ridic și fac schimb de locuri cu băiatul ce era lângă Olivia.
-Mulțumesc! Acum să începem ora. Statistici!
După oră
L-am privit toată ora. Cred că voi înnebuni dacă mai vin la ora lui. Am impresia că îi cunosc fiecare părticică a feței. Știu că are un tic nervos. De fiecare dată când dă un exercițiu se uită pe calculator și își mănâncă obrazul.
Oare Liam are un tic nervos?
Poate că are...
Îmi strâng lucrurile de pe bancă și mă ridic, dar vocea lui mă oprește. E a doua oară când îmi face asta și inima începe să îmi bată din ce în ce mai repede. OPREȘTE-TE!
-Rose, ai putea să rămâi? Trebuie să vorbesc cu tine. Îți voi face un bilețel pentru următoarea ta clasă.
-Okay.
Îl ascult și aștept ca sala de clasă să se goalească. Liam trece pe lângă mine și îmi atinge obrazul cu vârful degetelor și îmi face cu ochiul. Gestul lui îmi face pielea de găină, și simt cum roșesc pentru că câțiva colegi printre care și Olivia care îmi aruncă o privire urâtă înainte să se ridice și să își vadă de drum, l-au văzut.
După ce clasa se golește, Aaron se ridică de pe scaun și se așază pe catedră. Se uită atent la ușă și își fixează privirea pe mine.
-Nu mă poți privi așa de fiecare dată când intri în clasa asta.
-Poftim?
-Știu că mă privești, Rose. Îți simt privirea. Mă privești.
Nu știam ce să spun, așa că mi-am luat rucsacul încercând să plec dar mă prinde de braț. Făcându-mi inima să se oprească pentru o secundă.
Nu mai fă asta, my heart can't handle your touch.
-Rose, nu pleca. Ascultă-mă, te rog! Te plac, Rose...mult. Și știu că și tu mă placi, dar noi-
-Nu există un noi. Nu ne cunoaștem de nici o săptămână. Și toată chestia asta e ilegală.
-Hai să ne cunoaștem!
P.D.V Aaron
De ce? De ce i-am spus asta? De ce nu tac? Sunt nebun.
-Dar-
-Ca prieteni. Îmi place să îți vorbesc, să te ascult.
TACI, AARON! TACI!
-Ok.
Ce? Ea e mai nebună ca mine? Ce facem noi aici? De ce am vrut sa îi vorbesc? Am uitat.
-Okay?
-Da, îmi place să îți vorbesc. Am avut și am prieteni de vârsta ta. Singura diferență e că îmi ești profesor.
P.D.V Rose
Am înnebunit. Ce tot fac aici? Da, am prieteni de vârsta lui. Dar e atât de diferit. Îmi e profesor și îl plac.
-Deci...prieteni?
-Prieteni.