In poza: Andie :)
Capitolul 7 - Nu ma pierd eu in biblioteca!
Dupa ce am petrecut intreaga pauza incercand sa o conving pe Lilly ca rozul nu e culoarea mea preferata si ca nu port lentile de contact, sunt la cantina si incerc sa imi dau seama daca ce se afla la mine in farfurie este un animal mort in urma unui accident rutier sau nu.
Toti stateau in grupuri la mese si discutau ultima barfa 'Adica ati auzit ce a facut Jenny aseara?' patetic! Oamenii astia nu au viata proprie.
Din cate am aflat de la Lilly, cantina este locul unde se fac strategiile, unde toti sunt impartiti in triburi si se bat pe teritoriile din jungla care este bineinteles cantina, de parca nu era deja evident, toti elevii populari sunt la masa de langa fereastra care da in gradina liceului, la masa aia se afla si Sebastian, se tot uita in directia asta, nu vreau sa am de a face cu un hartuitor inca din prima zi de scoala!
-Si ieri cainele meu a sarit pe Sebaseb si i-a rupt jacheta, trebuia sa ii vezi fata! A fost atat de hilar! Imi spune Lilly batand cu pumnul in masa nemaiputand de ras.
-Sebaseb? O intreb eu nedumerita.
-Da, nu stiam cum sa il poreclesc pe raul ala, nu este foarte bine nu? Adica suna ca o insulta?
-Nu prea...
-Off, stiam eu ca nu trebuie sa ascult de Rony!
-Rony?
-Cainele meu.
Caine? Ei bine e caine, dar totusi putea sa se gandeasca la o porecla mai buna, undeva idiot, tembel sau hartuitor nebun needucat cred ca ar fi mers mai bine...ok, ok, de data asta recunosc, am exagerat, dar plin de el merge de minune!
-Deci el a venit cu porecla asta care nu pare o insulta la adresa domnului Milly sau care i-o fi numele...
-E o ea, da si numele lui e Sebastian Miller, imi zice ea invartind lingura in aer chiar in dreptul nasului meu.
-Okaaay ai grija cu aia, nu o mai invarti in fata mea.
-Oops, scuze.
Da, mi-a pierit pofta de mancare imediat cum am vazut ce e in farfurie, dar va spun ca habar nu am ce este si nici nu vreau sa stiu ce ingrediente au folosit, doamna de la cantina, pare foarte dubioasa, mai ales boneta aia, ii sta stramb pe cap! Imping tava in mijlocul mesei si aleg sa ma uit la fetele oamenilor plictisiti sau mult prea entuziasmati de discursul de bun venit care se va tine la sfarsitul zilei pe terenul de fotbal din spatele scolii.
Nici Lilly nu este multumita cu mancarea, injunghie jeleul ala cu lingura de 3 minute deja si incepe sa fie enervant, chiar cand vreau sa deschid gura sa ii zic sa inceteze cu jeleul ala, vederea imi este oprita de 2 maini care imi acopereau ochii.
-Ghici cine? Imi sopteste, respiratia lui gadilandu-mi urechea dreapta.
-Termina cu copilariile Dylan, stiu ca esti tu! Ii zic eu suparata, incerc sa ii inlatur mainile, simt deja cum imi ard obrajii, de furie nu de altceva, da?
-Aaa, nup aaa nu e Dylan, nu stiu de acest Dylan de care vorbesti tu.
-Gata, inceteaza!
-Bine, bine, strica-mi toata distractia! Imi zice el, exagerand tonul vocii astfel incat sa para suparat si cu o fata extrem de adorabila, gaaah, termina Andie! Nu iti pierde capul! Se aseaza langa mine, o saluta pe Lilly si imi ia sticla de suc din fata pe care o desface si bea din ea.
-Heeei, aia e a mea, ia-ti si tu una!
-Mi-as lua una, dar asta ar insemna sa o platesc, lasa ca ma revansez eu.
Ce-ar fi sa te revansezi acum stand nemiscat in asa fel incat sa imi imprim talpa adidasului meu pe fundul tau! Dar este absolut imposibil atunci cand te uiti asa la mine, uita-te in alta parte si nu mai agita sucul ala!
-Si de asta vreau sa imi cer scuze, imi spune Lilly, oops nu eram atenta, nu imi sta in fire sa nu fiu atenta, nu sunt atat de aeriana, m-am pierdut in ochii aia frumosi, albastri ai lui Dylan....ughh si catelusii au ochi frumosi, ce Dumnezeu tot bolborosesc aici!
-Scuze Lilly nu am fost atenta, poti sa repeti?
-Am zis ca nu pot merge cu tine la prezentare dupa scoala, trebuie sa merg urgent acasa... imi zice ea uitandu-se ingrijorata spre fereastra, ei bine, nu o pot obliga sa vina cu mine, nu?
-Nu-ti face griji Lilly, o sa fiu eu acolo pentru ea, o asigura Dylan pe Lilly incanjurandu-mi umerii cu bratul, nici nu ma obosesc sa ma mai misc si nu pentru ca imi place sa fiu aproape de el pentru ca arata bine ci doar pentru ca este racoare in cantina...e toamna da!
-Bine, hai ca eu am plecat, va las singuri porumbeilor, ne vedem in clasa Andie!
-Lilly staaaaai! Ai inteles gresit, nu ma lasa singura! Incerc sa o conving sa stea dar imi face cu mana si iese pe usa mare dubla alba. Ma uit la Dylan care era foarte zambaret.
-Nu te mai umfla atata in pene, nu esti chiar atat de grozav, ii zic eu putin iritata, nimic nu ma poate enerva mai tare decat ce se afla in tava aia din fata mea.
Se uita 'ranit' la mine si se intoarce cu fata la niste fete care chicoteau, ce as vrea sa se inece in cotcodacitul lor, fete enervante!
-Hei fetelor, credeti ca nu sunt grozav?
-O nuuu! Zice una dintre ele punandu-si mana deasupra inimii, cred ca ar fi facut la fel daca ar fi aflat ca pantofii ei nu sunt de firma, draga, aia nu sunt originali Jimmy Choo, duh! Orice creier de gaina si-ar fi dat seama de asta.
-Dylan, tu esti cel mai grozav, zice alta roscata dand din cap de parca ar fi zis ceva destept.
-Mersi fetelor, le spune si apoi se intoarce cu fata la mine la fel de zambaret ca inainte.
-Bine, bine am priceput, esti grozav, te rog accepta-mi scuzele umile, iarta-ma grozavenia ta, ii zic pe un ton sarcastic de care el nici nu pare afectat.
-Scuzele tale se accepta si sa stii ca sarcasmul tau nu ma afecteaza, imi face cu ochiul si isi da cu mana prin par, crezi ca poti sa il mai rearanjezi, o sa iti stea asa o luna la cat de teapan e! Te crezi tare, nu? Ei bine... da, deocamdata nu am nici o replica, sunt in afara centrului meu de gandire, ma intorc in 5 minute.
-Ma rog, am plecat de aici.
-Stai, unde te duci? Ma intreaba, ridicandu-se de pe scaun.
-La biblioteca, am un eseu de facut pentru saptamana viitoare, ii spun eu si ma indrept spre iesirea din cantina dar ma intorc 5 secunde mai tarziu la Dylan care statea cu mainile incrucisate si incerca din toate puterile sa nu rada. Am mormait ceea ce vroiam sa zic sperand sa inteleaga, nu prea vroiam sa o spun acest lucru cu voce tare.
-Poftim, nu am auzit? Zii mai tare! Isi pune mana la ureche de parca ar fi surd, m-a auzit de prima data ticalosul, de ce trebuie sa zic asta cu voce tare?
-Nu stiu unde e biblioteca... ii zic eu un pic mai tare.
-Aaaa?
-NU STIU UNDE NAIBA E BIBLIOTECA! Urlu eu in gura mare, facand liniste in cantina, toti se uitau la mine de parca as fi nebuna. Ce-i? Nu stiati ca Pamantul este un azil de nebuni pentru toti oamenii care locuiesc aici?
Dylan rade satisfacut, ma cuprinde cu bratul de mijloc si ma conduce afara din cantina, off umilinta! Cat va mai dura oare?
*
Ei bine, am ajuns in biblioteca si bineinteles ca Dylan nu a vrut sa ma lase singura, ii este frica sa nu ma piarda printre carti.
-Te-ar putea inghiti cu totul! Exagereaza el, sunt doar carti de dragul momentelor in care Kevin a fost bolnav si nu m-a deranjat!
-Nu ma voi pierde intr-o biblioteca, asta nu se va intampla niciodata!
-Cu simtul tau de orientare...
-Grrr! Marai eu si ma uit urat la el, ma orientez foarte bine, multumesc frumos!
-Cu simtul tau de orientare foarte precis, pff !
Asa mai merge!
-Deci ce cautam pe domeniul inamic? Ma intreaba Dylan uitandu-se in stanga si in dreapta la rafturile cu carti ce ne inconjurau. Inamic? Ce are toata lumea cu cartile? O Doamne, cand au fost sterse cartile astea ultima data, la vechea scoala bibliotecara era obsedata de curatenie si de cartile din sectia de romantism, saraca batrana, am auzit ca a ramas vaduva la douazeci si ceva de ani sau nu a fost niciodata casatorita? Nu imi amintesc...
-Caut Legenda Calului Troian, voi scrie despre razboiul dintre greci si troieni, pentru asta trebuie sa mergem in sectia de istorie.
-Avem asa ceva? Ma intreaba alegand una din cartile mai vechi de pe raft si sufland cu toata puterea facand ca praful sa zboare peste tot in fata mea.
-A-a-apciuu!!! Ugh, toate bibliotecile au asa ceva, ii zic eu dand la o parte parul care mi-a cazut in ochi atunci cand am stranutat.
-Aaa, uite acolo e, dar e prea sus! Ajuta-ma! Ii zic eu aratand spre o carte care se afla cu cateva rafturi mai sus. Ma ridic in varful degetelor si incerc sa ajung la ea dar ughh, de ce trebuie sa fie atat de sus, oamenii astia nu s-au gandit ca ma exista si elevi de statura mica in acest liceu?
Dylan zambeste ca un aiurit, i se pare foarte amuzant ca nu pot ajunge la carte nu? El doar intinde mana si ia cartea, asa pur si simplu, fara niciun efort.
-Mersi, acum poti sa imi dai cartea te rog frumos?
-Si mie ce imi iese? Trebuia sa imi dau seama ca va vrea ceva in schimb, miselul!
-Un pumn in moaca daca nu mi-o dai! Il avertizez si incerc sa ajung la carte sarind de pe un picior pe altul fara rost, dar merita sa incerc, nu?
-Neaah, nu ma tenteaza, imi spune ridicand cartea si mai mult deasupra capului, blestemate picioarele mele scurte! De ce trebuie sa fie asa de inalt!
Cum nu pot sa ajung la el, il voi face pe el sa fie la nivelul meu, ma arunc asupra lui incercand sa il dezechilibrez si reusesc sa il trantesc la pamant, auci cred ca l-a durut, podeaua nu e tocmai moale spre deosebire de abdomenul lui bine lucrat pe care eu stau acum....oo frate! Cartea este undeva uitata pe jos, mainile lui imi inconjoara talia si ochii lui ma privesc cu o dorinta arzatoare, nu vreau decat sa imi infig mainile in parul lui saten ravasit si sa imi lipesc buzele de ale lui.
Imi aplec putin capul spre al lui dar ma arunc imediat de pe el atunci cand aud o voce in spatele meu.
-Andie? Ma intorc cu capul spre voce, cred ca sunt mai ceva ca o rosie si Dylan pare ca inca nu s-a trezit asa ca il lovesc cu piciorul in burta reusind sa scot un sunet de durere din partea lui, isi revine imediat la realitate uitandu-se in jur oprindu-se apoi cu privirea asupra celui care ne-a deranjat uitandu-se urat la el. Cred ca inca putin si o sa sara la gatul lui.