7. Epuizare
-Da, mamă? Spune repede că intru într-o ședință în cinci minute.
-Vino diseară la noi. Îmbracă-te frumos. E un eveniment special.
-La cât?
-La șapte să fii la noi.
-Bine. Voi fi acolo. Te iubesc!
-Și eu te iubesc enorm!
Of! Acum oare ce mai sărbătorim? Logodna lui Teo am sărbătorit-o, nu este aniversarea nimănui, eu nu mă mărit din câte știu... În fine. Văd eu diseară.
Mă simt "minunat". Am o durere de cap și de burtă aproape insuportabilă, tocurile îmi omoară picioarele, iar din punct de vedere psihic sunt terminată. De două săptămâni muncesc ca o nebună și nu mai știu de nimic altceva decât de muncă. Firma trebuie să semneze un contract important, iar eu sunt principala responsabilă cu tot. De dormit, abia dorm două sau maxim trei ore pe noapte, de mâncat mai ciugulesc ce apuc și beau cafeaua ca pe apă - nici asta nu mă mai ţine trează. Dar azi e ultima zi de chin. Gata! După ședința asta de trei ore pot să respir ușurată dacă totul merge bine.
Iau cele câteva dosare care conțin prezentarea și stick-ul cu același conținut, îndreptându-mă spre sala de ședință. În drum spre sală îi dau indicații lui Cici să vină după mine să îi întrebe pe fiecare dacă doresc ceva de băut sau de mâncat.
Adopt un zâmbet fals înghițindu-mi lacrimile de durere.Deschid ușa ce face legătura cu locul întâlnirii și mă chinui să fac impresie bună. Fusta creion este perfect aranjată, cămașa albă perfect călcată, pantofii stiletto roșii nu lipsesc, iar buzele sunt îmbrăcate de un ruj vișiniu. Părul este prins perfect într-o coadă de cal fără nicio șuviță răzleaţă. Zâmbesc larg. Sper că arăt impecabil.
Intru hotărâtă pe ușa de sticlă și îi salut pe toți bărbații care se pare că mă așteaptă.
-Bună ziua, domnilor! Mă scuzați dacă am întârziat! Spun în timp ce îmi privesc discret ceasul de pe încheietură. Se pare că sunt în "barem", ba chiar am ajuns cu cincisprezece minute mai devreme. Ce dracu!?
-Nu ați întârziat, domnișoară Manolescu. Ne-am adunat noi mai devreme. Stați fără nicio grijă... Mă informează șeful meu. Îi zâmbesc scurt în colțul gurii și la îndemnul lui tacit, iau loc pe scaunul din dreapta sa.
Port o discuție organizatorică, punând la punct ultimele detalii. Am noroc de un șef înțelegător și care deși uneori e un zmeu cu angajații săi, e cel mai dulce. Am găsit în el un al doilea tată.
Pe ușă intră și Cici care îi întreabă pe cei prezenți dacă doresc ceva. Nu prea sunt atentă la ceea ce comandă fiecare. Nu prea mă interesează. Se pare că mai trebuie să ajungă cineva care totuși se face foarte așteptat. A întârziat cinci minute pe ceas. În afaceri nu se acceptă așa ceva. Time is money. Iar banii fac lucrurile să se miște. Dar se pare că asociatul este începător și nu are niciun fel de cunoștințe în afaceri pentru că nu știe teoria fundamentală a afacerilor.
Verific încă odată ceasul. Se pare că nu sunt singura nemulțumită, dar nimeni nu spune nimic. Problema este că eu nu am dormit de câteva săptămâni cum trebuie, nici nu am mâncat cum trebuie și acum tot ce îmi doresc e să ajung acasă, să-mi fac un duș, să mănânc o pizza plină de calorii și să trag un pui de somn. Iau frâiele în mâini și mă consult cu șeful meu:
-Domnule, au trecut deja zece minute de când trebuia să începem. Eu sunt de-a dreptul epuizată și cred că știți bine și dumneavoastră asta. Nu credeți că ar fi timpul să începem?
-Ai dreptate. Deja a trecut prea mult timp. Ce-o fi o fi! Nu pot aștepta atâția oameni după unul singur. Punctualitatea spune multe despre un om... Deci, draga mea, să-i dăm gata.
Zis și făcut. Mă ridic în picioare și îmi dreg glasul. Se face liniște. Sunt niște adevărați gentlemani pentru că lasă o domnișoară să își spună cuvântul.
-Domnilor, bună ziua din nou. Cu permisiune dumneavoastră am vrea să începem prezentarea. A trecut destul de mult timp de când trebuia să începem această ședință și nu cred că mulți dintre dumneavoastră mai au mult timp de pierdut. După cum se spune în afaceri "Timpul înseamnă bani! ", iar noi nu avem timp de pierdut și nici bani. Toată lumea râde.
-În consecință credeți de cuviință că putem începe? Rostesc eu totul pe un ton calm, rece, calculat și hotărât.
Cuvintele mele stârnesc un murmur în sală, urmează un moment în care se consultă intre ei, iar eu le aștept răspunsul afirmativ. Sunt sigură că va fi afirmativ de când am menționat banii. În cele din urmă se face liniște, iar un domn la a doua tinerețe, un bărbat frumos pot spune, care sunt sigură că la viața lui a rupt multe inimi, ia cuvântul.
-Domnișoară, suntem de acord cu dumneavoastră. Putem începe.
-Perfect atunci. Vă rog deschideți dosarele din faţa dumneavoastră la prima pagină.
Îmi încep prezentarea și explic cu lux de amănunte tot în ce constă această nouă colecție de lenjerie, în ce constă contractele cu fiecare și ce profit estimăm. Studiind după fețele lor pot spune că până în prezent sunt mulțumiți. Eu îmi termin treaba, iar șeful meu îmi ia locul la cuvânt în faţa acestora. Nu prea sunt atentă. Sunt mult prea obosită. Oricum știu tot ceea ce spune pe de rost sincronizând totul după oră. Pot paria care vor fi următoarele sale cuvinte dacă îmi spui ce oră este. Eu i-am făcut discursul, deci nu ar fi nicio problemă să îmi odihnesc puțin mintea.
În ultimele minute din ședință toată lumea este epuizată și asta de vede pe fețele tuturor. Este destul de plictisitor în multe cazuri, dar nu poţi lipsi atâta timp cât se discută lucruri vitale. Când ne pregătim să încheiem ședința și să semnăm procesul verbal ușa se deschise în grabă pe ea intrând Cici urmată de o femeie frumoasă îmbrăcată la patru ace. Când se întoarce spre mine o recunosc din prima. Este Amalia - Amalia Frunză, logodnica lui Lucia Perigan. Ce caută ea aici? Parcă anticipându-mi întrebarea începe să vorbească:
-Bună ziua, tuturor. Îmi pare rău că am întârziat, traficul este infernal. Putem începe!
Mă bufnește râsul în faţa hotărârii ei. Se pare că șeful meu îmi observă reacția și îmi oferă o privire plină de înțelesuri. Știu că nu e frumos ce fac, dar nu mă pot abține. Se pare că nu sunt singura în situația aceasta pentru ca mai sunt asociați care abia se abțin să nu îmi urmeze exemplul.
Un domn mai învârstă ia cuvântul și îi explică domnișoarei, care se arată foarte dezorientată, situația și de ce toți oamenii din încăpere au reacția asta. Dacă era blondă o mai credeam, adică dacă aș fi fost în locul ei probabil se aștepta lumea la asta de la mine, dar așa... Eu o văd chiar cu părul negru, nicidecum blond.
-Domnișoară frumoasă, ședința s-a cam terminat. Nu numai că aţi întârziat, dar idee este că ați pierdut-o de tot. Ceea ce aveți de discutat despre proiect ați putea să o faceți cu un reprezentant al firmei, bineînțeles dacă este de acord și domnul director. Noi, din păcate, trebuie să ne retragem. O zi bună.
Faţa ei merită milioane. Nu pot să cred că s-a întâmplat asta. Încă nu pot reveni la o stare complet serioasă, dar mă străduiesc. Îl salut pe domnul care tocmai a vorbit, domnul Barbu. Îl cunosc de când lucrez aici și e printre singurii asociați ai firmei care au îmi sunt dragi. Îmi zâmbește cald și mă trage într-o îmbrățișare, felicitându-mă pentru ziua de azi. Îi mulțumesc și îi întorc gestul.
Mai salut câțiva dintre cei prezenți și punem la punct ceea ce mai este de clarificat pe ultima sută de metri. Îmi primesc felicitările și nu pot fi decât extrem de mulțumită de mine. Intre timp o observ pe domnișoara Frunză ce stă dezorientată într-un colț de cameră. Când termin să îi salut pe cei care îi cunosc, decid că ar fi frumos din partea mea să o salut.
-Bună ziua, domnișoară Frunză. Ce mai faceți?
-Bună. Te rog, vorbește-mi la per tu că suntem de vârste apropiate. Nu e nevoie de acest exces de politețe. În plus ne cunoaștem.
-Bine. S-a făcut. Poţi să-mi spui și tu Anais. Sunt sigură că oricum ne vom mai întâlni de acum.
-Cu siguranță.
-Ce s-a întâmplat de ai întârziat așa mult?Chicotesc eu.
- Nu vrei să știi... Să zicem doar că logondicului meu îi cam place să mă țină în pat dimineața.Râde și ea.
Avea dreptate chiar nu mi-aș fi dorit să știu asta. Tac și forțez un zâmbet. Nu știu ce aș putea să îi spun.
-Pot să te rog ceva? Mă întrebă după un timp în care am mai salutat niște asociați care plecau.
-Spune despre ce este vorba și dacă pot te ajut.
-Aș vrea să te rog să ne întâlnim la o cafea și să mă pui și pe mine în temă cu tot ce s-a discutat. Nu vreau să-l dezamăgesc pe bunicul.
-Sigur. Îți las numărul secretarei mele și îți face ea o programare într-o zi. Numai azi nu. Sunt epuizată și tot ce îmi doresc e să dorm.
-Te cred. Atunci așa facem.
-Stai o secundă să îți scriu aici numărul meu de mobil, cel de servici și numărul de la birou. Mă suni și ne punem de acord. Îi explic eu în timp ce trec numerele pe un post it.
-Uite. Ai aici numerele. Ne auzim la telefon.
-Perfect. Atunci vorbim. O zi frumoasă și mulțumesc pentru tot.
Și cu asta a plecat. În sală am mai rămas doar eu și șeful meu. Ultimul asociat părăsește sala în acest moment închizând ușa.
-Felicitări, Anais. Totul a decurs perfect! Meriți un concediu!
-Oh nu! Trebuie să ne punem pe treabă.
-Cine-i șeful aici?
-Dumneavoastră, domnule.
-Atunci te-am auzit cumva comentând?
-N-nu?!?
-Perfect. Îți faci bagajul și mâine pleci la munte să te relaxezi. Ai nevoie. Îți va da Cici toate detaliile. Totul este aranjat, tu doar trebuie să te prezinți și să te relaxezi.
-Dar...
-Niciun "dar". Nu accept vreun refuz!
-Bine, domnule!
-Acum ieși acasă mai repede că ai muncit destul în ultimele săptămâni.
Îl îmbrățișez strâns și îi sărut un obraz. Părăsesc sala și cu pași repezi mă îndrept spre propriul birou. Scotocesc, când ajung în cameră primitoare, printr-un sertar după perechea mea de balerini de urgență. După ce mă schimb înșfac poșeta, cheile și telefonul, plecând spre casă încuind ușa biroului în urma mea.
***
Oprim mașina în faţa casei fratelui meu unde stau și părinții mei pe parcursul concediului. I-aș fi luat la mine, dar apartamentul meu e prea mic. Îmi iau de pe bancheta din spate graca de piele, sticla de vin și poșeta. Nu m-am îmbrăcat așa cum mi-a zis mama. Nu mă mai simțeam în stare să mai port fustă sau o rochie elegantă și pantofi cu toc. Sper să nu mă fac de rușine.
Intre timp George coboară și vine să-mi deschidă ușa de la mașină. Îmi ţine portiera până cobor și-mi întinde o mână să mă sprijin.
-Prințesă...
Cobor din mașină și îmi susțin greutatea pe George. Sunt atât de obosită încât abia mă mai ţin pe picioare. Am fost inspirată, observ, să-mi iau o pereche de balerini și blugi că nu aș fi fost în stare să îmi joc rolul de femeie puternică. Azi nu. Măcar bine că suntem în familie și pot să mă comport normal.
Înaintăm pe cărarea ce duce spre casă și ciocanesc la ușă. Ne deschide viitoarea mea cumnată toată numai zâmbet.
-Bine ați venit. Pe voi vă mai așteptam, ne informează în timp ce ne poftește în casă.
Îi dau un îmbrățișare și îi sărut ambii obraji spunându-i:
-Bine te-am găsit. Sper că nu am întârziat prea mult, dar am avut o ședință importantă azi și până am ajuns acasă și m-am schimbat... Sper că e gata mâncarea. Sunt lihnită!
Îmi urmează exemplul și George cât timp eu mă descalț luându-mi papucii de casă în picioare.
-Nu-i nicio problemă. Acum câteva minute au ajuns și ceilalți. Și mâncarea gata.
Care ceilalți? Credeam că va fi o cină în familie. Of! Speram și eu la o seară liniștită în care să nu trebuiască să păstrez aparențele și să fiu eu însumi.
Renata este în faţa mea și ne conduce spre salon. George este în stânga mea tunându-și protector mâna pe spatele meu.
-Relaxează-te, îmi șoptește el.
Îi zâmbesc în semn de răspuns și mă aburc să-i depund un pupic pe buze. Îmi zâmbește înapoi și mă trage mai aproape de el.
-Uitați cine a ajuns! Ne face prezentarea Rene.
-Bună seara! Bine v-am găsit! Salută George și pentru mine.
-Surioarăăă! Bine ai venit!
Frate-miu îmi oferă o îmbrățișare de urs și nu îi pot mulțumi îndeajuns pentru ea. Era tot ce aveam nevoie. Atacul lui nu mă lasă să văd cine mai este prezent, dar cui îi pasă când ai familia alături.
-Felicitări! Am auzit că ai semnat contractul.
-Mulțumesc!
Ne desprindem din îmbrățișarea și gazda îl ia la rând și pe iubitul meu. Eu scanez încăperea și pot spune că nu mă miră prezentața celor doi la masă. Știu că el pentru frate-miu îi este ca un frate și respect asta. Nu aș face niciodată nimic să rup relația asta chiar dacă eu nu știu ceea ce simt pentru omul ăsta. Mă duc spre ei să îi salut. Mai întâi o îmbrățișez pe ea și o sărut scurt pe obrajii dați cu blush. Pare o femeie bună, dar nu pot să o consider prietena mea oricât mi-aș dori, nu atâta timp cât ea doarme în pat cu bărbatul de care eu sunt îndrăgostită. Cine ar putea?
-Bună. Îi zic eu când mă retrag din îmbrățișarea.
-Bună. Îți rămân datoare pentru cât de drăguță ai fost cu mine.
-Nu ai pentru ce. Deocamdată nu am făcut nimic.
Îmi zâmbește dulce și înțeleg de ce el s-a îndrăgostit de ea. E atât de frumoasă cu sau fără machiaj. Radiază fericire și bună dispoziție. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de ea. Este o femeie atât de minunată încât și eu m-aș fi însurat cu ea.
Îi ofer înapoi zâmbetul.
De acum urmează partea grea. Mă apropii de el și întind mâna spre a lui să dăm noroc. Însă se pare că nu avem aceleași planuri. Îmi prinde mâna și în loc să o strângă scurt și să mă lase în pace, el mă trage într-o îmbrățișare caldă și tandră. Ce e în capul lui? Nu putea să se rezume la o simplă strângere a mâinii ca să nu bată la ochi și apoi să ne comportăm ca doi oameni care abia se cunosc?
-Mi-a fost dor de tine, îmi șoptește la ureche.
-Mie nu! Îi zic înapoi cât de poate de rece.
Și uite cum încep seara cu minciuni. Dar nimeni nu știe. Mă îndepărtez de trupul lui cald care emană un parfum bărbătesc și-mi inundă simțurile. Totul e atât de liniștit acolo... Dar trebuie să renunț la confortul după care tânjesc și mă îndrept spre părinții mei. Îmi zâmbește cu subînțeles ca și cum ar fi știut că-l mint.
Tata mă trage într-o îmbrățișare de urs și îmi urează bun venit, felicitându-mă totodată pentru succesul de azi, urmând să fiu tratată la fel și de către mama.
După ce și George salută pe toată lumea se așează la masă lângă tata. Domnii polițiști au treburi de discutat, ce să mai vorbim... Mama vorbește cu Amalia despre nu știu ce telenovelă, iar Teo este în birou cu prietenul lui. Singur au de discutat despre o nouă "misiune secretă" sau despre un meci de fotbal, la un pahar de whisky, departe de ochii tatălui meu.
Mă duc să o ajut pe Renata cu pusul mesei. Nu de alta, dar mor de foame și chiar nu mai pot aștepta.
-Vezi că farfuriile sunt în dulapul de jos, iar tacâmurile în sertarul de la capăt, îmi indică ea în timp ce scoate din cuptor o tava cu un pui întreg.
-Oh! Scot un oftat la vederea delicatesei bine rumenite și totodată stomacul meu mă acompaniază scoțând sunete de protest.
-Imediat te hrănesc, iubitule, vorbesc eu cu el.
Renata râde de mine în ultimul hal, iar eu afișez o faţă indignată. Atunci intră și Teo cu Lucian pe ușă puțin nedumeriți. Teo se îndreaptă spre logodnica lui și îi sărută ușor umărul luând-o în braţe. El rămâne sprijinit de tocul ușii și privește la scena ce se desfășoară în faţa lui cu un zâmbet enigmatic pe față.
-De ce râzi un halul ăsta, iubito?
-Sora ta se face responsabilă de asta. Încearcă ea să explice printre hohote.
-Atunci nu mai întreb ce a făcut că din partea ei mă aștept să-l facă să râdă așa și pe domnul general. Chiar... Ar trebui să i te prezint și poate de angajează pe post de claun să ne binedispui. Ce zici? Așa faci și practică pentru facultatea pe care o urmezi acum...
Mă fac supărată și-mi iau farfuriile și tacâmurile dorind să părăsesc bucătăria, dar înainte să ajung la ușă îi informez:
-M-am supărat pe voi. Îmi iau jucăriile și mă duc să vă spun mamei.
Ies pe ușă strecurându-mă pe lângă el și părăsesc încăperea.
Mda... M-am înscris la psihologie și fratele meu face haz de necaz pe seama mea.
Aud râsete în urma mea și un zâmbet îmi apare pe faţă. Îmi place să fac lumea să râdă. Îmi dă o senzație de beatitudine, de împlinire.
Simt o amețeală puternică de parcă aș fi băut toată ziua. Îmi duc mâna la frunte, dar nu mai am putere. Îmi vâjâie urechile și inima îmi bate mai repede. Scap farfuriile din mână și văd negru în faţa ochilor, picioarele mă lasă și genunchii îmi sunt de gelatină. Mai aud un zăngănit puternic și mi se rupe firul. Nu mai știu nimic. Sunt scăldată într-un întuneric liniștitor. Oare am murit?
N.A.
Bună, dragilor! Ce mai faceți?
Am venit cu un capitol nou, gata scos din cuptor. Mă chinui de vreo săptămână să îl scriu și în sfârșit am reușit să-l finalizez. ^_^ Este un pic plictisitor, dar totuși vă aștept părerile. Ce credeți că se va mai întâmpla?