Nu puteam sa cred ca Aiden m-a sarutat, si-a cerut scuze, dar a spus ca nu regreta nimic si a luat-o la goana, lasandu-ma cu ochii in soare.
Si eu ce ar trebui sa fac? Nici macar nu stiu cum sa reactionez in astfel de situatii!
Avand in vedere ca mai erau cinci minute pana se suna pentru a se anunta intoarcerea la ore, iar eu habar nu aveam ce ar trebui sa fac in situatia de fata, am mers in clasa si m-am asezat langa Amber.
-De ce nu ai venit la cantina? Te simti bine? Esti cam palida! Arati de parca ai fi vazut o fantoma! Aud vocea prietenei mele insotita de un chicot.
-Se poate spune si asa!
-Ce ai patit? Din fericire, sirul intrebarilor care urmau sa imi fie adresate au fost intrerupte de intrarea in clasa a profesoarei de engleza.
Aproape toata ora am fost complet paralela cu tot ce se intampla in jur. Tot timpul m-am gandit la ce s-a intamplat pe acoperis. Cel putin am ajuns la o concluzie, habar nu aveam ce o sa fac in legatura cu Aiden, avand in vedere ca stau foarte prost la capitolul baieti si relatii. Pe de o parte nici macar nu stiu daca a fost sincer cand a spus ca ma place sau doar incearca sa ma enerveze, ceea ce nu m-ar mira mai ales pentru ca vine din partea lui. Iar pe de alta parte, chiar daca ar fi adevarat ,eu nu stiu daca simt ceva pentru el.
Nu m-am indragostit niciodata, habar nu am ce inseamna sa iti placa sau sa iubesti pe cineva. Am citit o gramada de carti si chestii despre dragoste, dar acum par simple cuvinte insirate pe hartie, insa realitate este alta.
Sunetul enervant al clopotelului ce anunta sfarsitul orei imi intrerupe amalgamul de ganduri, readucandu-ma cu picioarele pe pamant.
-Ai de gand sa imi spui ce ti s-a intamplat? Nu te-am mai vazut pana acum intr-o stare atat de proasta.
Amber ma prinde de mana, obligandu-ma sa o privesc. Ne aflam in apropierea iesirii din liceu, deoarece terminasem orele pe ziua de azi si puteam sa plecam acasa. Intr-un fel voiam sa ii spun despre toate cele intamplate, dar pe de alta parte, nu eram sigura daca e bine sa ii marturisesc pentru ca nu stiam cum va reactiona.
-Ok! Tu alegi daca vrei sa imi spui sau nu, dar te asigur ca poti sa ai incredere in mine!
-E vorba de Aiden! Spun in cele din urma.
-Aiden? Ce a facut? Vrei sa il omor pentru tine? Doamne cat o iubeam pe fata aceasta! O invidiez pentru faptul ca tot timpul, indiferent de situatie, ea e optimista si bine dispusa, reusind sa imi schimbe starea de spirit si mie.
-Nu! Nu e asta!
-Atunci?
-Ei bine, cand tu ai fost la cantina eu am urcat pe acoperis si acolo a venit si Aiden si am vorbit si...el...el m-a...
-Te-a sarutat? Ma completeaza bruneta, ridicand o spranceana in semn de intrebare. Ii raspund cu o miscare rapida a capului in semn de aprobare, aflandu-ma in incapabilitatea de a scoate vreun cuvant.
- Stiam eu! Stiam!
-Ce stiai? O intreb confuza, vazand-o topaind efectiv de fericire.
-Stiam ca se va ajunge la asta. Fii serioasa! Baiatul rau, fata buna care il pune la punct pe tip, iar el ajunge sa se schimbe pentru fata si sa aiba sentimente pentru ea! Nu ti se pare cunoscut? Cuvintele ei m-au uimit de-a dreptul si nu stiam cu exactitate ce se intampla cu creierul ei.
-Ai vazut prea multe filme de genul, asta e realitatea! Du-te acasa, mananca ceva, fa un dus, culca-te daca e nevoie, iar atunci cand iti revii sa ma suni.
-Bine! Dar o sa vezi ca asta e adevarul si o sa iti spun la un moment dat "ti-am zis-o eu!".
-Ba nu! Nimeni nu imi spune "ti-am zis-o eu!". Asta nu o sa se intample nici intr-un milion de ani!
-Bine, bine, cum zici tu!
In fata liceului ne-am despartit, fiecare luand-o in partea opusa. Imediat ce am trecut de coltul liceului si am intrat pe strada pe care obisnuiam sa merg deoarece era putin circulata, m-am oprit brusc in fata unei masini parcate acolo deoarece eram sigura ca e a lui Erik. Dar nu masina era problema, ci faptul ca fratele meu vorbea cu Aiden. Cand m-au vazut, ambii si-au indreptat atentia asupra mea, zambindu-mi.
-Voi doi...va cunoasteti? Spun in timp ce indic spre ei.
-Da, de vreo 2 ani! Ah, ea e...
-Sora ta! Stie! Il intrerup pe Erik.
-Si voi va cunoasteti? Ne adreseaza acesta o intrebare, usor confuz.
-Da! Sa zicem ca am avut pana acum cateva pareri diferite! Ridic nonsalanta umerii, iar fratele meu imi arunca o privire de genul "o sa urmeze un lung interogatoriu".
-Avand in vedere ca vine de la tine, imi cam pot imagina ce inseamna "pareri diferite".
-Da dar acum suntem prieteni! Intervine Aiden.
-Interesant mod de a privi lucrurile. Sa imi explici candva ce intelegi tu prin prieteni! Imediat ce am spus asta am inceput sa regret faptul ca am deschis gura, mai ales pentru ca afirmatia precedenta, suna destul de ciudat.
-Daca tot esti aici, ma duci acasa? Imi indrept atentia catre Erik, care se uita cand la mine cand la satenul de langa el.
-Sigur! Ne mai vedem frate! Se adreseaza lui Aiden, dupa care urca in masina.
Nu mi-as fi imaginat nici intr-o mie de ani ca fratele meu il cunoaste pe Aiden. Dupa ce am mers cu Erik la un restaurant pentru a manca, am insistat sa nu ma duca acasa ci sa mergem la vila in care locuieste tata. Aveam o problema pe care trebuia neaparat sa o rezolv, iar noaptea asta era destul de potrivita.
Pe la ora 2 noaptea, dupa ce am asteptat ca toata lumea sa adoarma, m-am furisat in biroul tatei. In noaptea asta aveam de gand sa deschid seiful si sa gasesc poza aceia cu orice pret. Am inceput sa tastez la intamplare combinatii formate din cele cinci cifre pe care gasisem amprente data trecuta: 0, 3, 4, 7, 9. Dupa cateva esecuri, am introdus in cele din urma combinatia corecta:49073.
Am deschis seiful si am inceput sa scotocesc printre numeroase documente si dosare, poza.
-Ce tot faci? In momentul cand am auzit vocea fratelui meu, inima mi s-a oprit pentru un moment.
-Mai incet! Trebuie sa gasesc ceva! Ii raspund in soapta, in timp ce el se aseaza langa mine.
-Ce anume?
-Asta! Ii raspund, privind poza ce tocmai am gasit-o ascunsa printre hartii.
Bucata de hartie pe care o tineam in mana era defapt doar o jumatate rupta dintr-o poza si puteam observa un barbat imbracat in costum, de vreo 29 de ani, brunet cu ochii de un verde albastrui.
-Erik, cine e?
-Nu stiu! Era ceva ciudat in vocea lui, ce ma face sa cred ca minte.
-Erik! Cine e? Spune-mi!
-Nu stiu si ar trebui sa plecam pana nu suntem prinsi!
Inainte de a pleca, mi-am scos telefonul din buzunar si am facut o poza bucatii de hartie pe care o tineam in mana, dupa care am strecurat-o in seif printre celelalte documente. Erik stia cu siguranta ceva, iar eu aveam de gand sa aflu ce.
In lumina difuza a lunii, ce se imprastia prin camera in care, pana la ora asta ar fi trebuit sa dorm, mai ales pentru ca maine urma o alta zi de scoala, m-am holbat la poza de pe telefon, cautand in memorie informatii referitoare la aceasta, pana am adormit.
Am luat un taxi pana la scoala, iar tot drumul m-am rugat sa nu dau ochii cu Aiden, pentru ca eram sigura ca o sa sfarsesc intr-o situatie penibila. Pe langa asta, Amber ma sunase si imi spusese ca astazi nu o sa vina la scoala deoarece se simte rau, prin urmare aveam sa stau mai toata ziua singura.
In pauza de pranz am mers pe acoperis, deoarece nu aveam pofta de mancare, unde am stat aproximativ 10 minute.
-Hei! Ce faci? Multumesc Doamne pentru ca a mia oara nu ma asculti! Oare de ce ma mir, cunoscandu-mi norocul, era aproape imposibil sa nu ma intalnesc cu el.
-Uite! Imi pare sincer rau pentru ce am facut ieri! Dar...
Nu a reusit sa termine ceea avea de spus deoarece l-am tras usor spre mine si mi-am presat buzele peste ale lui. Realizasem ca intr-un fel, impartaseam aceleasi sentimente insa nu stiam cum sa ii spun altfel. M-am departat de el astfel incat sa ii pot vedea reactia si am observat un zambet enorm tiparit pe fata.
-Stiam eu! Stiam!
La ce se referea cand a spus ''stiam'' nu puteam decat sa intuiesc.
Imi da un scurt sarut, dupa care ma trage intr-o imbratisare stransa, dar placuta.
In drum spre scoala, dupa ce m-am gandit la ziua precedenta, am realizat faptul ca si eu il placeam. Bineinteles, la inceput era un mare idiot dar o data cu trecerea timpului s-a schimbat si asta a dovetit-o in repetate cazuri. Era ca si cum Lucifer ar fi devenit iar un inger bun.
Dar nu era bine ceea ce faceam, nici pentru mine, nici pentru el. Nu acum, mai ales pentru ca stiam ce o sa urmeze. Nu imi permite sa pun in pericol oamenii din jurul meu.
-Nu! Nu e bine!
-Ce nu e bine? Ma priveste in ochi si pot observa urma de confuzie de pe chip.
-Nu e bine ceea ce am facut! Aiden, eu nu sunt ceea ce pare a fi! Daca stai in preajma mea o sa fii in mare pericol, iar eu nu pot sa accept asta!
-Ce vrei sa spui legat de faptul ca nu esti ceea ce pari a fi?
-Stii care e problema cu oamenii? Faptul ca sunt ca legumele, mai exact ca cepele! Trebuie sa indepartezi strat cu strat, invelis cu invelis ca in cele din urma sa ajungi la nucleul ei. Asa sunt si oamenii! Invelisurile reprezinta mastile pe care fiecare dintre noi le poarta.
Trebuie sa le indepartezi rand pe rand, pentru a ajunge la adevarata esenta, adevarata persoana. Sa nu crezi ca, prin simplul fapt ca ai reusit sa imi dai jos cateva masti, ai ajuns sa stii cum sunt de fapt, pentru ca nu e asa!
-Ai dreptate! Poate ca nu te cunosc foarte bine, insa asta nu conteaza pentru mine. Nu o sa poti cunoaste niciodata un om in totalitate. De asemenea, nu imi pasa daca as fi sau nu in pericol, ma pot descurca!
-Eu nu sunt de acord! Cum o sa te descurci? O sa reactionezi exact ca in momentul in care masina aia era sa te loveasca? Incercam sa il fac sa constientizeze faptul ca lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par a fi, deoarece mi-ar fi fost imposibil de suportat pirderea unei alte persoane.
-A fost doar un accident! Uita de asta!
-Nu! Nu imi pot permite sa te pun in pericol.
-Sa ma pui in pericol de ce?Asculta-ma macar o data! Nu imi pasa de ce se poate intampla! Imi pasa doar de tine! Imi zambeste scurt, in timp ce face un pas spre mine, micsorand distanta dintre noi.
-Nu o sa renunti, nu e asa?
-Pot sa renunt la orice daca imi ceri, dar nu o sa renunt la tine, pentru ca esti cea care m-a schimbat, esti prima persoana care m-a facut sa trec prin niste stari prin care nu am mai trecut niciodata si ai reusit sa aprinzi in mine un sentiment pe care nu l-am mai experimentat inainte de a te cunoaste. Pentru ca eu chiar te plac!
-Si eu te plac! Pentru un moment timpul parca se oprise in loc, iar raspunsul meu a venit inainte sa ma pot gandi la ceea ce scot pe gura, insa nu regretam ceea ce am spus. Poate ca era momentul sa fiu putin necugetata si sa spun cu adevarat ceea ce simt, indiferent de consecinte.
------------------------------------------------------
Hei! Imi pare rau ca a durat atat de mult pana am postat capitolul, insa nu am prea avut timp sa scriu! Sper sa ma intelegeti!
Multumesc mult si va iubesc!❤
P.S. Am schimbat coperta cartii! Cum vi se pare?