Mereu mi-a fost frică să accept bucuria. Fericirea deplină. Întotdeauna am gonit-o, aruncând-o cât mai departe din brațele mele. Simțeam că orice mic zâmbet va atrage după sine o durere mare.
Asta era ce-mi trecea prin minte acum când vedeam norii negri acoperind lumina caldă, care până atunci căzuse asupra mea încălzindu-mi brațele goale. Foarte curând avea să vină o furtună.
Terminasem treburile cu Marie și am ieșit puțin pe terasa din spatele pensiunii, pentru a mă putea bucura în voie de liniște Doar că păsărelele care se treziseră la rândul lor, destul de fericite, începuseră să ciripească într-un tril doar de ele înțeles. Zgomotul simpatic produs de ele nu prea-mi permitea să-mi pun în ordine gânduri. Apoi mi-am amintit de ceea ce-mi spusese femeia doar cu câteva minute mai devreme, despre Han... Doar ca nu am mai avut timp să diger acele vorbe pentru că el tocmai se îndrepta spre mine.
Îi priveam mersul, poziția brațelor și mișcările acestora, atitudinea nonșalantă și ochii aceia adânci, misterioși. Totul la el indica forță brută și eu mă infioram din nou doar din acea scurtă contemplare. Am alungat nepăsătoare, cu mâna, norii negrii din mintea mea. Eram în culmea fericirii pentru că acest bărbat era al meu și mă iubea. Trebuia să profit de imensul dar pe care mi-l oferise viața și să las deoparte gândurile cenușii.
Aproape că mă înroșeam doar la amintirea clipelor trăite alături de el. Simțeam că el făcuse din mine o femeie adevărată. O femeie capabilă să trezească într-un bărbat pasiunea, iubirea, dorința de o proteja. Și privirea mea se încălzea vizibil.
El arăta mereu atât de bine, mereu atât de aranjat. Purta niște pantaloni chino și un tricou care bănuiam că era exact mărimea lui, deoarece îi venea ca turnat pe umeri și piept. Si totuși nu înțelegeam de unde făcuse rost de haine noi. Mă îndoiam că erau împrumutate de la Ron, deoarece bătrânelul era cu mult mai mic de statura și corpul îi era mai slab. Era o apariție proaspătă și eu începeam să mă jenez doar la gândul că nici măcar nu mă machiasem în acea dimineață. Părul meu sigur era zburlit, pentru că așa se întâmpla să să fie mereu după baie dacă nu-l treceam printr-o sesiune de îndreptare. Probabil că încă aveam și cearcăne la ochi, după noaptea trecută în care dormisem doar câteva ore.
Han a venit și s-a așezat la masa mea, apoi m-a privit în ochi, zâmbindu-mi cu căldură. Mi-a luat mâna într-a lui și mi-a sărutat-o, iar eu m-am încălzit instantaeu. Îl priveam și nu mă mai săturam de el.
— Ești foarte frumoasă, mi-a spus. Și mie mi-a venit greu să-l cred, tocmai din motivele înșirate mai înainte.
— Și tu arăți foarte bine, i-am înapoiat complimentul, ducându-mi o palmă spre obrazul lui și mângâindu-i pielea aspră, care tocmai fusese bărbierită. El a închis pentru câteva secunde ochii și a părut că se bucură de atingerea mea. Atunci când degetul meu mare a pornit, necontrolat, spre buza lui de jos, el a ridicat pleoapele și m-a fixat de parcă vrând să mă atenționeze că mă îndreptam spre ceva periculos. Atunci m-am oprit și mi-am retras, cu timiditate, mâna.
— Știu că am zis că astăzi vom pleca înapoi spre Florida, a început el. Și dacă aș avea puțină minte ar trebui să te iau și să ne strângem lucrurile chiar acum, a continuat încruntat, continuând să-mi țină palma într-a lui. Totuși am vorbit cu Ron și atât a insistat să mai rămânem câteva zile încât pe mine aproape m-a convins. Acum vreau să știu părerea ta. Ce vrei să facem? Deși oricum, la ora asta sigur nu vom mai putea prinde nici un bilet pentru zborurile de azi...
— Nu, l-am întrerupt entuziasmată. Eram chiar fericită de propunerea lui. Dacă aș fi putut n-aș mai fi plecat niciodată de lângă el, așa că doar gândul că următoarele zile aveam să le petrec în compania lui era foarte tentant. Sunt de acord cu Ron. Mi-ar plăcea mult să mai stăm puțin prin preajmă, am spus neputându-mi masca zâmbetul larg. A surâs și el și dintr-o dată m-a tras cu forță în brațele sale. Cât de mult tânjisem să le simt din nou în jurul meu, deși ne ridicasem din pat doar cu câteva ore în urmă.
— Și ce ai vrea să facem azi? m-a întrebat cuprinzându-mă mai strâns și apropiindu-și capul de al meu. I-am inspirat pentru câteva clipe mirosul seducător al aftershave-ului și apoi mi-am impus să-mi adun gândurile. Habar nu aveam ce puteam face împreuna cu persoana iubită. Nu-mi mai aminteam ultima oară când avusesem planuri cu cineva. Nici nu știam exact dacă se întâmplase chestia asta vreodată.
— Cred că... mi-ar plăcea să văd orașul. Tu îl cunoști foarte bine, având în vedere că ai crescut aici. Aș vrea să mă duci în locurile în care obișnuiai tu să mergi, am spus visând deja cu ochii deschiși la tot ce urma să facem împreună.
El s-a aplecat un pic cât să mă poată privi mai bine, din spatele meu, și a ridicat cu aroganță un colț al gurii. Simțeam nevoia să îl sărut chiar acolo, dar m-am abținut. Încă nu mă deprinsesem atât de tare cu el și-mi era rușine să fac asemenea gesturi spontane. Deși mă îndoiam că l-ar fi deranjat.
— Vom face tot ce dorești tu, iubito, mi-a șoptit la ureche, după care s-a întins să-mi depună sărutări mici de-a lungul obrazului. Mi-am înfipt degetele în brațele lui tari, simțind cum se înfiora pielea pe mine. Han avea să mă ducă la pierzanie, știam asta.
— Haide, nu mai trage de timp, am exclamat, sărind dintr-o dată în picioare. Mă temusem prea tare că dacă avea să continue, aș fi cedat foarte curând tentației și aș fi sărit direct în poala lui cerându-mi să mă ducă înapoi în cameră și să-și facă de cap cu mine. Și mi-ar fi părut rău să irosim o zi stând doar într-o încăpere. Trebuia să profit, dacă tot eram acolo, și să-l cunosc mai bine. Iar locurile frecventate de el erau un mod potrivit de a descoperi încă puțin din misterul numit Han Davis.
Când am ieșit afară de pe ușa pensiunii am avut impresia că o nouă lume se înfățișa înaintea mea. Aspecte ale împrejurimii pe care nici măcar nu le remarcasem noaptea trecută. Poate că și din cauza întunericului, dar probabil că mai mult din pricina oboselii acumulate și a șocului prin care trecusem. Han m-a luat mână și împreună cu el am plecat în explorare.
Inima mea tresălta de fericire. O bucurie supremă care era cu totul nouă, nu o mai trăisem până atunci. Eu eram îmbrăcată doar cu o fustă largă care-mi venea până la genunchi și o cămașă ale cărei margini erau băgat în aceasta. Păruse o ținută potrivită pentru acea dimineață care se anunța însorit. Acum însă vântul care adia din ce în ce mai hotărât și-mi flutura faldurile fustei în toate părțile, începea să mă facă să-mi pun semne de întrebare. Cu mâna liberă a prins de capetele acesteia. La naiba cu alegerile mele, mereu nepotrivite!
Han m-a condus într-un părculeț, care era de jur împrejur încojurat cu tot felul de floricele colorate. Era plin de verdeață și modelul băncuțelor părea foarte vechi, dar se vedea că fuseseră păstrate foarte bine în timp.
Ne-am plimbat pe aleile curate ale acestuia și în mijlocul lui am descoperit o tarabă cu tot felul de bunătăți pentru copii. Ochii mi-au sărit pe acea vată pe băț rozalie.
Han era un iubit foarte atent, mi-a dovedit-o încă o dată atunci când m-a condus spre stand și mi-a cumpărat un smoc din acela pe care-mi căzuse privirea și un măr glazurat.
— Uite, a zis, întinzând amândouă mâinile spre mine și lăsându-mă să aleg cu ce doream să încep.
N-am acceptat niciuna, dar am râs ștrengărește și am rupt din vata de zahăr ars și am îmbucat cu poftă din ea. Am mai smuls o bucată și apoi am țâșnit ușor pe lângă el. Expresia feței lui era la fel de veselă și a intrat în jocul meu, mărind pasul pentru a mă putea ajunge din urmă.
La scurt timp, palma lui s-a așezat pe spatele meu și mă temeam că mă voi alege cu o mustrare, dar imediat am auzit râsul lui vesel și toate temerile mi s-au spulberat.
M-am oprit dintr-o dată și m-am postat în fața lui, iar el aproape că s-a izbit de mine. Era surprins și eu am profitat de moment furându-i mărul din mână și apoi am continuat să merg, ignorându-l. M-am așezat pe prima bancuță care îmi ieșise în cale și l-am așteptat. Din postura afișată de el am dedus cu ușurință că și pentru el era o activitate plăcută. Am zâmbit din nou satisfăcută.
S-a pus jos lângă mine și s-a mulțumit doar să se uite cum savuram eu acel fruct, care nu avea o consistență prea sănătoasă și deși eu nu țineam așa mult cont de ceea ce mâncam, în mod normal nu aș fi cumpărat așa ceva. Dar aceasta era o zi potrivită pentru a uita de toate restricțiile pe care mi le impuneam in viața mea obișnuită.
Am plecat cu un oarecare regret din acel părculeț privind cu jind în urma mea. Vremea nu anunța nici o îmbunătățire și speram mult de tot ca o posibilă ploaie să nu ne strice acea zi care începuse minunat.
Am pornit pe o alee plină de magazine, care se întindeau unul după altul. Când am ajuns în dreptul unui butic care avea la intrare coșuri cu flori, Han s-a oprit și mi-a spus să aștept puțin. Apoi fără să mă mai învrednicească cu vreo privire, a dispărut înăuntru. Mă întrebam ce avea de gând să facă.
M-am învârtit puțin prin jur și dintr-o dată m-am găsit în fața unnui magazin cu haine, din vitrina căruia o rochie superbă, de un un purpuriu pal, mi-a atras atenția. Era superbă și parcă nu tânjisem niciodată atât de mult la ceva. O voiam. Automat mi-am amintit că nu aveam nici un ban la mine și m-am întristat. Plecasem de la pensiune pe nepusă-masă.
Vocea lui mi-a distrat atenția de la obiectul pe care îl admiram cu atâta ardoare.
— Am ceva pentru tine, iubito. Am așteptat puțin înainte să mă întorc spre el. M-am pregătit emoțional pentru surpriza care mă aștepta.
Am tras aer în piept și mi-am rotit corpul ca să dau peste un buchet de trandafiri de un roșu aprins. Ochii mi s-au căscat și mi-am dus din instinct o mână la piept. Era superb, iar Han stătea mândru în fața mea așteptând o reacție de la mine.
— Han, sunt minunați! am strigat curprinzând buchetul în mâini și am observat cum expresia feței lui s-a luminat, și a fost cel mai senin lucru din acea zi mohorâtă.
— Mă bucur că îți plac, a afirmat pe un ton răgușit. M-am aruncat atunci la pieptul lui, simțind cum mă podidesc lacrimile. Degetele lui s-au încleștat pe spatele meu, ținându-mă strâns lângă el. Și-a atins buzele ușor de urechea mea și fluturii din stomac au întins aripioarele, zburdând în voie prin măruntaiele mele sensibile.
— Îmi pare rău că te-am făcut să aștepți. Nu mă puteam decide ce să aleg. Nu știam ce flori îți plac ție, s-a scuzat el, deși nu era deloc cazul. Doamne, cât de minunat îl simțeam lipit de mine!
— Sunt perfecți, dragul meu, l-am încredințat, ridicându-mi capul ca să îl pot privi în ochi. Și-a lipit buzele de fruntea mea, sărutându-mă apăsat. M-am bosumflat puțin, doream ceva mai mult.
— Vino, a spus și s-a restras ușor din brațele mele. M-a luat de mână și m-a condus înăuntru, în magazinul la care mă holbam mai devreme.
— Stai, am protestat încurcată, ce faci?
Han nu mi-a răspuns și a înaintat până am ajuns amândoi în fața vânzătoarei. De cum ne-a văzut aceasta a și întrebat:
— Vă pot ajuta cu ceva?
— Da, a răspuns imediat Davis. Am dori să vedem rochia aceea, a adăugat arătând cu indexul spre subiectul admirației mele. Nu-mi venea să cred! Cum aflase? Începeam să cred serios că omul acesta îmi putea ghici fiecare gând.
— Sigur, imediat, a zis femeia, întorcându-ne spatele și apucându-se să caute într-un șifonier pe care tocmai îl deschisese.
— Han, te rog, a, deschis gura încercând să-l conving. Nu e nevoie...
— Ba este, mi-a tăiat-o ferm. Diseară vreau să te scot la cină și mi-ar plăcea să te văd purtând-o. Tonul lui blând și hotărât aproape că mă convinsese.
La scurt timp s-a întors și vânzătoarea, aducând cu ea rochia aceea superbă pentru care îmi alimentasem acea dorință prostească. La urma urmei era doar o bucată de material. Totuși acum că era dorința lui Han de a mi-o cumpăra, parcă o voiam și mai mult. Însă mă simțeam prost că era un alt lucru pentru care el era nevoit să plătească.
Davis mi-a luat buchetul din mână, apoi m-a împins ușor, dându-mi un imbold.
— Du-te și probeaz-o, m-a îndemnat, șoptindu-mi încet cât să-l aud doar eu. Te voi aștepta aici.
L-am privit și el mi-a făcut un semn cu capul. Am luat rochia din mâinile femeii și m-am deplasat spre cabina de probă.
Trăisem o zi extraordinară. Tot ce mă făcea Han să experimentez alături de el era nou și nemaipomenit de plăcut. Cu siguranță nu aveam să uit niciodată acele clipe. Și mă temeam. Mă temeam iarăși să fiu fericită.
M-am chinuit puțin să-mi închei fermoarul în spate încât aproape că simțeam firicele de transpirație prelingându-mi-se pe șira spinării. Dar la final când m-am privit în oglindă, rezultatul a fost uimitor. Acea rochie superbă îmi venea perfect. Era înaltă, până aproape de gât cu mâneci bufande, iar în talie era prinsă cu un fel de curea de culoare neagră. Partea de jos era ușor creponată, iar forma picioarelor arăta minunat de sub acea bucată de pânză. Nu exista nici o îndoială că făcusem alegerea cea mai potrivită. Doar că nu eram complet sigură că mă referea numai la rochie, atunci când spuneam asta.
Am ieșit din cabină pentru a-i arăta și lui mai exact pe ce avea să dea banii. El nu m-a observat imediat, era preocupat citind un catalog de prezentare a produselor din acel magazin. Dar când am ajuns aproape de el și-a ridicat capul, iar ochii lui s-au plimbat admirativ pe corpul meu, care începea iar să vibreze de plăcere.
— Îți place? am întrebat cu entuziasm, deși nu prea mai era nevoie de cuvinte din moment ce gesturile sale arătau clar lucrul acesta.
— Ești încântătoare, a mărturisit pe o voce groasă pe care aproape că nu o recunoșteam. A înghițit în sec, iar mărul lui Adam i s-a mișcat în jos și apoi înapoi sus. A lăsat deoparte revista și s-a ridicat, pășind încet spre mine. M-a prins de mână și mi-a dus-o deasupra capului, apoi a adăugat:
— Lasă-mă să te văd mai bine. Și imediat brațul lui m-a îndemnat să fac o piruetă. I-am urmat mișcarea, dorind foarte mult să-i fac pe plac. Dar n-am apucat să fac rotirea completă, pentru că la auzul cuvintelor lui, picioarele mi s-au tăiat, oprindu-se imediat în loc.
— Sunt îndrăgosit de cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Era... Nu mai aveam putere nici măcar să gândesc. Era prea sincer ca să nu îl fi luat în serios. Și tocmai pentru că el era Han Davis, bărbatul superb de lângă mine, la care vânzătoarea se zgâia întruna încă de când intrasem în magazin, mă făcea să mă simt cu atât mai măgulită de complimentele lui. Ar fi putut avea oricând, pe oricare altă femeie. Chiar și pe stradă, fete și femei, de diferite vârste întorceau capul după el. Observasem lucrul acesta mai devreme și într-un fel mă deranja. Dar mă făcea de asemenea să mă simt mândră că era al meu și nu al lor.
De fiecare dată când femeile salivau după el, eu îl urmăream cu privirea, voiam să văd ce credea el despre treaba asta. Totuși el părea să nu remarce niciodată atenția exagerată care se îndrepta mereu spre el. Și mă întrebam dacă nu o făcea intenționat, ca să nu mă simt eu prost. Dar dacă l-ar fi interesat alte femei, atunci nu ar fi avut nici un motiv să se lege la cap cu mine, asta era logic. Am alungat acele idei prostești și m-am întors, după secunde lungi, spre el.
Expresia feței lui nu se schimbase și parcă dorința din ochii lui mă ardea, așa că a trebuit să mă îndepărtez puțin fiindcă aveam impresia că dacă voi mai sta mult acolo mă voi prăji.
— Mă duc să mă schimb, l-am anunțat cu gura uscată. Trebuia să pun distanță, altfel corpul m-ar fi trădat și mi-aș fi lipit fără îndoială buzele de gura lui întredeschisă. M-am întors pe călcâie și aproape că am fugit înapoi spre cabină.
O dată ce am pășit înăuntru și eram în siguranță, m-am sprijinit în mâini de perete și am răsuflat întretăiat. Ce mi se întâmpla cu omul ăsta? Niciodată nu mă puteam stăpâni în preajma lui. Eram mereu ca într-un fel de dans, la care eram parteneri egali, dar pe care într-un final ajungea întotdeauna să îl conducă el. Și parcă mă copleșea. Mă enerva că oricât mă străduiam nu puteam să îi fac față. Îl vedeam și pe el tulburat într-o oarecare măsură, dar eu eram dată peste cap complet. Eram o casetă a cărei bandă se stricase de tot chiar din clipa în care m-a atins pentru prima dată.
Imediat cum am ieșit din cabina de probă am înmânat vânzătoarei rochia, iar aceasta a împachetat-o cu grijă, în timp ce încă îl căuta din priviri pe Han. Treaba asta începea să mă cam deranjeze, dar am evitat să fac vreo scenă, pentru că ar fi fost inutil si cam penibil. Aveam să plecăm în doar câteva minute și nu exista vreo șansă să o revedem curând pe acea femeie. Davis a ignorat-o ca și până atunci, a scos banii și a plătit pentru moftul meu.
Am salutat înainte de a părăsi magazinul și am surprins un ultim zâmbet al vânzătoarei care era în mod evident îndreptat către bărbatul de lângă mine. Am strâns din dinți și mi-am înghițit o vorbă de dulce, care era cât pe-aci să-mi scape de pe buze.
Han mi-a dat mie florile, iar plasa a luat-o el. În stradă m-a apucat din nou de mână, continuând să mergem așa, ca și cum eram un cuplu adevărat. Ceea ce tindeam să cred că era adevărat. Mai ales dacă țineam cont de tot ce se petrecuse între noi. Nu vorbisem niciodată despre asta, dar el îmi spusese că mă iubește și eu la fel, deci se putea subînțelege că formam deja o pereche. Una chiar simpatică, dacă era după mine.
Când am ajuns pe o străduță lăturalnică, Han m-a tras într-o parte, într-un colt unde eram feriți de trecători, sau oricare alți curioși și m-a lipit cu spatele de un zid rece. Apoi s-a apropiat de mine, până când pieptul meu a ajuns să fie presat de al său. Simțeam undeva în jurul taliei cum florile rămăseseră de asemenea prinse între noi. Dar nu-mi păsa. Nicunul din noi nu mai ținea cont de asta. Eram pierdută în ochii lui de prădător. Mi-am lins buzele de anticipare, fiind destul de conștientă de ceea ce avea să urmeze.
— Toată ziua mi-am dorit să fac asta, a murmurat răgușit și mi-a acoperit gura cu buzele lui pline și fierbinți. Am închis ochii voind să trăiesc din plin acea senzație. Și eu tânjisem după el. S-a împins mai mult în mine și cu palma lui mare, mi-a ținut strâns capul lângă al său, întărind sărutul. Nu ne mai puteam sătura unul de celălalt și în timp ce gura lui o devora cu sălbăticie pe a mea, am pornit de asemenea în explorare, atingându-l pe braț, pe umăr și apoi îngropându-mi degetele în părul lui ciufulit.
Atingerile lui erau de foc, iar sub mâna mea totul la el era dur și tare ca o stâncă. Mușchii lui se încordau și mai mult atunci când degetele mele treceau curioase peste ei.
Uitasem de tot, eram conștientă doar de gustul mentolat al gurii sale, de limba lui care poruncea buzelor mele să se deschidă, de dorința care se adâncea iar în mine și pe care numai el o putea controla și potoli.
Mâna lui a coborat de pe gât, pe spate și apoi pe fund și a apăsat mai mult, aducându-mă mai tare spre el, deși nici nu știam dacă acest lucru mai era posibil, deoarece nu mai era între noi nici aer suficient de respirat. Și tocmai atunci atingerile s-au oprit. Ceva vibra și am tresărit, învăluită de aburii plăcerii. Doamne, el chiar era cel mai potent bărbat din întreaga lume. Era deja atât de excitat...
Dar ce făcea? Se îndepărta de mine? Am deschis ochii și am văzut cum se chinuia să își scoată telefonul din buzunarul pantalonilor, înjurând frustrat în același timp.
M-am uitat la mine și m-am rușinat de felul în care arătam. Hainele îmi erau răvășite, părul la fel, iar cămașa aproape că-mi ieșise de tot din fustă. Mi-am trecut cu rapiditate palmele peste ele, străduindu-mă să mi le aranjez. Ce proastă eram! Cum naiba putusem crede că el...Doamne! Obrajii îmi luaseră foc.
Apoi l-am auzit vorbind pe un ton ridicat. Aproape furios.
— Da, da, am înțeles. Trebuie să închid acum, vorbim mâine. A încheiat apelul și a introdus telefonul unde era cu câteva minute mai înainte, atunci când ne deranjase. Când eu crezusem că... Of, la naiba cu ce crezusem!
— S-a întâmplat ceva, am întrebat aproape temătoare. Starea lui de spirit se schimbase la o sută optezeci de grade.
— Nu, nimic, a aruncat scurt. Haide, trebuie să ne întoarcem, a completat, prinzându-mă și trăgându-mă iarăși după el. Doar că de data aceasta era mai grăbit. Era nervos, puteam observa foarte clar asta.
— Han, nu-mi mai ascunde lucruri, te rog, am început eu, deoarece nu mai puteam suporta tăcerea.
El nu mi-a răspuns, nici măcar nu s-a uitat la mine, a continuat să mențină același pas grăbit. Oare ce aflase din acea convorbire?
Când am ajuns în dreptul pensiunii s-a oprit și postându-se în fața ușii de la intrare mi-a spus pe un ton serios:
— A venit momentul să afli adevărul.