-Doișpe fete. Noi și parfumate ca aerul de primavăra, raportă o voce ingroșată de la prea mult tutun.
Hunter Atwood, fiul și unicul descedent al lui Alden Atwood luă fără să se uite dosarul din mâna bărbatului și răsfoi cele douăsprezece file ce conțineau date despre fiecare din cele douăsprezece adolescente din camera de vizavi. Zâmbind malițios, privi șirul indian de fete ce se întindea de-a lungul peretelui infect din fața lui, construcție de care erau forțate să stea lipite purtând nimic altceva decât lenjeria intimă.
Văzu pe chipul fiecăreia dintre ele teama, teroarea, panica, le vedea tremurând de frig, le auzi punând întrebări, căutând răspunsuri, unele, ceva mai fioroase, constată el amuzându-se grozav, îndrăzneau chiar să-i amenințe oamenii înarmați cu kalashnikov-uri.
Una singură aștepta tăcută, într-un colț, evitând să le atingă pe celelalte. Nu privea pe nimeni, nu vorbea cu nimeni, nu punea întrebări, nu striga după ajutor. Aștepta răbdătoare. Și sfidarea din privirea ei ar fi putut depăși ușor limitele lumești, chiar și în ciuda faptului că stătea aproape goală în fața altor unsprezece fete și nouă sau zece dintre oamenii săi.
Ea era Kelly Brook.
Un alt rânjet arogant îi ridică unul din colțurile gurii. Avea și motive să facă asta. Solide, dacă priveai lucrurile din perspectiva lui. Pusese la cale planul ăsta de luni de zile. Urmărise programul fetei, o analizase cu grija unui student la medicină ce diseca primul său cadavru. Îi urmărise programul cu sfințenie, privind-o când pleca la școală, când se trezea, când își făcea temele, când dormea, chiar și când se afunda în cada aceea dezgustător de scumpă, ce se integra perfect în cartierul lor la fel de privilegiat.
Până astăzi. Raiul ei se terminase. Avea să îl întâlnească pe el. Kelly Brook avea să își întâlnească Iadul.