Nu mă aștept să îi pese. Au trecut cinci zile... Și, sincer, e mai bine așa. Fără să-l văd, fără să mă mai gândesc la el - m-am străduit să mă gândesc la orice alte lucruri, să îmi încarc tot timpul: ca să uit de el.
Încerc să nu scriu nimic despre el, ci faptul că eu am reușit să stau atât timp singură, deconectată de la tot ce poate însemna 'prieteni'.
Am stat cu Shophie în tot acest timp...
Ne-am întâlnit pe malul lacului de la periferia orașului. Încerca să pescuiască și înjura... Că nu prindea nimic. M-am alăturat ei, am ajutat-o; în zadar. Nu am prins nimic, în schimb, am vorbit mult, am râs - inventam nume stupide, înjuram peștii... În fine: ne-am împrietenit.
Mi-am dat seama încă de atunci că urma să fie o prietenie destul de strânsă, căci mi-a dezvăluit un secret... Pe care-l mai știa doar o singură persoană - o prietenă veche și foarte apropiată ei. Nu mi-a venit să cred, dar am apreciat enorm gestul ei...
De atunci am vorbit în fiecare zi, ne-am întâlnit, am dormit zile întregi una la cealaltă. Ne-am cunoscut familiile, iar a sta tot timpul cu ea, mi s-a părut ca un basm; așa de frumos... Avea și are un caracter așa diferit de cel al restul 'prietenilor'. Știu că ar fi în stare să facă orice, să renunțe la orice, deoarece a și făcut-o...
Am cunoscut-o și pe amica ei, Helen'... Și cu ea tot la fel. Acum suntem nedespărțite. Le-am spus de Jacob și mi-au zis că nu are rost să îmi pierd timpul, căci, din moment ce el ar vinde prietenia noastră - cel puțin așa cred eu - pe o gagică cu 'cur' mare... Totul e în zadar. E un prieten fals, nimic mai mult. Și cu asta am terminat discuția despre el. L-am dat uitării, punct.
(P.S.: Povestea este desprinsă din realitate; doar numele au fost schimbate.)