În zilele care au urmat nu am fost capabilă de nimic. Nu am fost în stare decât să evadez din realitate. Astfel că trecuse deja o săptămână în care eu continuam să hibernez.
Han nu încercase nici măcar o dată să ia legătura cu mine și asta mă durea. Știam că îl făcusem la rândul meu să sufere atunci când îl dădusem afară neinteresată să îi ascult explicațiile. Dar care ar fi putut fi acelea? Eu îi oferisem ocazia să se apere și el irosise acea șansă hotărând să mă mintă. Cum aș mai fi putut să cred ceva din spusele lui?
În tot acest timp întorsesem situația pe toate părțile și nimic nu părea concludent. Nu înțeleam ce legătura aveam eu cu el și de unde mă cunoștea. Oare de ce spusese că s-a îndrăgostit de mine cu mult timp înainte? Aș fi vrut să-l pot desluși.
I-am povestit și Amandei toate aceste lucruri, care mă măcinau constant și ea îmi dăduse alte idei și ipoteze pe care tot nu puteam să le leg. Îl cunoșteam mult prea puțin pe Han ca să îi pot percepe acțiunile. De tot ceea ce eram conștientă în momentul de față era faptul că mă mințise. Că făcea anumite lucruri pe la spatele meu care aveau legătură cu mine. Îmi spusese doar să am încredere în el. Probabil că glumea. Eu eram un fel de Darcy. Părerea mea bună o dată pierdută, cu greu o mai puteam recupera.
După o săptămână de jelit, în care Mandy încercase prin orice formă să mă scoată din casă, hotărâsem în sfârșit să pun piciorul în prag. Trebuia să îl uit și să merg mai departe. În fond relația noastră, dacă se putea numi așa, nu fusese niciodată reală. Și bine că nu mersesem până la capăt, altfel poate ca era mult mai greu acum.
În dimineața aceasta mă trezisem, în sfârșit cu mai mult chef de viață. Am sunat la compania de telefonie și am închis numărul, motivând faptul că am pierdut telefonul și aveam nevoie de o nouă cartelă. Ceea ce era adevărat.
Am făcut check-in-ul online confirmând astfel zborul pentru mâine. Eram entuziasmată în privința asta. Aveam să mă întâlnesc cu prieteni vechi și eram de fapt foarte fericită că schimbam ambientul. Ceea ce era foarte ciudat, în cazul meu. De obicei eu mă simțeam cel mai bine în propria căsuță.
M-am îmbrăcat în grabă și am coborât în parcarea aglomerată. Sărisem peste orele matinale în care toată lumea se îndrepta grăbită spre muncă, așa că am ajuns destul de repede la cel mai apropiat magazin de electronice. Am făcut o mică cercetare prin încăpere și m-am hotărât să achiziționez un dispozitiv ostentativ, pe care chiar mi-l doream în acel moment. Știam că era ceva aproape inutil din moment ce eu foloseam telefoanele cât mai puțin posibil, dar pur și simplu voisem să-mi satisfac un moft.
Am decis apoi să-i fac o vizită Amandei. Mâine plecam la San Francisco și nu aveam să o mai văd câteva zile. Noaptea premiilor avea să se prelungească cu niște conferințe la care aveam de gând să iau parte. Avea să-mi faca bine o mică schimbare. Cel puțin așa credeam în clipa de față.. Amanda avea o fereastră așa că, cumva, m-a convins să mergem la cumpărături ca să-mi fac niște provizii cu ținute noi pentru apropiatul eveniment. Am căzut de comun acord asupra unor rochii și prin insistența ei a reușit de asemenea să mă facă să cumpăr niște obiecte de lenjerie intimă care mi se păreau inutile. Oricum nu aveam de gând să le folosesc. Nu aveam pentru cine să mă îmbrac așa. Dar probabil că așa erau prietenele. Găseau incitante chestiile astea. Mă rog, cele ca Amanda, cel puțin.
Ce bine era să te întorci acasă după ore obositoare de shopping. Mi-am descălțat pantofii, mai mult hotărâtă ca să scap mai repede de ei. Mi-am amintit apoi de telefon și de faptul că, pentru scurt timp, cumpărasem și o cartelă cu un număr nou. Aveam de gând să îl folosesc pe acesta până când ajungea al meu.
L-am sunat pe Elias și mi-am cerut scuze pentru că uitasem de atâtea ori să o fac mai devreme. Acesta m-a mustrat, dar simțeam în glasul lui că nu era cu adevărat supărat pe mine.
- Frățioare, mâine călătoresc spre San Francisco, l-am anunțat.
- Cu ce ocazie? m-a întrebat el curios și oarecum preocupat.
- Am primit o invitație, se dau premii pentru cei mai buni scriitori ai anului și...
- Felicitari, Ella! a izbucnit el nelâsându-mă să-mi termin explicația.
- Mulțumesc. Am vrut să te anunț ca să știi de ce nu vei putea da de mine dacă mă vei suna aici. Și cu ocazia asta să-ți spun că acesta este noul meu număr temporar. Dacă e ceva, mă poți suna oricând. Chiar dacă nu vorbeam noi în fiecare zi, voiam ca familia mea să fie conștientă că eu voi fi mereu disponibilă pentru ea.
L-am întrebat ce mai e pe acasă și mi-a răspuns evaziv. Speram doar să nu îmi ascundă ceva. Știa foarte bine că nu l-aș fi iertat pentru asta.
După convorbirea cu Elias, m-am apucat fără prea mare tragere de inimă să-mi fac bagajul. Nu aveam de gând să iau prea multe lucruri cu mine, dar nici nu voiam să mă prindă nepregătită vreo ocazie care se putea ivi pe parcurs.
Spre seară am sunat-o pe Sarah ca să mă asigur că ne vom vedea mâine, fiind conștientă că aveam locuri vecine în avion. Aceasta m-a asigurat că e deja pregătită și că ne vom întâlni dimineață la predarea bagajelor.
Aveam un nod în stomac când mă gândeam la posibilele lucruri care aveau să mi se întâmple. Și chiar dacă nu primeam nimic, eram destul de fericită că fusesem cel puțin nominalizată. Asta semnifica enorm pentru mine. Însemna că o categorie substanțială de persoane considerau că eu făceam parte dintre cele mai bune scriitoare de gen ale anului. Și eram măgulită. Ego-ul și încrederea față de propria persoană crescuseră o dată cu asta.
Noaptea a trecut greu din cauza entuziasmului. Nu prea reușisem să adorm și când totuși o făcusem, fusese pe o perioadă foarte scurtă. Dimineața m-am trezit oarecum frustrată și obosită. Avea să fie o călătorie dată naibii.
Am chemat un taxi și am plecat în grabă spre aeroport, având impresia că urma să întârzii. Mai lipsea să pierd avionul și totul era perfect. Șoferul făcuse cumva să ajungem în cel mai scurt timp și chiar i-am mulțumit pentru asta.
Eram la bagaje de câteva minute bune, așteptând în rând și Sarah nu se ivea. Oare se întâmplase ceva cu ea? Ciudat era că nici nu mă anunțase. Poate că era și ea în întârziere.
După ce am predat echipajul de cală am decis să sun. Începeam să mă îngrijorez pentru faptul că mai era puțin până la închiderea chek-in-ului și ea nu mai ajungea. Și mai ciudat era faptul că nici nu răspundea la telefon. Cu siguranță ceva nu era în regulă. A trebuit să mă îndrept spre poarta de îmbarcare și să urc în avion, sperând în continuare că aceasta va ajunge curând.
Când totuși am ajuns la locul meu și lângă mine s-a așezat un bărbat în locul Sarei, a fost destul de clar pentru mine că ceva era putred.
- Mă scuzați, am bâiguit eu, când omul tocmai se dezbrăca de haină și dădea să se așeze, acesta e locul dumneavoastră de pe bilet?
Acesta se uită la mine descumpănit. I-a luat un moment să înțeleagă despre ce vorbeam, apoi cu o mină veselă mi-a răspuns zâmbitor:
- Da, domnișoară, acesta este, uitați, a adăugat și mi-a arătat binevoitor biletul. L-am privit cu atenție, continuând să cred că poate totuși se înșelase el. Dar nu, avusese dreptate, acela era locul lui. Și asta ce însemna, că Sarah mă mințise? Și ea? Dar de ce?
Capul îmi vâjâia și mi-am sprijinit ușor fruntea de suprafața din jurul geamului. Ce era cu toată lumea? La ce fel de complot luat parte fără știrea mea? Oare Sarah nici nu avea de gând să vină? Nu, nu putea face asta, doar era editorul meu. Cineva trebuia să mă însoțească și numai ea era îndreptățită să facă asta. Poate că avea să ajungă cu alt avion, ori poate era deja acolo. Sau poate chiar ea era cea care se înșelase în privința locurilor. Mă mințeam singură, preferând să cred orice doar nu că una dintre prietenele mele mă mințise. Nici măcar nu găseam vreo logică pentru care ar fi făcut-o. Nu, cu siguranță Sarah mi-ar fi spus dacă s-ar fi întâmplat ceva. Am tras aer în piept și am încercat să mă calmez. Eram atât de absorbită în gândurile mele încât cu greu am distins vocea insistentă a cuiva din apropierea mea.
Era bărbatul care ocupa scaunul din dreapta mea. I-am aruncat o privire scurtă, înainte de a-i răspunde și am constatat cât de bine arăta. Am răspuns un da, înainte de a mă avânta într-o cercetare mai amănunțită.
- Este primul zbor? a întrebat el cu o mică iritare în voce. M-am încruntat.
- Nu, nu este.
- Am întrebat din cauza faptului că păreți să nu vă simțiți bine. Aveam impresia că în ultimul timp, în preajma bărbaților arătam mereu ca o neajutorată. Și asta începea să devină enervant.
- Nu, doar că așteptam pe altcineva, și m-ați luat prin surprindere atunci când v-am văzut pe dumneavoastră așezându-vă aici, m-am apucat să îi explic. S-a uitat la mine confuz.
- Iubitul dumneavoastră? a insistat el curios.
- Nu, o prietenă, am răspuns eu cu vehemență. Nu știam de ce îi spuneam lui toate lucrurile astea. Poate era vreun hărțuitor și ar fi fost mai bine să-i spun că am un iubit. Așa aș fi scăpat de insistențe nedorite.
- A, înțeleg, a spus și l-am văzut zâmbind. Privirea mi-a căzut instantaneu pe buzele lui curbate. Avea un zâmbet fermecător și poate că în alte circumstanțe l-aș fi găsit interesant. În momentul de față nu eram însă interesată de populația masculină de pe planetă. Fusesem chiar recent decepționată de un mascul încrezut. Naiba să-l ia! M-am blestemat în gând pentru gândul neinspirat. În ultimele zile am încercat din răsputeri să-mi ocup mintea cu orice altceva, doar ca să nu mă gândesc la el și la cât de mult mă rănise.
- Sunteți într-o călătorie de plăcere, sau pentru afaceri? Tipul insista să poarte o discuție cu mine. Am întors încet capul spre el. Părea la fel de vesel ca atunci când urcasem și nu înțelegeam ce îl făcea să se simtă atât de bine. Eu, pe de altă parte, mă simțeam obosită, frustrată din punct de vedere fizic. Îmi simțeam pleaopele grele și aveam doar dorința de a le închide.
- Cred că puțin din amândouă, i-am răspuns fiind foarte concisă. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că munca mea era de fapt un amestec.
- Interesant, a adăugat el. Privirea mi s-a fixat pe albastrul clar din ochii lui. Erau hipnotizanți. Nu am spus nimic, nu știam ce. Doamne, ce bine că există avioanele! a exclamat.
- Nu știu ce aș face dacă ar trebui să pierd atâta timp circulând cu un alt mijloc de transport, a continuat el.
- Călătoriți mult? am întrebat și apoi mi-am mușcat limba. Mi-aș fi dorit să nu o fi făcut. Acum bărbatul avea să ia întrebarea mea ca pe o invitație la a continua această discuție.
- Frecvent, mi-a răspuns nonșalant. Și, ați mai fost la San Francisco?
- Nu, e prima dată, am spus gânditoare. Speram ca vremea să nu-mi dea de furcă. Când am plecat de acasă am observat că era cam închis și nu-mi luasem haine atât de groase cu mine. Oricum, mă îndoiam că asta avea să fie o problemă din moment ce nu intenționam să ies prea mult din hotel.
- Și unde veți sta? insistă el. Văzând că nu spun nimic a adăugat: Dacă nu vă deranjează întrebarea.
- La Drisco, i-am răspuns ezitând.
- Ce coincidență! glasul lui a urcat cu vreo câteva octave. Și eu tot acolo sunt cazat. Înseamnă că ne vom vedea destul de des, a concluzionat și buzele lui s-au curbat din nou, sub atenta mea privire. Părea un munte de bună dispoziție acest om și entuziasmul lui aproape că mă făcea și pe mine să zâmbesc.
- Foarte probabil, am murmurat mai mult pentru mine. Nu știam dacă asta mă deranja, sau mă încânta, de fapt.
S-a întors dintr-o dată cu totul spre mine și a zis:
- Apropo, numele meu este David Moore.
- Ella Williams, m-am prezentat la rândul meu, simțindu-mă cumva obligată.
- Mă bucur că te-am cunoscut, sper că nu te superi că te voi tutui, toată politețea asta mă face să mă simt prea bătrân.
- E în regulă, am acceptat, știind că avea dreptate. Nici eu nu mă simțeam în largul meu vorbind cu el la persoana a treia. De atunci s-a dezlănțuit și s-a apucat să-mi vorbească despre el și meseria lui. Era un agent în căutare continuă de talente și după câte se părea, mergea la același eveniment ca și mine. Pe moment m-am hotărât că e mai bine să nu-i dau prea multe detalii despre mine. Dacă aveam să ne reîntâlnim din pură întâmplare va afla pe parcurs cu ce mă ocup.
Atunci când avionul a decolat am simțit cum mi se formează un ghem în stomac, care a fost repede înlocuit cu o senzație puternică de greață. Doar nu aveam să vomit! Nu aici. Nu voiam să mă mai fac de râs în fața vreunui bărbat. Am închis ochii și am strâns în mâini brațele scaunului. Îmi doream doar să treacă mai repede senzația aceea.
- Ți-e rău? l-am auzit întrebând, dar nu am deschis ochii.
- Întotdeauna mă simt așa la decolare și aterizare. Îmi voi reveni imediat, l-am asigurat. El și-a pus o palma peste a mea mișcând-o încet și atunci am ridicat instantaneu pleoapele. Ce făcea?
- Cred că așa te vei simți mai bine. Îți va pune sângele în mișcare. Nu știam la ce se referea și nici de ce recursese la acest gest, dar cu siguranță că pulsul începuse să mi-o ia la goană. Mă intimida acest bărbat. Mi-am simțit obrajii arzând și mi-am dat seama că mă îmbujorasem. Mă comportam iar ca o adolescentă prostuță. L-am privit, dar el nu era atent la mine. Răsfoia interesat revista cu produsele care se găseau la bordul avionului.
- Mulțumesc, e în regulă acum, i-am spus trăgându-mi încet mâna dintr-a lui.
- Vrei să comanzi ceva? m-a întrebat continuând să se uite pe revistă.
- Nu, nu mi-e foame și nici nu cred ca mi-ar pica bine. Mă gândeam la starea de greață pe care o resimțeam încă.
- Atunci un pahar de vin, a insistat uitându-se la mine cercetător.
- Bine, am acceptat, sperând că așa avea să renunțe. A căutat cu privirea în jur și o însoțitoare de bord a venit imediat. A cerut două pahare de vin alb și ea s-a uitat sceptic la el. Gândindu-mă acum mi se părea și mie cam ostentativ. Să bei vin la ora 9 dimineața.
- Și prietena ta? Știi cumva ce s-a întâmplat cu ea? Mi-a luat ceva timp ca să-mi dau seama despre ce vorbea. Nici nu mi-aș fi imaginat că a reținut prea multe din ce discutaserăm până atunci.
- Păi... ea trebuia să mă însoțească, am explicat și gândurile cu această situație m-au acaparat din nou. Încă nu știam ce putuse interveni între timp pentru a strica planurile inițiale, dar cu siguranță aveam să aflu la aterizare. Și nu știu de ce nu a apărut, am încercat să o sun înainte de a urca în avion, dar nu mi-a răspuns.
- Poapte că a încurcat locurile, a lansat el o ipoteză. Sigur, era posibil, dar totuși ciudat.
- Și cât ai de gând să stai în San Francisco? s-a interesat el.
- Deocamdată nu am nimic plănuit. În seara aceasta trebuie să particip la un eveniment și apoi voi vedea cum vor decurge lucrurile. Dacă mă voi simți bine, am de gând să mai rămân câteva zile prin preajmă.
Fața lui s-a luminat din nou și am simțit un mic nod în stomac atunci când mi-a spus:
- Atunci sper că-mi vei accepta o invitație la cină, sau cel puțin o plimbare prin oraș. Aș vrea să-ți arăt câteva din locurile pe care îmi place mie să le vizitez în San Francisco. Bărbatul era foarte persuasiv și mă întrebam ce îl făcuse să îmi acorde atâta interes. Dar am decis să-i accept o eventuală invitație. De ce? Eu eram singură și fără obligații, și chiar aș fi avut nevoie de un ghid, dat fiind faptul că eu nu cunoșteam deloc orașul.
- Am să-ți dau o șansă să mă impresionezi, am spus zâmbind și eu de data asta. Era evident că glumeam și bărbatul nu s-a simțit ofensat. Zborul în compania lui s-a dovedit a fi chiar foarte plăcut. Am râs mult și m-am simțit foarte bine alături de el.
Când am coborât din avion, am început să o caut cu privirea prin aeroport pe Sarah. Nu era de găsit nicăieri și oricum ar fi fost și greu de depistat prin baia de mulțime. David a stat lângă mine și m-a acompaniat la banda de bagaje. Mi le-a dat jos, galant, după care a făcut același lucru cu al lui.
- Nu o pot găsi pe Sarah, m-am lamentat eu, continuând să caut cu privirea prin furnicar.
- Ai încercat să o suni? Era o întrebare foarte bună. Fusesem atât de acaparată în gânduri că uitasem de asta. Mi-am căutat frenetic telefonul prin geantă și am reușit cu greu să dau de el. Am format numărul, dar spre disperarea mea continua să sune fără nici un răspuns. Începea să devină stresantă situația.
- Tot nu răspunde, am spus într-un final, după mai multe încercări.
- Te așteaptă cineva? m-a întrebat preocupat.
- Nu. Plănuisem să mergem împreuna spre hotel...
- Atunci ce ai zice să mă însoțești. Vom căuta un taxi... Ar fi inutil să ne despărțim din moment ce mergem amândoi spre aceeași destinație.
Avea dreptate și eu puteam să-l contrazic. Chiar m-aș fi simțit mai în siguranță cu el.
- Bine, am acceptat pe loc.
Cu greu am reușit să oprim un taxi și să ne îndreptăm în sfârșit spre hotel. În mașină șoferul încerca să facă tot felul de glume cu noi insinunând chiar că suntem un cuplu. M-am simțit un pic rușinată atunci când a trebuit să îl corectez. Deși, acum îmi dădusem seama că David avusese efectul acesta asupra mea. Mă făcea să mă deschid în fața lui ca și cum eram prieteni vechi.
Noroc că îmi luasem un palton pe mine, și chiar și așa parcă începeam să simt frigul din ce în ce mai tare. David a remarcat gestul meu, atunci când am tras mai bine de marginile acestuia.
- Hei, băiete, nu vrei să dai drumul la căldură? a sugerat el puțin iritat.
- Scuze, domnu, a spus acesta, nu mi-am dat seama că vă era frig. Apoi imediat a deschis aerul condiționat și taxi-ul a început să prindă viață. Asta pe lângă faptul că șoferul conducea cam imprudent și mă băga uneori în sperieți. L-am văzut și pe David un pic enervat și am încercat un mic surâs. Nu avea nici un rost să ne luam acum la harță cu un om pe care foarte curând nu aveam să-l mai revedem.
David mi-a întâlnit privirea și atitudinea lui s-a schimbat instantaneu. Îi eram recunoscătoare că nu se apucase să facă un circ.
Am ajuns mai repede decât mă așteptam la destinație, și partenerul meu de călătorie m-a ajutat din nou cu bagajele, în timp ce ne-am îndreptat spre recepție.
Am aruncat cu nesaț o privire prin jur. Hotelul arăta impecabil, era fabulos. Peste tot se vedeau ornamente și decorațiuni, pentru evenimentul care avea loc diseară. Am simțit din nou fluturi în stomac. Albul intens din jur îmi încânta ochii și eu mă desfătam cu tot luxul la care îmi permisesem să iau parte. Cazarea mea aici era plătită în totalitate de Composed. Mă întrebam oare cât costa de fapt o noapte aici. Probabil că foarte mult din moment ce acesta era cel mai bun hotel din oraș.
Fata de la recepție ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg pe față. David s-a prezentat și după ce a plătit, i s-au înmânat imediat cheile camerei lui. Era rândul meu să fac același lucru.
- Ella Williams, am spus puțin timidă. Nu știam dar ce, dar totul din jur mă făcea să mă simt prea mică, prea nesemnificativă.
- Domnișoară Williams, aceasta este cheia dumneavoastră, toate cheltuielile sunt achitate. I-am zâmbit la rândul meu în timp ce luam cheia din mâinile ei. Apoi mi-am amintit că trebuia să mai verific ceva.
- Nu vă supărați, am spus, când fata tocmai se pregătea să se îndrepte spre alți clienți, îmi puteți spune dacă Sarah Mitchell e cumva cazată în acest hotel?
S-a gândit puțin apoi a început să caute prin registrul calculatorului.
- A avut rezervare aici, mi-a explicat ea, dar în ultimul moment a fost schimbată pe alt nume.
- Pot să știu pe ce nume a fost schimbată? Dar înainte de a afla răspunsul privirea mi-a fost atrasă de un bărbat impunător, îmbrăcat într-un costum formal, care era antrenat într-o conversație cu un mic grup. Nici n-am avut nevoie să-mi ridic ochii spre chipul lui, ca să știu exact cu cine am de a face.
- Han Davis, nenorocitule! am scrâșnit printre dinți.