William a oftat uşurat când a ieşit din odaia soţiei sale, simţindu-se la fel de fericit ca un mistreţ care tocmai scăpase din ghearăle vânătorilor. Nu ştia exact la ce se aşteptase că va simţi în noaptea nunţii, dar în orice caz nu se aşteptase ca totul să i-a aşa o întorsătură neaşteptată. Soţia sa era oricum numai aşa cum se aşteptase el să fie, nu.
Nu se îndoia deloc că mirosea ca un blestemat de buchet de flori de primărară, nu că ar fi fost posibil aşa ceva, dar putea să jure că micuţa lui soţie mirosea aşa şi ţinând cont că doar ce venea din patul ei era convins că mirosul se luase şi pe el.
Amintindu-şi ceea ce tocmai se întâmplase între ei, a simţit binecunoscuta dorinţă în vintre. Mormăind frustrat a luat-o din loc. O, o dorea, şi încă cum. De cum întrase în nenorocita aceea de odaie şi o văzuse în acea cămăşută de noapte translucidă, care în loc să acopere arăta aproape tot, se simţise prins într-o cursă. Şi încă ce cursă. După ce îi văzuse buclele roşcate, răvăşite pe perină, încadrându-i acel chip perfect, ştiuse că dacă nu avea grijă avea să fie prins rău de tot.
Nimeni nu-l mai răvăşise aşa. Nici măcar Agnes, pe care o uitase complect când întrase în odaia Leonei. Nu îi venea să creadă că o femeie inocentă ca soţia sa, îl făcuse să fie la un pas de a-şi pierde controlul iar femeile experimentate cu care fusese în trecut nu au reuşit nici pe departe să trezească acea parte din el care dorea să cedeze controlul şi să se arunce cu capul înainte. Nu înţelegea cum soţia sa, care întruchipa exact genul de femeie pe care el o evita, genul de femeie mică, plăpândă, aievea parcă, reuşise să facă ceea ce nimeni nu reuşise până atunci. Desigur, era ea micuţă, dar corpul ei era perfect proporţionat, poate puţin prea proporţionat pentru gustul lui, dar asta evident nu-l împiedicase să o dorească. Putea să jure că sâni ei generoşi şi ţanţoşi ar fi încăput perfect în palmele lui mari, dar... nu avea de gând să se gândească la asta acum.
Dacă era vorba să fie totuşi sincer cu el însuşi, atunci ar fi recunoscut că îşi dorea al naibi de mult să se întoarcă la ea, să-i dea jos cu totul nenorocita aceea de cămăşuţă pe care mai devreme nu înrăznise decât să i-o ridice şi să o mângâie şi sărute aşa cum nu mai mângâiase şi sărutase pe nimeni. Dacă nu pentru plăcere atunci măcar pentru a-i alina durerea pe care ştia că i-o provocase. Fusese conştient de lacrimile ei încă de la început, dar nu îndrăznise să îi aline suferinţa şi să facă lucrurile mai bune pentru ea, de teamă să nu-şi piardă complect controlul.
Cu totate că avusese alte motive atunci, acum ştia că luase o decizie bună când hotărâse să petreacă doar trei nopţi cu ea şi să nu o lase încă însărcinată. Era ferm convins de faptul că dacă nu era atent, ea ar fi ajuns să-l controleze, iar el ura atunci când cineva încerca să-l controleze sau să-l manipuleze. Îi plăcea să fie stăpân pe propia viaţă şi pe propiul destin. Dacă ar fi petrecut mai mult de trei nopţi cu ea, ar fi ajuns să nu-şi mai dorească să plece deloc din patul ei, iar un copil nu ar fi făcut decât să-i apropie mai mult decât era cazul.
A scuturat din cap la acest gând. Noroc că o avea pe Agnes, cu ea lucrurile erau foarte uşoare. O dorea, o plăcea şi tinea la ea, dar nu suficient de tare ca lucrurile să devină prea complicate. O, desigur, ea credea cu totul altceva, dar atâta timp cât avea de câştigat după relaţia lor, de ce să nu-i hrănească iluziile? De ce să nu o lase să creadă că ea era motivul pentru care urma să părăsească patul soţiei sale după doar trei nopţi, fără a o lăsa însărcinată?
Desigur, după ce va mai trece o vreme şi acea dorinţă pe care o simţea pentru soţia sa, se va mai diminua el va reîncepe să o viziteze în dormitor pentru a o lăsa însărcinată, dar nici o zi înainte.
Cu toate că ştia exact ce îi spusese lui Douglas înainte de a se căsători cu Leona, William ştia sigur că fratele său nu se va atinge niciodată de Leona, era prea orgolios şi prea cinstit pentru a se atinge de soţia altui bărbat, indiferent ce fel de relaţie avea cu acel bărbat. Păcat că nu avea aceleaşi principii şi în ceea ce privea amantele. Acest gând i-a reamintit de ceea ce i-a spus Douglas despre Agnes şi ţinând cont de faptul că doar ce se întorcea din patul soţiei sale, nu putea să nu-i dea dreptate.
Agnes nu fusese fecioară când venise pentru prima dată în patul lui, deşi evident, jucase foarte bine rolul fecioarei inocente. Nu îi plăcea deloc că îl minţise şi îl luase de prost, dar dacă ar fi recunoscut asta acum, nu ar fi făcut decât să pară un mare bleg în ochii fratelui său şi în plus, dacă ar fi pedepsit-o acum dând-o afară din viaţa lui, ar fi trebuit să-şi caute altă amantă, lucru de care nu avea nici cea mai mică dorinţă să se ocupe în acel moment. Ce mai conta dacă fusese primul sau nu, acum era cu siguranţă singurul, şi în plus era deja obişnuit cu ea. Cu toate astea nu strica să fie mai atent, deoarece evident amanta lui îşi permitea prea multe.
Când a ajuns în faţa uşii odăi lui Agnes, William a intrat fără a sta pe gânduri. Dacă tot era amanta lui, atunci nu avea decât să-i satisfacă toate nevoile.
-Ai venit!
Vocea ei, care de obicei îl întărâta acum nu a făcut decât să îl irite. Era interesant de văzut cât de uşor se puteau schimba lucrurile. A aruncat o singură privire spre pat, acolo unde îl aştepta ea goală, înainte de a începe să se dezbrace pentru a i se alătura.
-Ştiam eu că vei veni la mine. Acea copilă nu-ţi poate oferi nici jumătate din ceea ce-ţi pot oferi eu.
William şi-a reprimat replica ironică care-i stătea pe limbă. Dacă ar fi ştiut ea adevărul acum nu ar mai fi stat atât de liniştită în pat ci şi-ar fi făcut griji de ceea ce-i rezerva viitorul. El cu siguranţă îşi făcea.
-Ei bine femeie, vinde-ţi marfa atunci, simt nevoia să mi se reamintească de ce te ţin aici!
Şi ea i-a reamintit cu exactitate de ce o ţinea acolo, abătându-i pentru un moment gândul de la femeia care era la doar câteva camere distanţă.
Pentu Leona următoarele două nopţi şi trei zile au trecut într-un mod oarecum obişnuit, dacă se putea spune aşa. Totul intrase într-o oarecare rutină zilnică. Soţul ei venise în dormitorul ei şi următoarele două nopţi care urmaseră după noaptea nunţii şi deşi momentele intime petrecute cu el nu erau tocmai plăcute, lucrurile au fost mult mai uşoare faţă de prima noapte.
Îşi amintea cu exactitate cum în prima dimineaţă după noapte nunţii, fiecare pas fusese aproape o tortură, durerea dintre coapse fiind atât de puternică încât îi venea să se întindă iar în pat şi să nu se mai ridice de acolo o vreme bună. Doar încăpăţânarea şi voinţa de fier au făcut-o să se ridice din pat şi să plece în explorarea noului ei cămin. Aşadar, după ce s-a trezit şi a luat o masă rapidă nimic nu a împiedicat-o să-şi urmeze planul mai ales după ce a aflat de la cameristă că soţul ei părăsise castelul cu câteva ore în urmă.
Cum era deja amiază când s-a trezit ea şi oaspeţii care participaseră la nuntă erau deja plecaţi iar curăţenia după marele eveniment era în toi nimeni nu a deranjat-o pe femeia micuţă îmbrăcată într-o rochie simplă de lână, cu părul împletit într-o coadă groasă, să se plimbe nestânjenită împreună cu una dinte sevitoarele castelului, din cameră în cameră.
Încă din prima oră în care a început să cerceteze castelul Leona şi-a dat seama că deşi nu erau trase linii, castelul era împărţit în trei aripi. Prima aripă era formată din dormitorul stăpânilor care acum era ocupat de Agnes şi William şi camerele de oaspeţi, apoi urma aripa războinicilor care erau în slujba lui William şi nu aveau o familie a lor, războinici care în majoritatea timpului păzeau castelul şi nu-l părăseau decât la porunca lui William. Următoarea aripă era aripa servitorilor care se ocupau de întreţinerea castelului şi a celor care îl ocupau. Şi desigur mai erau şi temniţele, acele locuri îngrozitoare pe care Leona refuza să le vadă sau să le încadreze la vreo categorie.
Aproape de asfinţit când Leona a decis că a văzut destul şi a aflat destule despre istoria castelului de la servitoarea care o însoţise şi de care făcuse cu greu rost în acea zi în care totul trebuia rearanjat după nuntă, unele lucruri au început să aibe sens pentru ea.
Din dorinţa de ai cunoaşte mai bine pe servitorii castelului, Leona i-a cerut servitoarei care o însoţea să o conducă la bucătărie, singurul loc în afară de temniţe pe care încă nu îl văzuse. Hărmălaia pe care a auzit-o încă înainte de a ajunge lângă uşă a făcut-o să se oprească în loc şi să zâmbească cu adevărat. Mereu se simţise în largul ei printre servitori. Înainte de a intra însă în bucătărie o voce puternică de femeie a făcut-o să se oprească în loc.
-Uită-te la faţa ta! Ce ţi-a făcut iarăşi vrăjitoarea aia?
-Ceea ce face de obicei, doar că de data asta a fost pe merit. Nu m-am putut stăpâni şi i-am zis exact ce cred despre aerele ei de stăpână.
Tăcerea care a urmat i-a dat suficient timp Leonei să realizeze despre cine vorbeau femeile. Cum ea nu făcuse nimic rău nimănui nu putea fi vorba decât de Agnes. S-a apropiat de uşa bucătăriei şi şi-a lipit urechea de ea pentru a auzi mai bine. Se părea că de când se căsătorise manierele ei au zburat împreună cu toate visele. În cele din urmă prima voce s-a auzit iar.
-Şi nu ai de gând să ne spui ce i-ai spus mai exact vrăjitoarei?
-Am să vă zic dară, dar mai întâi vă voi spune ce a zis ea.
A urmat o scurtă pauză în care Leona s-a lipit şi mai tare de uşă. Nu ştia de ce, dar simţea că trebuie neaparat să asculte ce avea de zis a doua femeie.
-În timp ce-i strângeam corsetul rochiei, vrăjitoarea a început să se laude că stăpânul o iubeşte atât de mult încât după ce-şi va petrece trei nopţi cu soţia sa, fără a o lăsa însă însărcinată, o va ignora complect şi nu-şi va petrece timpul decât cu ea. Desigur nu m-am putut abţine şi i-am zis exact ce credeam despre asta. I-am spus că nu are rost să viseze degeaba deoarece la un moment dat stăpânul tot îşi va dori moştenitori şi acei moştenitori vor trebui să fie legitimi şi i-am mai spus că chiar dacă stăpânul va alege să-şi petreacă nopţile cu ea, noi tot pe adevărata noastră stăpână o vom sluji. Vă închipuiţi că nu i-a picat bine deloc.
Mai multe râsete şi aprobări s-au auzit din bucătărie, dar înainte ca Leona să apuce să i-a o hotărâre în privinţa a ceea ce trebuia să facă în continuare uşa bucătăriei s-a deschis şi ea abia a reuşit să-şi păstreze echilibrul.
Acel moment a fost categoric unul dintre cele mai jenante momente din viaţa ei. Spre cinstea ei, femeia despre care Leona aflase mai târziu că era bucătăreasa şi se numea Mulley, a avut bunul simţ şi nu a zis absolut nimic, dar sprânceana ridicată avea cu siguranţă multe de zis.
-Stăpână?!
Cum era evident că o recunoscuse şi în lipsa unei explicaţii rezonabile a încercat să inventeze pe parcurs.
-Ei bine... cred... de fapt... mă gândeam să-mi i-au cina alături de voi.
După expresiile şocate şi neîncrezătoare a celor din bucătărie Leona putea să-şi dea seama că servitorii se aşteptaseră la orice altceva dar nu la asta. Când a văzut că nimeni nu îi aprobă sau îi respinge dorinţa, a început să bată în retragere.
-Desigur, voi înţelege dacă nu mă vreţi aici, dar speram că pot lua masa alături de voi, din moment ce cred că prezenţa mea nu este dorită în sala de masă.
Într-o fracţiune de secundă totul s-a schimbat. Mai multe aprobări s-au auzit simultan iar Leona s-a trezit trasă în mijlocul mulţimii. Dacă ar fi fost întrebată mai târziu ce a mâncat, Leona nu ar fi putut ce să răspundă, dar putea să jure că a fost cea mai gustoasă masă pe care o luase vreodată. Şi cum servitorii erau cele mai bune surse de informaţii atunci când s-a dus la somn ştia o grămadă de lucruri despre soţul ei, despre fratele lui Douglas şi despre o grămadă de altfel de persoane pe care nu le întâlnise în viaţa ei.
În mod straniu şi total neaşteptat în acea noapte nu şi-a aşteptat soţul cu teamă. Poate din cauza discuţiei pe care o auzise şi din care aflase că nu mai trebuia să suporte atenţiile soţului ei decât de două ori sau poate din cauză că ştia deja la ce să se aştepte. Nu conta exact motivul, ceea ce conta cu adevărat era faptul că simţea cum temerile ei începeau să o părăsească. Începea să se destindă, aşadar nu s-a mirat deloc când în dimineaţa de după a treia noapte s-a trezit mai fericită ca niciodată.
Din păcate pentru ea, Leona nu ştia că acea zi avea să devină una semnificativă pentru viitorul ei, aşa că fără nici o grijă a chemat camerista să o ajute să se îmbrace ca să poată pleca să vadă partea din sat pe care nu reuşise cu o zi în urmă să o vadă.
Douglas tocmai se întorcea de la antrenamentele obişnuite pe care le făcea de dimineaţă cu războinicii fratelui său când şi-a văzut cumnata coborând scările castelului şi îndreptându-se singură spre sat. S-a luat după ea într-un pas grăbit sperând să o prindă din urmă înainte de a ajunge unde şi-a propus, şi dacă era să ţină cont de faptul că, de când devenise soţia lui William nu făcea altceva decât să cerceteze împrejurimile, putea paria că acum plecase în cercetarea satului, sau a ceea ce încă nu văzuse din sat.
Deşi se mai întâlniseră de câteva ori în ultimele două zile şi glumise fără griji cu ea, nu-i plăcea deloc felul în care degeneraseră lucrurile. Aflase de la servitori de ce Leona nu lua masa niciodată masa cu soţul ei, soţ care nu părea deloc să-i observe absenţa, la fel cum aflase că Leona ştia de Agnes şi se influenţa pe care o avea ea asupra lui William. Acum în timp ce o urma ştia că venise timpul să o întrebe despre căsnicia ei şi ţinând cont că de ori de câte ori o întâlnise încercase să o facă să se simtă cât mai comodă şi destinsă în preajma lui, era convins de faptul că avea să obţină informaţiile pe care le dorea fără prea mult efort.
Când a ajuns suficient de aproape de ea, Douglas a strigat-o. Făcând-o să tresară fără să vrea.
-Leona!
Lui Douglas nu i-a fost deloc greu să-şi dea seama că ea crezuse că fratele lui fusese cel care o strigase. S-a întors spre el speriată, dar când l-a văzut trăsăturile i s-au distins şi i-a oferit cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut el vreodată.
-Dumnezeule, faci gropiţe!
Leonei i-a pierit imediat zâmbelul şi sprâncenele i s-au apropiat făcând o cută între ele din cauza încruntării, dar mai apoi trăsăturile i s-au destins iarăşi.
-Şi asta e o crimă?
Lui i-a luat o secundă să-şi dea seama ce-l întreabă şi apoi încă una până când a izbucnit în râs, provocându-i astfel şi ei un nou zânbet.
-Nu, nu e o crimă să faci gropiţe, frumoasa mea cumnată, doar că e puţin neobişnuit pentru mine să-ţi văd zâmbetul acesta fericit.
-Păi, chiar sunt fericită!
-Chiar aşa? Eşti chiar atât de fericită încât să uiţi că ar trebui să îi ceri cuiva să te însoţească sau siguranţa ta înseamă atât de puţin pentru tine? Nu că ar îndrăzni sau ar vrea cineva să-ţi facă rău, dar totuşi, nu trebuie să te expui riscurilor inutile şi să mergi singură pe drum mai ales când eşti soţia boierului MacLeod.
Ea a părut să roşească, dar Douglas nu putea fi sigur deoarece şi-a băgat capul în piept înainte ca el să apuce să vadă mai bine. Nu i-a plăcut această reacţie a ei şi şi-a dat seama că fără să vrea vocea îi sunase aspră, certăreaţă. Încercând să o destindă iarăşi şi-a dres glasul şi i-a vorbit iar, dar de data asta pe alt ton.
-În fine nu mai contează. Acum te voi însoţi eu oriude doreşti să mergi iar în schimb tu îmi vei spune ce anume ţi-a adus acest zâmbet minunat de frumos pe buze?
Şi evident planul i-a reuşit deoarece ea a părut să se destindă şi a reuşit chiar şi să-i zâmbească iar.
-Dacă nu ştii înseamnă că eşti singurul om din sat care nu ştie.
-E oare posibil aşa ceva? S-a întâmplat cu adevărat ceva nou în acest sat şi eu nu am aflat? Spune-mi repede atunci, deoarece nu-mi place să rămân în urmă cu ultimele noutăţi.
Leona a scos un sunet ciudat care bărbatului i s-a părut suspect de asemănător cu un chicot, în timp ce a scos două mere roşii, din micuţa traistă pe care o purta mereu cu ea când pleca pe undeva, apoi i-a oferit unul din mere scoase lui. Douglas care l-a acceptat încântat, muşcând din el în timp ce aştepta ca ea să vorbească.
-Ei bine dacă nu ştiai până acum, vei afla acum. Am auzit o discuţie între Mulley bucătăreasa şi Mags biata cameristă lui Agnes, în care Mags îi spunea lui Mulley că ştie de la Agnes, că William, soţul meu, va înceta să-şi mai respecte aşa zisele datorii conjugale şi va înceta să mai vină în dormitorul meu. Şi potrivit a ceea ce am auzit el va înceta să mai vină la mine începând din seara asta. Nu-i asta o veste minunată?
Douglas s-a înecat cu bucata de măr pe care tocmai o înghiţea. Tusea violentă care l-a lăsat fără aer a încetat foarte greu, bucata de măr fiind hotărâtă să rămână exact acolo unde era. Când în cele din urmă a reuşit să o înghită a tras aer în piept fericit că scăpase de senzaţia de sufocare.
-Te simţi bine?
Vocea ei l-a făcut să o privească. Micuţa lui cumnată părea foarte îngrijorată.
-Da micuţo mă simt minunat. Sunt doar surprins.
-Da, şi eu am fost surprinsă, dar surprinsă în modul plăcut.
În timp ce fiecare-şi termina mărul s-a lăsat o linişte plăcută între ei, linişte pe care nici unul nu părea să vrea să o disturbe. În cele din urmă Douglas nu a mai rezistat.
-E chiar atât de neplăcut?
-Neplăcut?
El a tras aer în piept neştiind sigur cum să continue. Situaţia era oarecum jenantă, hilară şi serioasă în acelaşi timp.
-Ştii tu... e neplăcut pentru tine ceea ce tu şi William faceţi în p... spatele uşilor închise?
-Oh...
Ea a făsut o pauză atât de lungă încât el a crezut că nu va continua, şi pe o parte îşi dorea să nu continue, dar până la urmă vroia să ştie dacă trebuia sau nu să aibe iarăşi o discuţie cu fratele său.
-Dacă m-ai fi întrebat asta după... prima noapte aş fi spus că este groaznic, dar acum când ştiu că totul s-a terminat, cel puţin pentru un moment, nu, nu cred că a fost foarte neplăcut... dar nici plăcut nu a fost... toată chestia... nu se deosebeşte prea mult de ceea ce fac cai... Din câte am înţeles înainte despre asta nu e chiar ceva neobişnuit ca uni soţi să fie mai... ei bine... înţelegi tu.
-Înţeleg.
Şi chiar înţelegea mai bine decât credea ea. Situaţia nu i se mai părea deloc hilară. Vocea lui era sugrumată de furie. Până la urmă fratele său ce comportase ca o brută cu soţia lui. Douglas îşi promise că la prima ocazie care va veni îşi v-a snopi fratele în bătaie.
-Nu... nu îi vei spune nu?
Teama pe care o sesizase în vocea ei l-a făcut să o privească mai atent. Cu trăsăturile ei fine şi frumoase, cu pielea înroşită de ruşine probabil din cauza discuţiei pe care tocmai o avuseseră, Leona era cea mai perfectă femeie pe care Douglas o văzuse în întraga lui viaţă. S-a încruntat şi a scuturat din cap, în ultimul timp se gândea prea mult la asta. Trebuia să fie foarte atent sau avea să se ardă foarte rău. Cumnata lui era o femeie care lui îi era complect interzisă. Nu avea dreptul să observe cât de frumoasă şi de minunată era.
-Nu, nu-i voi spune. Înainte de nunta voastră, ţi-am făcut o promisiune şi eu întotdeauna îmi ţin promisiunile. Secretele tale sunt în siguranţă cu mine.
-Mulţumest.
El a aprobat dând din cap şi şi-au continuat drumul prin sat.
-Oricum nu asta doream să vorbim. Vroiam să te rog ceva.
-Sigur, poţi să-mi ceri orice şi dacă îmi stă în putere, te voi ajuta.
-Am un bun prieten, Naill, el... mi-a fost mereu ca un unchi. Acum are nişte dureri în piept şi tuşeşte foarte puternic. Din cercetările pe care le-am făcut înainte să te căsătoreşti cu fratele meu am aflat că te pricepi la leacuri, aşadar vroiam să te rog să te întâlneşti cu el şi să vezi dacă se poate face ceva pentru el.
-Desigur. O voi face cu cea mai mare plăcere.
-Mulţumesc. Îţi rămân profund îndatorat.
Înainte ca ea să apuce să răspundă în vreun fel au fost întrerupţi de un bărbat, care făcea parte din războinici soţului ei.
-Douglas!
-Du-te Leona, te ajung din urmă înainte să ajungi... ei bine... oriunde vrei să ajungi.
-Nu am o destinaţie anume. Pur şi simplu vreau să văd satul.
El a aprobat şi ea a continuat să meargă, lăsându-l în urmă. În timp ce mergea prin sat, printre case, Leona nu putea să nu se întrebe dacă făcuse bine sau nu vorbind atât de deschis cu Douglas. Nu ştia de ce, dar cumnatul ei Douglas îi inspira încredere aşa cum nici un bărbat nu o mai făcuse niciodată. Era sigură că secretele ei erau în siguranţă cu el, dar parcă nu se simţea bine vorbind atât de deschis cu cineva. Pe de altă parte se simţea totuşi eliberată. Până acum nu îndrăznise să vorbească cu nimeni despre ce simţea în privinţa soţului ei, iar Douglas păruse sincer interesat. În plus nu minţise în legătură cu nimic.
Exact aşa cum îi spusese lui Douglas, era de părere că ceea ce se întâmplase între ea şi soţul ei semăna foarte mult cu ceea ce se întâmpla între cai. În afară de prima noapte când practic îi ordonase să stea departe de el, William nu-i mai adresase nici un cuvânt şi chiar dacă împreunarea dintre ei nu o mai durea la fel de rău ca prima dată, nu era totuşi plăcută. Nu putea să nu-i mulţumească Domnului că William îşi dorea să pună capăt, cel puţin pentru un moment, acelui lucru care trebuia să se petreacă în dormitor între doi soţi. Bineînţeles, era supărată că nu dorea să o lase grea încă, dar cum nu era sigură că nu semăna cu biata ei mamă în această privinţă, nu putea să nu se simtă şi uşurată totodată.
Ţipetele unui copil i-a distras şirul gândrilor, făcând-o foarte atentă la ceea ce se petrece în jur. Un grup de oameni făceau un cerc în jurul unui copil ce ţipa ca din gură de şarpe şi a unei femei care ţipa la rându-l ei la copil zicându-i să tacă şi adresându-i vorbe urâte. Leona şi-a făcul loc printre oameni dorind să vadă ce se întâmplă.
Ceea ce a văzut a lăsat-o fără cuvinte. Agnes, amanta soţului ei ţinea cu o mână, de braţ, o fetiţă de nici cinci ani, murdară de noroi, în timp ce cu cealaltă mână o lovea peste dos. Femeia nu părea să audă ţipetele fetiţei şi nici să-i pese de lacrimile ei şi de faţa schimonosită de durere.
-Blestemată mică! Te învăţ eu să te uiţi pe unde mergi! Uită-te la rochia mea, ticăloasă mică! Uită-te cum mi-ai distrus-o!
Leona a observat o femeie plinuţă care era împiedicată de un bărbat să întervină şi dacă era să se i-a după feţele lor îndurerate putea să jure că ei erau părinţii fetiţei. Mânată de impuls şi neţinând cont de consecinţe a intervenit ea între cele două. A smuls fetiţa din mâna lui Agnes şi s-a aşezat între ele. Odată liberă fetiţa a fugit în braţele mamei sale.
-De ajuns, Agnes!
Vocea ei fusese dură şi puternică exact cum ea nu se simţea în acel moment.
-Cum îndrăzneşti! Cine te crezi tu vrăjitoare afurisită, să-mi spui mie ce să fac?
-Nu e vorba despre cine mă cred, este vorba de cine sunt! Sunt soţia stăpânului tău, deci sunt stăpâna ta!
Agnes i-a aruncat o privire neîncrezătoare înainte de a i se adresa iar.
-Nu-mi pasă cine eşti sau cine crezi că eşti! Mucoasa aia mică mi-a murdărit rochia şi cinava va trebui să plătească pentru ea.
-Desigur că va plăti cineva pentru altă rochie nouă. Şi acel cineva va fi desigur soţul meu. Din câte am înțeles îi satisfaci foarte bine capriciile aşa că nu ai de ce te plângi, tot ce trebuie să faci e să desfaci picioarele pentru el şi gata, ai o rochie nouă.
Leona nu a regretat nici o secundă vorbele pe care le spusese la furie, era decisă să-i spună acelei vipere tot ce gândește.
-Da, poate că aşa voi face, de fapt dacă mă gândesc mai bine exact aşa voi face. Şi încă o voi face cu multă plăcere. Nu-i aşa că ai vrea să fii în locul meu? Să fii tu cea asupra căruia William îşi revarsă toată... atenţia? Să fii tu cea care adoarme în braţele lui? Învăluită în dragostea lui?
Evident nici Agnes nu se sfia prea tare când era vorba să-i spună soției amantului ei, tot ce gândește.
-Să fiu în locul tău? Doamne fereşte! Poţi să-ţi păstrezi toată atenţia lui şi să dormi învăluită în ea. Eu prefer să dorm singură, cu demnitarea şi respectul de sine intact. Nu m-aş coborî niciodată atât de jos încât să ajung întreţinuta unui bărbat. Să ajung să fiu folosită pentru câteva bijuterii și rochii frumoase.
Războiul tocmai fusese declarat. Oamenii care le înconjurau şi păreau să fie din ce în ce mai mulţi le priveau înmărmuriţi aşteptând să vadă ce urmează să se întâmple în continuare.
Leona îşi privea oponenta plină de ură. Nu ştia din ce motiv, dar acea femeie reuşea să scoată din ea tot ce era mai rău. De când era ea niciodată nu mai dorise atât de aprig să facă rău cuiva, dar pe Agnes ar fi omorât-o cu mâna ei.
-Nu ştii ce vorbeşti copilă proastă. Eşti doar geloasă pe mine şi pe influenţa pe care o am asupra soţului tău.
-Geloasă? Eu?! Pe o stricată întreţinută ca tine? Cred că glumeşti, deoarece ştim amândouă că singura geloasă de aici eşti tu. Eu am totul pe când tu ai doar experienţa şi frumuseţea, dar să nu uităm că frumuseţea pe care o ai tu e trecătoare.
Leona a reuşit să evite palma rivalei sale în ultimul moment. Mâna i-a ţâşnit în sus cu dexteritate oprind astfel palma care-i era destinată.
-Dacă mai încerci să mă loveşti vreo dată o să regreţi ziua în care te-ai născut, viperă!
-Mi-ar plăcea să te văd încercând să mă faci să regret. Cred că uiţi cine deţine adevărata putere aici. Cred că uiţi că eu sunt cea care foloseşte camera stăpânei. Uiţi că eu sunt adevărata stăpână.
-Poate că foloseşti tu dormitorul stăpânei şi-ţi petreci nopţile cu soţul meu, dar tu nu vei fi niciodată nimic mai mult decât o întreţinută în ochii oamenilor. Niciodată nu vei avea sprijinul şi aprobarea oamenilor aceştia.
-Și cine are nevoie de sprijinul și aprobarea unor țărani proști? Crezi că-mi pasă ce cred ei? Nu sunt decât niște animale bune de pus la muncă.
-Dacă asta crezi tu despre ei, despre semenii tăi atunci ești o persoană demnă de dispreț, iar eu nu-mi pierd timpul cu astfel de persoane.
Leona i-a întors spatele și a plecat, temându-se că dacă mai rămânea puțin lângă acea femeie avea să facă un lucru pe care mai târziu avea să-l regrete. Nu a reușit însă să facă doar câțiva pași înainte ca Agnes să-i vorbească dinou.
-Poate că sunt eu demnă de dispreț, dar tu ești demnă de milă. Te comporți cu ei ca și cum ar fi egali tăi și te ocupi de ei și de copii lor de parcă ar fi proprii tăi copii nu servitori tăi. Spune-mi faci asta deoarece te temi că vei fi la fel de nefolosite pentru boier cum a fost mama ta pentru tatăl tău? Cauți alinarea în copii lor, alinare pe care nu o vrei găsi în copii tăi?
Leona știa că nu trebuia să o bage în seamă, știa că trebuia să continue să meargă, dar ultimele cuvinte pe care Agnes le spusese o atinseseră în acel loc cu temeri adânc îngropate în inima ei, în acel loc în care ea decisese să nu lase pe nimeni să ajungă. Chiar în timp ce se întorcea știa că face o greșeală imensă, dar nu se mai putea abține. Nu fusese niciodată o persoană rea și răzbunare, dar evident venise vremea să se schimbe.
Acea femeie îi luase totul. Îi luase și cea mai mică șansă la fericire la care îndrăznise să viseze în monentul în care îl fermecase și asmuțise pe William împotriva ei. Iar acum, după ce jucase un rol atât de important în relația ei cu William, vipera îndrăznea să o atace în cele mai vulnerabile puncte pe care le avea. Avea să plătească pentru asta.
-Cred că ar trebui să lămurim odată pentru totdeauna cine este adevărata stăpână aici.
Leona nu a ținut deloc cont de faptul că Agnes era mai înaltă decât ea, ba chiar i-a făcut o deosebită plăcere să se întindă spre ea, să o apuce de păr și să o aplece la nivelul ei.
-Dă-mi drumul imediat ticăloaso, altfel o să...
-Da, da am înțeles ideea. O să-ți dau drumul imediat ce o să-ți spal de venin gura asta spurcată.
Imediat ce oamenii care le înconjurau, și-au dat seama care era planul Leonei, adevărata stăpână, au început să ovaționeze plini de entuziasm și să se dea la o parte din calea lor făcându-le loc să treacă.
Din fericire pentru ea, Leona nu a trebuit să meargă foarte mult până la destinația ei, iar când a ajuns lângă fântâna care avea în dreapta ei un jgheab de adăpat caii a oftat ușurată. Agnes se zbătuse încontinuu și îi aruncase tot felul de vorbe urâte făcând mersul până la fântână foarte greu. Leona nu se îndoia că-i smulsese o grămadă de păr, în încercarea de a o ține nemișcată.
Văzând jgheabul tocmai umplut cu apa de către unul din săteni, Agnes a început să se agite mai tare în încercarea de a scăpa.
-Vei regreta, o să te fac să...
Orice ar mai fi avut de spus s-a pierdut în apa jgheabului în care Leona tocmai o băgase cu capul.
-Poate că sunt eu măritată de doar trei zile și nu știu prea multe despre acest rol de soție, dar sunt cât se poate de sigură că jurământul de supunere și ascultare pe care i l-am făcut soțului meu în fața bisericii și a lui Dumnezeu, nu cuprindea nimic despre întreținuta lui.
Leona i-a ridicat foarte puțin capul din apă, lăsând-o să respire, dar i l-a băgat înapoi imediat ce Agnes a început să-i adreseze alte vorbe grele.
-Ar trebui să fi atentă la ce spui draga mea deoarece eu pot să o țin așa oricat de mult este nevoie și chiar o să o fac până când nu-ți ceri scuze umil de la toți oamenii pe care i-ai rănit.
Și chiar a făcut asta. Timp de zece minute, a bagat-o și a scos-o pe Agnes cu capul din apă sub strigătele fericite ale mulțimii care se bucura de umilirea ei. Apoi neatentă la liniștea bruscă și nefirească a mulțumii, care prevestea întâmplarea unui lucru rău, s-a trezit prinsă de umăr și trasă de lângă Agnes. Înainte să apuce să vadă cine a făcut asta o palmă mare și puternică a lovit-o peste față, spărgându-i buza și înroșindu-i jumătate din obraz în timp ce o arunca la pământ.
Mânat de impuls William nu și-a dat seama de ce a făcut decât când a fost mult prea târziu. În momentul în care o văzuse pe Agnes băgată cu capul în jgheab de către acea țărancă, înnebunite. Nu îi venea să creadă că cineva îndrăznise să-i încalce ordinul și să-i facă rău protejatei sale, dar cu toate astea nu-și dorise să lovească o femeie. Nu lovea niciodată pe cineva mai slab decât el. Nu lovea niciodată o persoană lipsită de aparare, iar acum pur și simplu nu reușise să se controleze și își încălcare propriile reguli.
Cu toate astea în momentul în când femeia și-a ridicat privirea temătoare spre el stomacul i s-a întors pe dos. Țăranca aceea era defapt soția lui, îmbrăcată în nişte haine ponosite special îmbrăcate pentru plimbarea prin sat. Soția pe care el trebuia să o apere. Soția de care el jurase să stea departe, de teama sentimentelor pe care era posibil să fi ajuns să le aibă pentru ea. Vinovăția îl mânca pe interior iar felul în care arată ea, cu părul desfăcut și răvașit, cu obrazul înroșit într-un mod groazni, așteptând parcă să se învinetească și să se umfle, cu buza spartă şi plină de sânge, sânge care i se revărsa și pe bărbie, nu făcea decât să-i mărească vinovăția.
Nesigur pe el, a făcut un pas spre ea, dornic să o ajute cumva și să îndrepte răul făcut când o fetiță murdară și plânsă a fugit din brațele unei femei, mama ei probabil, și s-a repezit în fața lui blocându-i trecerea spre Leona.
-Nu o lovi iarăși, te rog! Nu a fost vina ei. Nu a făcut decât să-i dea o lecție binemeritată acelei femei rele.
Urmărind cu privirea locul indicat de copilă William a văzut-o pe Agnes prindu-l satisfăcută. Mânat de un impuls necunoscut și-a rotit privirea dorind să vadă felul în care îl priveau sătenii. Ceea ce a vazut l-a făcut să-și dorească să dea timpul înapoi și să schimbe lucrurile, deoarece era evident că dacă nu pierduse încredere oamenilor cu siguranță își pierduse respectul lor. Cei mai mulți nu îndrăzneau să-l privească, dar cei care totuși o făceau își arătau disprețul față de fapta lui. Și-a întors privirea spre fetiță pentru a o asigura cu nu dorea sa-i mai facă nici un rău Leonei, dar când a văzut privirea fetiței cuvintele i-au murit pe buze. Ochii ei îl priveau înspăimântați și buzele îi treburau din cauza plânsului reținut.
-Eu...
Dar orice altceva ar mai fi vrut să zică sa pierdut când el s-a trezit împins cu o forță brută în piept și aruncat la pământ.
-Tu nimic! A venit vremea să plătești pentru prostiile tale pui de lele ce ești!
Douglas era înfuriat. O ajunsese pe Leona din urmă când ea intervenise între Agnes și acea fetiță și ca restul oamenilor rămase și privise cum Agnes primea ce merita de la micuța lui cumnată. Într-o secundă de neatenție însă, totul se schimbase. William schimbase totul și acum era timpul ca cei doi frați să-și regleze problemele.
Pentru mulțimea care privea, ziua devenea din ce în ce mai interesantă. Cei doi frați își cărau pumni si picioare într-un mod brutal, dorindu-și parcă să se desfigureze unul pe altul.
Leona nu știa sigur când și-a dat seama cine o să câștige, dar în momentul în care William a căzut plin de sânge în țărână iar Douglas și-a scos sabia din teacă și-a dat seama că trebuia neapărat să intervină altfel lucrurile urmau să se termine foarte urât.
S-a ridicat cu greu de jos, fiind încă amețită din cauză lovitorii și a intervenit între cei doi aruncându-se în brațele lui Douglas.
-Ajunge Douglas! Vei ajunge să regreți! Nu merită!
Douglas a privit-o buimac câteva momente apoi și-a băgat sabia la loc în teacă.
-Ai dreptate! Nu merită! Haide să plecăm de aici.
Aveți voi vreo vagă idee cât de greu e să scrii pe furiș? Tot capitolul acesta l-am scris pe furiș. La fel ca restul capitolelor, dar acesta mi s-a părut cel mai greu de scris. Ideea e că dintre persoanele care mă cunosc sunt extrem de puține cele care și știu că scriu. Și cum nu îndrăznesc să mă confesez și altor cunoscuți (de teamă să nu fiu descurajată ) scrisul devine ceva foarte greu de realizat. Atât de greu că mai că-mi vine să renunț.
Vreau păreri. V-am pupat. ❤