Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 9 Partea 2

   Drumul pe care îl parcursese nu a fost nici pe departe cum s-ar fi aşteptat. Apropierea ultimei luni din an care aducea cu ea zăpada, frigul şi îngheţul nu era tocmai perioada în care Leona şi-ar fi dorit să părăsească căldura şi siguranţa castelului pentru a călători. Dar cum situaţia în care se afla nu i-a dat de ales s-a văzut nevoită să facă acest lucru deşi nu şi-l dorea și nici nu era prea încântată de el.

    Cu toate acestea, fiind convinsă de faptul că Douglas o urmărea cu atenție și la cel mai mic semn de slăbiciune al ei, ar fi trimis-o înapoi la castel, Leona - acoperită cu două pleduri grose şi aşezată în șaua dură a calului ei - încerca să ţină pasul cu el şi războinicii care-i însoţeau. Și asta fără să îndrăznească să se plângă - de modul alert în care se desfășura călătoria sau de vremea nefavorabilă - chiar dacă simțea nevoia să o facă. 

-Aș putea oricând să cer cuiva să te însoțească înapoi la castel. De fapt cu cât te privesc mai mult cu atât sunt mai sigur că asta ar trebui să fac. William cu siguranță asta ar fi făcut.

   Leona și-a privit cumnatul prin mica porțiune lasată liberă de pledul pe care și-l învăluise și în jurul capului. Bărbatul nu părea deloc afectat de vremea care se schimbase atât de brusc de când plecaseră ei de la castel. Ba chiar părea să se bucure de ea. Fulgii mari de zăpadă și vântul care-ți tăia respirația nu părea să-l afecteze deloc pe Douglas care obișnuit cu acea vreme rece din Scoția nici nu clipea când un fulg mare și rece de zăpadă cădea și se topea pe porțiunile lui de piele dezgolită. Leona nu putea să nu privească cu ciudă indiferența lui față de felul în care pledul gros care și-l aruncase pe umerii acoperiți doar de o cămașă încheiată pe jumătate, îi lăsa o bună parte din piept dezgolit. Cât despre genunchii lui, ei bine nici ei nu erau prea acoperiți. Lăsați goi de kilt-ul care se oprise deasupra lor și de cizmele îmblănite care se opreau sub ei, genunchii lui abia păreau puțin înroșiți.

   Cu toate că nu ar fi trebuit să fie deloc surprină de indiferența cumnatului ei în fața vremii reci din moment ce deja îi cunoscuse toleranța la frig, Leona nu putea rămâne totuși indiferentă. În scurta călătorie pe care au făcut-o împreună - nu cu foarte mult timp în urmă - spre moșia tatălui ei pentru ca ea să-și poată lua rămas bun pentru ultima dată de la bătrâna ei doică, Douglas i-a arătat deja cu câtă nepăsare înfrunta el frigul. Dar atunci nu existase zăpadă care să acopere cu câțiva centimetrii pământul și nici apele nu înghețaseră. Atunci deși era frig, era doar toamnă. Dar acum toamna era aproape apusă iar iarna își făcea simțită prezența.

-William nici nu m-ar fi lăsat să plec de la castel cum tu ai făcut-o. Cu greu trebuie să recunosc, dar remușcările sunt inutile acum. În plus chiar tu ai spus acum ceva vreme că mai avem de mers trei sferturi de ceas până să ajungem. Să mă trimiți înapoi acum ar fi inutil și imposibil din moment ce eu nu am să-ți permit asta. Nu acum când suntem atât de aproape de William.

-Prea bine. Dar să știi că în privința planului tot nu mi-am schimbat hotărârea. Tu nu o să te implici în niciun fel în el.

   Leona a aprobat și a oftat ușurată când Douglas și-a mutat privirea de la ea și i-a întors spatele. Desigur că avea să se implice în salvarea lui William exact așa cum se implicase și până atunci. Cu sau fără voia lui Douglas. Nu plecase de la castel pentru că nu putuse să stea degeaba și să aștepte vești, ca acum după ce îndurase atâta drum să vină cu ei, să fie obligată să nu se implice. Nu, cu siguranță ea nu avea să accepte așa ceva. Douglas va trebui desigur să se conformeze dorințelor ei exact așa cum făcuse până atunci. Și bineînțeles să înceteze să mai încerce să-i spună ce să facă din moment ce ei nici prin cap nu-i trecea să-l asculte.