Dor...
Or știi oamenii din a cui intenție ai fost plămădit?
Rodul amarului reflectat într-o oglindă
ciobită de durerea timpului...
Tăceai. Doar frunza se auzea crescând.
și atât de tare te-apăsa ...
n-ai cârtit vreo secundă
știind că totul este în echilibru...
în clipa în care te zdrobeai,
dorul creștea în tine ca o iederă născută din veac.