Cimitirul m-a liniștit dintoteauna.
Liniște, pace, moarte.
Mi-am întins jacheta pe frunzele uscate și m-am așezat.
Am deschis cartea și mi-am aruncat privirea peste câteva fraze.
Ochii mi-au fugit spre ceasul de la mână.
17:45.
Trebuia să apară.
Pe podul de lângă cimitir s-a conturat, ușor, o siluetă a unui necunoscut ce-mi era, totuși, extrem de cunoscut.
S-a apropiat de una din pietrele de mormânt și a așezat trandafirul alb pe brațul stâng al crucii.
Apoi s-a așezat direct pe pământul umed și m-a fixat cu privirea.
Ca de fiecare dată.