Aleksander
-Eu sunt străjerul acestei porți. Nu poți trece! Oprește-te! Rămâi unde ești!
-Deci tu ești dulăul din Lumea de Dincolo, spune râzând. Un câine ca tine nu mă poate opri. Dă-te din calea mea, potaie!
-Nu! Nu te voi lăsa să treci mai departe! Drumul tău se oprește aici! Nu poți trece! strig și lovesc cu toiagul în podul care leagă poarta de Ținutul Flăcărilor.
-Potaie proastă! urlă și flăcările zboară în direcția mea.
Sar într-o parte încercând să mă feresc. Nici măcar eu, Câinele Iadului, nu îi pot face față. În câteva minute am fost răvășit de puterea aceasta inimaginabilă.
Poarta pe care am păzit-o atâția ani se deschide, iar ea înfige o sabie în dreptul ei pentru a rămâne deschisă. Demonii și spiritele rele ies, urmând-o fără vreo reținere.
-Spirite malefice care vă ascundeți în întuneric, veți fi acum eliberate, renașteți din asuprirea la care ați fost supuse! Faceți să plouă cu sânge fără milă în lume! Oameni! Teroarea aceasta va persista până veți asculta de mine cu toții!
Lumea va cădea în haos și întuneric.
-Trebuie...șoptesc târându-mă pe pământ.
Corpul nu mă mai ascultă, iar privirea mi se încețoșează. Nu! Trebuie să ajung la ea!
-Trebuie...Trebuie să afle...
În fața ochilor văd negru și mă prăbușesc. Numele ei a fost ultimul cuvânt pe care l-am rostit înainte să îmi pierd cunoștința.
-Merliah...