Renăscută din flăcările Iadului

~Mai iute ca fulgerul~

Merliah

Când a pocnit din degete a doua oară, am căzut într-o apă.
-E o mlaștină fără fund. De ce a trebuit să mă scape aici?!
Mă prind de o liană și trag tare de ea ca să ajung la mal. Când să pun piciorul pe pământ, liana se rupe și cad din nou în apă.

-Nu voi uita ce tocmai ai făcut, Draven! Ai auzit?!

Fir-ar să fie! Pun pariu că se bucură de chestia asta. Ies din apă și urmez cărarea din pădure. În depărtare se aude murmurul unui râu. Urmez sunetul până când ajung la el și mă opresc. Privesc în jurul meu și încerc să găsesc ceva după care să mă ghidez. Un miros cunoscut îmi umple nările...oameni. Văd un bătrân stând pe un scaun de lemn. Într-o mână ținea o undiță, iar în cealaltă o găleată de tablă.

-Bună ziua, spun apropiindu-mă.

-Bună ziua, domnișoară. Vrei să pescuiești cu mine?

Nu am timp ca să fac așa ceva, dar ceva mă determină să accept.

-Sigur. N-am făcut asta niciodată.

Mă așez lângă el, iar bătrânul îmi întinde o altă undiță.

-Nu ai de ce să fii așa agitată...Relaxează-te.

-Așa? întreb încercând să nu mai stau încordată.

Nu am ce face, nu știu ce a pus la cale Draven, dar fac tot posibilul să mă relaxez.

-Așa e. Acum urmează respirația profundă. Inspiră adânc....expiră...Uită-te la cer...Frumos, nu?

Fac cum îmi spune.

-Da...

-Pe măsură ce faci asta, te vei simți mai liniștită...Aproape ca cerul.

-Liniștită ca cerul.

Asta îmi amintește de antrenamentul lui Draven.

-Ce e? Ar trebui să eviți să fii distrasă, se pare. Închide-ți ochii. Ascultă cu atenție sunetul apei. În curând vei putea simți mișcarea peștilor care înnoată în apă. Uite, un pește s-a apropiat de undiță. Se gândește dacă să ia momeala sau nu. Nu încă. Așteaptă. Ridic-o în clipa când mușca! Acum!

-Am reușit! strig ridicându-mă în picioare.

-Minunat. 

Arunc peștele în găleată, iar apoi azvârl undița în apă. Încep să devin din ce în ce mai bună la asta!

-Te descurci de minune, copilă. 

Când am întors capul să îi răspund, bătrânul dispăruse, iar imaginea din fața mea a început să se distorsioneze și să dispară. Clipesc, iar când deschid ochii dau nas în nas cu Draven.

-Cum a fost călătoria?

-M-ai aruncat într-o mlaștină!

-Scuze, nu pot controla locul în care aterizezi.

-Minți! Ai făcut-o intenționat!

-Nu e adevărat.

-Îmi dau seama că minți după bătăile inimii tale!

-Doar așa funcționează urechile de vârcolac? Ca detector de minciuni? Nu au un manual de utilizare sau ceva de genul? Așa poate le-ai putea găsi mai multe întrebuințări.

-Tu...De ce m-ai trimis acolo? De ce am venit aici? Nu mă ajuți cu nimic! Pierd timpul aiurea pe aici când mă puteam antrena de una singură acasă!

-Te-ai antrenat atâția ani singură, acasă, și ai fost învinsă de mine. Cum ți-am spus, vrăjitoarea e mai puternică. Dacă te întorci așa în Lumea de Jos nu o vei învinge niciodată.