Ella simți dimineața înainte de vreme. O lumina se strecura prin draperiile de culoare închisă bătând direct pe pleoapele ei, cumva smulgând-o din tărâmul viselor în care se afla, derajând-o si trezind-o, aceasta își deschide ușor ochii mici, direct spre "sursa de inspirație". Un panou unde își ținea prinse câteva poze cu explicații specifice "lucrurilor ciudate" care se aflau în orașul ei micuț și totodată misterios. Acestea aveau rolul de a o face să se simtă mai bine în legătură cu viața ei plină de zbucium. Lângă panou, avea amestecate pe perete o serie de citate precum:" Atâta vreme cât se lasă purtat de curentul vieții, nimeni nu este lipsit de necazuri", "când îți scrii frumoasa pagină a vieții tale, soarta cu veșnica ei ironie varsă cerneală peste foile care urmeaza." care, după părerea ei, defineau viața.
Majoritatea adolescenților de 17 ani s-ar bucura de frumoasa vacanță de iarnă, însă Ella nu era asemenea celorlanți adolescenți de 17 ani. Ea vedea viața altfel. Pentru ea, școala era unica evadare a sa de lângă străinii cu care locuia.
Părinții săi se despărțiseră cu mulți ani în urmă, și de atunci își schimbase locuința de mai multe ori. De la bunici, la mătuși, de la mătuși la asistenți maternali. Unii erau mai de treabă ca alții, dar inima Ellei se rupse de mult. Nu mai făcea diferența și nu mai credea în iubire. Pentru ea acasă era doar un loc unde venea să doarmă, iar pe familia ei adoptivă, nu o considera nicidecum apropiată
Zâmbește larg, își ia aparatul foto, ii pune un film nou, il pregătește, apoi își ia rucsacul maro, și merge direct in bucătărie, unde mama ei adoptivă o aștepta cu micul dejun deja pus.
-Bună dimineața!
-Neața!
-Am făcut clătite.
-Nu rămân la micul dejun.
-Unde mergi așa de dimineață, mănâncă măcar puțin înainte sa pleci...
- Nu pot, ma grăbesc să fac poze.
-E tare frig afară!
-Daca rămân la masă, pierd lumina din zori, iar dimineața asta este atât de frumoasă si n-ai idee câte poze pot face pe o vreme ca asta.
-Când te întorci poate petrecem puțin timp împreună, ca fetele.
-De ce? Te simți deja bătrână și vrei să-ți aduc eu aminte ce e aia tinerețe? spuse Ella într-un ton sarcastic. Apoi plecă fără a se mai uita în spate.
Oare ce o deranja atât de tare pe Ella la Ana? Să fie din cauza stilului ei sufocant de prietenos? Sau faptul că Ella nu se putea obișnui în noul său cămin chiar dacă trecuse de atunci aproape un an. Nu contesta, familia asta era cea mai tare de până acum.Îi oferea libertatea de care avea nevoie și, dacă ea dorea, poate și o relație strânsă de prietenie.
Afară, cerul era tăcut şi mohorât. Razele soarelui rotund şi palid se chinuia să răzbată printre norii groşi şi albi. Din înaltul cerului fulgi mici şi deşi de zăpadă se rostogoleau fără încetare spre pământul deja acoperit de o mantie albă şi strălucitoare. Fulgii cad de parcă un personaj înspăimântător ar cerne fără încetare ninsoarea printr-o sită uriaşă. Ella hoinărea pe străzile orașului făcând poze la tot ceea ce îi părea fascinat, sau după cum îi plăcea ei să spună: supranatural. Făcu zeci de poze, prin parcuri, pe alei, oriunde găsea ea un cadru perfect. Fotografiase vârful unui brad și o creangă ruptă de vânturile iernii.
-Creanga asta și spațiul este exact ca și sufletul meu, putred și înfrigurat! spuse Ella pe un ton ușor sarcastic. Apoi râse și se întoarse la călătoria sa. Îi plăcea să ironizeze totul, era sursa ei de umor la care putea râde ore în șir, sau, când Edd, soțul Anei încerca să gătească.
Continuă plimbarea prin zăpada rece care îi ajungea mai sus de glezne până ajunse pe plaja din capătul orașului. Zona era plină de ceață. Ella se simțea ca în rai, oriunde se uita vedea câte ceva ce voia sa fotografieze.
Departe, foarte aproape de mal, Ella văzu o siluetă a unui băiat care era atent la valurile albe ale mării. Șapca lui Crem îi atrase atenția, trebuia sa-i facă o poză! Se apropie încet de el, îi face o poză fără să observe, iar când să se întoarcă, la fel de silențios pre cum a și venit, se împiedică de o piatră și cade fix lângă el.
-Hei! Ești bine?
-Se putea și mai bine, în afara faptului că mai mult de jumătate am înghețat, da, sunt excelent de bine!
-Te-ai lovit? Lasă-mă să te ajut să te ridici. Ușor, ușor, asa.
-Cred că este doar o vânătaie..sunt bine, mulțumesc de ajuor!
-Pentru puțin! Totuși, cum ai ajuns să cazi fix în spatele meu? Întrebă băiatul oarecum amuzat.
-Păiii....este o poveste lungă, iar eu mă grăbesc,mulțumesc încă odată pentru ajutor!
Ella plecă de lângă el înainte ca acesta să mai spună ceva. Îi era prea rușine de el, și de ea.
-Minunat, Ella, minunat! Își spuse. Mai aveai puțin și îl trânteai și pe el pe jos. Uff, niciodată nu te înveți! Mereu te faci de rușine peste tot! Continuă ea enervată la culme. Ce o fi crezut băiatul ăla despre mine? Dacă și-a dat seama că i-am făcut poză? Doamne, la ce mă pot gândi și eu! Nu are de unde să-și dea seama. M-a văzut căzând,nu și făcându-i poza. Și mi-e frig, minunat! Mi-au înghețat picioarele în ghetele asta!
Ella simți o stare în plus de discomfort. Degetele de la picioare îi erau reci și ude, abia după căzătură își dădu seama că uitase să își ia, de fapt, ghetele de iarnă. Se grăbise să scape de gura mamei ei adoptive. Era destul de departe de casă, iar străzile nu erau curățate, deci, era exclus să o cheme pe Ana să vină după ea. Așa că trebuia să-și găsească alt loc pentru a se încălzii. Poate o cafenea sau... nu știa exact. Era cu capul în nori, nu își putea lua gândul de la băiatul în fața căruia căzuse. Nu își putea ierta asta.
Când Ella ajunse în oraș, totul părea lipsit de viață. În căutarea unui loc care să o salveze de frigul care o bântuia, nu era un lucru tocmai bun această liniște din oraș. Ultima ei speranță era o sală de cinematograf veche. Știa ca Lucian, proprietarul, locuia pestre drum de sală. Putea să-l întrebe ce film plictisor proiecteaza astăzi, sau ce comedie proastă are sa o adoarmă în mai puțin de 5 minute. Mereu se întreba cum micul cinematograf,sau ce mai rămăsese din el supraviețuia pe piață. Avea doar 2 sali vechi, una de 40 de locuri cu o șcenă micuță, pe care Lucian o închiria pentru tot felul de activități plictisitoare ale școlilor sau a primăriei și incă una, de aproximativ 50 de locuri, majoritatea foarte uzate, în care Lucian, împreună cu soția sa difuzau tot felul de filme și, uneori, piesele de teatru făcute de școli în sala de alături. Ella credea că dacă Lucian renunța la piesele plicticoase și difuza filme mai noi, avea mai mult succes. De obicei venea doar când avea nevoie să stea singură, însă acum, șansele erau împărțite, dar pentru supraviețuirea propriilor picioare, Ella se duse înainte în vântul rece spre cinematograf.
Ella suflă ușurată când văzu că Lucian era la ghereta în care vindea biletele. Nu se mai obosi să vadă ce film rula, bătu direct la geamul ruletei.
-E deschis, Luci?
Lucian ridică ochii din cartea pe care o citea și zâmbi. O știa foarte bine pe Ella. Era una dintre clientele lui fidele.
-Din păcate,nu. Tocmai directoarea școlii pregătește alături de elevi o serbare cu ocazia sărbătorilor. E prea multă gălăgie pentru a difuza și un film..
-Minunat, zi mai ghinionistă nu se putea, zise Ella.
Lucian râse subtil, scoase un bilet pe care il strecură Ellei pe sub geam și îi spuse:
-Ține-l și du-te înăuntru, în sala mică. Acolo se va desfășura repetiția lor, ar trebui să termine într-o oră apoi voi difuza ceva. Să nu stai în frigul ăsta până atunci.
Ella scoase toți banii pe care îi avea în buzunar și îi numără.
-Scuze,spuse ea. Nu cred că ajung.
-Nu e o crimă. Nici eu nu pot ajunge peste tot la cât sunt de mic.
Ella începu să râdă.
-Nu cred ca ajung banii, la asta mă refer.
Lucian luă biletul, îl rupse în doua și jumătate i-a dat Ellei zâmbind.
-Vizionare plăcută și cât mai puțină plictiseală așteptând îți doresc!
În sala unde copii aveau repetiția,era cald, dat totodată și o gălăgie de nedescris. Ella își dă jos geaca și se așeză în spatele sălii. Cea mai bună parte era ca avea să rămână singură după ce haosul se va termina. De parcă era sala ei de cinematograf.
Dar când elevii începu să-și spună versurile, ușa din spatele sălii se deschise. Ella observă o umbră masculină. De obicei, în asemenea situații, Ella era dezamăgită, dar simțea prezența străinului oarecum cunoscută și prietenoasă. Străinul se așeză cu doua scaune în fața ei.
Ella deveni atentă când în sală se făcuse deodată o liniște de nedescris. Nu a durat mult că din spatele șcenei începu să se audă stigătele unei femei și a unui bărbat. Probabil era un cuplu, se gândi Ella. Era amuzată, în sfârșit ceva ce îi atrăgea atenția fără să o plictisească. Brusc devenii atentă la cei doi .
Un nou moment de liniște s-a lăsat în sală, apoi cearta luă iar amploare, dar de data asta în trei, într-o limbă total necunoscută.
Străinul începu să râdă în hohote. Se putea obseva clar că înțelegea ceea ce spuneau cei doi. Ellei i se părea totul ciudat, o limbă întortocheată din care nici măcar logic nu puteai înțelege ceva. Din prima cearta tot ce înțelese era foarte explicit. El era profesor de sport și își înșelase iubita cu prfesoara de matematică,iar ea tocmai aflase asta. Trebuia să recunoască, Lucian nu doar că închiria sala pentru lucruri plicticoase, acum când se întâmplă ceva ce chiar îi place, nici nu înțelege.
Ella se întoarse spre ușă și strigă ironic:
- Luci, am nevoie de o subtritare aici!
O clipă mai târziu, Ella observă că străinul din fața ei se ridică. Presupuse că urma să plece din sală din cauza cerții care se amplifica din ce în ce mai mult. Numai că acesta se întoarse și se așeză lângă ea.
Părea cam de o vârstă cu ea, poate puțin mai mare. Ella recunoscu într-un final părul șaten, silueta bine lucrată, ochii verzui-turcoaz și își dădu seama că era tipul lângă care căzuse. Se înroșii instant. Trebuia să plece înainte ca el să-și dea seama cine era,sau ce se întâmplase.
"Trebuie să te ridici, Ella. Trebuie să te ridici chiar acum și să ieși de aici înainte ca el sa-și dea seama cine ești. Și, orice ai face, să nu te uiți înapoi, ca să nu-și facă alte idei."
Ella se pregăti să plece, dar pe când se plece se împiedică din nou, de data asta reușind să nu cadă, iar băiatul vorbii:
-Mai încet, să nu cazi din nou. Nu trebuie să pleci, stai liniștită că nu o să-ți aduc aminte de ciudățenia aia de pe mal.
-Deja ai făcut-o! Și nu de asta plecam...am...
-Bine, am înteles ideea. Acum stai jos și uită-te la "serial" că îți traduc eu. Am văzut cât de atetă si fost când balamucul a început și cât de imbufnată ai devenit când nu ai mai înțeles nimic.
Băiatul întoarse capul spre cei trei, zâmbi și fără pic de ezitare începu să traducă dialogul celor trei în șoaptă, lângă urechea ei, din maghiară în română fără pic de efort.
Ei bine, asta era. Ar fi fost nepoliticos să plece acum. De fapt, extrem de nepoliticos, îi plăcea ce auzea din cearta celor trei și mai presus de asta, era ca și cum i-ar fi spus universului să se ducă dracului. Un străin drăguț în fața căruia căzuse de aproape două ori se oferise să-i traducă ceva ce chiar o interesa, iar ea îl trimitea să plimbe ursul? Asta chiar era ceva aiurea.
Jumătate de oră Ella ascultă vocea lui caldă și modul în care el pronunța unele cuvinte. Se gândea doar la întâmplarea de pe mal și la cum avea să se scuze la final, dar, deodată Ella fusese complet captivată de intriga din fața ei.
Cearta era provocată de soția înșelată de soț. El se lăsase amorezat de profesoara de matematică, dar aceasta nu contresta nici o clipă petrecută alaturi de proful de sport. Aceștia au mai avut în trecut povești de genul, dar recent au revenit la vechile povești cu ajutorul doamnei directoare. Aceasta a început să glumeească cu ei doar pentru faptul ca îi era frică ca profesoara de matematică are de gând să-l amorezeze și pe informaticianul școlii care și așa avea legături cu profesoara de română. Elevii filmau și se amuzau de faptul că, profesoara de engleză încercând să remedieze situația, aproape se ia la bătaie cu soția înflăcărată de cele aflate pe motivul că aceasta îi ținea partea surorii ei. Dar înainte ca cele două să se ia la bătaie a apărut Lucian și i-a dat afară pe toți, întrerupând tot spectacolul pentru Ella.
În timp ce traducătorul ei vorbea, Ella își lăsase fară sa-și dea seama capul pe umărul lui.
-Ah,scuze! zise ea și își luă capul de pe umărul lui. De cât timp fac asta?
- Nu știu răspunse el. Cam de o oră nu-mi simt brațul.
Ea se simți cuprinsă de un val de jenă.
-Cum de nu mi-ai zis nimic?
-Nu știu, erai prea atentă.
-A fost o ceartă prea bună. spuse Ella
-Deprimantă pentru săraca soție...
-E o poveste de dragoste, sublinie Ella.
El se încruntă
-Nu toate poveștile de dragoste sunt deprimante.
-Cele bune sunt, ca asta.
Ella îl văzu neconvins, așa că incepe să-și demonstreze teoria:
-Satisfacția directoarei după despărțirea soților. În literatură, Romeo și Julieta și lista poate continua.
-Bine, dar sunt și romane cu final fericit.
-Asta doar pentru ca autorii au încheiat poveștile prea devreme. Sfârșitul relației, încheierea ei, face o adevărată poveste memorabilă.
-Bine, nu te contrazic.
Ella începu să râdă când văzu că străinul îi daduse dreptate în final. Ochii lui verzui spre turcuaz pătrunzători se arătă sclipitori în toată splendoarea lor. Erau niște ochi care nu-i arătau nici o urmă de nesiguranță.
-Sper că traducerea mea a fost mulțumitoare.
-A fost super. Dacă vreodată nu o să am nevoie de o traducere în limba asta ciudată, o sa te contacrez.
El zâmbi și își luă geaca pe el.
-Este maghiară. Și merse amândoi afară pentru că se făcuse destul de târziu.
-De unde ai învățat așa bine maghiară?
-Nu prea am avut de ales. spuse amuzat. Sunt Ungur. Mama este profesoară, iar eu de nevoie a trebuit să învăt Maghiara, Româna, Engleza și Franceza.
-Nu te cred! Și nu ți se întâmplă să le amesteci?
-Doar în vise. Acolo este haos.
Începură să râdă. În spatele lor, Lucian îi privea din ghereta sa. Atunci ei își dădură seama că momentul lor, nu mai era doar al lor.
-Ammmm,cred că...
El arătă cu mâna că era timpul să plece.
-Da, și eu la fel,spuse ea repede.
-Mulțumesc că mai lăsat să-și șoptesc la ureche timp de o oră!
-Oricând.
Și uite așa, băiatul cu cei mai frumoși ochi pe care îi văsuse Ella vreodată îi făcu cu mâna și plecă.
-David
Ella tresării când văzu că s-a întors.
-Așa mă cheamă. David.
-Eu sunt Ella.
-Poate ne mai vedem?
-Da, adică... mi-ar plăcea.
Apoi el dispăru.