Merliah
M-am întors la castel. Toată lumea se antrena de zor în grădină.
-Merliah! E Merliah! S-a întors!
-Merliah! Cum a decurs antrenamentul? întreabă Derek.
-Destul de bine.
-Crezi că îi poți face față Corvinei?
-Poate.
-Poate?! întreabă șocat.
-Mhm.
-Ce ar fi să vedem cât ești de puternică, spune fratele meu.
-Vrei să încerci pe pielea ta?
-Nu, nu. El e cobaiul, spune și îl împinge pe Damian în față.
-De ce eu?
-Pentru că pe tine nu te-ar răni prea serios. În plus, nu vrei să știi cât de puternic ai devenit în ultima antrenamentului dur pe care l-ai urmat? Acum e șansa ta! Profită de ocazie!
-Vei regreta mai târziu pentru asta, spune și se așează în fața mea. Arată-mi ce poți. Nu mă menaja deloc.
Ne luptăm de câteva minute, iar Damian decide să pună distanță între noi.
-În tot acest timp am încercat să-mi dau seama care e slăbiciunea ta. Am găsit-o. Viteza. Ochii tăi pot ține pasul cu mine, dar corpul nu, spune Damian.
-Nu știam că ai devenit atât de rapid, spun zâmbind.
-Victoria e a mea, spune.
-Pauză o secundă! spun ridicând mâna. Stai o clipă să îmi dau jos niște haine.
-Haine? Cum dorești. Ți-e cald, nu?
-Cred că te-ai antrenat din greu!
-Normal! Nu am vrut să pierd în fața ta.
Îmi dau jos bocancii, tricoul și apărătoarele de încheietură cu mișcări încete.
Rămân doar în blugi și maieu
-Care-i treaba? Nu-ți poți da nici măcar un tricou jos? Și nu pare că încerci să câștigi timp...
Răsuflu ușurată când scot tricoul.
-Pare ușurată că îl dă jos, pune Derek.
Când acesta atinge pământul, se afundă încet.
-Mă pot uita la tricoul tău?
-Sigur.
Pune mâna pe el și încearcă să-l ridice.
-Ce!? Merliah, purtai tricoul ăsta în tot timpul cât ne-am luptat?
-Da, face parte din antrenamentul meu, spun aruncând jos apărătoarele de încheietură, care trec și ele prin pământ.
-Din ce e făcut tricoul ăsta?! Asta nu e o greutate obișnuită!
-Nu? Doar unul dintre bocanci are douăzeci și cinci de kilograme. Abia puteam să-mi mișc picioarele purtând alea.
-Nu pot să cred...Sunt o sută douăzeci și cinci de kilograme la un loc!
-A fost foarte greu la început. Abia mă puteam mișca. A fost un antrenament dificil. Dar nu a fost degeaba. Corpul îmi e atât de ușor acum.
-Cum e posibil! Chiar și cu o sută douăzeci și cinci de kilograme în plus, tot te mișcai incredibil de repede. Ce viteză incredibilă!
-Începem?
-Înțeleg, deci așa stătea treaba. Păzea ca vin! Abia aștept să văd câtă putere ai dobândit!
Încearcă să mă lovească, dar parez fiecare lovitură.
-Păcat, Merliah. Ești într-adevar puțin mai rapidă decât înainte, dar nu poți scăpa de ochii mei. Văd tot ce faci.
-Nu aș fi așa sigură în privința asta, spun și îi arăt cureaua de la blugi. Ce e asta? întreb zâmbind în timp ce o plimb prin fața lui.
Se uită în jos și observă că lipsește. Blugii încep să i se lase.
-Imposibil. Asta e imposibil! Aceea e cureaua mea?
-Da.
-Cum și când ai făcut asta?! Nici măcar ochii mei nu te-au prins făcând asta! Îmi recunosc greșeala. Nu mă așteptam să devii așa puternică...Dar nu voi renunța doar din atâta lucru! Recunosc că ești incredibilă. Mișcările tale sunt practic supra umane.
-Hei! Surioară, de ce ești rea cu mine?!
Damian se uită în direcția fratelui meu și începe să râdă când pantalonii lui scurți se află acum la picioare. Se apleacă și îi ridică.
-Fără un motiv anume.
Damian reușește să mă lovească, dar apoi dispar foarte repede și îi aplic o lovitură în abdomen.
-Fir-ar, șuieră, tu chiar ai o viteză divină.
Îmi aplică câteva lovituri care, normal ar trebui să lase pe cineva lat la pământ. Cred că ar trebui să îi fac pe plac de data asta ca să vedem ce se întâmplă.
-Merliah! Merliah, ridică-te! strigă fratele meu.
-S-a terminat. Se pare că am învins.
-Merliah nu a pierdut încă! Uite!
Mă ridic și râd.
-Imposibil. S-a ridicat...are o invulnerabilitate incredibilă!
-Nu-mi place să recunosc, dar a durut puțin...
-Puțin? Nu te umfla în pene, probabil n-ai supraviețui dacă ai mai încasa așa un atac...Ce zici? Renunță cât mai ai ocazia!
-Nu renunț. Atacul ăla nu va merge de două ori împotriva mea.
-Ce?!
-Deși a fost lovită de un atac așa puternic , Merliah nu răsuflă greu deloc! Cel mai înfricoșător lucru la Merliah acum nu e viteza sau puterea ei. Ci duritatea nou dobândită! spune Adam.
-Atacul meu nu va merge zici?
-Da.
-Gata cu vorbele mari! Va fi la fel indiferent de câte ori încercăm!
-Am găsit două slăbiciuni ale tale.
-Ce? Gata cu minciunile! Ultimul meu atac a fost perfect!
-Dacă asta crezi, atunci nu vrei să încerci iar?
-Nu e nevoie să mă rogi, o s-o fac de bunăvoie.
-Haide, atacă-mă când ești gata.
Face la fel.
-Tu îți folosești doar ochii pentru a vedea, Damian. Ăsta e punctul tău slab. Și dacă nu îi poți folosi, nu îți poți da seama deloc ce fac, spun și pocnesc din degete, iar acum suntem cuprinși de un întuneric total. Ce e? strig. Nu mă poți vedea? Sunt aici. Sau poate în cealaltă parte.
-Asta e valabil și pentru tine! Nici tu nu poți vedea!
-Oare? Vrei să mă lovești cu mâna dreaptă, iar cu celălalt picior vrei, din întoarcere, să mă lovești cu șutul.
-Ce? Cum îți dai seama?!
-Vezi tu, am făcut tot felul de antrenamente...Și acum voi termina cu tine fără să mă abțin.
Îl lovesc, controlându-mi puterea cât pot de mult, și îl las lat la pământ.
Întunericul se risipește, iar eu mă apropii încet de el și îi întind mâna, iar el acceptă și se ridică.
-Ți-ai dat seama de punctul meu slab...Erai atât de calmă într-o luptă atât de aprigă! Nu pari deloc obosită deși ai fost implicată într-o astfel de luptă.
-Ești așa incredibilă! Asta e sora mea!
-Puterea ta este cu mult peste a mea. Ba mai mult, se pare că nici nu ai început încă să-ți folosești adevărata putere. Cât de uimitoare poți să devi?
-Vrei să vezi? întreb și mă răsucesc spre unul dintre copacii din pădure și lovesc aerul cu pumnul. Așchile și frunzele cad pe pământ.
-Ă, copacul ăla se afla la câțiva kilometri și totuși a fost distrus complet , dar Merliah nu a făcut nimic, spune fratele meu.
-Nu e adevărat. Merliah a dat un pumn cu o forță uriașă. Pumnul a creat un efect de undă de șoc. Dacă ar fi fost vorba de un adversar, atunci impactul l-ar fi aruncat cât colo. Și nu cred că ar fi supraviețuit în urma unei astfel de lovituri, spune tata.
-Acum, dacă am terminat cu spectacolul, vreau să știu cât timp mai avem la dispoziție până apare Corvina, spun privind spre o siluetă care stătea răzmată de peretele castelului.
-Nu prea mult, spune Amren desprinzându-se de locul în care se află și se îndreaptă spre noi. Ai devenit mai bună, ți-ai dat seama destul de repede că sunt aici.
-Treci la subiect.
-Auch, ai devenit cam rea, nu crezi?
Ridic o sprânceană, iar el râde.î
-Corvina se apropie cu repeziciune de ultimele legiuni care se află sub comanda Prinților Infernului. Nu o să îți placă ce vei auzi, dar Corvina se îndreaptă spre Lumea Oamenilor cu o armată imensă de demoni care o urmăresc pentru a-i îndeplini scopul, deoarece împărtășesc aceeași dorință, să arunce lumea în haos total și în eternul întuneric.
Se uită în ochii mei.
Trebuie să vorbim. Singuri.
Nu știam că și tu poți vorbi în mintea cuiva.
Interesant, nu? Lumea află lucruri noi despre mine.
-Odihniți-vă. Curând ne va aștepta o luptă lungă. Recuperați-vă forțele și puterea, vom avea nevoie de ele. Plecați.
Îi fac semn lui Amren să mă urmeze în birou. După ce intră închid ușa și vrăjesc camera ca să fiu sigură că nimeni nu va auzi ce discutăm.
-Te ascult, spun răsucindu-mă spre el.
-De data sta, cred că dușmanul e prea puternic pentru tine, e cel mai cumplit dintre cei cumpliți. Nu ai cum să înfrunți acest adversar.
-Ce? Cum adică?
-Ascultă-mă, Merliah. Ăsta e un ordin. Nu te apropia de Corvina! S-a înțeles? Nu zic asta doar pentru binele tău. Zic asta pentru binele tuturor. Dacă o ataci în mod superficial acum și se înfurie, se va întâmpla ceva cumplit. Trebuie să lași acel adversar în pace.
-Chiar e așa incredibilă? Acum sunt curioasă.
-Sub nicio formă! Nu te apropia de ea! M-ai înțeles?! A distrus armata celor Șapte Prinți ai Infernului. Ia spulberat!
-Dar totuși...
-"Dar" pe dracu'!
-Nu tu ai fost cel care a venit la mine să mă avertizeze? Nu tu ai spus că te bazezi pe mine să o înving pe Corvina? De ce te-ai răzgândit acum?
-Pentru că eu am văzut masacrul din Infern! Nu e de joacă, Merliah. Ai face bine să îți iei prietenii și să plecați de aici cât încă mai aveți timp.
-Asta e ceea ce sugerezi? Să fugim? Să ne ascundem?
-Da.
-Amren, gândește puțin. Crezi că va mai exista un loc sigur pe acest pământ atunci când Corvina și acoliții ei vor da buzna pe Porțile Iadului și vor produce dezastre? Întreaga lume va arde din temelii. Până la urmă tot ne va găsi, iar lupta va fi inevitabilă. Nu poți opri destinul. Dacă îmi este scris să mor de mâna Corvinei, atunci așa să fie, dar nu voi da înapoi fără luptă. Prefer să mor încercând.
-Corvina e un monstru dat dracului.
Râd și mă așez pe scaun.
-Să spunem că o înving. Ce o să se întâmple după? Am înțeles că nu o pot omorî pentru că ea deja e moartă.
-Va trebui să o lași inconștientă. Când asta se va întâmpla, i-ai puterile. Corvina a fost capabilă să facă ravagii în Infern datorită puterilor sale, fără ele nu mai reprezintă o amenințare.
-Și dacă nu pot?
-Atunci va trebui să găsești o modalitate rapidă de a o aduce înapoi în Infern.
-Ești conștient că nu poate fi ținută în frâu, nu?
-De unde să știu că se va întâmpla asta? Când a început toată chestia asta, deja era prea târziu să mai fac ceva, furia îi amplifica puterea.
-Fie, voi încerca să îi iau puterile. Dacă nu funcționează, atunci voi lupta.