Intru prima în clasă, cerându-mi mai întâi scuze pentru întârziere. Nu îmi stă în fire să întârzi, din motivul ăsta mă simt incomod. Am deprins o oarecare punctualitate, forțată sau nu, nu aș putea spune.
Dacă monștrii îmi ordonau să vin cu berea în 5 minute eu trebuia să nu trec de 4, altfel bătaia era a mea. Ea oricum era la ordinea zilei dar în cazurile acelea era de 2 ori mai rea.
Noroc că noul nostru profesor e de treabă. Cel puțin așa sper.
-La ora asta se intră domnișoară Novelly? Domnule O'brien? Treceți la locurile voastre imediat!
Mihai face mișto de noi, asta e clar. Normal că îl macină gândul că am intrat amândoi odată când știe cel mai bine că ne mâncăm de vii ori de câte ori ne vedem. Va jumuli din mine niște explicatii mai tarziu dar deocamdata îi vine rândul blondei.
Fug imediat lângă ea, care fiind vorba între noi, părea absentă și îi prind mâna pe sub masă, în semn de "acum nu-mi mai scapi". Zâmbește, șoptindu-mi un "ai dat de dracu' ". Tot eu sunt cea care are belele? După ce că face numai ce o taie capul și mă lasă baltă cu dobitocii?
---Și ultima pereche întârziată, Storm și Dominick!
Mă înec cu gura de aer ce nu mi-a ajuns cum trebuie în plămâni din cauza șocului. Ce? Ce pereche? Pe bune, Mihai? Atât de mult mă urăști? Acum înțeleg la ce se referea Sevy.
---Mih...
---Înainte să vă împotriviți, spune privind în direcția mea mustrător că aproape mi-am încălcat promisiunea de a nu da impresia că ne cunoaștem, vă spun din start că perechile nu se modifică. Fiecare student și-a ales deja partenerul. Voi ați rămas ultimii, și e important să fie fată băiat pentru acest proiect.
Dap, clar i-am făcut ceva întro viață anterioară. Trebuie să fi fost destul de groaznic de se răzbună atât.
Mai întâi biologia, acum psihologia? Nici nu mă interesează în ce constă proiectul, rămân absentă tot restul orei.
Nici o săptămână la liceul ăsta de tot rahatu' și viața mea s-a transformat deja într-un fiasco. Cred că trebuie să încep să mă obișnuiesc.
Se sună de ieșire și o zbughesc din bancă repede cu blonda târândo după mine.
---Scuipă tot. Și să nu încerci să mă iei cu zăhărelu, că nu-ți va merge.
Îmi sprijin umărul de perete, așteptândumi cuminte povestea. E atât de frustrată încât își distruge iar ghearele. Se uită în podea, apoi la mine, apoi în părți, apoi iar la mine.
---Ce să-ți mai zic? Ai văzut deja totul. Nu mai vreau să am vreo treabă cu el.
Arcuiesc o sprânceană în sus. Pe cine a încercat să păcălească mai exact? Pe ea însăși sau pe mine?
---Gestul de a săruta pe cineva nu înseamnă că nu vrei să mai ai nimic de a face cu persoana respectivă, Sevy, în ce lume trăiești?
---În lumea în care îmi doresc să îl urăsc.
---Știm amândouă că asta e o mare minciună. Nu îți este în putere să îl urăști.
Mormăie.
---Ok, destul despre mine. Cum rămâne cu tine și Dominick?
Mă încrunt.
---Ce eu și Dominick? Nu există nici un eu și Dominick.
---Hai, mă lași? Crezi că nu am văzut cum vă țineați de mână și aproape te-a sărutat?
Pff, ca de obicei, vede doar ceea ce vrea ea.
---Aproape, bine ai spus. Vroia doar să-și bată joc de mine. Dar tu? Chiar l-ai sărutat pe Eden și tot negi faptul că ești îndrăgostită de el.
Începe a bate cu piciorul în podea ca o copilă supărată care nu mai știe ce să zică. Chiar e caraghioasă, și zâmbesc. Ador să îi dau peste nas.
---Îndrăgostită e un cuvânt dur.
---Dar adevărat.
---Ba nu.
---Ba da.
Ne susținem privirile până într-un final cedează și și-o coboară în pământ. Așa repede?
---Fie, poate că sunt. Dar nu îmi mai doresc să fiu. M-am săturat să fiu mereu eu cea care se atașează prea tare de o iluzie.
Blondo...
---Eden nu e Cam, Sevy. El e aici. Sau mă rog, a fost acolo lângă tine, și și-a dorit sărutul ăla chiar mai mult ca tine.
---Dacă e așa cum spui tu, nu crezi că ar fi trebuit să-l inițieze singur până acum? A avut cam un milion de ocazii dar nici o tragere. Așa că am făcuto eu, să nu zic că nu am încercat. De azi înainte îmi interzic să mai visez cu ochii deschiși, abropă ferm din cap ca o promisiune. Nu cred că o va ține mult, mai ales dacă îmi bag eu codița la mijloc.
---Inimii nu îi poți comanda, Sevy.
Se bosumflă.
---Ai dreptate, dar o pot izola.
"Nu poți face nici asta", îmi doresc să îi strig, dar știu că aș minți. Eu sunt exemplul viu. E ușor să îți închizi inima într-o celulă de gheață. Eu am făcuto. Nu îi permit nimănui să se apropie de ea, nici măcar lui Sevy. O las să ajungă doar pâna la ușa ei, fiindcă mie prea frică de inevitabilul crud adevăr în care până la urmă va pleca.
Prietena mea nu va fi mereu lângă mine. Ea vrea să dea la medicină, eu habar nu am ce vreau să fac cu viața mea. Nu am un scop hotărât așa ca ea. Tot ce știu dintotdeauna este să trăiesc fiecare clipă fiindcă cine știe, poate fi chiar ultima. Înainte gândul ăsta nu mă înspăimânta fiindcă nu aveam exact de ce să îmi pese înafară de mine și supravețuirea mea. Sunt conștientă cât de egoist sună dar e cât se poate de adevărat. Nu toți au trecut prin ceea ce am trecut eu deci nimeni nare dreptul sa mă judece.
Ne despărțim odată cu sunetul clopoțelului fiecare luândo pe drumul ei.
Nu apuc să mă depărtez prea mult că îmi și aud numele rostit de o voce necunoscuta. Ma întorc nedumerita, încercând sa gasesc posesorul, dar ea era chiar la spatele meu.
---Domnișoara Storm Novelly?
Urăsc, cât urasc numele meu întreg din toată inima.
---Da, și voi sunteți...? O chestionez suspicioasă.
Poartă un palton crem și părul prins întro coadă de cal perfectă. Zămbetul ei forțat ascunde o droaie de secrete. Pun pariu că e vreo polițistă.
---Sunt detectiva, Alexa Corman, de la departamentul de poliție a Londrei. Aș dori să vă adresez câteva întrebări legate de Eden Clokswil, dacă se poate.
Îngheț cu mâna pe mânerul rucsacului meu și înghit nodul ce s-a acumulat în gâtul meu. Asta nu îmi sună a bine deloc.
Dau din cap buimacă, în sensul că sunt de acord săo ajut. Nici nu mă pot împotrivi, oarecum. Totuși trebuie să am grijă la ce scot pe gură.
Mă invită într-o clasă goală pe care cred că și-a rezervat-o special pentru interogatorii. Îmi scot repede telefonul cât ea descuie ușa și îi trimit lui Mihai un SOS și numărul clasei în care am intrat. Sper să înțeleagă mesajul.
Mă așez una din primele bănci, batând nerăbdătoare cu piciorul în podea. O analizez între timp pe detectiva Alexa, și aici fac haz de coincidență. Am mai avut de-aface cu o Alexa. Nu direct, dar nu asta contează.
Contrar părului ca soarele și ochilor ca marea, doamna brunetă din fața mea mă fixează cu privirea ei întunecată.
Am urât dintotdeauna poliția, de aceea nu mă simt confortabil în preajma unui reprezentant. De câte ori am plâns la picioarele unui polițist sau chiar polițiste și acești îmi întorceau spatele, aruncândumi vorbe veninoase, cum ar fi "copii în loc să învețe umblă cu cerșitul pentru băutură și țigări". Am prins o ură atât de puternică pentru ei. Nici detectiva asta nu e un înger, de aceia o săgetătez cu privirea când își drege glasul.
---Ok domnișoară Novelly, prima mea întrebare este de cât timp îl cunoașteți pe Eden?
Mustăcesc repede asupra răspunsului meu. Dacă îi zic că de anul trecut, îmi va pune și mai multe întrebări.
---De la începutul școlii. Avem câteva ore împreună.
Mă privește pe sub sprâncene, notânduși ceva în carnețelul ăla cu Harry Potter. Îmi place seriozitatea.
---Și cum vi se pare? Ceva ciudat la înfățisarea sau comportamentul lui?
Ha, mult noroc cu asta! Am devenit profesionistă la mințit.
Îmi mențin masca neutră pe față, răspunzândui tare și clar:
---Nu, pare un elev ca toți elevii.
Se încruntă închizânduși cu putere carnețelul. Nici măcar nu tresar, ci îi susțin privirea.
---Știi că dacă minți sau ascunzi ceva, vei avea mari probleme?
Rânjesc în colțul gurii. Tipica tactică a interogatoriului. Crede că mă poate speria și să recunosc. Nu mă mai sperie nimic în ziua de azi.
---Nu am nici o intenție de a minți.
În momentul acela, ușa se trântește de perete și în următoarea jumătate de secundă un Mihai, abia respirând, e în fața noastră.
---Ce se întâmplă aici? Întreabă printre gurile lacome de aer. Am crezut că ți s-a întâmplat ceva. Și dumneavoastră, doamna Alexa? Ce căutați aici? Interogatoriile trebui să le țineți în prezența directorului și în biroul lui.
În momentul acela îmi pică fisa și o amintire cu discuția noastră îmi acaparează mintea. EA e detectiva încăpățânată de care îmi spunea. Și aparent, șmecheră tare.
---Am vrut doar să discut ceva cu domnișoara Novelly, nimic formal. Mi-a părut bine să te cunosc, Storm. Am vaga impresie că o să ne mai vedem.
Își bagă carnețelul cu Harry Potter în unul din buzunarele paltonului ei crem și dă mâna cu mine. Mă strâmb, întrucât nu iubesc să fiu atinsă, dar nu zic nimic.
Mihai o privește scepticic în timp ce trece pe lângă el grațioasă de parca ar pluti nu ar păși în botine.
Rămasă cu el, închide ușa și vine lângă mine.
---Ce vroia? Mă întreabă în șoaptă.
Mă uit precaută la ușa, de parcă am impresia că stă după ea și trage cu urechea. Când mă asigur că nu văd pe nimeni, îmi culeg rucsacul de pe jos.
---M-a întrebat de Eden. Nu îți fă griji, nu i-am spus nimic.
Aprobă din cap, parcă ușurat. Acum e rândul meu so fac pe detectiva.
---Care e treaba cu el? Ați mai aflat ceva? Și nici să nu încerci să mă minți iar, îmi voi da seama.
Oftează sprijininduse cu spatele de una din mese. Privește puțin pe fereastră la elevii ce fug de la lecții, apoi revine cu privirea la mine.
---Nu am aflat mare lucru. Știm doar una, că nu consumă droguri.
Deja e bine, îmi zic. Dar altceva mie interesant.
---Cum ați aflat?
Zâmbește.
---Chiar vrei să știi?
---Nu degeaba am întrebat.
Dă din cap amuzat și scoate din buzunar o foaie ce mi-o întinde. Pe ea sunt afișate o mie și una de cifre din care nu înțeleg nici o boabă.
---A trecut întro seară pe la barul lui Jack și s-a făcut varză. Eu l-am ajutat să ajungă acasă în timp ce viitorul tătic i-a luat monstra de salivă de pe paharul cu care a băut. Am duso la o cunoscută, soră medicală și nu a depistat în ea nici o substanță interzisă în ultimele 36 ore. Vezi? Acolo scrie 0%, îmi indică într-un colț. Așa și este.
---Dacă ar fi consumat, se știe că mai mult de 3 zile nu îl ținea să nu bage măcar și un miligram de prafuri. Cu asta ne-am convins că nu e chiar prost grămadă.
Totuși nu trebuie să sărim așa repede la concluzii, îmi zic doar pentru mine. Se ocupă cu ele, deci tot prost este.
---Și de ce m-a căutat detectiva anume pe mine?
Dă din umeri neștiutor.
E posibil să ne fi văzut azi dimineață în preajma lui? Nu sunt convinsă, dar este o variantă.
După ore, ca de obicei, am vrut să plec acasă, dar când am părăsit laboratorul de chimie, o senzație stranie mi-a cuprins locul în care trebuia să se afle inima.
Mă apuc cu mâna de locul acela, privind neputincioasă în jur. În capătul holului îmi observ versiunea masculină cum stă și mă privește cu ochi glaciari. Mă încrunt urât, ca o amenințare de "nu te mai holba".
Pe măsură ce mă încrunt mai tare îmi dau seama că durerea ce o resimt în piept s-a divizat în 2, a doua parte urcând direct la tâmple. Mă apuc cu o mână de cap și până să îmi dau seama de următoarea mișcare, o altă amintire urâtă îmi umple viziunea.
Oh nu, numai nu asta!