Nu am mai scos o vorbă toată seara. Ryan mergea pe lângă mine posomorât și dacă nu ploua puteam să jur că picăturile de pe fața lui sunt lacrimi. Ar fi absurd să cred în această idee. În fața ochilor îmi apărea acel "Clar..". Ieșirea lui din această seară nu era întâmplătoare.
-Care e motivul?
Ryan înțepenește când aude întrebarea și se uită îngrozit la mine.
-Ei?! Nu sta ca mutul și răspunde-mi. Care e motivul pentru care m-ai vrut la acea petrecere dacă mă lași singură?
Ryan se uita la mine și nu zicea nimic. Acest lucru m-a enervat și mai tare. Tăcerea nu a dispărut, iar noi încă păstram contactul vizual. Îmi duc mâinile la șold și mă crispez când văd că nu are de gând să se miște.
-Ok, renunț! Fă ce vrei! Nici nu știu de ce am venit la tine când aveam nevoie de ajutor. Ești...
-Ce sunt!? vocea lui m-a speriat.
-....un idiot! Asta ești! Și nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar eu rămân fără aer și prefer să cobor la prima stație!
-Ce mai înseamnă și asta, Amy?
-Că renunț, că aleg să stau pe bănci sau în blocuri decât să mai am tangențe cu tine!
Vedeam cum încearcă să protesteze, dar renunță şi îşi strânge pumnul pe lângă corp. Eram gata să ies din această confruntare şi să merg într-un loc liniştit. Voiam să fac calea întoarsă.
-Stai! vocea lui era mai mult rugătoare decât impunătoare.
-Ce e?
-Rămâi până se întoarce Vikii dacă îţi promit că voi lăsa orice mască jos?
-De ce ar trebui să îţi accept oferta?
-Pentru că vrei să mă cunoști as cum sunt eu.
-Argumentele tale ar trebui să fie mai convingătoare, domnule Ryan .
-Doriţi un argument mai convingător, domnişoară Amy? Am putea depăna amintiri de când eram in aceeaşi grupă la grădiniță. Si te rog, hai sa vorbim despre asta intr-un loc mai uscat.
Mă blocasem. Nu mi-am dat seama niciodată ca Ryan era de fapt scutul meu de la grădiniță.
-Amy, hai la mine in apartament, se miorlăi el.
-Bine.
Ryan se duce în drum să oprească un taxi.
***
Eram în faţa apartamentului-cameră al lui, iar Ryan era cu faţa spre mine.
-Deci rămânem fără măşti?
Încuviinţez din cap deoarece chiar voiam să văd un Ryan adevărat şi oricum nu aveam unde să stau. Ryan deschide uşa şi mă lasă pe mine să intru prima. Închide uşa după el şi rămâne neclintit. M-am dus la dulapul lui şi mi-am luat vechile pijamale şi m-am dus la baie să mă schimb. Aveam noroc că tricoul lui era mai larg şi nu se vedea nimic. Mi-am înfășurat intr-un prosop părul şi am ieșit. Cred că am văzut cel mai frumos tablou...
Zeii mei, de ce mă chinuiţi tocmai pe mine?!
Am rămas blocată uitându-mă la cel mai frumos trup. Îi analizam fiecare parte a corpului fără jenă. Până și-a luat tricoul pe el... Minunat!
-Hei! Hei! Hei! Mai eşti pe aici?
-Nu mai sunt de mult timp...
-Am început deja jocul de-a adevăru'? Îmi place când te inroşeşti, Amanda.
Adevărul era că eram foarte roşie la faţă. Şi sângele fierbinte îmi făcea palmele să transpire.
-Ryan, dacă tot suntem sinceri, nu evit să îţi zic că zâmbetul tău de om tâmp mă amuză.
-Om tâmp, zici?
-Da.
Îl văd cum vine spre mine şi mă ia pe sus şi mă aruncă în pat. Degetele lui erau gata pentru o partidă de gâdilat.
-Dă-mi drumul! Măăăăăăiii!
-Retrage ce ai spus și îți dau drumul.
-Bine, bine! Retrag ce am spus!
S-a oprit, dar încă nu se dădea de pe mine. Buzele lui erau așa de aproape de ale mele încât le puteam simți gustul. Respirațiile noastre erau sacadate. Nu mai știam ce voiam. Voiam să îi zic să se ridice, dar în același timp îl voiam cât mai aproape de mine. Eram în impas așa ca așteptam să facă el ceva. Orice!!! Striga mintea mea disperată.
-Amy, eu...nu știu dacă e bine ce facem...
-Ce vrei să zici?
-Te-aș putea răni.
Odată spuse aceste cuvinte s-a ridicat de pe mine și s-a pus pe marginea patului.
-Ryan... De ce nu mă lași pe mine să îmi fac griji pentru asta?
-Pentru că nu meriți, Amy. Ascund mai multe lucruri decât ai putea tu suporta.
-Atâta timp cât nu știu, nu mă poate răni.
M-am ridicat din pat și m-am așezat în genunchi în fața lui.
-De când mama s-a dus... mă simt singură și a nimănui. Tatăl meu e în pușcărie și mă tem pentru sentința lui. Mi-a jurat că mă va omorî când va ieși de acolo, Ryan. E ca și cum aș trăi tot ce a trăit mama. O să mă omoare în aceleași circumstanțe...
-Nu se poate să te omoare. Nu aș permite așa ceva.
-De parcă ar depinde de tine asta.
Mă abțineam cu greu să nu plâng în fața lui. Clipeam de mai multe ori ca să alung orice lacrimă.
-Tu știi că...că... mama a fost omorâtă de el!? Ca el e un criminal care nu se va opri aici. Și asta nu va depinde de mine sau de tine. Se va întâmpla...
-Nu! Nu se va întâmpla. Nu te va omorî. Dacă iasă din închisoare o să stai la mine și o să am eu grijă de tine...
Îmbrățișarea lui mi-a dat frâu liber lacrimilor. Mâinile lui se plimbau pe spatele meu pentru a mă liniști.
-Gata, iubito, sunt aici. Nu o să pățești nimic.
Mă desprind din îmbrățișarea lui.
-Iubito!?
-Ăăăăă.. nu am vrut să zic asta, adică, ăăă..
-Îmi place cum sună..
Afirmația mea m-a surprins și pe mine, ce să mai zic de el. Părea confuz, așa că trebuia să luminez totul. M-am apropiat de el încât să-mi înțeleagă intențiile. O mână îmi înconjura talia, iar cealaltă era îndesată în părul meu. Mă trage mai aproape de el și o explozie îmi întâmpina gura. La început eram nesigură, dar după l-am mușcat de buza inferioară, iar el a scos un mic geamăt. S-a pus pe pat, iar eu peste el. Nu ne-am desprins nici măcar o clipă. După trei minute în care limbile noastre s-au împrietenit, ne-am oprit. Frunțile noastre erau lipite, iar eu îi inspiram mirosul de mentă și ceva gel de duș scump, apoi m-a pus lângă și m-a luat în brațe.
-Noapte bună, omule tâmp!
-Noapte bună, iubita omului tâmp!
***
Era acolo cu pistolul îndreptat spre mine. Mama zăcea pe jos într-o baltă de sânge. Tremuram din toate încheieturile.
-Nu mai boci, nesimțito! Ți-am promis asta! Chiar credeai că vei scăpa? O vezi pe maică-ta? Nu vrei să îi ți companie?
-Amy! Amy! Trezește-te! Amy!
Am deschis ochii și am văzut că eram ancorată de tricoul lui Ryan. Eram transpirată și plânsă.
-Amy, a fost un coșmar, nimic mai mult. Liniștește-te! Sunt aici!
-Mă omora, am zis eu pe nerăsuflate.
-Amy, nu mai contează. A trecut. Sunt aici.
Mă cuibăresc la pieptul lui și știam că sunt în siguranță.
-O să mă lupt și cu demonii în visele tale, doar lasă-mă să intru, îmi șoptește la ureche.
Eram prea obosită să îi mai răspund, dar eram mulțumită că era acolo lângă mine.
Dimineața mă trezesc singură în patul rece. El nu era niciunde în camera.