Pe tine, idiotule! (EDITARE)

Capitolul 8

Nu am mai scos o vorbă toată seara. Ryan mergea pe lângă mine posomorât și dacă nu ploua puteam să jur că picăturile de pe fața lui sunt lacrimi. Ar fi absurd să cred în această idee. În fața ochilor îmi apărea acel "Clar..". Ieșirea lui din această seară nu era întâmplătoare.

-Care e motivul?

Ryan înțepenește când aude întrebarea și se uită îngrozit la mine.

-Ei?! Nu sta ca mutul și răspunde-mi. Care e motivul pentru care m-ai vrut la acea petrecere dacă mă lași singură?

Ryan se uita la mine și nu zicea nimic. Acest lucru m-a enervat și mai tare. Tăcerea nu a dispărut, iar noi încă păstram contactul vizual. Îmi duc mâinile la șold și mă crispez când văd că nu are de gând să se miște.

-Ok, renunț! Fă ce vrei! Nici nu știu de ce am venit la tine când aveam nevoie de ajutor. Ești...

-Ce sunt!? vocea lui m-a speriat.

-....un idiot! Asta ești! Și nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar eu rămân fără aer și prefer să cobor la prima stație!

-Ce mai înseamnă și asta, Amy?

-Că renunț, că aleg să stau pe bănci sau în blocuri decât să mai am tangențe cu tine!

Vedeam cum încearcă să protesteze, dar renunță şi îşi strânge pumnul pe lângă corp. Eram gata să ies din această confruntare şi să merg într-un loc liniştit. Voiam să fac calea întoarsă.

-Stai! vocea lui era mai mult rugătoare decât impunătoare.

-Ce e?

-Rămâi până se întoarce Vikii dacă îţi promit că voi lăsa orice mască jos?

-De ce ar trebui să îţi accept oferta?

-Pentru că vrei să mă cunoști as cum sunt eu.

-Argumentele tale ar trebui să fie mai convingătoare, domnule Ryan .

-Doriţi un argument mai convingător, domnişoară Amy? Am putea depăna amintiri de când eram in aceeaşi grupă la grădiniță. Si te rog, hai sa vorbim despre asta intr-un loc mai uscat.

Mă blocasem. Nu mi-am dat seama niciodată ca Ryan era de fapt scutul meu de la grădiniță.

-Amy, hai la mine in apartament, se miorlăi el.

-Bine.

Ryan se duce în drum să oprească un taxi.

***

Eram în faţa apartamentului-cameră al lui, iar Ryan era cu faţa spre mine.

-Deci rămânem fără măşti?

Încuviinţez din cap deoarece chiar voiam să văd un Ryan adevărat şi oricum nu aveam unde să stau. Ryan deschide uşa şi mă lasă pe mine să intru prima. Închide uşa după el şi rămâne neclintit. M-am dus la dulapul lui şi mi-am luat vechile pijamale şi m-am dus la baie să mă schimb. Aveam noroc că tricoul lui era mai larg şi nu se vedea nimic. Mi-am înfășurat intr-un prosop părul şi am ieșit. Cred că am văzut cel mai frumos tablou...

       Zeii mei, de ce mă chinuiţi tocmai pe mine?!

Am rămas blocată uitându-mă la cel mai frumos trup. Îi  analizam fiecare parte a corpului fără jenă.  Până și-a luat tricoul pe el... Minunat!

-Hei! Hei! Hei! Mai eşti pe aici?

-Nu mai sunt de mult timp...

-Am început deja jocul de-a adevăru'? Îmi place când te inroşeşti, Amanda.