Pe tine, idiotule! (EDITARE)

Capitolul 1

- Hai ridica-te!

- Ma vezi in stare sa ma ridic dupa ce acum o saptamana mi-am pierdut mama? Simt ca, atunci cand vorbesc sau ma gandesc la asta, o parte din mine se duce fara sa se mai intoarca, probabil niciodata.

- Si ce vei face? Vei sta aici cate zile vei mai avea ai vei plange, Amy? tonul ei era unul foarte ridicat.

- Amanda, o corectez eu. Si te rog nu ridica tonul.

   Sunt mult prea afectata de tot ce s-a intamplat, incat nu prea mai am putere sa gandesc rational si spun lucruri pe care nici nu le gandesc. Poate in cele trei zile am reusit sa par neafectata si sa nu imi arat prea mult sentimentele. Trebuia macar eu sa par tare. Si stiu, stiam asta inca de cand am primit apelul de la spital, ca nimeni nu va putea sa inlocuiasca această dragoste si ocrotire pe care am avut-o timp de douazeci de ani și probabil voi recupera asta cand trupul meu va ajunge alaturi de al ei si ma va imbratisa spunandu-mi ca i-a fost dor de mine. Ce e mai rau e ca sunt pe un câmp de lupta. Acest câmp va fi deschis cand gratiile se vor trage, iar monstrul va iesi.

-Stiu ca e foarte greu, Amy. Stiu asta. O asemenea pierdere uneori te innebuneste, te sfasaie si te lasa in bataia vantului, Vikii s-a asezat pe pat.

-Dar mai frustrant e ca cel vinovat nu are o sentinta definitiva. Si ce crezi ca se va intampla cand va iesi? Mai ales ca stie că eu eram singurul martor care il putea turna?
     Sângele mi-a inghețat azi-noapte. Cosmarul de aseara nu se compara cu nici unul de pana acum. Totul era blocat  și de fiecare dată când incercam sa ma trezesc simteam senzatia ca voi muri intr-un vis. Mi-a rămas intimparit în minte chipul lui de ucigas. Ochii lui plini de manie și surprindere cand m-a vazut. Acea privire ma bantuie. 

- Daca te izolezi, nu rezolvi nimic. Trebuie sa infrunti realitatea si sa intelegi ca toate se intampla cu un scop, asa ca hai, ridica-te.

- Mă voi ridica, dar ce voi face acolo? Tu iti dai seama ce se va intampla cu mine? Poate fac ceva necugetat sau ma vezi lesinata.

- Cel mai rau o să lesini din cauza frigului ce e afara. Voi fi cu tine acolo, nu te las singura, m-a luat de mana si mi-a zambit.

    Are dreptate. Mereu a avut si va avea. Stie mereu sa se puna in situatiile tale si stie sa te ridice si sa-ti indrepte coloana chiar daca esti mort. Cred ca de acum va fi modelul meu in viata. "O persoana cu gleznele puternice" , asa ii caracteriza bunica pe cei ca ea. Sau "buni de armata" , vorba bunicului. 

   S-a ridicat de pe pat si mi-a facut semn ca merge in living. Ar cam fi timpul sa ma ridic. Simt furnicaturi în tot corpul. Un corp care vrea sa invie... Ma pun pe marginea patului si incet pun cate un picior pe parchetul rece. La contactul cu acesta tot corpul mi se cutremura si mi se face pielea de gaina. Muschii ma dor. Ma ridic in picioare si dau cu ochii de oglinda agatata de perete. Ochii pareau a fi niste tinte. Un cerc mic negru care trebuia sa fie pupila, unul putin mai mare care era irisul, amandoua inecate intr-o roseata foarte vizibila, toate acoperite de un cerc mare și maro spre mov. Ochii ma ustura, stomacul ma roade, iar tot corpul ma doare. Ma duc la dulap si imi iau o haina mai groasa de culoare inchisa si o pereche de pantaloni negri. Merg la baie si incep cu rutina. Incerc sa ascund semnele vitale ale unei morti sufletesti. Fata imi este atat de alba incat capul meu ar putea fi capul unui om de zapada. Fac un dus rapid si ma imbrac. Imi era dor de mirosul de lavantica a gelului de dus. Mi-am facut un coc neingrijit si am mers in sufragerie. Vikii se plictisea asa de tare incat a inceput sa isi numere fierele de par.

-304, 305, 306...S-a trezit frumoasa din padurea adormita. Cand ne intoarcem tu imi numeri firele de par ramase.

-Bine, mergem? 

-Ai facut dus, am evoluat.

-Voiai sa merg nespalata? 

     Vikii imi este cea mai buna prietena. Imi place felul ei de a spune totul verde-n fata. Spune aproape tot ce gandeste fara sa ii pese ce o sa creada ceilalti sau daca raneste pe cineva. Uneori as vrea sa fiu si eu ca ea. Pare atat de rece si isi face greu prieteni. Noi ne cunoastem de ani buni si totusi inca nu o cunosc ca pe o carte. Dar inainte sa poti cunoaste un suflet strain, cunoaste toata marea, tot oceanul si intreg sufletul tau. 

    Iau cheile din vechea poseta a mamei. Spun veche pentru ca asa o considera cei din exterior, dar pentru mine e inca noua si frumoasa. Chiar daca se decojeste va ramane frumoasa si neuitata, la fel ca mama. Cand am deschis poseta, mirosul de tigari si de crema ei preferata si-au luat zborul catre arile mele. Stiam ca nu s-a lasat de fumat cu toate ca mi-a promis la saisprzece ani. Stiam ca fuma pe ascuns si se ascundea de mina, dar nu o invinovatam si nu m-am suparat pentru asta. Si cu tigari, ea era la fle de sanatoasa pentur ca avea un suflet curat si bland.

- Amy, esti prea tacuta, mai spune si tu ceva, adica daca voiam tacere ma plimbam singura.

-Scuza-ma, doar ca m-am obisnuit cu tacerea. E atat de frumos afara. Imi pare rau ca nu am avut zapada macar acum 11 zile. Chiar daca sunt majora tot m-as fii jucat cu mama cu zapada. 

-E foarte frumos... Crezi ca tata o sa ma caute vreodata? Zic si eu... nu mi-a mai scris de cand aveam 13 ani. E atat de greu sa cresti singur, si sa-ti faci singur coloana vertebrala. 

   Vikii e orfana de la 14 ani. Ai ei sunt divortati. Tatal ei colinda Germania, iar mama ei a disparut intr-o noapte si nu a mai gasit-o nimeni. A stat singura de atunci si a incercat sa nu atraga atentia cuiva pentru a nu intra in vizorul celor de la orfelinate. Majoritatea timpului statea la noi acasa. 

-Nu stiu, recunosc ca intrebarea ei m-a luat prin surprindere. 

  Zapada pocnea sub cizmele noastre. Ne intreptam catre o singura destinatie. Locul fiarelor. Simt ca sunt pregatita, oarecum, si ca am nevoie de niste raspunsuri. Raspunsuri pe care cred ca mi le va da.

   Poarta s-a deschis. Vickii a mers de ieri sa vorbeasca sa ne primeasca azi.  Am intrat tinandu-ne de mana. Lasam loc de pareri, dar nu mai conta nimic in acest loc intunecat si fara viata. Pe holul principal erau cateva celule. Oameni usori adica cei cu abateri usoare de la lege. Erau mai multi tineri. Parea sa fie o inchisoare de maxima securitate, dar de fapt mirosul de acool si tigari se simte inca din curte.  Simt ca tot gatul imi este acoperit cu  vata. Incep sa tusesc. Ajung in camera pregatita. Aici era aerisit. Vikii ma astepta afara. Ma asez pe scaun si astept sa vina fiara.