"-Christine, haide odată! se aude vocea puternică a roşcatei.
-Ho, nebuno! Vin acum! Nu mai poate omul să stea la toaletă!
Se aude sunetul unui fermoar, iar uşa se deschide, scoțind un scarțâit enervant.
Îşi face apariția o tânără în jurul vârstei de 20 de ani, scundă de statură, cu un păr blond, uşor ondulat. Cealaltă era mai înaltă decat ea, cu un păr roşcat. Stătea cu mâinile împreunate la piept, bătând din picior iritată.
-Nu puteai să aştepți până la pauză ?! Normal că nu puteai...Pe tine te cheamă natura din jumătate în jumătate de oră!
Christine o privi nepasătoare şi trece pe lângă ea, îndreptandu-se spre chiuvetă. Începe să se spele încet şi chicoti încet ştiind că o va enerva pe Alexis.
-Christine, haide! La cum te mişti, o să îmbătrânesc.
-Calm down, girl! replică cealaltă relaxată.
-Ooo, nu mă lua tu pe mine cu engleza. Dacă o să iau absență, te tund cheală! chicoti Alexis.
-Hell no, girl! Nu te atingi tu de părul meu ! Ai uitat că avem ore doar până la 10?! replică Christine.
-Normal că...da. Este numai vina ta. Toată ziua mă ții numai în şeptică şi glume nesărate însoțite de umorul tău de la colțul străzii, spuse Alexis.
-Păi iartă-mă că am rămas fără sare. Nu e vina mea că eşti tu uitucă. Şi, în plus, domnişoară, nu uita că şi tu joci şeptică cu noi.
- Poate sunt eu uitucă, dar macar eu nu stau o mie de ani la baie...
-De câte ori să-ți spun ca am probleme cu vezica? spuse Christine uşor iritată.
-Dar ştiu, draga mea. De aceea am şi spus că eu nu stau o mie de ani la baie.
-Ha ha! Ce am mai râs! Aminteşte-mi ! De ce suntem noi prietene? o întrebă Christine.
-Eu te suport, tu mă suporți! Prietenie perfectă! începu Alexis să râdă.
-Eşti imposibilă!
Ieşira amândouă din baie şi se îndreptară spre sala de curs. Erau amândouă în aceeaşi gaşcă încă din liceu. Împreună cu gaşca, au hotarât să dea la Facultatea De Drept.
-Pe zi ce trece, tind să cred că nu mai scap din coşmarul ăsta, spuse Alexis.
-Hai, Alex! Ştii foarte bine de ce am continuat cu facultatea, replică Christine.
-Da,da! Trebuie să păstrăm aparențele. Şi încetează cu Alex! Ce naiba! Doar nu sunt băiat !
-Da, şefa! Să trăiți! spuse Christine imitând celebrul salut militar.
-Mda, cine vorbea?! Regina toantelor! chicoti Alexis.
-A, da?! Slugă, deschide uşa.
Alexis se uită la ea uşor amuzată şi imediat îi licări un beculeț. Încercă să îşi stăpânească hohotul de râs ce amenința să iasă şi întinse mâna în față.
-Vrei să-ți deschid uşa?
-Nu vreau! Îți ordon! replică Christine.
-Da?! Atunci marchează banu'! chicoti Alexis .
-Dacă mă gândesc mai bine, cred că o sa deschid eu uşa...
Alexis începu să râdă şi intră în clasă. Gălăgia produsă de colegii ei era infernală. Scaune aruncate prin clasă, ghemotoace şi avioane de hârtie zburau de la un coleg la altul, iar la o bancă mai mulți colegi se certau pe cărțiile de şeptică. După o jumătate de oră, se aude uşa scârțâind. Linişte totală în clasă. Toate capetele erau îndreptate spre uşa. Prin crapătura uşii se zăreşte capul lui Jay, întârziatul clasei şi, totodată, cel care băga spaima în colegi de fiecare dată.
-Hai, frate! Ne-o faci de fiecare dată! se auzi vocea unui coleg.
Jay îi arată semnul păcii în cel mai elegant mod posibil şi intră în clasă nepăsător, tinând de mână o fată. Le caută cu privirea pe Alexis şi Christine şi se îndreptă spre ele.
-Jay! În momentul ăsta duci fata înapoi de unde ai furat-o! Nu vreau să iau parte la faptele tale tâmpite! spuse Alexis.
Jay o ignoră şi o trase mai aproape de el pe fată.
-Janelle, ele sunt nebuna 1, spuse Jay şi arătă spre Alexis, şi nebuna 2, arătă spre Christine.
-Haide, Jay! Nu mai minți fata! Nu suntem atât de nebune! Nu, Alexis?! întrebă Christine.
-Aaa...Păi...Doar puțin...spuse Alexis, adoptând o fața de copil nevinovat.
-Ooo! Mă dezguşti! Janelle, eu sunt Christine. Dar poți să îmi spui Tina. Domnişoara dezgustătoare se numeşte Alexis. o lămuri Christine.
-Încântată de cunoştință! Dar cred că o să îți spun Christine. spuse Janelle zâmbind.
-Fetelor, o las în grija voastră! spuse Jay.
O sărută uşor pe Janelle, iar el se îndreptă spre masa băiețiilor. Alexis o luă de mână pe Janelle şi aproape o târî în bancă.
-Deci...Janelle...Spune adevărul! Cu ce te-a mituit? o întrebă Alexis.
-Dar nu m-a mituit cu nimic. Îmi placea de el înca din liceu, dar am reuşit de abia săptămâna trecută să îi spun ce simt,spuse Janelle roşind. Şi nu a fost uşor deloc. Pur şi simplu mă pierdeam în ochii aia verzi. Atât de misterioşi...
-Pământul către Planeta Îndrăgostițiilor! E clar, Alexis! Am pierdut de mult legătura! chicoti Christine.
-Legătură? Ce legătură? întrebă Janelle nedumerită.
-Nimic, draga mea! O mai apucă pe Christine câteodată! o calmă Alexis.
-Fetelor, am o idee! spuse entuziasmată Christine. Ce spuneți dacă mergem la o prajitura, poate şi un biliard, după ore?
-Nu ştiu ce să spun, fetelor. Nu cred că Jay o să mă lase. În ultima perioadă, a devenit tot mai protector! spuse Janelle.
Alexis se uită la Christine cu subînțeles. Ceva se întâmpla şi nu mirosea a bine.
-Stai liniştită, Janelle! replică Alexis făcându-i cu ochiul. Rezolv eu cu el. Voi rămâneți aici!
Alexis părăsi banca fetelor şi se îndreptă spre cea a băiețiilor. După ce îi salută pe cei 2 băieți, îi luă deoparte.
-Să nu scoateți un cuvânt despre următoarea victimă. Iar, Jay, dacă încerci să o protejezi pe Janelle de Dragonii Însângerați, mai mult îi dai de bănuit.
-Dar, Alexis, tu ştii cel mai bine de ce sunt în stare cei doi. În special Christian.
Alexis îl privi cu tristețe, şi, pentru cateva secunde îşi aminti de cel care a trădat-o.
-Da, ştiu! Şi ştim cu toții că le-am pierdut urma. Şi sunt sigură că şi-au schimbat înfățişarea. Că tot veni vorba de schimbări...Xander, cine era tipa de ieri? îl întrebă ea amuzată.
-Tipă?! Ce tipă?! Nu-i nici o tipă! se apăra Xander speriat.
-Da,frate! Cine-i tipa? Şi nu încerca să negi. Te-am văzut toți cu ea, chicoti celălalt tip.
-Adam, tie nu ți-aş spune nici într-o mie de ani! Nu am uitat ce ați făcut data trecută. răbufni Xander.
-Hai, frate! Ti-am zis că nu am avut nici o legătură cu faza aia. Alexis e singura vinovată! se apără Adam.
-Sunteți nişte drăcuşorii! oftă Xander. Este doar o fată! Şefa, promite-mi că nu o să îți bagi coada aia şi în relația asta.
-Haide, Xander! Nu ştiam că este iubita ta.Mi-am cerut mii de scuze! Plus că acum îi stă mult mai bine cheală.spuse ea.
Nu se mai putu abține şi dădu drumul unui hohot de râs, care îi molipsi şi pe ceilalți. În acel moment, li se alătură şi Janelle cu Christine.
-De ce râdeți? întrebă Janelle.
-De o fază. Alexis a chelit-o "din greşeală" pe una din iubitele lui Xander! răspunse Jay râzând şi ținându-se cu mâinile de burtă.
-Haide, zi-mi şi mie! se rugă Janelle de Alexis.
-Ok. Deci...Acum câteva luni, veneam înspre facultate cu Christine, Jay şi Adam. Am zis să ne oprim la o cafea şi apoi să pornim spre facultate. Când am vrut să ies, pe uşa intra, în acelaşi timp, o păpuşă de plastic şi intră direct în mine. După ce că tot ea mă lovise, a sărit ca arsă că am intrat în ea intenționat şi că am nevoie de ochelari. Şi de parcă nu era de ajuns, în spatele ei apare Xander. A încercat să o calmeze, dar zici că era băgată în priză. Aşa că am luat-o de păr şi am târât-o până la baie. Când să bag foarfeca în părul ei...Surpriză! Avea de fapt o perucă,râse Alexis.
- Cât de tare! o răbufni şi pe Janelle râsul.
-Nu şi tu! se smiorcăi Xander. Nici unul din voi nu este normal.
-Nu mai spune,frate! râse Adam. Ştii că şi tu faci parte din gaşca asta,nu?! Fie că vrei, fie că nu, şi tu eşti nebun.
-Gata, băieți! Aa! Jay, vezi că o luăm pe Janelle cu noi! spuse Alexis.
-Poftim?! Unde? se panică Jay.
-Chestii de fete, Jay! Te bagi? chicoti Christine.
-Nu! Nu! Mai bine vă las pe voi să vă bucurați de acest privilegiu. Doar aveți grijă de ea! spuse Jay.
-Da, să trăiți! salută milităreşte Christine.
După ce ieşiră toți pe poartă, fetele se îndreptară spre o cofetărie, unde petrecură o oră relaxantă, în care discutară cele mai suculente barfe şi râse pe seama lui Xander. După ce terminară prăjiturile, porniră spre o sală de biliard, la insistențele Christinei. Dupa o jumătate de oră-oră în care Alexis îşi arătă din nou talentele la biliard- Christine se enervă şi ,din greşeală, aruncă cu tacul o bilă, care ajunse sub masa unor băieți.
-Alexis, te duci tu? se milogi Christine, afişând o față de cățeluş plouat.
-Eu?! Uiți cine e şefa?! Sau ți-ai luat slugă şi nu ştiu eu?! o ironiză Alexis.
-Ooo, haide! Sunt prea mulți băieți! arată Christine spre masa unde erau băieții. Ştii că nu le pot face față...Pe când tu...
-Off! Bine, bine! Femeile...
Alexis păşi încet spre masa băiețiilor. Simțea că este urmărită, dar ignoră imediat senzația ciudată.
-Bună, băieți! Ați văzut cumva vreo bilă? întrebă Alexis.
-Bună şi ție,păpuşa! spuse unul dintre ei ridicându-şi sprâncenele în mod apreciativ.
-O să ignor faptul că m-ai numit păpuşa şi o să mai întreb încă o dată. Nu ați văzut vreo bilă? întrebă Alexis de data aceasta vizibil nervoasă.
-Ce bilă ghinionistă! Parcă văzusem una. Sau poate nu....ranji acelaşi tip, uitându-se cu subînțeles spre amici săi.
Alexis începu să se înroşească din cauza nerviilor şi arăta de parcă mai avea puțin şi scotea flăcări pe nas.
- Nu-mi spune că te-ai enervat atât de repede, păpuşa! reluă atacul verbal acelaşi tip.
-În cazul tău, păpuşoiule, hormonii bat neuronii! începu şi Alexis.
Amicii tipului începură să chicotească şi să îşi împartă coate între ei.
-La cum arăți, nu mă mir că hormonii mei au luat-o razna! rânji tipul.
-Uite cum stă treaba, dobitocule! spuse Alexis şi îl luă de guler. Nu am chef la ora asta de nimic, cu atât mai puțin de replici de prost gust venite din partea unui clovn ca tine.
-Mârrr! Pisicuța are gheruțele ascuțite! o ironiză tipul. Vrei bila? Caut-o!
Alexis se enervă şi îl strânse si mai tare gulerul cămăşii. Se uită în ochii lui în timp ce căuta bila în buzunarele pantaloniilor lui. După ce găsi bila vinovată, Alexis se îndepărtă de masă, dar un alt tip îi blocă calea.
-Pleci atât de repede, prințesa? De abia ne-am acomodat cu tine.
-Stiu că o să plângeți după mine, dar nici chiar aşa! Şi în plus, eu una nu o să vă duc dorul. Ciao!
Ocoli tipul şi când să plece, tipul o apucă de mână şi o trase înspre el. Nu îi putea vedea fața din cauza întunericului.
-Dă-mi drumul, idiotule! Nu ai niciun drept să mă atingi! strigă ea.
Acesta îşi apropie buzele de urechea ei şi îi şopti:
-În caz că ai uitat, am tot dreptul să te ating. Încă eşti a mea.
Alexis tresări speriată şi îşi eliberă mâna, dându-se înapoi.
-Nu se poate! Este imposibil! şopti ea speriată.