Intru pe ușa apartamentul mai mult târâș decât mergând. Întâmplarea din stradă mi-a zguduit toată conștiința. Nici nu știu când am acumulat putere să mă ridic de jos. Oamenii treceau nepăsători pe lângă mine, exact ca atunci când eram mai mică. Jack a fost singurul care s-a oferit să mă ajute, și nici că s-a mai oprit din ziua aceia.
Cred că Sevy mă întreabă la un moment dat unde e înghețata. Nu îi răspund. Apoi, cred că mai întreabă ce e cu mine. La fel, nu îi pot răspunde. Tot de ce sunt capabilă e să mă întind în pat, să mă ascund sub pătură și să gem de frustrare pentru tot restul zilelor mele.
Blonda îmi scoate adidașii din picioare fără să mai zică nimic, deși înăuntrul sufletului moare de curiozitate să afle ce mi s-a întâmplat. Dintrun motiv necunoscut chiar de mine însămi, nu îi pot zice nimic. Nu îi pot povesti de clipele de groază cu care am crescut. Copilăria mea ajunsesem la un moment dat să o cred normală. Doar zâmbetele copiilor din parcuri alături de părinții lor îmi reaminteau că nimic la mine nu va putea fi normal vreodată. Sunt stricată. Din toate punctele de vedere.
Când găsesc întrun final curajul să fac un duș și să mă schimb în pijamale, merg la blondă. O caut prin toată casa, chiar și în a doua baie, unde o și găsesc. Aceasta cred că a făcut singură o plimbare pănă la magazin să își i-a înghețata, fiindcă acum stă în cadă cu ditamai caserola în brațe.
Scoate o lingură nu știu de unde și mi-o întinde. O accept fără rețineri, urcândumă lângă ea în cada rece și albă ca neaua.
---Tot nu ai de gând să-mi zici ce te frământă? Întreabă parcă resemnată.
Dau din cap. Nu mai insistă. Știe când trebuie să o lase baltă.
---Ce treabă ai avut la școală?
De data asta, mă gândesc o clipă dacă să îi spun adevărul sau să îl ocolesc. Nu vreau să o îngrijorez încă cu bănuielile mele. Poate Mihai are dreptate și exagerez, habar n-am. Cert e că încă nu trebuie să știe nimic.
---Am fost să vorbesc cu Mihai chestii. Poate încerc să mă înscriu și în clubul de desen...
Ăsta a fost primul ce mi-a venit în minte ca să completez aproape-adevărul, cum îi zic eu. A funcționat dacă zâmbește fericită și ciocnește cu mine lingura de înghețată, pentru noroc.
---Tu cum te simți?
Dă din umeri că nici ea nu știe. Să zic că o înțeleg? Nu o înțeleg. Nu mi-a plăcut de nimeni niciodată, nu am suferit. De ce să suferi din dragoste? De ce să te îndrăgostești, de la bun început? Mai bine mor fată bătrână.
---Habar n-am, bruneto. Mă simt nașpa. Nu a stat niciodată atât de mult timp fără să vorbească cu mine. Chiar și când eram cu...cu ăla.
Cu Cam, adică. Fostul ei. Și-a jurat că nu îi va mai rosti numele. A fost prima ei dragostea și a făcuto să sufere cumplit. Acum Eden. De câte ori va mai trebuie să îi cuprind inima frântă până să o văd fericită?
În momentul ăla, telefonul ne întrerupe liniștea. Ne uităm una la alta confuze. Cine ar putea fi?
---Nu răspunzi? O întreb.
---E al tău, nebuno.
Ah, da. E al meu. Atât de des îl uit pe silențios, că am și uitat care e melodia tonului de apel.
---Alo?
---Storm, fata mea, au trecut ani de când nu te-am auzit! Răspunde Jack de la celălalt capăt de fir. Ce mai faci? Nu vrei să treci pe la mine pe la bar? Avem ceva de discutat.
Închid ochii pentru o secundă și oftez acceptând. Ce pot să fac? Oricât de rău nu m-aș simți, nu îl pot refuza. Îi datorez mult prea multe.
Închid și o anunț pe Sevy că trebuie să plec. Cu lingura de înghețată în gură îmi ridică degetul mare în sus. E deja la a doua cutie, până ajung eu acasă sigur se va simți mai bine.
Îmi iau o pereche simplă de jeanși și un hanorac negru sau albastru închis, habar n-am, că n-am stat să mă uit la ele. Am luat primele haine la nimereală. Nu prea stau eu mult să mă aranjez, mai ales dacă n-ajung sub vizorul colegei mele de apartament.
Să mă grăbesc, n-am de ce. Barul e deschis până la miezul nopții, uneori și mai mult, când are petreceri aniversare de organizat.
Briza nopții îmi relaxa mușchi mult prea încordați. Evitam să mai privesc în toate părțile, mergeam drept înainte, de frică probabil să nu îmi mai răsară o amintire. E atât de greu, când știu că nu pot fugi de trecut. Mă prinde din urmă fix în cele mai nepotrivite situații, și mă impune să mă gândesc la același lucru la nesfârșit. La cum aș vrea să pun capăt acestui chin de viață... dar știu că sunt prea slabă să o fac. Pentru mine va fi o nimica toată, voi închide ochii și gata, dar pentru cei care țin la mine... să-i știu venind la mormântul meu plângând că îmi duc dorul e o suferință mult prea mare, mai mare ca moartea în sine.
Înjur puțin clopoțelul enervant de deasupra ușii pe care intru și pufnesc. Proastă ideea cu clopoțelul, cine a mai avuto, serios. Mereu cred că la ce noroc am, îmi va cădea direct în cap, întro bună zi.
Pe neașteptate, două brațe ca de urs mă cuprind, lăsândumă fără aer. Aș zice că e Jack, dar umflătură ce mă împunge în burtă și pletele lungi, blonde mă împiedic să afirm.
---Kasie!
---Storm, scumpa mea! Trebuie să îți povestesc neapărat cum a fost în Maldive.
Graviduța mă lasă după ceva timp, și mă îndeamnă să i-au loc la o masă. Mă uit mai bine la ea și constat zâmbind că sarcină o face mai plină de viață. Nici nu e genul ce se plânge de silueta stricată. E împlinită că va avea un copil cu omul pe care îl iubește cu adevărat. Ce poate fi mai frumos de atât?
---Jack e prin preajmă?
---Vine și el imediat, s-a dus să primească marfa. Spunemi, cum e la liceu?
Groaznic! Absolut groaznic! Toți umblă cu nasurile pe sus, de parcă au ciumă bubonică. Clasele sunt oribile, profesorii și mai oribili, bine, înafară de Mihai. Ah da, și nenorocitu de văr a lui e și el prezent la datorie să îmi mănânce nervii un an de zile!
---E ok, răspund contrar tuturor gândurilor ce îmi împânzesc mintea. Bună treabă, Storm! Știi să minți la fel de bine cum poate Sevy să gătească.
Nici eu nu mă cred, dar e bine că ea mă ignoră și începe să-mi relateze despre plajele faimoase din Maldive, despre cum bebe a mișcat prima dată când pe tăticul lui l-a apucat un crab cu cleștele de fund și multe alte experiențe din vacanța lor inedită.
Kassie e în luna a 5 a sarcinii, deci în 4 luni ne așteptăm la un Jack junior.
---Sunt așa fericită că primul va fi băiat! Va putea avea grijă de restul fraților lui, îl voi trimite personal să tragă de fiare, să fie bine lucrat, mai bine ca lenosul de taicăsu.
---Restul, ai spus? Dar câți plănuiți să aveți?
---Între 5 sau 7, dar nu mă supăr nici dacă vor fi mai mulți! Vom avea propria noastră echipă de fotbaliști!
---Sper că glumești!
Ăsta care se aude speriat e însuși tăticul anului. Poartă perechea de ochelari de vedere ce i-a recomandato medicul, ce pe mulți i-ar face să pară tocilari, dar lui îi stă chiar bine. Mai mult decât bine. Kasie e ca o leoaică de când îi poartă, își apară masculul de ochii prădătoarelor de pretutindeni.
Își arată posesivitatea prin sărutul în care se afundă imediat ce ajunge în dreptul nostru. Mimez o încercare de a voma și Jack e cel care mă plesnește peste degete.
---Chiar mi-era dor să vă văd cum vă mâncați între voi.
Se desprind râzând și brațele lui mă cuprind pe mine, ridicândumă câțiva centimentri de la sol. M-a pus naiba să comentez? Mă va asfixia pentru asta.
---Gata gata, că se face cameleon la față! Pur și simplu îți simțea lipsa, scumpo. Nu am fost niciodată atât de departe de tine o săptămână întreagă.
---Exact! Cum mai ești? Nu-i așa că liceul nu e așa rău?
---E ok.
Mă descurc la capitolul "mintei pe cei dragi" atât de bine deja încât nici nu clipesc când îi vând o gogoașă mai mare ca mine. Da na, el m-a crezut, deci trecem peste.
Își face loc lângă logodnica lui pe canapea în fața mea și îi sărută tandru mâna, cuprinzândo de umeri. Arată ca o familie adevărată.
Brusc, un gând trist năpustește asupra mea. Dacă după ce se va naște bebele, nu vor mai avea nevoie de mine? Adică, vor avea alte griji pe cap. Dacă...dacă vor uita de mine?
Arunc asta într-un colț întunecat al minții mele și trec direct la subiect.
---Ai spus că avem de discutat. Ce este?
Se uită unul la altul, parcă vorbind telepatic și Kasie anunță că pleacă acasă, deoarece e obosită. Clar ca bună ziua că nu e așa, și asta mă face de o sută de ori mai curioasă. Despre ce o fi vorba?
---Este ceva legat de...Eden, îmi zice serios aplecat puțin peste masă.
Mă încrunt confuză, fiindcă în ultimul timp se întâmplă multe în jurul lui, fapt ce nu l-am observat doar eu, se pare.
---Mihai a vrut să nu știi nimic, dar eu tot cred că e mai bine să aflii. Măcar pentru siguranța ta și a lui Sevy.
---Cum adică pentru siguranța noastră?
Nu mai înțeleg nimic. Ce i-a apucat și pe el și pe Mihai? Ce vrea să spună? Că în preajma lui Eden nu am fi în siguranță? Asta e absurd! Am petrecut o vară împreună.
Se scarpină la ceafă frustrat și mă roagă să îl ascult atent. Asta fac, de când am intrat pe ușă.
---Știu că tu o să mă înțelegi. Săptămâna trecută, chiar cu o seară înainte să plecăm în vacanță, îmi vedeam de treaba mea în depozit, când am auzit niște voci ciudate. M-am uitat pe furiș pe fereastra mică și am putut vedea clar cum Eden și încă unul străin le arăta pe ascuns unor tipi cu tatuaje niște pachețele cu prafuri albe.
Mi se face rău.
---Nu pot să cred!
---Vorbesc serios! Totul a durat o fracțiune de secundă. După ce tipi i-au întins celuilalt banii, cu toții au dispărut luândo pe diferite drumuri. Acum ne înțelegi îngrijorarea? Nu vrem să vă mai vedem în preajma lui! Cel puțin până nu ne lămurim cum stau lucrurile.
Informațiile se învârtesc în capul meu ca într-un carusel, la fel și întrebările. E dealer de droguri? De asta arăta palid și făra viață azi. De aia o ignoră pe Sevy? Consumă și el?
Dintro dată, altceva mă lovește. Oare Dominick e șeful lui? De aia îl comandă ca pe un cățeluș?
Jack mă lasă pentru câteva minute să procesz totul în capul meu. De ce lucrurile au devenit așa anapoda în ultimul timp? Și de ce când am fost azi la Mihai, el mi-a recomandat chiar să vorbesc cu Eden în loc să îl evit așa cum mi-a spus Jack?
Prea multe întrebări și nici un răspuns. Simt că o să mă sufoc.
Ies afară să trag o gură de aer și nu m-ai rezist mult. Pun mâna pe telefon și îl sun pe Mihai.
Nu mă așteptam să răspundă, dar a făcuto.
---Da, Storm? S-a întâmplat ceva de mă suni la ora asta?
Ok, ăsta e unul din momentele alea în care fac o prostie incoștientă și când mă trezesc îmi dau seama că nu știu ce să mai fac. Sau să mai zic.
---Storm?
Hai, limbă afurisită, zi ceva!
-Ăăă...nu, nimic, totul e ok!
Dacă mai spun fraza asta o singură dată pe ziua de azi mă duc să mă arunc întro fântână.
---Asta e bine. Și atunci...?
---Vroiam doar să-ți zic că am vorbit cu Eden.
Îmi țin respirația cât îi aștept răspunsul, curioasă de reacția lui. Asta a fost tot ce mi-a venit pe moment.
Se aud foșnete în receptor, de parcă s-ar ridica de pe un pat sau s-ar așeza, nu-mi pot da seama sigur, cert este că e agitat.
---Ce ai făcut? Ai înebunit?! Cum adică ai vorbit cu el? Și ce ți-a zis? Tu ești bine? Unde ești? Vin chiar acum după tine!
Îngrijorarea și disperarea din glasul lui îmi ridică munți de suspiciuni. Am avut dreptate că ceva e putred la Eden în ultimul timp, dar el nu trebuia să îmi ascundă că știa ce era.
---Nu te așteptai să o fac, nu?
---Storm, ascultămă bine! Nu contează unde ești, doar stai cât mai departe de el! Asta e tot ce te rog.
---De ce?
---Pentru că, oftează. Pentru că nu e sigur.
---Ce? Ce nu e sigur?
---E în posesia drogurilor, pentru numele lui Dumnezeu! Țipă de-abinelea. Nimic nu e sigur!
Îmi relaxez umerii, ce până acum nu realizasem că îi avusem încordați, și mâna cu care țin telefonul la ureche. Însfârșit.
---Greu mai cedezi. Atât de complicat a fost să recunoști?
Nu mai zice nimic o perioadă și sunt pe cale să închid, însă chiar atunci vorbește din nou, ceva mai domol.
---Știai. Jack ți-a spus?
---Da. El mi-a zis. Spre deosebire de tine care nu aveai nici o intenție. Care e faza?
---Nu mă așteptam că tu m-ai asculta. Am zis mai bine să nu-ți stârnesc curiozitatea.
Prea târziu.
---Și oricum, tu niciodată nu prea asculți, de nimeni și nimic.
---Nici nu aveam de gând, recunosc dând cu piciorul într-o petricică și băgândumi mâna liberă în buzunar fiindcă mi-a cam înghețat. Serile sunt mai răcoroase deja.
---Dar de acum încolo te rog, dă-mi sfaturi utile care chiar m-ar ajuta.
---Asta am și făcut. Ți-am zis că nu toate sunt ceea ce par a fi și că e nevoie să te uiți din mai multe puncte de vedere dacă vrei să afli adevărul.
Are dreptate, dar totuși nu a procedat corect.
---Și te mai rog ceva, acum că ai aflat. Nu-i zi nimic lui Sevy, și fereștete de Eden, bine? Ah da, și nu te implica! Eu și Jack o vom scoate la capăt.
Tac.
---M-ai auzit?
---Da. Da, te-am auzit, mai repet odată tare și răspicat.
---Mulțumesc. Acum, dute la culcare, mâine ai școală. Noapte bună!
Îmi închide și în continuare mă holbez la ecranul telefonului puțin spart în colțul din dreapta sus, de parcă acolo s-ar afla răspunsul la întrebarea, de ce am golul ăsta sinistru în stomac?
---Storm! Ce faci afară? E frig deja, vino înăuntru!
Mă uit spre Jack care stă în pragul ușii și în timpul ăla cu coada ochiului observ o siluetă familiară cu glugă în cap cum traversează strada, și gândesc.
Există momente în viață când vine vremea să decizi, ești jucător sau ești doar spectator.
---Storm, vii?
Mă uit încă o dată la el. Acum e cel mai bun moment de a decide. Și eu am făcut deja o alegerea. So creadă ei că voi face tot ce îmi dictează!
Zâmbesc și zic "nu".
---Merg acasă. Ziua de azi a fost...plină cu peripeții.
Și nici nu s-a încheiat încă.