Domnișoara Charity rămase dezamăgită când Sherldan îi spuse că intenționează să plece.
- Dar încă nu ai avut ocazia să vorbești cu Langford singur și să-l faci să înțeleagă exact de ce ai plecat atunci, se lamentă ea.
- Am avut această șansă aseară, spuse Sherry cu amărăciune. Se uită pe fereastră și puse în valiză cele câteva lucruri aduse cu sine. Rezultatul e acolo, jos.
Charity se apropie de fereastră și le privi pe cele două doamne care-I întrețineau pe conte.
- Cât de revoltători sunt bărbații. Să știi că nu-i pasă de nici una dintre ele.
- Nici de mine nu-i pasă.
Chariy se așeză pe scaun, iar Sheridan își aminti de prima lor întâlnire, când o văzuse ca pe o păpușă chinezească. La fel arăta și acum, perplexă și nefericită.
- I-ai explicat de ce ai fugit și nu te-ai mai întors?
- Nu.
- De ce ai făcut asta atunci?
Întrebarea i se păru prea bruscă lui Sheridan.
- V-am spus ieri de ce. Într-o clipă am crezut că sunt Charise Lancaster, iar în clipa următoare Charise stătea în fața mea, acuzându-mă că i-am luat identitatea voit; m-a amenințat că-i spune lui Stephen. Am intrat în panică, am fugit, dar, înainte să-mi dau seama că sunt altcineva, am realizat că toată lumea mă mințise despre cine sunt ei. Atunci îmi aminteam că într-adevăr Charise era logodită cu un baron, nu cu un conte, al cărui nume era Burleton, nu Westmofeland. Voiam răspunsuri, aveam nevoie de ele, așa că m-am dus la Nicholas DuVille. Cel puțin el a fost sincer și mi-a spus adevărul.
- Ce adevăr ți-a spus, draga mea?
Încă stânjenită de cele aflate, Sheridan se uită în oglindă, ocupându-se de părul ei și spuse:
- Totul. Toate amănuntele neplăcute, începând cu moartea lordului Burletbn și cu nevoia lui Stephen de a-mi găsi un alt logodnic, pentru Charise Lancaster, adică. Mi-a spus totul. Sheridan se opri pentru că i se pusese un nod în gât și simțea că-i vin se plângă de umilință și naivitate, crezând chiar și o clipă că Stephen voise să se însoare cu ea. Același acces de naivitate o adusese pe punctul de a-și sacrifica virginitatea și mândria în fața lui, noaptea trecută. Mi-a explicat și cel mai mare mister, cu toate că am crezut cu totul altceva, când am discutat ieri cu dumneavoastră și cu doamnele.
- Despre ce mister era vorba?
- Propunerea subită a lui Stephen de a ne căsători, în seara când am mers la Almack's, a coincis cu aflarea veștii cu tatăl lui Charise murise, în aceeași zi mai devreme. M-a cerut în căsătorie din milă și responsabilitate, nu pentru că ar fi ținut la mine sau pentru că dorea să mă ia de soție.
- A fost foarte urât din partea lui Nicholas că a pus problema astfel.
- Nu a fost nevoie să o facă. Sunt întotdeauna slabă de înger când e vorba de bărbatul acela de afară.
- Și ai discutat toate acestea cu Langford aseară?
- Am încercat, dar spunea că nu era interesat de conversații, răspunse Sheridan închizând valiza.
- Dar atunci ce-l interesa? întrebă Charity cu capul ușor aplecat într-o parte.
Felul cum i se pusese întrebarea o făcu pe Sheridan să o privească alarmată. Uneori nu părea chiar sigură că sora ducelui de Stanhope era chiar atât de naivă pe cât voia să pară; chiar în acest moment ea studia obrajii îmbujorați ai lui Sheridan cu o privire intransigentă.
- Cred că-l interesa orice dovadă a nevinovăției mele, dar știu că nu-l interesez câtuși de puțin, zise ea evaziv. Dacă privești situația din unghiul lui de vedere, ceea ce am încercat să fac ieri seară, rezultă că am fugit și m-am ascuns fiindcă eram vinovată. Ce altă scuză aș fi putut avea?
Charity se ridică, iar Sheridan o privi, știind că nu o va mai vedea vreodată și lacrimile îi umplură ochii. O îmbrățișă scurt pe bătrânica măruntă.
- Spuneți-le tuturor rămas bun din partea mea și că le mulțumesc pentru că au vrut să mă ajute.
- Trebuie să pot face și altceva pentru tine, zise Charity cu o grimasă tristă.
- Este ceva, surâse Sheridan când îi spuse aceasta. Vă rog să-i transmiteți alteței sale că aș dori să-l văd numai pentru câteva minute. Rugați-l să vină în salonașul de lângă intrarea principală.
Charity ieși, iar Sheridan se pregăti sufletește pentru întâlnire. Merse la fereastră și o văzu peste câteva minute pe bătrână transmițându-i mesajul lui Stephen. El se ridică atât de repede și porni spre casă grăbit, încât Sheridan îndrăzni să spere, poate că nu o va lăsa să plece. Poate că îi va cere iertare pentru ceea ce-i făcuse cu o seară înainte și o va ruga să rămână.
Coborî scările și nu se putea abține să nu spere la această ultimă variantă, fantezia luând-o înaintea rațiunii. Inima îi bătea mai tare ca niciodată când intră în salon și închise ușa, dar, când îl văzu privind-o, speranța muri pe loc. În cămașă și pantaloni de călărie, cu mâinile în buzunare, nu părea nu numai degajat, dar și nepăsător.
- Ai dorit să-mi vorbești? întrebă el calm.
Rămase în mijlocul salonului, la numai câțiva pași de ea. Sheridan încercă să pară calmă, deși nu era deloc așa și-i spuse:
- Am venit să te anunț că plec. Nu voiam să dispar așa cum am făcut data trecută. Așteptă să vadă pe chipul lui imobil vreun semn sau vreo reacție, orice, dar, în loc să-i arate că e câtuși de puțin interesat de persoana ei și de faptul că și-a dăruit trupul, el își ridică o sprânceană, parcă întrebând-o din priviri ce aștepta de la el. Nu-ți accept oferta, preciză Sheridan. Nu-i venea să creadă că putea fi atât de rece și dezinteresat de această hotărâre care îi va schimba viața de acum înainte, o decizie luată după o noapte petrecută în brațele lui, după ce-și sacrificase virginitatea și onoarea pentru el.
Stephen ridică din umeri și spuse cu indiferență:
- Bine. Asta spunea totul, acest unic cuvânt rostit sardonic, care o făcu să treacă de la starea de umilință disperată la cea de furie greu de suportat. Sheridan dădu sa plece, dar își aminti ceva și reveni în fața lui. Mai era ceva? întrebă el pe un ton nerăbdător și evaziv. Sheridan era atât de înfuriată și de mulțumită de intenția ei, încât îi surâse fermecător și făcu încă un pas spre el.
- Da, zise încet. Mai este ceva.
Stephen o privi mirat.
- Ce anume?
- Asta! Sheridan îl pălmui cu atâta forță încât Stephen își pierdu echilibrul și capul i se balansă într-o parte. Sheridan se retrase, văzându-l cum se înfurie la rândul lui, apoi rămase pe loc; pieptul îi tresălta de respirația sacadată. Ești un monstru fără inimă, diabolic și nu-mi vine să cred că te-am lăsat să te atingi de mine astă noapte! Mă simt murdărită și pângărită... Văzu cum mușchiul maxilarului lui Stephen începe să pulseze, dar nu terminase de spus totul și era prea înfuriată ca să-i mai pese de el, cu toate că o privea cu ochi ucigași. Am păcătuit când te-am lăsat să-mi faci lucrul acela, dar mă voi ruga pentru a fi iertată. Ceea ce nu-mi voi putea ierta vreodată este prostia de a fi avut încredere în tine și de a te fi iubit!
Stephen văzu ușa trântindu-i-se în nas, dar rămase în același loc, copleșit de imaginea frumoasei furtunoase, cu ochii fulgerând de mânie și cu chipul înviorat de furie dezlănțuită și sfidare. Tabloul i se întipări în memorie, alături de o voce tremurând de emoție: Nu îmi voi putea ierta vreodată prostia de a fi avut încredere în tine și de a te fi iubit! Vorbise și se purtase ca și când ar fi vorbit din inimă, inclusiv când îi făcuse acea declarație mascată. Doamne, era o actriță superbă! Mult mai bună decât Emily Lathrop. Desigur, Emily nu avusese avantajul aurei de inocență virtuoasă pe care Sheridan o poseda și nici temperamentul ei vulcanic. Emily fusese emancipată şi foarte rezervată, deci nu ar fi reușit să joace o asemenea scenă.
Pe de altă parte, Emily nu i-ar fi putut arunca în față acea frază... Întrucât nu se așteptase de la Sheridan să facă asta. Era deșteaptă și ambițioasă și ar fi putut cu ușurință transforma o ușoară lovitură la cap cu pierderea momentană a memoriei într-o amnezie pe durata câtorva săptămâni, lucru care urma să-i aducă trecerea de la statutul de guvernantă la cel de contesă. Propunerea pe care i-o făcuse el aseară nu avea cum să o ridice la statutul de contesă, dar i-ar fi oferit o viață luxoasă, ceea ce nu putea să aștepte de la altcineva, decât în aceste condiții.
Fie nu fusese într-atât de isteață pe cât o crezuse Stephen, fie...
Fie nu era ambițioasă...
Fie nu era interesată de lux...
Fie era imaginea inocenței de la bun început, inocentă sexual, cum fusese până în noaptea trecută, ca și inocentă din alte puncte de vedere.
Stephen renunță la ultima posibilitate. Oamenii inocenți nu fug și se ascund, nu, când au curajul și îndrăzneala lui Sheridan.