Amnezie

Capitolul III

Soarele era ca un disc enorm alunecând spre orizontul purpuriu; un marinar venea dinspre docuri și ajunse lângă trăsura care aştepta în același loc de dimineață.

— Iat-o — Steaua dimineții, îi spuse lui Stephen care stătea sprijinit de portieră urmărind distrat o discuție între bețivii adunați în fața localului. Înainte de a arăta cu mâna spre vapor, marinarul privi precaut spre cei doi vizitii care aveau la brâu pistoale și care nu arătau la fel de indifirenți ca stăpânul lor față de pericolele care planau asupra cheiului. Aceea e, acolo, i se adresă lui Stephen, indicând o ambarcațiune mică plutind spre port, cu pânzele ca niște siluete înțepând apusul la orizont. A cam întârziat.

Stephen făcu semn unui vizitiu și acesta îi dădu marinarului o monedă pentru osteneala lui. Se apropie încet de docuri dorindu-și să fi fost însoțit de mama sau de cumnata lui acum, când aştepta ca mireasa lui Burleton să debarce. Prezența unor femei grijulii ar fi îndulcit poate lovitura pe care o va da vestea tragică fetei, veste care îi va spulbera visurile.

— Ce coșmar! strigă Sheridan Bromleigh către stewardul uluit care venise să-i spună pentru a doua oară că „un gentleman" o aștepta pe chei — gentleman pe care îl ştia a fi lordul Burleton. Spune-i să aştepte. Spune-i că am murit. Nu, spune-i că suntem încă indispuse. Trânti uşa în nasul băiatului, puse zăvorul și se rezemă cu spatele de perete, privind-o pe camerista speriată care stătea pe marginea patului din cabina pe care o împățiseră, răsucind o batistă în mâinile muncite. E un coșmar, dar când mă voi trezi, se va încheia, nu-i așa, Meg?

Meg dădu din cap şi fundele pălărioarei albe începură să-i tresalte.

- Nu e un vis. Va trebui să vorbeşti cu baronul şi să-i spui ceva - ceva care să nu-I jignească, dar să creadă.

— Bine, dar astfel eliminăm adevărul, zise Sheridan cu amărăciune. Adică ar trebui să fie doar puțin supărat dacă-i spun că am reuşit sã-i rătăcesc logodnica undeva, de-a lungul coastei britanice. Adevãrul este că am pierdut-of. Nu ai pierdut-o, ea a evadat! Domnişoara Charise a fugit cu domnul Morrison când ne-am oprit in ultimul doc.

— Indiferent de asta, contează doar că mi-a fost încredințată şi nu mi-am făcut datoria fațä de tatăl ei și față de baron. Nu pot face altceva decât să merg şi să-i spun toate asta baronului direct.

— Dar nu trebuie! strigă Meg. Ne va arunca în închisoare! Mai ales că trebuie să-I faci să se simtă impresionat de noi, acum că nu avem cui să ne adresăm și nici unde ne duce. Domnişoara Charise a luat toți banii cu ea şi nu avem nici un sfanț pentru biletul de întoarcere.

— O să găsesc ceva de lucru. În ciuda cuvintelor ei încurajatoare, vocea lui Sherry tremura de emoție și părea că priveşte împrejur, în cabină, căutând un loc unde să se ascundă.

- Nu ai recomandări, spuse Meg aproape izbucnind în lacrimi. Și la noapte nu avem unde dormi, nu avem bani de locuință. Vom sfârși în mizerie sau mai rău!

- Ce ar putea fi mai rău? întrebă Sheridan, dar, când o văzu pe Meg că deschide gura să mai spună ceva ridică o mână și rosti cu o fărâmă din umorul și optimismul care o caracterizau: Nu, să nu faci asta, te rog Nici să nu-ți treacă prin cap „sclavia albilor".

Meg păli și rămase cu gura deschisă; vocea i se transformase într-o șoaptă:

— Sclavia... albilor.

— Meg! Pentru Dumnezeu, am glumit doar. O glumă deocheată.

— Dacă mergi și-i spui adevărul, ne vor azvârli pe. amândouă în temniță.