Valetul lui Nicholas DuVille îi ținea stăpânului său haina dintr-un material fin, de culoarea vinului și-i admira cămașa albă, imaculată și eșafa de la gât.
- Cum spuneam adesea, domnule, remarcă valetul, în timp ce Nicki își încheia nasturii vestei în aceeași culoare cu haina, nici un englez nu era aspectul dumneavoastră desăvârșit cu eșafa la gât.
Nicki îl privi amuzat.
- Și, cum ți-am răspuns adesea, Vermonde, asta pentru că sunt mai mult francez decât englez, iar dumneata ești ușor înclinat impotriva englezilor... Un alt valet bătu la ușă și-i întrerupse replica. Da, ce este? întrebă el surprins că valetul său personal îi permisese unui inferior să-i intre pe teritoriu.
- Trebuie să vă spun că o domnișoară vă așteaptă jos, milord. Este în salonul albastru și pare foarte îngrijorată. Spune că o cunoașteți sub numele de domnișoara Lancaster. Cel de la ușă a încercat să o alunge fiindcă a văzut-o venind într-o birjă închiriată, dar dînsa a insistat. E ceva rău, credem, pentru că...
Stăpînul său deveni deodată îngrijorat și valetul tăcu. Nicki ieși repede și era cât pe ce să-i dărime pe valet când trecu grăbit.
- Sherry? întrebă Nicki surprins și panicat, văzîndu-i obrajii roșii și ochii plini de lacrimi. Avea cearcăne în jurul lor și stătea pe marginea canapelei, părind că va leșina în orice clipă. Ce s-a întâmplat?
- Eu... eu mi-am ... mi-am recăpătat memoria, zise Sherry printre sughițuri. Eu... sunt o impostoare. Toată lumea e impostoare! Charise era logodită cu Burleton. De ce s-a pre-prefăcut Stephen? Nu, eu m-am prefăcut...
- Nu mai spune nimic, îi zise Nicki brusc și se duse spre tava cu pahare. Turnă destul coniac într-unul și i-l aduse. Bea asta. Tot, adăugă el văzînd-o că ia o înghițitură și se cutremură de tăria alcoolului. O să te liniștească mai repede. Nicki credea că starea ei fuseso cauzată de realizarea faptului că nu fusese logodită niciodată cu Stephen Westmoreland.
Sherry îl privi şi-l ascultă, bând automat tot conținutul paharului.
- Nu încerca să vorbeşti imediat, zise el văzând-o că tuşeşte. Sherry simți cum băutura îi arde măruntaiele ajungând în stomac. Îşi privea mânile pe genunchi. Şocul inițial al recăpătării memoriei, al realizării identității sale, al întâlnirii cu Charise şi al ascultării acuzațiilor ce i se aduseseră o alungase din casă ca pe o femeie nebună, cu inima sfâşiată. Hoinărise aproape o oră, căutând o modalitate de a-l convinge pe Stephen că-l iubeşte, că nu l-ar fi mințit niciodată, indiferent dacă reuşise Charise să-l convingă prin cele spuse. Dintr-o dată realiză ceva: Stephen Westmoreland nu fusese niciodată logodit cu Charise Lancaster. Numele logodnicului acesteia era Burleton! Toată lumea se complăcuse în această şaradă.
Apoi veni altă revelație, mai uluitoare, apoi încă una, când stătuse în parc și mintea i se rotea amețitor. Acum căuta răspunsurile la cineva care nu avea nici un motiv aă o mintă, iar coniacul îi dădu tăria să reziste la orice explicație îi va fi dat să audă.
- Trimit după Langford, spuse Nicki văzând-o că îşi recapătă culoarea din obraji, dar răspunsul ei veni ca o lovitură.
- Nu! Nu! Nu!
Nicki se aşeză liniştit pe fotoliul din fața ei și zise blând:
- Prea bine. Nu mă mişc din camera aceasta până ce nu-mi spui tu.
- Trebuie să explic, spuse Sherry străduindu-se să își păstreze calmul. Apoi se răzgândi şi hotărî că singura şansă de a primi răspunsuri sincere la acele întrebări care o chinuiau era să pună ea mai întâi întrebările, până ce va da informații. Nu, tu trebuie să-mi explici, se corectă ea.
Nicki observă că Sherry își cântărește cuvintele și înțelese că nu venise la el din disperare, oricât de rău s-ar fi simțit când a aflat că a fost înșelată. Prima ei frază confirmă aceasta dar îl prinsese pe el în capcană.
- Am venit aici fiindcă ești singurul la care m-am gândit că nu are nimic de câștigat... continuând să joace acest... incredibil joc al decepției în care s-a antrenat întreaga familie Westmoreland.
- Nu ar fi mai bine să discutați toate acestea cu logodnicul tău?
- Logodnicul meu! zise ea ironic. Arthur Burleton a fost logodnicul lui Charise Lancaster, Stephen Westmorlenad nu! Dacă mai aud și altă minciună, cred că...
- Mai bea puțin coniac, o întrerupse Nicki.
- Nu vreau coniac! strigă Sherry. Am nevoie de răspunsuri, poți să mă înțelegi!
Realizind că nu le va obține de la el dacă nu vorbea mai coerent, Sherry mai bău o înghițitură și-și stăpâni emoțiile. Îl privi în ochi implorându-l și zise: Am venit la tine pentru că privind înapoi îmi dau seama că tu nu ai luat parte la minciună, la farsa orbilă. Nu ai vorbit despre conte ca despre logodnicul meu, ca toată lumea. Te rog, acum ajută-mă. Spune-mi adevărul. Totul. Dacă nu o faci, mă tem că voi înnebuni de-a binelea.
Nicki fusese uluit când Westmoreland anunțase Iogodna lor în urmă cu două zile, dar când Whitney îi spusese de moartea tatălui lui Sherry, realizase motivul pripei nunții, înainte ca Sherry să-și recapete memoria, Whiricomb repetase de nenumărate ori și-i avertizase pe toți să nu-i spună nimic care să o tulbure, dar Nicki era acum sigur că avea nevoie să știe adevărul în întregime.
Bucuros că doctorul nu era de față pentru a complica situația cu sfaturi, Nicki se pregăti sufleteşte pentru dificila sarcină de a răspunde pentru faptele altora; Charise Lancaster avea încredere în el, evident numai în el.
- Te rog, ajută-mă, îl imploră ea din nou. Trebuie să-ți explic şi eu câteva lucruri după ce vei termina... lucruri grele, rușinoase, dar nu vreau să-ți ascund adevărul. Urăsc prefăcătoria.
Shery îl văzu cum îşi ia o poziție comodă, pregătindu-se pentru o conversație neplăcută, iar el o privi direct şi-i spuse:
- Vreau să fiu foarte sincer, dacă eşti convinsă că ești pregătită să mă asculți.
- Mă simt foarte bine, accentuă ea.
- De unde vrei să încep?
- Începe, zise ea zâmbind, cu începutul. Începe prin a-mi spune de ce m-ai lăsat să cred că până ieri că el este lordul Burleton. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc, înainte de a mă trezi cu capul bandajat, în casa contelui, este că m-am întâlnit cu el la vapor și că mi-a spus că Burleton e mort.
Nicki observă că menționase moartea lui Burleton cu solemnitate, nu cu tristețe. Westmoreland presupusese corect că ea nu-l cunoscuse îndeajuns pe Burleton şi că nu avea sentimente prea puternice față de acesta.
- Burleton a murit într-un accident de trăsură înainte de sosirea vaporului tău, spuse el direct.
- Mi-a părut rău când am aflat veste morții lui, răspunse ea şi Nicki se convinse că trebuia să afle adevăruI și că-i va face față mult mai bine decât decepției şi necunoaşterii. Dar nu înțeleg cum s-a implicat contele în această treabă.
- Langford conducea trăsura. O văzu că tresare la această informație, dar rămase tot calmă după aceea. Era ceață şi întuneric, înainte de ivirea zorilor. Burleton era beat şi a sărit chiar in fața trăsurii, caii l-au omorât, iar Langford s-a considerat vinovat pentru moartea lui şi, dată fiind poziția lui, cred că şi eu aş fi simțit la fel. Conducea nişte cai nărăvaşi, speriați din cauză că nu erau obişnuiți în oraş şi, dacă situația nu ar fi fost aceasta, poate că Burleton ar fi fost şi acum în viață. Nu ştiu. Oricum, Langford a făcut unele investigații după accident şi a aflat că logodnica lui Burleton urma să sosească în ziua următoare din America; Burleton nu avea nici o rudă, nici prieteni de încredere și Langford a considerat că el trebuia să te aştepte şi să-ți dea vestea. De fapt, dacă valetul lui Burleton" nu ar fi știut despre tine şi despre sosirea ta, nu ar fi venit nimeni să te întîmpine la vapor. Cred că îți aminteşti restul: Langford a venit la vapor ca să-ți dea vestea şi să-şi ofere sprijinul necesar. Desigur, fiind foarte absorbt de gânduri, nu a observat când un balot descărcat s-a desprins din cârlig şi te-a lovit în cap.
Nicki o privi cu atenție, apoi se ridică şi-şi turnă şi el coniac. Părea foarte calmă, își zise el admirativ, apoi continuă:
- Langford te-a adus la el acasă şi l-a chemat pe medicul familiei. Câteva zile ai fost inconştientă, iar Whltticomb era foarte pesimist în privința însănătoşirii tale. Când ți-ai revenit, în sfârşit, el a constatat că trauma te-a făcut să-ți pierzi memoria şi ne-a amenințat pe toți să nu-ți spunem nimic pentru a nu te tulbura mai rău. Credeai că Langford era logodnicul tău, iar el, eu, toți te-am lăsat să crezi aceasta. Cam atât știu. Dar Nicki adăugă din onestitate față de Stephen Westmorleand: Mai știu că Langford se condamna pe sine pentru că nu te-a protejat de rău şi pentru că ți-a dat vestea urâtă cu atât stângăcie încât nu ai fost în stare să te aperi singură de pericol, fiind prea copleșită. Știu că se simțea foarte vinovat și se condamna pentru că ți-ai pierdut logodnicul.
Sherry se simți umilită și ajunse la concluzia agonizantă, evidentă.
- Astfel încât s-a simțit obligat să-mi ofere un alt logodinc și s-a declarat voluntar. Așa este, nu?
Nicki ezită, apoi confirmă.
- Așa este.
Sherry își întoarse capul și începu sa plângă pentru naivitatea și credulitatea de care dăduse dovada; pentru că se îndrăgostise de un bărbat care nu simțea pentru ea decât responsabilitate. Nu era de mirare că nu-i spusese niciodată că o iubește! Nu era de mirare că dorise ca ea să-și găsească pe altcineva drept soț!
- Deci se căsătorea cu mine din vinovăție și responsabilitate.
- Nu aș spune că doar acestea sunt motivele în prezent, Nicki zise cu precauție. Cred că are și alte sentimente față de tine.
- Sigur că are, răspunse Sherry cu amărăciune și zdrobită de umilință. Se cheamă milă!
- Te conduc acasă la Langford.
- Nu pot să mă întorc acolo! strigă ea.
- Domnișoară Lancaster, începu Nicki cu severitate și autoritate. Sherry începu să râdă nervos și acum se ținea cu mâinile de abdomen.
- Nu sunt Charise Lancaster!
Nicki se apropie de ea și îi păru rău că o crezuse în stare să suporte orice i se spune.
- Nu sunt Charise Lancaster, repetă ea și începu să râdă și să plângă în același timp. Am fost însoțitoarea ei plătită în călătorie. Se legăna înainte și înapoi plângând. Sunt o guvernantă destoinică, iar el trebuia să se însoare cu mine. Ce ar mai fi râs prietenii lui de asta. Era plin de compasiune pentru o guvernantă care nu l-a văzut în viața ei pe lordul Burleton.
Nicki o privi şocat, dar o crezu.
- Dumnezeule, şopti el.
- Credeam că sunt Charise Lancaster, se tângui ea. Credeam că sunt, jur.
Nicki se gândi să o strângă la piept pentru a o liniști și o făcu, dar nu știa cu ce cuvinte să-și completeze gestul.
- Credeam că sunt, spuse plângând la pieptul lui. Credeam că sunt ea până ce a venit astăzi. Credeam că sunt ea, jur!
- Te cred, zise Nicki uluit de convingerea sa.
- Nu voia să plece. Trebuia să-i spună ea însăși. El, el se pregătea pentru cununie. O nuntă în secret. Nu am unde să mă duc, nu am haine, nu am bani.
Nicki încercă să o scoată din impas și-i zise:
- Măcar e bine că nu a murit tatăl tău.
Ea îşi ridică încet capul şi-l privi nedumerită.
- Cum?
- Langford a primit o scrisoare săptămâna trecută de la proprietarul lui Burleton. Îi era adresată lui Charise Lancaster, scrisă de avocatul tatălui ei şi o informa că tatăl ei a murit la două săptămâni după ce a plecat în Anglia.
Sherry îşi trase nasul şi spuse cu mâhnire:
- Era un om dur, dar cumsecade. O răsfăța teribil pe Charise. Sherry își aduse aminte de altceva care o mânie. Săptămâna trecută a fost în aceeași seară când am mers la Almack's şi la balul familiei Rutherford?
- Așa mi s-a spus.
Sherry își plecă din nou capul cu umilință şi reîncepu să plângă.
- Nu mă mir că s-a răzgândit atât de brusc şi nu m-a mai lăsat să-mi găsesc un alt logodnic, apoi s-a hotărât să ne căsătorim imediat. Își aminti cum îi mângâiase mâna la operă şi cum rezistase cu stoicism la toată scena, prefăcându-se că vrea să o sărute şi...
- Aș vrea să fiu moartă! șopti ea.
- Te rog să nu mai vorbești astfel. Nicki încercă să o aline. Poți rămâne aici diseară. Mâine merg cu tine la Langford şi-i vom explica.
- I-am explicat într-o scrisoare! Nu pot să mă întorc acolo. Nu vreau, iar dacă trimiți după el voi înnebuni. Știu că asta se va întâmpla. Acum nu mă mai pot întoarce. Vorbise foarte serios, iar Nicki nu o putea condamna.
Sherry nu știu cât plânsese în brațele lui, iar când se opri şi tăcerea umplu camera, își mai reveni.
- Nu pot rămâne aici, a
șopti ea emoționată.
- Dar spuneai că nu ai unde să te duci.
Sherry se desprinse din brațele lui, se ridică și făcu un pas nesigur.
- Nu ar fi trebuit să vin aici. Nu m-ar mira să fiu dată în judecată.
Gândul că Langford ar fi putut face asta îl umplu pe Nicki de mănie, însă nu putea nega posibilitatea unei asemenea eventualități.
- Aici ești în siguranță, cel puțin pentru diseară. Mâine dimineață vom discuta cum aș putea să te ajut.
Sherry realiză că Nicki îi oferea un sprijin şi o consolare.
- Eu... eu va trebui să-mi găsesc de lucru. Nu am referințe. Nu pot rămâne la Londra. Nu pot...
- O să mai discutăm mâine dimineață, cheríe. Acum vreau să te culci. Voi trimite pe cineva cu cina.
- Nimeni care-l cunoaște pe el sau familia lui nu va accepta să mă angajeze, iar el... toată Londra îl cunoaște.
- Mâine dimineață, spuse el ferm.
Sherry era prea slăbită ca să mai protesteze. Plecă pe scări însoțită de un servitor când își aminti ceva şi se întoarse.
- Domnule DuVille?
- Ți-am dat permisiunea să-mi spui Nicki.
- Doamnele de companie nu au voie să se adreseze binefăcătorului lor pe numele mic. Sherry părea că e la capătul puterilor, iar Nicki nu o contrazise şi îi ascultă rugămintea. Vreau să nu spui nimănui unde mă aflu, promite-mi că nu vei spune!
Nicki ezită câteva clipe, trecu repede în revistă alternativele şi consecințele, apoi acceptă.
- Ai cuvântul meu. O privi cum urcă scările umilită și deznădăjduită. Niciodată nu semănase cu o servitoara insignifiantă, dar acum semăna. Acest amănunt îl făcea să dorească să-i facă un rău lui Westmorelnad. Totuși, până astăzi se purtase onorabil. Mai mult decât onorabil, îşi spuse Nicki.