Privirea îmi este ațintitã spre fiecare ușã a caselor micuțe de hobbiți, continui sã merg lângã calul meu, care asemeni mie este obosit.
Soarele a fost înghițit de noapte, fãcându-mi drumul și mai greu. Privesc luna melancolicã, oprindu-mã pentru un moment acolo, spre nemulțumirea companionului meu. Mii de sentimente îmi acaparează inima, mă înspăimântă numai gândul că mă voi atașa de aceștia, iar apoi că îi voi pierde la fel de repede. Îmi scutur capul și îmi alung aceste simțăminte. Repet de nenumărate ori făgăduielile pe care mi le-am făcut. Îmi este complet interzis să mă atașez de ei, trebuie doar să mă folosesc de ei, nimic mai mult.
Dark își freacă nasul de brațul meu și mă trezește din visare, dupã care face insistent semn spre o ușa mare pe care se află o runã... Runa pe care o cãutam.
- Bravo, bãiete! Rãmâi aici. spun frecându-mi fața drãgãstos de a sa.
Mă opresc în fața ușii, oftând adânc și rugându-mã fie bine. Bat puternic, iar în fața mea se ivește un hobbit micuț și sfios.
- Xena, la dispoziția dumneavoastrã! spun fãcând o plecãciune.
- Bilbo Baggins, la a voastrã!
Intru în casa primitoare a hobbitului, acesta se oferi să îmi așeze pelerina în cuier, dar îl refuz politicos. Dacă vrăjitorul ar vedea ce răni am pe spate m-ar expedia fără comentarii înapoi în ținutul elfilor, iar acesta e ultimul lucru pe care mi-l doresc.
În schimb, acesta mă conduce într-o sufragerie micută în care se află treisprezece pitici, și Gandalf.
- Draga mea! Mã bucur că ne-ai onorat cu prezența! spune acesta îmbrãțișându-mã strâns.
- Orice pentru tine, Gandalf!
Arunc o privire spre cei care ar trebui sã îmi fie parteneri de luptã. Din cunoștiințele mele, o companie are un număr redus, dar cea din care o să fac parte este literalmente secerată. Fețele lor sunt destul de confuze, pentru cã nu știu cine sunt și nici nu mã pot vedea datoritã mantiei care îmi acoperea tot trupul. O voce puternicã mă rupe de gândurile mele.
- O femeie? La ce ne-ar putea ajuta asta, Gandalf? piticul din capul opus al mesei mă privește superior.
Nu-l las pe vrãjitor sã rãspundã în locul meu, fãcându-i semn din mâna să se oprească. Îi simt neliniștea bãtrânului, știe ce ar putea urma.
Arunc capa, dezvãluind tot ce acești pitici și-ar dori vreodată sã vadã. Privirile lor uimite și analiza completă, din cap pânã-n picioare, mă face să zâmbesc zeflemitor.
Pãrul lung, negru și ondulat îmi acoperă spatele, pe care se află un scut din aur specific regatului meu în care sunt patru lãcașe pentru tot atâtea sãbii, un arc cu sãgeți, o tunicã care îmi acoperă sânii, pecetluitã cu apãrãtori la umeri și pe conturul acesteia, stomacul pe care se observă o cicatrice destul de urâtã, pantaloni scurți și strânși, aceștia înconjurați de apãrãtori din argint cu lãcașe pentru opt cuțite în care se află tot atâtea, iar în josul picioarelor două curelușe pentru cuțite ascunse pe fiecare picior, iar în cizme arme pentru orice eventualitate. Într-un cuvânt armura de luptã fãcutã de mine.
Privirea-mi rece se lasă asupra celui care a îndrãznit sã insinueze, cã nu aș fi în stare sã lupt, și doar o femeie insignifiantã.
-Eu sunt Xena, Regina Regatului de Miazãnoapte!
Piticii mai în vârstã îmi aruncă priviri miloase, cunoscându-mi povestea. Gandalf oftează greu dând negativ din cap.
Știam cã am greșit, o domniță nu ar trebui niciodată să ridice tonul sau să răspundă unui alt nobil, cu atât mai grav unui rege, dar să îi susțină privirea este cu mult mai rău, mai explicit, propria-ți condamnare. Ei bine, eu nu sunt tocmai una dintre acele domnițe. Nu am nevoie de un bărbat înfumurat care să mă întrețină sau apere, mai ales când schimbul pentru aceste lucruri este libertatea.
Iar eu sunt în orice fel, dar nu o simplã femeie, nu sunt inutilã, nu sunt o domniță, sunt o rãzboinicã, și am un scop, sã îmi aflu trecutul, sã îi ucid pe cei care mi-au distrus viața și sã îmi gãsesc regatul.
Vocea puternicã sparge atmosfera liniștitoare, piticul din capul mesei se ridicã fãcând câțiva pași spre mine. E mult mai înalt decât aș fi crezut cã poate fi un pitic:
- Hm, Xena spui? Mulțumesc. mă fixează cu privirea.
Hotărăsc să mă comport cum trebuie, deși nu înțeleg de ce îmi mulțumește. Îi răspund pe măsură, vrând să îi arăt prin vorbe, ca mai apoi prin fapte că m-a deranjat remarca sa.
- Pentru ce îi mulțumești unei femei inutile? ochii mei îl săgetează.
- Xena, taci odată! vocea iritatã a lui Gandalf rãsuna în toatã casa micuțului hobbit.
Deși el tuna și fulgera, se pare că doar restul companiei îl asculta. Pentru că eu și arogantul din fața mea purtăm o discuție prea serioasă pentru a-i da atenție și lui.
- Mi-ai salvat viața.
Ochii mi se măresc considerabil și simt un gol imens în stomac. Nu suportam sã aud aceste cuvinte, nu reușeam sã le înghit. Îl privesc scurt, fața sa netrazmițându-mi nimic. Nu mi-l amintesc.
*** Îl urmãresc de câteva zile, am reușit sã îl rãnesc, dar nu sã îl omor. Știu cã nu a avut timp sã îsi cheme viermii, dar cum ies din pãdure rămân uimitã. Câteva duzini de orci atacă o mânã de pitici. Orcul rânjește nebunește la mine, provocându-mã sã strâng mânerul sabiei și mai puternic.
- Nu ești în stare de nimic, ei vor pieri din vina ta. Simțiți? Duhnește a teamã, duhoarea pe care și tatãl tãu o avea când a pierit. I-am ușurat viața, decât sã vadã în ce hal este propria sa fiicã!
Știu cã mă provoacã, dar nu pot suporta.
- Am sã te omor!
Mă nãpustesc asupra lui lãsându-i o micã tãieturã pe braț. Continuăm sã ne luptãm, dar în zadar. Sunt prinsă și legatã strâns laolaltă cu piticii. Toată furia pe care o aveam nu m-a ajutat.
Acum, se plimbă mândru prin fața mea, iar eu trebuie să-i ascult prostiile.
- Am doua podoabe, care mai de care. Thorin fiul lui Thrain, fiul lui Thror, și Xena, fiica, oh da, nici mãcar nu știi cum îl chema, ce pãcat. Vrãjitorul acela nu îți poate spune, dar eu da. În schimbul a ceva mic și insignifiant, puterea ta.
- Niciodatã! rostesc tare și clar.
- Nu te grãbi, Xena! Mãrim miza, viața lor în schimbul vieții tale. Ce spui? Vrei sã piarã și alții din vina ta?
Nu stau mult pe gânduri. Deși nu îi cunosc pe acești pitici nu vreau să pățească ceva din vina mea.
- Accept... spun cu vocea stinsă.
- Bravo, micuțo. Bravo. ***
O bãtaie pe umãr mă readuce în simțiri.
- Nu am nevoie de mulțumirile tale. Sã trecem la lucruri serioase. spun și mă așez.
Amintirile din trecut îmi displac și-mi aduc o stare proastă de spirit. Analizez fiecare gnom în parte și trag concluzii.
Îmi reiau postura specifică și presupun că această seară va fi amuzantă, cu multe contraziceri între mine și acest rege pitic.
Încă sunt privită cu uimire. Gandalf îmi zâmbește larg, asta însemnând cã este mulțumit de rãspunsul meu.
- Cred cã știți cu toții pentru ce luptãm? dăm cu toții afirmativ din cap, mai puțin Domnul Baggins.
- Luptã? spune el bâlbâit.
- Serios Gandalf, pare mai mult a bãcan decât a hoț profesionist. compania izbucnește în râs la remarca sa, pe când mie nu mi se pare deloc hilară.
Certurile celor doi pe tema îndoielilor lui Thorin durează câteva minute. Recunosc, acest hobbit nu își are locul în acestă companie, dar dacă Gandalf îl socotește potrivit are cu siguranță argumente bune. Cei doi încă se ceartă așa că rup schimbul de replici.
- De ajuns! Tãceți și ascultați-mã! Dacã tu, pitic încãpãțânat te mai îndoiești o singurã datã de deciziile lui Gandalf, te omor cu mâna mea. Și pentru a rãspunde la întrebarea ta, Domnule Baggins, tu vei veni cu noi în aceastã aventurã, vãd ceva în tine care sigur ne va fi de folos. Aș fi onoratã, dacã ai vrea sã ni te alãturi în recuperarea patriei noastre! etalez unul dintre cele mai frumoase zâmbete și aștept un răspuns.
- Uh, eu... este... o... uh... plãcere sã aud aceste vorbe de la tine, domniță Xena. Dar vã rog sã îmi acordați timp de gândire. își plimbă mâinile pe cordoanele ușoare ale pantalonilor săi, părând mai relaxat.
Simt că va face alegerea corectă. Chiar dacă din cauza fizicului său nu pare de mare ajutor, eu îmi pun bazele în el și îi voi oferi toată încrederea și sprijinul meu.
- Pânã mâine dimineațã. Și spune-mi doar Xena.
Hotărâm cu greu ce traseu vom urma și luăm în calcul orice eveniment posibil, dar încã exista o dilemã.
- Cum vom intra în munte Gandalf? regele pitic întreabă.
Mă simt ocolită. Sunt mai curioși slujitorii lui de prezența mea decât însuși regele. Oi fi eu femeie, dar ideile mele nu trebuie ocolite și nici prezența mea invizibilă.
- Cu ea. spune vrãjitorul arãtând spre mine.
Mă apropii de Regele de Sub Munte și mă aplec peste masã cu gândul de a-i arăta mai concret.
Se încordează brusc și nu pot găsi vreun motiv.
- Aici este o intrare secretã fãcutã de bunicul tãu. Iar aici este cheia. spun scoțând-o dintr-un buzunar ascuns.
- De unde o ai? iarăși privirea urâtă, fără menajamente.
Uimirea sa este un deliciu pentru orgoliul meu rănit. Încă nu mă hotărăsc între a mă juca cu nervii lui ori ba. Dar, cum Gandalf este prin preajmă, iar eu trebuie să fac impresie bună pentru a nu mă întoarce în ținutul elfilor, prefer să aleg calea cea mai înțeleaptă.
Voi fi o adevărată domniță, doar de data aceasta și voi răspunde cum se cuvine iar când voi avea ocazia îl voi tachina după bunul meu plac.
- Nu trebuie sã îți dau ție explicații. ridic capul mândră și nu întrerup contactul vizual.
- Atunci cui o sã i le dai, înafară de mine, moștenitorul de drept al tronului Munților Singuratici? Neamul lui Durin! spune prinzându-mã de încheietura mâinii.
- Și eu fac parte din neamul tãu.
Îmi dă drumul, rãmâne tãcut întreaga searã. Dupã ce dă ordine, piticii încep sã facã curat în ciuda insistențelor gazdei. Îl cãlcă extrem de tare pe nervi, chiar dacã nu ar fi trebuit, râd zgomotos la aceastã imagine continuând sã zâmbesc. Este o atmosferã frumoasã, de care nu am mai avut parte de ceva timp, dar e minunat.
O farfurie zboară fix spre fața mea, dar o prind repede și i-o întorc destinatarului. Acela fiind nepotul lui Thorin, un pitic înalt, bine fãcut, cu plete blonde și niște ochi albaștrii ca marea, pentru un moment mă pierd în ei. Își etalează zâmbetul perfect și-mi face cu ochiul, dupã care se întoarce la treaba sa. Sunt roșie ca focul, fără să știu măcar de ce.
***
În bucãtãrie veselia piticilor continuă sub toate plâsetele hobbitului. Cei doi frați se duc intr-un loc retras unde pot vorbi simplu.
- Cum ți se pare?
Întrebarea fratelui său îl ia pe nepregătite, gândurile îi sunt acaparate de o micuță domniță cu păr de abanos și ochi căprui cu o licărire specială.
- Cine? încearcă să facă pe neștiutorul doar pentru a-l enerva.
- Hai, Fìli, nu încerca sã mã minți în fațã, am vãzut cum o privești. spune acesta bãtându-l pe umãr.
Oare atât de evidență este atracția pe care o simte când ochii li se întâlnesc? Sau pușlamaua asta îl ia peste picior?
- E doar o femeie...
- Nu, frate, de fapt e cea mai frumoasã prințesã pe care am vãzut-o în viața noastrã și dacã tot nu îți place, înseamna cã îmi lași cale liberã și nu te superi.
Numai gândul ca el sau orice altcineva s-ar apropia de frumoasa lui prințesă îl enervează la maxim.
- Kìli!
- Ce?
- Sã nu cumva...
Nu apucă să îl amenințe cum trebuie că brunetul dispare deja.
***
Toatã agitația mă seacă de puteri. Nu îmi plac companiile, te atașezi de acele persoane și dacã le pierzi... nici nu vreau sã mã gândesc.
Aud un foșnet în spatele meu, mă prefac doar pentru a vedea cine indrãznește sã se apropie într-atât de mine.
Auzul îmi rãspunde clar, un pitic tânãr.
Când ajunge destul de aproape scot rapid pumnalul, mă întorc și i-l pun la gât, fețele nostre sunt la câțiva centimetri distanțã.
- Ești foarte prietenoasă. spune apropiindu-se puțin mai mult de fața mea. îmi dau ochii peste cap și pun pumnalul la loc.
- Ce vrei? spun împingându-l.
- Așa vã purtați cu un prinț, domnița mea?
- Spune-mi, Xena.
- E ceva gresit cã vreau sã ne împrietenim? mimica feței lui aproape te convinge, dar licărirea aceia din ochi îî dă de gol toate intențiile.
Intru în joc, zâmbesc seducător și mă lipesc de el.
- Cât de mult vreți sã ne împrietenim, prințe?
- Kìli, doar Kìli pentru tine. Timpul ne va rãspunde la întrebãri. acesta vrea sã mã sãrute, mă strecor pe lângã el, iar acum par total nevinovatã.
- Se face târziu, prințul meu. Mâine va fi o zi grea.