☆ S t o r m ☆
"Oamenii tăcuți au mințile cele mai gălăgioase"
Din sufragerie nu se mai aude nimic de cîteva minute. În cazul ăsta ar fi indicat să cobor și să strâng cioburile de la farfuriile și paharele stricate de ei. Așa ar trebui să fac, dar nu mă mișc din pat. Ceasul de pe noptieră arată că e trecut de 2 noaptea. Nu avem lumină în casă fiindcă mama și tata nu s-au încumetat să rupă de la bugetul pentru bere și țigări ca să plătească factura. Prin buget mă refer alocația mea ce le vine prin poștă în fiecare lună.
--- Auch! Cățea ordinară, unde ești?
Rămân fără aer și închid ochii cât de strâns pot. Număr în gând minutele pînă tata o să trântească ușa de perete și o să mă învețe consecințele că nu am mers la timp să strâng mizeria pe care tot ei au făcut-o. Îi urăsc! Îi urăsc atât de mult! Vreau doar să scap de viața asta! Un gând nebunesc mă catapultează rapid din pat și fug către fereastră. Cînd să pun piciorul pe pervarz să sar, ceva mă trage de păr înapoi și mă trântește cu brutalitate la podea.
--- Aici erai, nenorocito! Unde crezi că fugi?"
--- Storm!
Sar în capul oaselor transpirată și speriată de-a-binelea. În toată bezna din cameră observ doar chipul prietenei mele îngrijorate. Deci nici un tată violent, gata să mă ia la bătaie din nimica toată.
--- Alt coșmar? Mă întreabă șoptit.
Dau din cap afirmativ. Încă încerc să îmi revin în fire. Demult nu am mai experimentat un asemenea vis. Totul părea atât de real de data asta.
--- Ești bine? Continuă cu întrebările, încă îngrijorată.
Ok, ce a fost a trecut. Și nu a fost decât un alt coșmar Storm, hai să ne liniștim că o speriem și pe Sevy degeaba. Ajung la concluzia că degeaba încerc, oricum tremur din toate încheieturile. Dau vina pe frigul nopții și mă învelesc mai bine. Schițez un zâmbet cît de fals pot și îmi mușc jumătate din buza de jos.
--- Sunt bine.
--- Ba nu ești, mi-o reteză scurt. De cînd ne-am mutat împreună te aud țipînd în unele nopți. Ce tot visezi?
Îmi feresc privirea și oftez. Sunt sătulă de aceiași poveste.
--- Chiar trebuie să facem asta din nou? Tu mă întrebi ce visez, eu îți zic că nu contează și rămâi să dormi cu mine pînă dimineață.
Bine, teoretic dormind, pentru că în practică nu mai pot pune geană peste geană și ajung să privesc ușa sperând că nu o să intre nici un monstru peste mine.
Blonda își pune o mână în șold și asta mă îngrijorează. Așa face când vrea să pară serioasă. Nu cred că o să-mi placă ce urmează.
--- Nu mă lua de proastă, brunet-o. Știu că toate coșmarurile tale sunt strâns legate de trecutul tău. Te minți singură când spui că nu contează, când e clar că te distrug!
--- Poate că ai dreptate, îngân încet doar ca să-i tacă odată gura. Evident că răspunsul meu nu a mulțumit-o. Acum vii să dormim?
Întrebarea mea i-a provocat o altă încruntătură de proporții. Dar ce am mai spus femeie?!
--- Adică ai de gând să te comporți în continuare la fel, de parcă nici nu am avut conversația asta?
Dau din umeri și mă mișc mai la dreapta să îi fac loc. O să mă gândesc altă dată la vorbele ei. Ea își aruncă mâinile în aer exasperată și urcă într-un final în pat, învelinduse cu pătura până la gât și bombănind ceva de bine la adresa mea.
A trecut atâta amar de vreme și încă nu pot face nimic să scap de coșmarurile astea blestemate. Mi-e frică să închid un ochi zile în șir pentru că mereu par așa... reale, de parcă nu am scăpat niciodată de acolo. De parcă încă mă învârt în cerc în iadul acela îngrozitor.
--- Sevy? Încerc peste ceva timp, să văd dacă doarme.
--- A?
--- Mersi că mă trezești de fiecare dată.
Și fără să aștept un răspuns mă întorc pe partea cealaltă și închid ochii. Totuși o aud cum oftează din toate puterile.
-Cu plăcere, încăpățânat-o.
Înainte obișnuiam să nu dorm cu nopțile. Și acum se mai întâmplă dar nu așa de des, pentru că oboseala își spune cuvântul. Cred că totul i se datorează mai degrabă blondei din stânga mea ce deja sforăie ca un elefant. Vrei nu vrei atrage somnul. Sevy e o binecuvântare, dar ea nu trebuie să știe asta. I se va urca la cap.
Când prima rază a soarelui se ivește de după perdea, eu încă privesc ușa, pentru că mintea mea a fost prea ocupată cu gândurile la ziua ce urmează.
Fix la 7 și 45 blonda mea preferată -și de câteva săptămâni, colegă de apartament- se lovește cu capul de ușa bucătăriei și înjură minute bune. O privesc ca pe o epavă fără să comentez. Cred că deja m-am obișnuit cu ea.
--- La cât ziceai că vine Mihai să ne ducă la școală?
--- La opt.
Ridic o sprânceană în sus și îi indic cu degetul ceasul arămiu de pe perete. După fața crispată pe care a făcuto e clar că ea nu era conștientă de cât e ora.
--- 10 minute!? O Doamne!
Sare de pe scaun și fuge în direcția camerei ei împiedicânduse pe drum de două ori. Asta da dimineață! Se presupune că în prima zi de liceu nu se cuvine să întârziem. Cu Sevy e imposibil. Măcar o să îl am pe Mihai ca suport moral. Am aflat recent că Liceul Castwill va avea un nou profesor de psihologie. Nu mi-a fost de mirare când am aflat că Mihai va fi acela.
Tot ce regret e că nu o să ne mai petrecem așa mult timp împreună cum m-am obișnuit.
Sevy trece ca o săgeată pe lângă mine și aruncă în ghiozdan niște batoane de ciocolată și o sticlă de apă din frigider. Apoi se întoarce și mă privește ciudat.
--- Tu nu te pregătești?
Pff.
--- Eu sunt în picioare de la 6.
--- Și încă nu te-ai îmbrăcat?
Oftez nervoasă la remarca ei deloc subtilă cu referință la ținuta mea. Mă miram să nu comenteze măcar astăzi ceva despre felul în care mă îmbrac.
--- Ce mai au hainele mele de data asta?
--- Fără supărare Storm, dar o pereche neagră de jeanși și un hanorac mare de aceiași culoare o să îi facă pe toți să te privească ca pe un ucigas în serie.
--- Nu îmi pasă, răspund simplu culegândumi ghiozdanul de pe un scaun.
--- Dar nici măcar nu te-ai dat cu rimel!
--- Plecăm! Strig să mă fac auzită, pentru că sunt deja la ușă.
Nu dau doi bani pe părerea noilor mei colegi. Astea sunt hainele care mă fac să mă simt în largul meu. Nu îmi plac cele care îmi lasă mebrele la vedere, nici măcar un inch. Știu sigur că o fată în hanorac și blugi va atrage mai puțină atenție decât una parcă venită de pe al doilea front mondial. De machiaje nici nu vreau să aud, prea multă bătaie de cap. Cobor scările blocului în care stau deja de ani buni, cu Sevy în urma mea trăncănind fără încetare. Se plânge încontinuu că o să i se scurgă tot fondul de ten până jos.
--- Tu ești cea care refuză de fiecare dată să luăm liftul așa că taci și îndură!
Sprijinit de mașina lui neagră și cu mâinile în buzunare, Mihai deja ne aștepta. Se vede din cer că e emoționat.
--- Sunteți pregătite?
Nu chiar.
--- Cu siguranță, abia astept! Sare blondina în sus și Mihai o liniștete cuprinzândo în brațe.
--- Gata gata micuțo, ai atras destule priviri în direcția noastră, o să ne bârfească toate babele.
--- Numai să încerce!
Rănjesc amuzată la amintirea de acum câteva zile când Sevy s-a luat la harță cu o băbuță din bloc fiindcă asculta muzică rock la un volum prea mare. Băbuța, nu Sevy. Mihai se apropie ușor de mine și cu ezitare doar își așează o mână pe umărul meu și mă bate ușor.
--- Tu ești gata?
Chiar dacă pot număra pe degete dățile în care ne-am mai îmbrățișat, eu și cu Mihai nu suntem încă familiarizați cu asta. Mai exact, eu nu sunt. Și doar dau ușor din cap. Evident că nu mă crede dar nu vrea să insiste.
--- Dar tu? Sau ar fi mai bine să-ți spun domnule profesor de azi?
Mihai zâmbește și ne deschide portiera, în timp ce Sevy se ambiționează ca un copilaș în prima zi de școală.
--- O să am însfârșit o materie cu 10 pe linie!
Prietenul nostru o lasă să se bucure până ne vedem urcați în mașină, Sevy în față și eu în spate așa cum ne-am deprins, și abea apoi îi taie elanul.
--- Doar pentru că o să vă fiu profesor asta nu înseamnă că o să vă dau note din pod. Ba chiar invers. O să am așteptări mai mari de la voi.
--- O haide! Ești așa un strică-chef.
Îmi mut privirea pe fereastră gândindumă iarăși la toate prostiile lumii. Chiar dacă nu arăt la nimeni și încerc să par cât mai dezinteresată, doar eu știu ce se întamplă în capul meu. Doar eu știu câte griji îmi fac.
Nu vreau să atrag priviri sub nici o formă, asta e clar. Dar cum voi fi fata nouă, slabe sunt șansele. Cine se mută la un alt liceu în ultimul an? Sau mai degrabă, cine se înscrie la liceu în formă fizică în ultimul an? Numai o nebună, evident. Sper doar că o voi avea pe Sevy la majoritatea orelor. Cel puțin așa mi-a spus ea, că există toate șansele să ne potrivim la program. Mi-a mai spus că are o surpriză pentru mine și am impresia că nu o să-mi placă. Sevy și surprizele sună periculos. Suntem aproape de liceu când Mihai opreste mașina și ne anunță că am ajuns.
--- Dar mai avem un kilometru, îl înștiințez.
Ceilalți doi fac un scurt schimb de priviri în care se decid cine să mă lămurescă. Sevy e cea care cedează.
--- Nu se poate afla că avem vreo legătură cu Mihai, altfel restul colegilor ar crede că Mihai ne favorizează în vre-un fel.
--- Mă doare fix în cot de ce cred toți, mă revolt dândumi ochii peste cap. Ei chiar nu au înțeles asta încă?
--- Știu că așa e, dar gândeștete te rog și la mine, insistă Mihai.
Cu asta m-a închis. Mă resemnez și cobor din mașină fără prea mare tragere de inimă.
Sevy radiază de fericire la propriu. Salută pe toata lumea în drumul nostru spre școală și mai schimbă două trei vorbe cu unii. Ea se simte în largul ei aici, printe zecii de adolescenți cu dereglări hormonale.
--- Înainte să intri pe porțile liceului Castwill, domnișoară Novelly, și la partea cu numele meu îmi rostogolesc iarăși ochii peste cap, vreau să știi câte ceva despre viața de liceu.
--- Știu și eu cum e la liceu, Sevy. Am văzut filme.
--- Lasă filmele! La liceul nostru, lucrurile stau complet altfel. Imaginea e totul, și trebuie să nu te bagi în probleme din prima zi.
Pufnesc. Cum spuneam, știam deja. Am avut destul timp să mă documentez. Măcar cu al doilea lucru sunt de acord.
Ajungem în curtea liceului și o stare anxioasă pune stăpânire pe mine. Hai că începe! Sevy îmi tot povestește ceva și eu evident că nu îi trag atenția. Mă holbez la clădirea imensă de 3 etaje, cu ferestre uriașe și detalii magnifice.
--- ...avem și 3 "prințese" cu bețe înfipte în fund, Stacy, Mindy și sefa lor, Kayla, dar nu-ți face griji cu ele. Sunt doar niște ciuaua care latră din plictiseală.
Pereții sunt de culoare neagră, o culoare elegantă, iar ceea ce pare a fi gravat pe ei seamană cu niște rune. Cu siguranță trebuie să o desenez! Și asta îmi aduce aminte de un alt detaliu.
--- Hei, există și un club de desen, așa-i?
Sevy se oprește bulversată și aprobă din cap.
--- Nu ai ascultat nici un cuvânt din ce ți-am spus, nu-i așa?
--- Nici măcar unul.
Prietena mea oftează înfrântă și se pune în fața mea oprindumă din mers.
--- Acum ce mai e?
--- Știu că nu îți pasă, dar de el chiar trebuie să te ferești.
Îmi îndică cu capul într-o direcție și cu fără prea mare tragere de inimă mă aplec ușor să văd despre cine vorbește. Tipicul baiatului rău din liceu, păr întunecat, ochi albaștri, rezemat de motocicleta lui scumpă, cu tunsoare de milioane și atitudine rece față de fetele agățate de el ca lianele.
--- Și cine mai este papagalul ăsta?
Nu reușesc bine să termin propoziția că Sevy îmi astupă gura cu o mână, iar cu cealaltă îmi face semn să tac.
După ce trece un grup de fete pe lângă noi, una mai dichisită ca alta, își ferește mâna și mă îndeamnă să mergem mai departe.
--- Ai grijă! Nu e bine să vorbești de rău pe cel mai venerat tip din liceu.
Ha, am avut dreptate! Moare școala după el.
---Și cine este? Repet întrebarea.
---Blake, unul din regii școlii. Nimeni nu îi știe adevăratul nume. E cu câțiva ani mai mare și se zvonește că e campion la cursele ilegale. Te-aș sfătui să stai cât mai departe de el.
Dacă îi promit că o să încerc, o să mă lege cu cătușe de ea?
--- Ai spus unul. Căți regi are școala asta?
-Sunt 2. El e băiatul rau și misterios. Iar celălalt e fiul directorului. Fetele se topesc după el, e campion la fotbal american.
Hm, oare ăla în costum de lup e mascota școlii? Arată caraghios de tot. Cu alte cuvinte, nu mă interesează.
Înainte să intrăm în școală, îmi întorc pentru o ultimă dată capul în direcția papagalului și sunt surprinsă să văd că el deja ne privea. Ignor privirea lui ușor glaciară și mă concentrez pe ce îmi spune blonda.
--- În fine, abia aștept să îi cunoști pe toți.
--- Care toți?
--- Vezi! Iar nu mai ascultat. Dute și găsește singură cancelaria.
Și fără să mai stea pe gânduri o zbughește Dumnezeu știe unde și mă lasă singură în gloata de studenți. O strig însă în zadar, nu o zăresc nicăieri. Ok, și acum ce fac? Îmi cuprind brațele cu mâinile și privesc în jur. Sunt dezorientată total. Pe unde zicea că e drumul? O caut cu privirea de minute bune și tot nu o găsesc.
Oh, Universule, dă-mi un semn că nu am făcut o prostie venind aici sau mă jur că plec acasă! Rămân câteva secunde cu ochii închiși și cu mâinile ridicate în sus, în timp ce niște colegi trec pe lângă mine șușotind. Cum nu se întâmplă nimic deosebit mă răsucesc pe călcâie și dau să plec. Dar peisajul se schimbă în secunda doi și mă trezesc la pământ cu fața în ceva tare. Nu pare a fi podeaua. Ce naiba s-a întamplat?
Mă sprijin ușor în mâini și îmi dau seama că am picat cu fața în pieptul lucrat al cuiva. Și ce îmi apasă fesele? Nesimțitul!
--- Hey, țineți mâinile acasă!
Privesc persoana care m-a doborât la pământ. Ei, privit, mai bine spus holbat. Mă holbez la Dominick O'Brien și toată culoarea mi se scurge din obraji, la propriu.
--- Tu?! Strigăm la unison.
Cum se face că dintre toți oamenii din lumea asta eu trebuie să dau fix peste el? Universule, cred că îți bați joc de mine! Nu la asta m-am referit mai devreme!