Whitney zâmbi când o privi pe Sherry gata îmbrăcată. Camerista îi făcea câteva retușuri la pieptănătura coafezei. Nicki le aștepta jos pe Sherry și pe Charity Thornton pentru a le conduce la Almack's, unde Sherry avea să-și facă debutul oficial la Londra.
Stephen urma să ajungă mai târziu și toți patru urmau să meargă după aceea la balul familiei Rutherford, unde Whitney, Clayton și ducesa își vor pune în valoare cunoștințele și influența pentru a fi siguri că nu va avea loc nici un incident neplăcut la cel mai important bal de la începutul sezonului.
- Stephen avea dreptate când te-a implorat să nu-ți tai părul.
- De fapt, nu m-a implorat, explică Sherry. Mi-a interzis.
- Mărturisesc că sunt de acord cu el, spuse mama lui Stephen. Ar fi fost o crimă să tai un păr atât de frumos.
Sherry îi zâmbi, fără să mai comenteze asupra subiectului, din politețe, dar mai ales pentru că, de trei zile, de când lordul Westmoreland îi spusese că trebuie să aibă în vedere și alți pretendenți, ajunsese să țină foarte mult la Whitney Westmoreland și la ducesă. Stătuseră constant în compania ei, însoțind-o la plimbări, sau urmărind-o cum dansează cu instructorul, sau povestindu-i întâmplări hazlii despre oameni pe care avea să-i cunoască. Serile cinau cu toții într-o atmosferă intimă.
Cu o zi înainte Whitney îl adusese pe băiețelul său de trei ani, Noel, tocmai când Sherry își făcea lecția de dans în sala de bal a casei contelui. Instructorul era atât de sobru, încât s-ar fi zis că era mai potrivit ca general de armată. Cu Noel în brațe, Whitney stătea lângă ducesă și o privea pe Sheridan încercând să imite părțile de dans, părând că nu mai făcuse asta niciodată. Când se simți stânjenită de ordinele militărești ale instructorului, Whitney se ridică și se oferi să danseze cu instructorul pentru ca Sherry să-i urmărească pașii. Shery schimbă bucuroasă locul cu ea și-I luă pe Noel pe genunchi. Ducesa se decise să le arate ambelor tinere câteva dansuri din vremea ei, iar la sfârșitul ședinței toate trei râdeau în hohote de instructorul indignat că le vedea dansând una cu cealaltă.
Seara, la cina, le povestiră bărbaților despre desfășurarea lecției și despre profesor. Sherry fusese îngrozită de prima cina cu logodnicul ei, dar prezenta ducesei, a lui Whitney și a soțului ei îi mai distrăseseră atenția de la gândurile negre. Bănuia că exact aceasta intenționaseră cu toții când veniră sa cineze cu ei. Planul lor era eficient, pentru ca la sfârșitul primei seri Sherry putea sa stea foarte degajată în prezenta contelui și să-I trateze cu distanță și politețe, dar cu nimic mai mult decât atât. De multe ori avea senzația plăcută că el se simte enervat de atitudinea ei, alteori, când o vedea râzând cu fratele lui, se încrunta și o privea cu săgeți de foc. Uneori Sherry vedea că fratele contelui, Clayon Westmoreland sesiza perfect dispoziția lui Stephen și se amuza pe seama lui. Sherry îl considera pe Clayon drept cel mai fermecător și mai prietenos bărbat din câți cunoscuse ea.
A doua zi dimineață se întâlni cu contele când cobora la micul dejun și-i mărturisi părerea ei. Sperând să-i evite prezenta, venise să mănânce mai devreme și rămase surprinsă când îl văzu că intra în sala de mese, știind că nu era obiceiul lui sa mănânce aici diminețile, ci în sufrageria somptuoasă. La fel de surprinsă fu și când, spunându-i că fratele lui era un bărbat deosebit, contele deveni deodată capricios și sarcastic.
- Mă bucur ca ai întâlnit idealul tău de bărbat. Se ridică apoi de la masă, deși nu terminase micul dejun și se scuza că are de lucru, Iăsând-o pe Sherry singură.
Îl privi cum iese din cameră. Seara trecută, după cina, el se dusese la teatru cu un prieten, iar cu o seară înainte de aceasta revenise foarte târziu, nu se știa de unde; Hodgkin îi spusese că acesta îi era obiceiul: de a se întoarce în fiecare dimineață, foarte devreme.
Whitney și mama lui sosiseră la scurt timp după ce Stephen ieșise din cameră și o găsiră pe Sherry încă la masă. Tocmai se întreba dacă lipsa de somn îl face atât de morocănos. Le spuse celor două femei despre motivul care-i stricase cheful; Whitney și ducesa se priviră și exclamară la unison:
- E gelos!
- Era posibil, se gândi ea. Nicholas DuVille veni după-amiază să o ia la o scurtă plimbare în parc, iar seara, când stăteau toți la masă din nou și Sherry făcu câteva comentarii la adresa companiei plăcute a francezului, reacția contelui o egală pe aceea de dimineață; doar cuvintele se schimbaseră.
- Ești foarte ușor de mulțumit, îi zise el cu trufie.
Whitney și ducesa doreau să fie informate de orice comentariu făcea Stephen și despre orice gest de-al său. A doua zi dimineața Sherry Ie spuse și asta, iar ele exclamară același lucru:
- E gelos!
Sherry nu știa dacă se simte bucuroasă sau necăjită. Știa că se teme să afle că el ar ține Ia ea, dar o părticică a sufletului ei spera acest lucru.
Știa că va veni și el la Almack's, pentru a-i acorda atenția cuvenită, deoarece domnișoara Charity afirmase că acest lucru va atrage imediat popularitatea în jurul ei. Pe Sherry nu o interesa popularitatea; ci să nu se facă de rușine nici pe ea, nici familia lui. Fusese nervoasă toată după-amiaza, dar Whitney venise să-i țină companie și să o ajute să se pregătească, lucru care îi luă destul timp.
O croitoreasă îi arătă o rochie care fusese terminată cu câteva ore în urmă, iar Sherry privea întruna la ceas.
- ÎI fac pe domnul DuVille să aștepte prea mult, spuse ea cu nervozitate.
- Sunt sigură că el asta și dorește, zise Whitney, dar Sherry nu se preocupa prea mult de Nicholas DuVille. Lordul Westmoreland era jos și ea spera să vadă dacă toate pregătirile vor avea vreun efect asupra lui când o va privi.
- Gata... nu, nu te uita încă, îi ceru Whitney pe când Sherry se răsucea cu fața spre oglindă, ca să-și admire coafura. Stai să te vezi îmbrăcată și cu rochia, ca să ai efectul complet. Stăteam cu unchiul și mătușa mea la Paris când aveam vârsta primei ieșiri în societate. Mătușa mea nu mă lăsa să mă privesc decât după ce îmi puneam și rochia.
- Da? se miră Sherry fiindcă se îndoia de adevărul celor spuse. Citise că fetele bogate din Anglia erau întotdeauna tratate ca niște prințese, încă din copilărie.
Whitney îi văzu mirarea din privire şi spuse:
- Am fost un „boboc întârziat".
Sheridan credea că era imposibil ca bruneta frumoasă care acum stătea pe marginea patului să fi cunoscut vreodată în viața ei un moment de îndoială.
- Până în acea seară de la Paris, cele două mari ambiții ale mele erau să știu să țintesc cu o praștie și să-I fac pe un băiat din vecini să se îndrăgostească nebunește de mine. De aceea am fost trimisă în Franța. Nimeni nu știa cum să procedeze cu mine ca să nu mă lac singură de rușine.
Sherry ridicase mâinile, iar camerista și croitoreasa îi îmbrăcau rochia. Ducesa intră în cameră.
- Eram prea curioasă să văd cum arăți, așa că nu am putut aștepta până la balul familiei Ruthelord.
- Monsieur DuVille e nervos fiindcă durează atât de mult? întrebă Sherry răsucindu-se la rugămintea ajutoarelor sale care tocmai îi încheiau capsele de la spate.
- Nicidecum. Bea un pahar de sherry cu Stephen. Oh! exclamă ea când Sherry se întoarse.
- Să nu-mi spuneți că e ceva în neregulă, tresări Sherry. Nu mai vreau să aștept nici un minut de retușuri.
Ducesa nu spunea nimic, iar Whitney se ridicase și zâmbea.
- Aș dori să-mi spună cineva ceva, insistă Sherry.
- Arată-i domnișoarei Lancaster cum arată, îi zise Whitney cameristei, arzând deja de nerăbdare să vadă reacția lui Stephen când ca fi martorul acestei metamorfoze. Nu, stai - mănușile mai întâi, apoi evantaiul, îi zise lui Sherry: Trebuie să vezi totul când te vei admira în oglindă.
Rămase fără răsuflare și nu-i venea să creadă când femeia frumoasă care o privea din cristalul oglinzii.
- Arăt... drăguț! exclamă ea.
Mama lui Stephen clătină din cap nemulțumită.
- Cred că te subapreciezi.
- Este o capodoperă de subapreciere, comentă Whitney și rezistă tentației de a o lua pe Sherry de mână și de a o duce în fugă jos, unde Stephen sta tacticos în salon, pentru a vedea ce față va face.