Un cal pătat, deosebit de frumos, păștea în apropiere, iar Sherry sări exuberantă pe spinarea lui și alergară amândoi în noapte. Râsul ei răsuna în întuneric. Calul și ea zburau împreună... zburau.
- Îți vei rupe gâtul, cara! strigă tânărul, apoi se urcă și el pe cal și porni pe urmele ei, apropiindu-se de ea; râdeau amândoi și zburau pe pajiște...
— Domnişoară Lancasterl se auzi o voce feminină strigând la distanță. Domnișoară Lancaster! Simți o mână pe umărul ei, apoi o ușoară tresărire și Sherry se trezi la realitate. Regret că vă trezesc, spuse camerista, dar alteța sa se află în cealaltă cameră cu croitoresele și vă roagă să mergeți și dumneavoastră acolo.
Shery ar fi dorit să se înfășoare în plapumă ca într-un văl protector, unde să poată visa; cum puteai să-i spui unei ducese și croitoresei sale să plece și să o lase să dormi, mai ales când ești logodnica nedorită a fiului ducesei? Sherry se ridică din pat, se spălă pe ochi, apoi o urmă pe cameristă într-o cameră de sus, Imensă și însorită.
Ducesa care o aștepta se dovedi a fi cumnata contelui, nu mama lui.
Sherry nu dorea să se dea de gol și să-și arate adevăratele sentimente, așa încât o salută politicos și neutru.
Deși Whitney Westmoreland remarcă o oarecare schimbare in comportamentul lui Sherry, ea nu spuse nimic și se lansă în dorința entuziasmată de a o vedea pe Sherry îmbrăcată „după ultima modă".
Whitney Westmoreland râdea șl vorbea încontinuu despre baluri și mic dejunuri venețiene; croitoresele se învârteau încoace și încolo prin cameră, lar Sherry stătea pe o platformă ridicată în mijlocul camerei însorite fiind măsurată, probată cu ace, răsucită și învârtită în toate părtile. I se părea că timpul trece foarte greu și de data aceasta își dădea seama că zâmbetul cald și comentariile încurajatoare ale lui Whitney nu mai erau sincere. Dorea pur și simplu să scape de Sherry cât mai repede, să o vadă logodită cu altcineva și, cu siguranță, o garderobă completă era primul pas către acest scop. Voia să se întoarcă acasă, oriunde ar fi însemnat acest acasă, dar din păcate nu putea ajunge acolo atât de repede pe cât și-ar fi dorit. Intenționa să o asigure pe ducesă de acest lucru imediat după ce se va terminat vânzoleala cu rochiile. După ce croitoresele terminară cu probele și o lăsară să coboare de pe platformă, ele începură să deschidă cufere și să scoată cupoane de stofă, pe care le împrăștiară peste tot prin cameră; culorile vii, de la verde-smarald până la albastru-safir și galben-pai, toate nuanțele de roz și de bej înveseliră puțin atmosfera.
- Ce părere ai? o întrebă Whitney.
Sherry privi in jurul ei uluită: mătăsuri somptuoase, bumbacuri fine, șifon de grosimea pânzei de păianjen și dantele delicate. Materiale în dungi stăteau întinse printre mătăsuri brodate cu auriu și argintiu; cupoane de bumbacuri cu imprimeuri de flori de toate culorile și speciile luau ochii. Whitney Westmoreland zâmbea și aștepta ca Shery să-și exprime bucuria și preferințele. Oare ce credea? se întrebă Sherry puțin exasperată. Cu bărbia ușor ridicată o întrebă pe doamna care se numea LaSalle și vorbea cu accent franțuzesc, purtându-se ca un general. Ea spuse că preferă roșul, cu toate că nu știa de unde-i venise această Idee.
- Aveți ceva roșu?
- Roșu! exclamă femeia cu ochii ieșiți din orbite. Roșu! Nu, nu mademoiselle. Nu se potrivește cu părul dumneavoastră.
- Îmi place roșul, insistă Sherry cu încăpățânare.
- Atunci îl veți avea, spuse femeia redevenind diplomată. Puteți folosi roșul pentru draperii și tapițerie de mobilă, dar nu e o culoare care să se potrivească firii dumneavoastră, mademoiselle. Cerul v-a binecuvântat deja cu un păr de o culoare deosebită, în nuanțe de roșu, dar ar fi păcat să purtați ceva care să vă eclipseze darul special pe care-I posedați.
Acest discurs cu înflorituri i se păru atât de absurd lui Sherry, încât se abținu să nu zâmbească și o văzu și pe ducesă făcând același efort. Uitând pentru moment că Whitney Westmoreland se prefăcea a-i fi prietenă și știind că nu era așa, îi spuse:
- Asta înseamnă că aș arăta urât în roșu?
- Oui, răspunse madame cu emfază.
- Și că nu există nimic pe acest pământ care să o convingă să-mi coasă o rochie roșie, indiferent cât de mult aș insista?
Ducesa surâse către Sherry și-i răspunse:
- Madame e pe punctul de a se arunca în Tamisa.
- Oui! spuseră în cor celelalte croitorese și timp de câteva minute încăperea răsună de râsetele celor opt femei care urmăreau același țel.
În următoarele ore, Sherry se retrase într-un colț, Iăsându-le pe Whitney și pe madame să vorbească la nesfârșit despre stiluri și materiale adecvate. Tocmai când credea că totul a fost stabilit, începură să revină asupra podoabelor și garniturilor. Se discută foarte mult despre gulere de dantelă și tivuri de satin. Când își dădu seama că toate croitoresele urmau să rămână în casă, lucrând ziua și noaptea în aceeași cameră, Sherry interveni:
- Am deja cinci rochii, una pentru fiecare zi a săptămânii.
Toată lumea tăcu și perechi de ochi se îndreptară asupra ei.
- Mă tem, zise ducesa cu zâmbetul pe buze, că va trebui să-ți schimbi rochiile de cinci ori pe zi.
Sherry ascultă încruntată și se gândi la timpul cât vor dura probele, dar rămase tăcută până ce plecară toate femeile din cameră. Avea de gând să se retragă în singurătatea dormitorului ei după ce-i va spune ducesei că nu intenționa să intre in familia lor.
- Chiar nu pot să-mi schimb rochiile de cinci ori pe zi, începu Sherry. Ar fi o risipă...
- Ba nu e adevărat, spuse Whitney cu un zâmbet încurajator, care pe Sherry nu o impresionă. Se întrebă de ce Sherry Lancaster era atât de rezervată astăzi, apoi zise: Pe timpul sezonului o doamnă bine îmbrăcată are nevoie de rochii pentru trăsură, pentru plimbare, veșminte de călărie, ținute de seară și pentru dineuri, rochii de dimineață. Acestea ar fi doar strictul necesar. Logodnica lui Stephen Westmoreland trebuie să aibă și rochii pentru operă, teatru...
- Nu sunt logodnica lui și nici nu doresc să fiu, o întrerupse Sherry scurt, cu mâna pe clanța ușii camerei sale. Am încercat astăzi, întreaga zi, să vă fac să înțelegeți că nu am nevoie de hainele acelea. Doar dacă veți accepta să fie plătite de tatăl meu; altfel anulați toate comenzile. Acum, dacă vrei să mă scuzi...
- Cum adică nu ești logodnica lui? spuse Whitney alarmată și o luă ușor de braț. Ce s-a întâmplat? O cameristă tocmai trecea pe hol cu un teanc de rufe spălate, iar Whitney îi zise lui Sherry: Nu am putea discuta în camera ta?
- Nu vreau să par nepoliticoasă, dar, alteță, nu mai e nimic de discutat in acest sens. Sherry era mândră că glasul nu-i trăda nici o emoție și că îi vorbise foarte răspicat celeilalte femei. Spre surprinderea ei, ducesa răspunse pe același ton:
- Nu sunt de acord, surâse cu încăpățânare și deschise ușa înaintea lui Sherry. Cred că aveam multe de vorbit.
Sherry intră, gândindu-se că atitudinea ei va fi cumva luată drept lipsă de respect și recunoștință, iar ducesa intră în urma ei. Nu se scuză, ci așteptă să vadă ce are aceasta de spus.
În câteva secunde Whitney prelucră mental refuzul lui Sherry și observă că aceasta nu mai era deloc cordială sau zâmbitoare; presupuse, pe bună dreptate, că modul de a se comporta era doar o fațadă menită să ascundă o rană sufletească recentă. Știind că doar Stephen ar fi fost în stare să o supere într-atât, îl bănui ca fiind responsabil pentru asta. Pregătită să repare orice gafă făcută de cumnatul ei, care evident reușise s-o jignească pe femeia care i se potrivea cel mai bine, Whitney spuse cu precauție:
- Ce s-a întâmplat? De ce spui că nu ești logodnica lui Stephen și că nici nu ai vrea ca acest lucru să fie adevărat?
- Te rog! zise Sherry emoționată, deși nu voia să arate. Nu știu cine sunt sau unde m-am născut, dar știu că e ceva în mine care protestează Ia toate câte mi-a fost dat să aud. Dacă aș mai îndura în continuare, aș începe să strig de durere. Nu e nevoie, nu se cuvine să vă prefaceți toți că mă vreți în familia voastră, așa că vă rog să nu faceți asta!
- Foarte bine, vom înceta cu prefăcătoria.
- Mulțumesc.
- Nu-ți dai seama ce fericită aș fi să te am drept cumnată.
- Și cred că acum încerci să mă convingi că lordul Westmoreland e nerăbdător să-mi fie mire.
- Nu aș putea spune asta fără să zâmbesc, recunoscu ducesa cu jovialitate - și nici nu aș putea să te conving.
- Cum? întrebă Sherry uimită.
- Stephen Westmoreland are cele mai puternice rezerve de a se însura cu cineva, mai ales cu tine. Aceasta din motive foarte puternice.
- Cred că sunteți cu toții iraționali, spuse Sherry copleșită de cele auzite.
- Nu te condamn pentru că ai această părere. Whitney oftă. Acum, vrei să te așezi ca să-ți spun câte ceva despre contele de Langford? Mai întâi trebuie să te întreb ce ți-a spus azi-dimineață ca să te facă să respingi ideea de a te mărita cu el.
Oferta de informații despre un bărbat care era un adevărat mister i se păru irezistibilă, dar Sherry nu știa scopul ofertei și nici dacă trebuia să o accepte.
- De ce vrei să te implici în povestea asta?
- Vreau să mă implic pentru că îmi placi foarte mult. Apoi pentru că doresc să mă placi și tu. Dar, în primul rând, pentru că sunt sigură că ești perfectă pentru Stephen și mă tem îngrozitor de mult că, printr-un concurs de împrejurări nefericite, amândoi veți eșua să realizați asta și va fi prea târziu. Acum, te rog, spune-mi ce s-a întâmplat, apoi îți voi explica tot ce știu. Whitney evită pentru a doua oară să-i spună ce știe absolut totul, inducând-o în eroare pe Sherry, dar spunându-i măcar un adevăr parțial.
Sherry ezită și căută să citească pe chipul lui Whitney un semn amăgitor, dar nu văzu în ochii ei decât preocupare și bunătate.
- Cred că nu fac nici un rău poate doar mie însămi, spuse ea zâmbind. Reuși, într-o manieră neutră, să-i relateze cele întâmplate în biroul contelui. Whitney rămase impresionată de simplitatea și viclenia metodei alese de Stephen pentru a o face pe Sherry să coopereze. Era în aceeași măsură impresionată că o tânără naivă, care se afla într-o țară străină, înconjurată de oameni necunoscuți, fără a avea nici o amintire despre trecutul ei, reușise să perceapă realitatea printr-un văl de cuvinte meșteșugite, menite să o facă să creadă altceva. Sherry era îndeajuns de isteață și de mândră, încât să nu-și exprime nici cel mai mic protest. Din acest motiv probabil că Stephen păruse morocănos cu câteva ore în urmă, când îl întâlnise până să urce la Sherry.
- Asta este tot?
- Nu chiar, zise Sherry necăjită și privi in jos, stânjenită.
- Ce altceva s-a mai întâmplat?
- După ce mi-a vorbit bombastic despre dorința lui ca eu să am de unde alege, m-am simțit ofensată și tulburată, apoi am... am devenit prea emotivă.
- Să fi fost eu în locul tău, aș fi simțit nevoia să apuc în mână un obiect și să i-I arunc în cap!
- Din nefericire nu am văzut nimic la îndemână și mi-a venit să... plâng ca o proastă, așa că m-am dus la fereastră încercând să mă abțin.
- Și apoi? întrebă curioasă Whitney.
- Apoi a avut îndrăzneala, aroganța și... tupeul să mă sărute!
- Tu i-ai permis?
- Nu. Nu, de bunăvoie. Aceasta nu fusese chiar adevărat, iar Sherry privi în altă direcție. Nu am acceptat, la început, se corectă ea. Dar vezi, se pricepe atât de bine la astă și... Sherry tăcu, fiindcă își dădu seama de ceva ce nu observase până atunci. E foarte priceput la asta și o știe! De aceea a insistat să mă sărute, pentru a face totul să pară în ordine. Într-un fel, a câștigat pentru că până la urmă i-am cedat. Of, cred ca e foarte mândru de el, zise în final, extrem de revoltată.
Whitney izbucni în râs.
- Mă îndoiesc de asta. Să știi ca I-am găsit foarte tulburat când am venit. Pentru un bărbat care dorește să rupă o logodnă și care crede ca e pe cale de a reuși, nu sunt convinsă că starea lui de spirit e prea exaltată.
Sherry se simți mai liniștită după ce auzi cuvintele ducesei și zâmbi; apoi zâmbetul îi dispăru de pe buze și dădu negativ din cap.
- Nu înțeleg nimic. Poate că nici atunci când sunt cu mintea limpede nu înțeleg lucrurile prea clar.
- Cred că ai o extraordinară putere de percepție! o liniști Whitney. Și ești curajoasă. De asemenea ai o inimă bună. Whitney văzu o licărire de neîncredere în ochii lui Sherry și ar fi dorit să-i poată mărturisi adevărul, așa cum se prezenta el: începând cu moartea lui Burleton și cu rolul lui Stephen în această nefericită întâmplare.
Stephen avusese dreptate; Sherry îl cunoștea foarte puțin pe Burleton. Acum devenise clar că avea sentimente puternice față de Stephen.
Pe de altă parte, doctorul Whitticomb arătase ce era periculos să i se spună prea multe și că supărarea i-ar fi întrucâtva fatală, de aceea Whitney se temu să-i spună de accident și de persoanele implicate.
Se hotărî să-i relateze orice altceva, dar nu acest lucru, iar când îi reîntâlni privirea o abordă din nou:
- Vreau să-ți spun o poveste despre un bărbat deosebit, pe care nu-I vei recunoaște de la început. Când I-am cunoscut, în urmă cu patru ani, era foarte admirat pentru farmecul inegalabil și manierele ireproșabile. Bărbații îi respectau calitățile de bun jucător și sportiv, iar frumusețea lui tăia respirația femeilor. Mama lui și cu mine ne minunam de efectul pe care-I avea asupra lor; erau atât tinere naive, cât și femei obișnuite cu jocul dragostei, emancipate. Părerea lui era că reacțiile lor erau prea exagerate și copilărești, dar rămânea același bărbat galant în ochii lor. Apoi s-au întâmplat trei lucruri care I-au schimbat total - ciudat este că două dintre ele erau pozitive: mai întâi Stephen s-a hotărât să se implice mai mult în afaceri și investiții, lucru de care se ocupa până atunci soțul meu. Stephen a început să se aventureze în întreprinderi riscante, la care soțul meu nu s-ar fi avântat fiind vorba de banii altcuiva. De multe ori Stephen își asuma riscuri mari, dar tot de atâtea ori era recompensat prin profituri considerabile. În timp ce se derulau toate acestea, ceva a mai contribuit la schimbarea lui dintr-un galant într-un cinic rece: Stephen a moștenit trei titluri de la un văr al tatălui său, printre care acela de conte de Langford. În mod obișnuit titlurile se transmit fiului celui mai mare, doar dacă există situații speciale, ca aceasta. Unele titluri deținute de familia Westmoreland merg în urmă cu trei sute de ani, până la regele Henry al VII-lea. Printre acestea trei titluri au fost acordate de el, iar la cererea ducelui de Claymore s-au făcut excepții de la remiterea lor pe linia descendenților direcți. Excepțiile au făcut ca deținătorul titlului care nu are copii să-și poată desemna propriul moștenitor, atâta timp cât acesta face parte din ramura descendentă a ducilor de Claymore. Titlurile moștenite de Stephen sunt vechi și respectate, dar domeniile și banii reveniți din ele au fost neînsemnate. Totuși — aici a început totul să meargă „prost" Stephen își dublase deja, chiar își triplase averea proprie. Îi place arhitectura și a studiat-o la universitate, cumpărând cincizeci de mii de acri de pământ într-o zonă frumoasă și a început să proiecteze o casă care va fi primul loc unde se va stabili. Pe timpul cât se construia această casă, a mai cumpărat trei proprietăți vechi, în diferite zone ale Angliei și a început să Ie restaureze. Acum ai tabloul întreg — un bărbat deja bogat, frumos, coborând dintr-o familie dintre cele mai importante din Anglia, care deodată a dobândit trei titluri, a adunat o avere enormă și a cumpărat patru domenii splendide. Ghicești ce s-a petrecut după aceea?
- Cred că s-a mutat într-una din casele noi.
Whitney râse încântată de deducția simplă a lui Sherry.
- Asta a făcut, spuse ea, dar nu aici voiam să ajung. Nu înțeleg.
- S-a întâmplat că mai bine de o mie de familii care ar fi fost mulțumite și cu un singur titlu pentru fiicele lor fiice care aveau pretenții mult mai mari pentru ele însele au început să-l treacă pe Stephen Westmoreland pe lista pretendenților favoriți. De fapt, el a trecut în capul listei. A devenit atât de căutat și de popular, încât oricine vedea asta cu ochiul liber. Având aproape treizeci de ani, se credea că se va însura curând, iar aceasta adăuga un punct la gradul de disperare și la urgența vânătorii. Familiile se avântau asupra lui de îndată ce intra într-o încăpere, fetele lor îi erau aduse înainte subtil, desigur indiferent unde se ducea. Mulți bărbați cu titluri și averi se nasc cu ele, la fel ca soțul meu, și ei acceptă asta ignorând restul, cu toate că soțul meu mi-a mărturisit că și el s-a simți vânat de multe ori. În cazul lui Stephen totul părea că se întâmplase peste noapte. Dacă schimbarea nu ar fi fost atât de subită și de drastică, poate că Stephen s-ar fi adaptat Ia ea cu mai multă răbdare, sau măcar cu toleranță. Cred că ar fi reușit să treacă mai ușor peste toate dacă-nu s-ar fi îndrăgostit de Emily Kendall.
Sherry simți cum i se stinge stomacul la auzul numelui unei alte femei, de care ar fi fost „îndrăgostit".
Nu-și putea stăpâni curiozitatea.
- Și ce s-a întâmplat? o întrebă ea pe Whirney văzând că aceasta ezită să continue.
- Înainte să-ți spun, va trebui să-mi dai cuvântul că nu vei sufla o vorbă nimănui, niciodată, despre asta.
Sheridan dădu din cap afirmativ. Whitney se ridică și începu să se plimbe agitată prin cameră, ajunse la fereastră și se sprijini de tocul acesteia, cu mâinile la spate și o expresie sobră.
- Stephen a cunoscut-o pe Emily cu doi ani înainte de a moșteni titlurile. Era una dintre cele mai frumoase femei pe care Ie-am văzut vreodată, deșteaptă și spirituală... și... arogantă. Oricum, jumătate dintre burlacii din Anglia erau nebuni după ea, iar Stephen se număra printre ei, deși era destul de inteligent, încât să nu o lase să vadă aceasta. Avea un fel unic al ei de a-și alinia bărbații în genunchi în fața ei, dar Stephen nu îngenunchease și presupun că acest amănunt îl făcea atrăgător pentru ea... era o provocare. Stephen avu un moment de nebunie și o ceru de soție. Ea rămase uluită.
- Fiindcă el o iubea? întrebă Sherry.
- Fiindcă el avusese tupeul să o ceară.
- Cum?
- După spusele soțului meu, care știe povestea direct de la Stephen, prima reacție a lui Emily a fost de șoc, apoi de furie, pentru că o pusese într-o situație atât de penibilă. Era... este... fiica unui duce și se părea că familia ei nu a acceptat cu nici un chip să fie căsătorită cu un simplu domn. În două săptămâni trebuia să se mărite cu William Lathrop, marchiz de Glengarmon, un bărbat în vârstă a cărui avere moștenită de la tatăl său se potrivea perfect cu cea a tatălui lui Emily. Nimeni nu știuse absolut nimic despre logodnă pentru că tocmai fusese finalizată. Emily începu să plângă și-i spuse lui Stephen că, înainte ca el să o ceară de soție, măcar reușise să se resemneze că va fi măritată cu lordul Lathrop, dar că de atunci încolo viața ei va fi un coșmar. Stephen se înfurie pentru că tânăra urma să se „irosească" lângă un bătrân neputincios, dar îl convinse că ar fi fost inutil să încerce să-I convingă pe tatăl ei — lucru pe care el dorea să-I facă, deși știa foarte bine că e de datoria unei fiice să se mărite cu cine îi impune familia. Whitney făcu o scurtă pauză în care îi zâmbi lui Sherry, apoi adăugă: Asta nu însemnă că am fost întru totul de acord. cu tatăl meu când a pretins că el trebuie să-mi aleagă un soț. Oricum — reveni ea la poveste când Stephen a insistat să discute cu tatăl ei, Emily i-a spus că ar mânca bătaie de la el dacă ar ști că i se plânge lui Stephen despre sentimentele pe care le avea față de lordul Lathrop.
- Și s-au despărțit? aceasta fu întrebarea lui Sherry, văzând că Whitney ezită.
- Bine ar fi fost! Emily l-a convins că singurul mod de a-și îndura soarta, mai ales că știa că o iubește, era să-și continue prietenia... după ce ea se va mărita.
Sherry simți că i se frânge inima auzind cât de mult iubise el pe altcineva. Whitney interpretă privirea ei ca fiind dezaprobatoare și încercă să apere ce era de apărat, aceasta din loialitate față de Stephen și de teamă ca Sherry să nu-l condamne.
Terenul pe care-și susținea argumentele era mișcător și nu reuși să redea decât niște informații fragmentate.
- Acest lucru este adesea întâlnit în lumea noastră. Există multe femei care doresc... atenția... și... compania... unui bărbat atrăgător pe care-I cunosc... și despre care cred... că ar fi foarte... corespunzător in... mai multe sensuri. Whitney spusese toate acestea cu teamă și adăugă: Desigur, trebuie să fie foarte discretă.
- Adică trebuie să înșele pentru prietenia lor?
- Cred că ai putea spune și așa. Whitney își dădu seama că Sherry a înțeles că Stephen fusese ceva mai mult decât „prietenul" lui Emily, cu toate că era măritată și că nu era vorba deloc despre o prietenie. Whitney prevăzuse aceasta. 1nereIe bine crescute din Anglia nu au adesea o idee clară despre ce fac cuplurile în dormitor, dar aud destule bârfe și discuții între surorile lor căsătorite și alte femei măritate. Când ajung la vârsta pe care o avea acum Sherry, măcar bănuiesc că acolo se petrece ceva mai mult decât nevinovate strângeri de mână.
- Ce se întâmplat dacă se descoperă adevărul?
Ajungând atât de departe, încât să spună adevărul gol-goluț, Whitney abordă aceeași tehnică pentru a-i răspunde.
- Soțul e de obicei supărat, mai ales dacă au existat motive de bârfe.
— Și, dacă se supără, insistă ca soția lui să se limiteze la compania femeiIor?
- Da, dar se obișnuiește ca să se discute și cu domnul implicat.
- Ce fel de discuție?
- Aceea care are loc in zori Ia o distanță de douăzeci de pași.
- Un duel! exclamă Sherry, cu toate că nu i se părea o reacție normală la ceea ce credea ea că a fost o simplă prietenie între cele două sexe.
- Un duel, confirmă Whlney.
- Și lord Westmoreland a consimțit să rămână cu Emily Kendall... Se opri aici pentru că nu i se păru potrivit cuvântul care ar fi urmat. „Pretendent" i se păru ridicol pentru o femeie care era deja măritată... același prieten apropiat? Crezu că termenul era oarecum mai corect, „chiar dacă femeia era căsătorită".
- Da, timp de peste un an, până ce soțul ei a aflat.
- A avut loc un duel? întrebă Sherry cu teamă.
- Da.
Deoarece lordul Westmoreland era evident în viață, Sherry presupuse că lordul Lathrop murise.
- L-a ucis, spuse ea consternată.
- Nu, cu toate că s-ar fi ajuns șl la asta. Stephen ar fi dorit-o. O iubea foarte mult pe Emily şi îi era devotat orbește. Îl disprețuia pe lordul Lathrop. Îl urâse de când se oferise să o ia de soție, pentru că era un bătrân viclean care îi furase tinerețea și pentru că nu era în stare să mai aibă copii. În dimineața duelului Stephen i-a spus câteva cuvinte de genul acesta chiar lui, deși sunt sigură că s-a exprimat mult mai direct.
- Și ce s-a întâmplat pe urmă?
- Bătrânul marchiz era cât pe ce să moară de frică, nu din cauza glonțului. Emily și tatăl ei voiseră de fapt această căsătorie, pentru că Emily dorea să fie ducesă. Ar fi căpătat acest titlu după moartea anticului tată al lordului Lathrop, când acesta i-ar fi moștenit titlul de noblețe. În dimineața duelului Stephen îl crezu pe lordul Lathrop. A spus că nimeni altcineva nu ar fi avut o reacție atât de sinceră la acuzațiile lui Stephen. Lathrop nu avea nici un motiv să mintă.
- Și tot s-au mai duelat?
- Da și nu. Stephen a renunțat, deci aceasta reprezenta o scuză. Bătrânul a obținut satisfacția la care era îndreptățit. Tatăl lui Emİly a trimis-o pe aceasta în Spania în săptămâna următoare și ea a rămas acolo un an, până după moartea lordului Lathrop. A venit acasă ca o „femeie nouă" - mai frumoasă ca până atunci, doar mai puțin senină și mai puțin trufașă. Whitney ar fi dorit să pună punct povestirii și să-i explice rostul ei, dar întrebarea lui Sherry o forță să o încheie.
- S-au mai de atunci?
- Da, și la vremea aceea Stephen moștenise deja titlurile. Ciudat - sau poate nu atât de ciudat - acum tatăl lui Emily veni la Stephen. Îi spuse că Emily încă îl mai iubea în felul lui egoist. ÎI rugă pe Stephen măcar să stea de vorbă cu ea. Stephen acceptă, iar tatăl ei aștepta liniștit că totul se va sfârşi cu bine și că fiica lui va deveni contesă de Langford. Emily a venit la Stephen după o săptămână și i-a mărturisit totul; egoismul ei decepția ei. Îi ceru iertare și-I rugă să-i dea o șansă să-i dovedească iubirea și să-i demonstreze că s-a schimbat. Stephen i-a spus că se va gândi. În aceeași zi tatăl ei I-a vizitat pe Stephen „din întâmplare" și a adus vorba de un contract de logodnă. Stephen a acceptat să-I întocmească, iar tatăl lui Emily a plecat, convins că Stephen era cel mai iertător și mai generos bărbat din lume.
- Voia să se însoare cu ea după câte îi făcuse? întrebă Sherry consternată. Nu cred să fi făcut, el asta! Trebuie să-și îi pierdut mințile. Cuvintele îi ieșiră dă pe buze înainte să-și dea seama că fusese copleșită de gelozie și de indignare. Ce s-a mai întâmplat? întrebă mai calmă.
- Emily a venit cu tatăl ei, cum stabiliseră, dar hârtia pe care Stephen Ie-o prezentă nu era un contract de logodnă.
- Dar ce era?
- Era o listă de sugestii pentru cel de-al doilea soț al ei. Toți bărbații notați aveau un titlu și toți erau între șaizeci și nouăzeci de ani. Nu era doar o insultă clară la adresa amândurora, ci o lovitură mult mai puternică, fiindcă o lăsase pe Emily să creadă că se va logodi cu el.
Sherry judecă lucrurile câteva clipe.
- Nu e prea iertător, nu-i așa? Mai ales că mai devreme ai spus că nu este ceva neobișnuit în lumea femeilor măritate să facă așa cum a făcut ea.
- Stephen nu a putut-o ierta pentru că a dorit să se mărite cu Lathrop de la bun început, nu doar pentru titlul său. Nu o putea ierta fiindcă îl mințise. Dar, cel mai grav era că nu o putea ierta pentru că aproape îl lăsase să-l ucidă soțul în duel. Dacă încerci să te gândești la toate câte ți-am spus, vei începe să înțelegi de ce nu mai are încredere în propria-i judecată asupra femeilor și de ce nu are încredere în ele. Așa poate că ai să înțelegi că nu greșește prea mult când îți spune că ar fi bine să cunoști și alți gentlemeni, înainte de a te hotărî definitiv asupra lui. Nu spun că a procedat corect, zise Whitney ca un protest ulterior, și oricum nu contează ce cred eu. Eu doar te rog, îți recomand, să-ți asculți inima și să te hotărăști de una singură, mai ales acum, când ai și atâtea informații noi despre el. Mai e un lucru care te-ar putea ajuta să iei o decizie bună.
- Care anume?
- Nici eu, nici soțul meu nu I-am văzut pe Stephen uitându-se la o femeie așa cum se uită la tine; cu blândețe și afecțiune. Whitney spusese și făcuse tot ce-i stătuse in puteri ca să ajute, iar acum se duse lângă canapea pentru a-și lua lucrurile, iar Sherry se ridică și ea.
— Alteță, ați fost foarte cumsecade, zise Sherry cu sinceritate.
- Te rog să nu mi te mai adresezi cu „alteță". Mă cheamă Whitney. Nu ai de ce să mă consideri cumsecade, pentru că atunci ți-aș spune adevărul. Și eu am un motiv egoist să te vreau în familie.
- Ce motiv egoist ar fi acesta?
- Cred că tu ești cea mai reală șansă ca eu să am o soră și lucrul cel mai important ar fi că m-aș înțelege perfect cu ea.
În această lume unde toate și toți păreau suspicioși și ascunși, cuvintele spuse de ea și zâmbetul prietenesc cu care îi vorbise Whitney avură un efect profund asupra lui Sherry. Își surâseră, iar Sherry întinse mâna ca să o strângă pe a ducesei. Când cele două tinere își strânseră mâna gestul deveni o dovadă de căldură și de apropiere sufletească, ba chiar o încurajare care dură ceva mai mult decât o clipă. În cele din urmă se îmbrățișară. Sherry nu-și dădu seama cine făcuse prima mișcare, dar nu mai conta, chiar dacă nu o făcuse ea prima. Își surâseră una alteia cu subînțeles, uluite de această efuziune — pentru că erau două străine doar — și se gândiră că în alte condiții ar fi trebuit să-și spună „domnișoară Lancaster" și „alteță" încă un an de acum încolo. Nu se punea problema de etichetă între ele. Legătura se întărise deja și avea acceptul ambelor părți. Ducesa rămase tăcută câteva clipe, apoi dădu din cap admirativ.
- Îmi placi foarte mult, îi spuse simplu, apoi se întoarse și ieși, în foșnetul ușor al rochiei de mătase vișinie.
După ce se închise ușa trecură câteva minute și se deschise din nou. Apăru capul lui Whitney care-i spuse încet:
- Apropo, și mama lui Stephen te place foarte mult.
- Ne vedem la cină.
- Oh, de-abia aștept.
Whitney mai zâmbi o dată și adăugă:
- Mă duceam jos să-I conving pe Stephen că e ideea lui.
Apoi închise ușa și plecă.
Sherry se duse la fereastră și privi strada Brook. Își încrucișă brațele la piept și privi absentă bărbații și femeile îmbrăcați elegant, coborând din trăsuri și plimbându-se pe străzi, bucurându-se de după-amiaza plăcută.
Se gândi la toate cele auzite, răsuci cuvintele pe toate părțile și contele căpătă noi dimensiuni. Își imagina cam cum s-ar simți un bărbat apreciat pentru ce avea și nu pentru ceea ce era el. Faptul că nu aprecia acest gen de atenție, adică prefăcătoria și aduIația, dovedea că nu era un bărbat trufaș sau încrezut. Faptul că riu abandonase era o dovadă de netăgăduit a loialității și corectitudinii sale. Își riscase viața într-un duel... acest lucru dovedea noblețea lui.
În schimbul acestor calități Emily Lathrop îl decepționase, se folosise de el și-I trădase. Având în vedere toate acestea, nu era de mirare că voia să fie foarte sigur că nu va mai face o greșeală când își va alege o soție.
Sherry privea o trăsură care trecea pe stradă, printre trecători. Se gândea la răzbunarea pe care Stephen i-o pregătise femeii pe care cândva o iubise.
Nu era trufaș sau încrezut.
Nu era nici iertător.
Se întoarse de la fereastră și merse la biroul ei, răsfoind paginile ziarului de dimineață, încercând să-și găsească alte preocupări care să o îndepărteze de adevăr: astăzi nu aflase nimic, de altfel nici în altă zi, care să-i arate că Stephen avea oarecare sentimente față de ea.
Îi plăcea să o sărute, dar Sherry știa de undeva, dintr-un colțișor uitat în amintire, că aceasta nu înseamnă iubire. Îi plăcea compania ei, uneori. Îi plăcea să râdă cu ea, întotdeauna. Simțea acest lucru. Atât de mult își dorea să-i revină memoria, pentru că toate răspunsurile puteau fi găsite acolo.
Deveni neliniștită, ridică o bucată de hârtie de pe covor și se gândi cum să se poarte cu el începând din acel moment. Mândria îi șoptea să nu se arate zdrobită de anunțul pe care i-I făcuse el. Instinctul îi spunea să nu-i dea a doua ocazie să o rănească. Se va purta natural, dar îndeajuns de rezervat, cât să-I avertizeze că trebuie să păstreze distanța.
Va căuta o cale să uite cum mâinile lui îi alunecau pe spate, pe umeri când o săruta... sau cum degetele lui i se cufundaseră in păr și cum buzele calde și flămânde le acopereau pe ale ei. Nu se va mai gândi la pasiunea acelor sărutări și la plăcerea pe care i-o dăduseră brațele lui în jurul taliei. Sub nici o formă nu se va mail lăsa vrăjită de zâmbetul lui... surâsul acela leneș, care îi oprea inima să bată... sau ridurile din colțurile ochilor lui albaștri când zâmbea...
Dezgustată de sine pentru că făcea exact ce-și spunea că nu mai trebuie să facă, Sherry se așeză la birou și începu să citească ziarul cu atenție.
EI a iubit-o pe Emily Lathrop.
Neliniștită, închise ochii, parcă încercând să și-I alunge din minte. Dar nu putu. O iubise pe Emily Lathrop până la disperare. Sherry știa că era o nebunie care doare teribil, dar îl iubea.