Sherry fu chemată in biroul contelui și o conduse un valet. Le ură bună dimineața cordial tuturor servitorilor pe lângă care trecu pe hol, se opri în fața unei oglinzi rotunde, cu ramă groasă, ca să-și studieze pieptănătura, apoi își aranjă faldurile rochiei galbene și dădu ochii cu Hodgkin, care stătea in fața ușii deschise, privind cum fetele în casă lustruiau cu ceară mesele întinse și candelabrele de argint.
- Bună dimineața, Hodgkin. Arăți foarte bine astăzi. Ai un costum nou?
- Da, domnișoară. Mulțumesc, domnișoară, zise Hodgkin, vădit emoționat și plăcut impresionat de faptul că și ea constatase cât de bine ii stătea cu costumul cel nou, pe care îl primea de două ori pe an de la stăpân. Își îndreptă umerii și, cu o ținută impozantă, îi mărturisi: Ieri a sosit de la croitor.
- Și eu am o rochie nouă, ținu ea să spună. Stephen îi auzise glasul și acum o privea cum se învârte, ca să-i arate valetului veșmântul. Nu e frumoasă?
Scena era de o intimitabilă drăgălășenie, iar Stephen nu putu să se abțină și zâmbi, apoi răspunse înaintea valetului:
- E foarte frumoasă.
Intervenția lui îl făcu pe bietul bătrân să tresară, iar pe Sherry să se simtă stânjenită. Se apropie de biroul lui cu acel zâmbet copilăresc, legănându-și ușor șoldurile. Stephen știa că majoritatea femeile fuseseră învățate să meargă într-un anume fel, așa încât se deplasau cu o precizie exersată, dar Sherry avea atâta grație și naturalețe, încât mersul părea pentru ea ceva dobândit prin naștere, deci foarte feminin.
- Bună dimineața, spuse ea. Făcu un semn spre teancul de dosare și hârtii de pe biroul lui: Sper că nu te-am întrerupt. Mi s-a spus că dorești să mă vezi imediat...
- Nu mă întrerupi, o asigură Stephen. De fapt, I-am trimis pe secretarul meu tocmai ca să rămânem singuri. la loc, te rog. Dădu din cap spre Hodgkin, în semn că trebuie să închidă ușile pe dinafară. Sherry își aranjă rochia după ce se așeză. Stephen observă câtă grijă avea de noile veșminte, netezind fiecare cută și privind spre picioare, să se asigure că tivul nu-i atinge podeaua. Mulțumită că toate erau în ordine, îl privi parcă așteptând, cu ochi întrebători și încrezători.
Avea încredere în el, asta se vedea. Stephen realiză acest lucru, deși avea de gând să abuzeze de această încredere, manipulând-o. Tăcerea devenise iritantă, iar Stephen începu să-și dea seama că îi fusese groază de acest moment mai mult decât se așteptase - îndeajuns i:it să amâne subiectul pentru diseară, când urmau să cineze împreună. Nu-i plăcea ce hotărâse, fiindcă fiecare minut care trecea îngreuna situația, dar se trezi că asta făcu. Căută în grabă un subiect, nu-I găsi și umplu tăcerea cu ce-i trecea prin minte chiar atunci.
- Ai avut o dimineață plăcută?
- E destul de devreme ca să mă pronunț, răspunse ea solemn, dar ochii ei râdeau de bună dispoziție. De-abia în urmă cu o oră am terminat micul dejun.
- A trecut numai o oră? Mi se păruse mai mult, spuse Stephen nepregătit și puțin stingher, ca un adolescent rămas pentru prima dată cu o femeie. Bine, dar ce ai făcut de atunci?
- Am fost la bibliotecă și căutam ceva de citit când ai trimis după mine.
- Doar nu vrei sa spui că ai terminat de citit toate revistele pe care ți le-am trimis! Era un teanc cât brațul meu de mare.
Sherry surâse atunci.
- Te-ai uitat pe vreuna din ele? Nu, de ce?
- Nu cred ca ți s-ar fi părut foarte edificatoare.
Stephen nu avea nici o idee despre revistele agreate de femei, doar că ele le citeau din scoarță în scoarță făcând un efort să mențină conversația, o întrebă politicos cum se numeau acele reviste.
- Păi, una avea un nume foarte lung. Dacă-mi aduc bine aminte, se chema: Magazin lunar al femeilor sau Îndrumar politicos al distracțiilor și instrucției; culegere de idei cale pot fi pe placul doamnelor, pot instrui sau exalta firea frumoaselor britanice.
- Toate acestea într-o revistă? glumi Stephen. Ce încercare ambițioasă.
- Așa am zis și eu, până când am citit câteva articole. Știi despre ce scria într-unul?
- După privirea ta, nu aș îndrăzni să ghicesc.
- Era despre farduri, răspunse ea.
- Despre ce?
- Articolul vorbea despre modul de a-|i farda obrajii. A fost absolut hilar. Crezi că acest lucru are vreo legătură cu „instruirea" sau cu „exaltarea firii"? întrebă ea grav, iar Stephen râse cu poftă. Totuși, celelalte reviste aveau articole mult mai rezonabile. De exemplu în cea numită Adunarea frumoaselor sau Revistă de modă adresată în special doamnelor, am citit un articol ce se voia considerat un tratat informativ despre modul corect în care o doamnă își ține rochia când face o reverență. A fost fermecător! Niciodată nu mi-am dat seama ca e preferabil sa folosești numai degetul mare și arătătorul fiecărei mâini pentru a-ți susține rochia, în loc de toate degetele pe care ni le-a dat bunul Dumnezeu. Perfecțiunea și prețiozitatea reprezintă idealul la care trebuie să aspire fiecare femeie, știi?
- Aceasta este teoria ta sau a revistelor? întrebă Stephen interesat.
- Tu ce crezi? îl întrebă surâzând cu o naturalețe total deosebită de prețiozitate.
Stephen se gândi ce, dacă ar avea-o lângă el toată viața, i-ar prefera naturalețea, în locul prețiozității evocate de reviste.
- Cred că ar fi mai bine să aruncăm din camera ta gunoaiele acelea.
- Oh, nu, să nu faci asta. Citesc câte un articol în fiecare seară, în pat.
- Zău? se miră Stephen văzând-o cât de serios vorbește.
- Ah, dar cum citesc o pagină, cum adorm. E mult mai de efect decât orice somnifer.
Stephen era captivat de chipul ei și acum o observă cum își eliberează fruntea de câteva șuvițe de păr, iar restul buclelor i se revărsară pe umeri ca un voal roșiatic. Lui ii plăcea mai mult înainte, când podoaba de culoarea flăcărilor se odihnea rebelă pe sânul drept. Iritat de direcția pe care i-o luaseră gândurile, spuse deodată:
- Acum, că am epuizat subiectele fardurilor și ale reverențelor, ar vrea să știu ce te-ar interesa?
Tu, se gândi Sherry. Tu mă interesezi. Mă interesează să știu de ce pari atât de stângaci acum. Vreau să știu de ce uneori îmi zâmbești de parcă nu m-ai vedea decât pe mine și parcă numai eu aș conta pentru line. Alteori simt că nu vrei să dai ochii cu mine, chiar și dacă mă aflu în fața ta. Mă interesează tot ce contează pentru tine, pentru că eu vreau să contez pentru tine. Mă interesează trecutul. Trecutul tău. Trecutul meu.
- Istoria! îmi place istoria, răspunse ea după o scurtă pauză.
- Și ce altceva îți place?
Pentru că nu putea vorbi din amintiri, Sherry îi dădu răspunsul care îi veni pe buze:
- Îmi plac caii.
- Cum așa?
- Ieri, când vizitiul tău m-a dus în parc, am văzut doamne călărind și m-am simțit... fericită. Entuziasmată. Cred că știu să călăresc.
- În acest caz vom găsi un cal pe măsură și vom afla. Voi trimite vorbă lui Tattersall's și voi spune să-mi aleagă o iapă micuță și blândă pentru tine.
- Tattersall's?
- E o casă de licitații.
- Pot să iau șl eu parte?
- Dacă vrei să stârnești o revoltă. Sherry îl privi nedumerită, iar el îi zise: Doamnele nu sunt admise la Tatt's.
- Ah, înțeleg. De fapt, nu vreau să dai bani pe un cal. S-ar putea să nu știu să călăresc. Nu se poate să încerc mai întâi pe unui din caii tăi, ca să văd dacă știu! Pot să-I rog pe vizitiul tău să...
- Nici să nu te gândești la asta, o avertiză Stephen blând. Nu am un cal potrivit pentru tine sau care s8 poată fi încălecat de o femeie, indiferent cât de pricepută ar fi ea. Animalele mele nu sunt obișnuite cu plimbările prin parc.
- Dar ieri nici nu mi-am dorit asta. Parcă îmi venea să îndemn calul la galop, ca să simt vântul în obraji.
- Fără galop, stabili el. Indiferent cât de mult ar fi fost obișnuită să călărească, nu era o provincială crescută la fermă; era slăbuță, delicată și nu avea puterea să stăpânească un cal la galop. Când o văzu că se revoltă, îi explică: Nu vreau să te mai aduc o dată acasă în brațe în stare de inconștiență.
Stephen alungă amintirea zilei aceleia, când trupul ei se odihnea fără vlagă pe brațele lui și își aminti și de un alt accident... un alt trup fără viață, al unui tânăr baron, care avea o viață întreagă înaintea lui și o tânără frumoasă care aștepta să-i devină soție. Aceste reveniri în timp îl făcură să nu mai dorească o prelungire a momentului adevărului. Se sprijini pe spătarul fotoliului și îi surâse din toată inima, sperând să o însuflețească și pe ea.
- Sunt încântat să-ți spun că draga mea cumnată a convins-o pe cea mai căutată modistă din Londra să-și abandoneze atelierul în cea mai aglomerată perioadă și ea vină aici, cu câteva ucenice, pentru a-ți face o garderobă completă și elegantă pentru sezonul care tocmai începe. Sherry nu păru deloc încântată, ba chiar surprinsă. Sigur că nu ți-am dat o veste rea?
- Nu, sigur că nu. Dar știi, nu mai am nevoie de alte rochii. Mai am două pe care nici nu Ie-am îmbrăcat încă. Avea în total cinci rochii obișnuite, pentru purtat în însă, și credea că acestea înseamnă o garderobă completă. Stephen se gândi că tatăl ei fusese probabil un om zgârcit.
- Mai ai nevoie de o mulțime de alte lucruri, în afară de rochii.
- De ce?
- Fiindcă la Londra sezonul cere foarte multe rochii, răspunse el. Voiam să-ți mai spun că doctorul Whitticomb va sosi după-amiază cu o cunoștință de-a lui, o doamnă în vârstă, care, după câte am înțeles de la el, e nerăbdătoare și foarte competentă pentru a-ți fi doamnă de companie.
Sherry chicoti la această veste.
- Dar nu am nevoie de companie. Eu sunt o... Sherry se opri în mijlocul frazei și simți cum stomacul i se strânge. Gândul care făcuse să spună acele cuvinte dispăru în eter.
- Ce ești? voi Stephen să afle și văzu că era agitată.
- Eu... își căută cuvintele, o explicație, dar nu putea să le ofere; mintea refuza să mai revină asupra lor. Eu... nu știu.
Stephen dorea să evite această temă de discuție.
- Lasă, nu te neliniști. Totul îți va reveni în memorie până la urmă. Acum ar mai fi ceva ce vreau să discut cu tine...
Când îl văzu că ezită, Sherry făcu ochii mari și-i surâse, asigurându-I că era gata să-I asculte în continuare.
- Ce voiai să-mi spui?
- Voiam să-ți spun că am ajuns la o hotărâre cu care familia mea este de acord.
Stephen îi închisese orice portiță de a protesta, anunțând-o că are concursul familiei lui. Acum îi exprimă un ultimatum foarte bine pus în cuvinte:
- Vreau să-ți ofer posibilitatea să profiți de acest sezon și să te bucuri de atenția mai multor tineri, înainte de a anunța logodna noastră.
Sherry se simți ca și când ar fi fost pălmuită.. Nu dorea atenția altor tineri și nu-și imagina de ce el dorea acest lucru. Stăpânindu-și emoțiile, spuse:
- Pot să te întreb, de ce?
- Da, sigur. Căsătoria este un pas foarte important, care nu ar trebui făcut în pripă... Stephen se întrerupse aici, înjurând în sinea lui pentru alegerea nepotrivită a cuvintelor și pentru o asemenea parafrazare a intențiilor. Se gândi să-i dea o explicație mai convingătoare, dar nu atât de direct. Știi că nu ne-am cunoscut de prea mult timp înainte de sosirea ta în Anglia și prin urmare m-am gândit că ar fi bine să ai posibilitatea să cunoști și alți tineri din Londra, înainte de a te gândi la mine ca la un pretendent. Pentru acest motiv aș dori ca logodna noastră să mai rămână un secret pentru ceva
Sherry avu senzația că se rupe ceva în sufletul ei. El dorea ca ea să-și găsească pe altcineva. încerca să se descotorosească de ea, o simțea. Și de ce nu? Nici măcar nu-și putea aminti cum o cheamă fără să i se dea un punct de reper și oricum nu semăna deloc cu tinerele vesele și frumoase pe care Ie în parc ieri. Nici măcar nu se putea compara cu cumnata sau cu mama lui; cu manierele elegante și stilul lor impunător. Se părea că nici ele nu o doreau în familia lor, ceea ce însemna că toată cordialitatea pe care I-o arătaseră nu ora decât prefăcătorie.
Lacrimile umilinței îi ardeau ochii, așa că se ridică în picioare, căutând să-și recapete stăpânirea de sine, luptând din răsputeri să mai păstreze o fărâmă din mândria zdruncinată. Nu-I putea privi in ochi și nici nu se putea retrage din cameră fără să-și arate sentimentele. Se îndreptă spre fereastră, cu spatele la el și privi către străzile Londrei.
- Cred că ideea e excelentă, milord, îi spuse ea privind în gol afară, cu un efort de a vorbi constant. ÎI auzi cum se ridică și el, se apropie de ea și înghiți în sec, apoi trase aer în piept și continuă: La fel ca tine am avut... anumite rezerve despre compatibilitatea noastră... chiar de când am ajuns aici.
Stephen realiză că vocea ei era sugrumată și conștiința îl îmboldi.
- Sherry, îi spuse punându-i mâna pe umăr.
- Te rog să fii drăguț și să-ți iei mâinile... Tăcu, apoi își recăpătă glasul... de pe mine, întoarce-te și ascultă-mă.
Sherry știa că-și pierde firea. Închise ochii și lacrimi fierbinți începură să i se prelingă pe obraji. Dacă s-ar fi întors acum, el ar fi văzut-o că plânge și mai degrabă ar muri, decât să sufere această umilință. Nu mai avea vlagă și-și plecă ușor capul, urmărind degetul cu care desena o figură imaginară pe geam.
- Încerc să fac cum e mai bine, spuse Stephen. Se abținea să nu o strângă în brațe și să-i ceară iertare.
- Sigur că da. Familia ta nu poate crede că sunt potrivită pentru tine, zise ea după o clipă de tăcere. Oricum, nu știu dacă tatăl meu te-a considerat potrivit pentru mine ca soț.
Vocea ei părea acum restabilită și Stephen se pregătea să-i dea drumul, dar văzu lacrimile curgându-i pe mâneca rochiei și o luă de umeri, lipind-o acum de pieptul său, cu fața spre el.
- Te rog, nu plânge, îi șopti cu buzele atingându-i părul proaspăt spălat. Te rog, nu plânge. Vreau doar să fac cum e mai bine.
- Atunci dă-mi drumul! spuse ea îngrozită, dar începu să plângă și mai tare, astfel încât umerii îi tresăltau violent.
- Nu pot, zise el mângâind-o pe cap, apoi îi aduse obrazul aproape de pieptul său și simți cum fierbințeala lacrimilor îi pătrundea prin cămașă. Îmi pare rău. Sherry se lipise de el și Stephen resimți moliciunea trupului ei.
Era prea mândră ca să se lupte cu ea și să se oprească din plâns. Se încordă apoi, dar tremura din cauza suspinelor. Te rog, șopti el. Nu vreau să te jignesc. O mângâie pe spate, apoi pe ceafă, încercând să o liniștească. Nu mă lăsa să te rănesc.
Fără să-și dea seama ce face, îi ridică încet bărbia și-și lipi buzele de obrazul ei, sărutând-o tandru, prelung pe locul unde lacrimile își făcură loc. Cu excepția nopții când își recăpătase cunoștința, nu vărsase nici o lacrimă pentru pierderea memoriei, sau pentru rănile suferite în accident, dar acum plângea cu tot sufletul; Stephen își pierdu controlul și mințile. O strânse mai tare la piept, iar când Sherry îi simți limba făcându-și loc cu îndrăzneală, nu-i mai oferi buzele, așa cum făcuse cândva, și încercă să-și răsucească puțin capul. Stephen resimți respingerea și își dublă efortul de a o face să se predea, sărutând-o cu foame și insistentă. Cu ochii minții o revedea zâmbind în urmă cu câteva clipe sau râzând veselă în timp ce dirija corul servitorilor în bucătărie sau fiind cu el ieri: Sper că am avut inspirația să te fac să aștepți mai mult timp până ce ți-am acceptat oferta lipsită de galanterie, îi spusese ea.
Acum ea îl respingea cu tărie și Stephen simțea cum ceva în interiorul său scoate un strigăt de disperare, plângând pentru pierderea tandreței ei, a pasiunii și căldurii. Își înfipse degetele în părul ei, îi ridică fața spre el și-i întâlni privirea rănită in ochii argintii.
— Sherry, murmură el, coborându-și buzele spre gura ei. Sărută-mă și tu.
Eu nu se putu desprinde de gura lui, doar se împotrivi, dar Stephen opuse rezistență la rândul său. Folosindu-se de bagajul de experiență dobândită pe parcursul celor două decade de cucerire a sexului frumos, îi asedie orice intenție de a se apăra și-i învinse col douăzeci de ani virginali. O cuprinse cu cealaltă mână prin spate și o reținu foarte aproape de el, se ducând-o cu mâinile și buzele în același timp, apoi cu glasul.
- Dacă tot vei face comparație între mine și alți pretendenți, zise el, fără să-și dea seama că ruina tot ce încercase să dobândească, nu? Vrei să știi cum fac eu comparații?
Cuvintele lui și nu mâinile seducătoare sau buzele fierbinți îl făcură pe Stephen să piardă. Instinctul de apărare 1eminin o avertiza că de acum încolo nu va mai trebui să se încreadă în el, nu va mai trebui să-I lase să o atingă sau să o sărute, dar acum... o singură dată, va trebui să-i cedeze insistențelor și să se lase...
Buzele i se înmuiară și Stephen își luă victoria cu iuțeala vânătorului, doar că arma lui fusese blândețea.
Stephen reveni la realitate și puse capăt sărutului, coborându-și mâinile pe lângă corp. Ea făcu un pas înapoi, gâfâind; zâmbea fermecător.
- Mulțumesc pentru demonstrație, milord. Voi reuși să te depășesc atunci când va sosi vremea comparațiilor.
Stephen de-abia o auzi; nu încercă să o oprească, iar ea se răsuci pe loc și plecă. El se sprijini de rama ferestrei și privi absent ce se întâmpla în fața casei sale.
- Ticălos ce ești! își zise nervos.
Sherry trecu pe lângă servitori, zâmbind fiecăruia, pentru a nu da impresia că se petrecuse ceva cu ea, urcă scările, dar își simțea ea buzele arzând de la sărutările lui care o distruseseră și care pentru el nu însemnau nimic.
Voia să plece acasă.
Fraza deveni un leit-motiv care se repeta cu fiecare pas pe care-I făcea până ce ajunse în singurătatea camerei ei. Se așeză pe pat ghemuită, cu genunchii la piept, cu brațele înlănțuite în jurul lor și avea senzația că, dacă Ie-ar îndepărta de pe lângă corp, s-ar risipi într-o mie de bucățele. Cu fața în pernă pentru a-și înăbuși suspinele, Sheridan începu să plângă pentru un viitor pe care nu-I va putea avea și pentru un trecut pe care nu-I mai ținea minte.
- Vreau să plec acasă, începu ea să cânte deznădăjduită. Vreau să plec acasă, tată. De ce durează atât de mult să vii după mine?