Sherry se ridicase pe vârfuri și se străduia să ia o mi despre America de pe un raftul înalt din bibliotecă. O puse pe una dintre mesele din mahon lustruit și se așază. Căuta ceva care să-i reînvie memoria și răsfoi paginile, căutând o informație cunoscută. Câteva desene ale porturilor și orașelor aglomerate, cu străzi pline de trăsuri îi apărură în fața ochilor, dar nimic nu i se păru măcar puțin cunoscut. Volumul era structurat pe capitole în ordine alfabetică și, gândind că imaginile îi vor trezi ceva amintiri, reveni la începutul cărții și întoarse filă după filă. La primul desen de la litera „A" găsi niște informații despre agricultură combinate cu ilustrarea unor câmpuri întinse cu grâu și câteva dealuri line. Tocmai voia să întoarcă pagina când în memorie parcă i se lumină ceva. Era o viziune slabă a câmpurilor cu recolte ale căror lanuri aveau ceva alb în vârf. Imaginea dispăru instantaneu, iar ea începu să tremure și trecu la pagina următoare, apoi la următoarea. ilustrațiile cu mine de cărbuni nu-i amintiră nimic, până ce ajunse la fotografia unui bărbat cu o față pământie, cu nas mare și cu păr negru, bogat, curgându-i în valuri pe umeri. „Indian american" scria sub ilustrație, iar Sherry simți cum îi zvâcnește sângele în tâmple, Privi cu mare atenție chipul acela. Îi era cunoscut? Închise ochii câteva clipe concentrându-se asupra imaginilor confuze care-i dansau prin fața ochilor minții. Câmpuri... și căruțe... un bătrân cu un dinte lipsă. Un bărbat urât care-i zâmbea.
- Shery?
Tresări speriată și se întoarse instantaneu spre bărbatul a cărui voce o liniștea de obicei și o emoționa.
- Ce s-a întâmplat? întrebă Stephen alarmant, observând-o că pălise și privește în gol. Stephen puse o mână pe umărul ei și-i privi obrajii palizi. Atâta tot? Ce citeai?
- O carte despre America, răspunse ea, ușor emoționată de atingerea lui puternică. Uneori avea chiar convingerea că ține Ia ea. O altă imagine îi invadă mintea, mai cețoasă decât celelalte... dar liniștitoare și dulce; îngenuncheat în fața ei stătea un bărbat frumos, brunet, cu flori în mână, contele care parcă îi spusese altădată: Am fost un anonim până ce tu ai apărut în viața mea... nimeni până la tine nu mi-a dăruit iubirea... nimeni până la tine... până la tine.
- Să-l chem pe Whitticomb? întrebă el îngrijorat.
Tonul lui baritonal o trezi din visare și râse, dând negativ din cap.
- Nu, sigur că nu. Îmi aminteam ceva sau îmi imaginam că s-a petrecut.
- Ce anume? întrebă el susținând-o acum pe după umeri, fără să o strângă, dar țintuind-o cu privirea.
- Mai bine nu-ți spun, zise ea roșind.
- Ce era? insistă el.
- Ai începe să râzi.
- Pune-mă la încercare, murmură el.
Sherry privi în sus dezamăgită, făcu un pas înapoi și se așeză pe marginea mesei, lângă cartea deschisă.
- Aş vrea să nu mai insiști cu asta.
- Dar insist, zise Stephen convingător, refuzând să fie descurajat de zâmbetul care-i tremura lui Sherry pe buze. Poate că a fost într-adevăr o amintire, și nu doar închipuirea ta.
- Doar tu ai putea să știi asta, recunoscu ea, apoi deveni preocupată de unghiile lăcuite. Se uită într-o parte și-l întrebă: Aș vrea să știu dacă, din întâmplare, când m-ai cerut de soție, ai spus că erai un anonim până ce m-ai cunoscut?
- Poftim?
- După cât de revoltat pari la această idee, nu cred că ai fi îngenuncheat când mi-ai făcut propunerea.
- Nici eu, spuse Stephen cu seriozitate, ofensat de imaginea lui într-o poziție grozav de stupidă, mai ales că nu făcuse nimănui o asemenea propunere.
Sherry păru foarte dezamăgită de răspunsul lui, iar el se simțea din ce în ce mai incomod pe măsură ce întrebările curgeau râuri.
- Dar flori? Mi-ai oferit un buchet de flori când mi-ai spus „Am fost un anonim până ce mi-ai oferit iubirea ta, Sherry. Nimeni până la tine, până ce tu ai intrat în viața mea nefericită?!
Stephen realiză triumful ei asupra lui în acele momente neplăcute și o luă de bărbie.
- Puștoaico, șopti el, observând că Shery nu părea intimidată de el, ca altădată. Am venit doar să te invit în salon. Familia mea se reunește în câteva minute pentru o „conferință".
- Ce fel de conferință? întrebă Sheridan închizând cartea pe care o puse la loc pe raft.
- O conferință despre tine, de fapt, despre cea mai bună modalitate de a te „lansa" în societate, răspunse el, privind-o cum se ridică pe vârfuri. Căută să nu dea prea mare importanță înfățișării ei de-a dreptul răpitoare într-o rochie simplă, de culoarea piersicii, cu un decolteu rotund, mulată pe talie, care îi scotea în evidență toate rotunjimile trupului, fără să lase vederii decât un crâmpei de piele la piept.
După ce reușise să doarmă o noapte întreagă, se trezise mult mai optimist în privința lui Sherry, total încrezător față de cum fusese în ziua când ea căzuse chiar în fața lui, pe chei. Cu ajutorul familiei sale, care acceptase să coopereze și să-I ajute să-i găsească un soț, ideea aceasta i se părea nu numai ideală, dar și realizabilă. Devenise atât de entuziast, încât de dimineață trimisese câte un mesaj fiecăruia rugându-i să întocmească două liste: una cu numele bărbaților demni de a fi luați de soț și cealaltă care să conțină o enumerare a chestiunilor importante legate de ieșirea ei in lume.
Acum, că avea un țel nobil, Stephen nu mai vedea nici un motiv să se oprească și porni cu hotărâre să-I realizeze așa cum făcea in toate afacerile întreprinse. Ca și fratele său și ca mulți alți nobili, preferi să se ocupe el însuși de afaceri și de tranzacțiile financiare, astfel încât dobândise reputația că o făcea excelent și cu mult curaj. Spre deosebire de ceilalți tineri de rangul lui, care se adânceau din ce în ce mai mult în datorii, fiindcă priveau tranzacțiile și afacerile ca pe niște lucruri meschine, demne doar de „clasele mercantile", deci mai prejos de demnitatea lor, Stephen își sporea continuu averile și așa considerabile. Făcea asta pentru că așa i se părea normal, dar și pentru că agrea provocările și încercările la care îi era supusă judecata. Îi mai plăcea și senzația de împlinire pe care o avea când ducea cu succes o treabă la bun sfârșit.
Intenționa să trateze problema lui Sherry Lancaster ca pe o „avere" din posesia lui de care dorea să se debaraseze în termeni avantajoși. Faptul că Sherry era femeie și nu un obiect din gospodăria lui, sau o încărcătură de mirodenii valoroase nu conta prea mult în cadrul strategiei pe care urma să o abordeze, cu excepția că intenționa să fie sigur că achizitorul ei va fi meticulos și responsabil. Singura dificultate care se punea în discuție era metoda de a o face să colaboreze la a fi „achiziționată".
Se gândise mai devreme la această chestiune delicată, pe când făcea baie. Înainte ca Damson să-i scoată din șifonier o haină dintr-un material fin și să i-o arate spre a fi aleasă, Stephen ajunsese deja la soluția cea mai bună. Decât să mai adauge încă o minciună la seria de neadevăruri pe care le auzise Sherry, avea de gând să-i spună adevărul în parte. Dar asta nu până ce nu se va întâlni cu întreaga lui familie.
Sherry puse deoparte celelalte cărți pe care intenționase să Ie studieze și foile de hârtie luate dintr-un sertar, apoi îl luă de braț. Gestul lui de a-I oferi pe al său fu atât de galant, încât simți o bucurie și o mândrie fără margini când îl văzu cu câtă căldură îi zâmbește. Îl privi îmbrăcat în costumul bej-închis, mulat pe trupul zvelt, apoi îi admiră ghetele maronii, lustruite și realiză că Stephen Westmoreland era întruchiparea visurilor ei... înalt, cu umeri lați și nespus de frumos.
Ajunși în capătul scărilor, Sherry mai aruncă o privire spre profilul său perfect, minunându-se de mândria și puterea exprimate de trăsăturile sale. Cu zâmbetul acela ademenitor și ochii albaștri, profunzi și pătrunzători, cu siguranță că frânsese multe inimi din întreaga Europăl! Fără îndoială că sărutase o mulțime de doamne, pentru ca sute de femei din Europa să-I considere absolut irezistibil, la fel ca ea; totuși, pentru un anume motiv, o alesese tocmai pe ea, dintre toate celelalte. Aceste lucruri i se păreau atât de greu de conceput, încât Sherry avu un sentiment de incertitudine. După toate aceste frământări și îndoieli, Sherry preferă să revină la conversația politicoasă și interesantă din bibliotecă.
Apropiindu-se de ușile salonului, Sherry îi zâmbi.
- De vreme ce nu-mi amintesc propunerea ta, ai fi putut măcar să te prefaci că m-ai cerut într-un cadru deosebit - stând pe un genunchi. Dată fiind starea mai precară, acesta ar fi fost un gest cavaleresc din partea ta.
- Sunt un bărbat lipsit de cavalerism, răspunse Stephen schițând un zâmbet.
- Atunci, sper că măcar am avut inspirația să te fac să aștepți mult înainte de a-ți accepta cererea lipsită de cavalerism, replică ea serioasă, oprindu-se în pragul ușii. Ezită, apoi râse de incapacitatea ei de a-și aminti măcar atâta lucru. Te-am făcut să aștepți, milord?
Încântat de această nouă latură a firii ei, Stephen se conformă stării ei de spirit.
- Sigur că nu, domnișoară Lancaster. De fapt, te-ai aruncat la picioarele mele și ai plâns de recunoștință pentru oferta persoanei mele neprețuite.
- Cel mai arogant și mai mincinos, spuse ea, râzând cu poftă. Nu am făcut una ca asta! Căutând parcă o confirmare, Sherry îl privi pe Colfax care deschisese deja ușa și se prefăcea că nu auzise nimic și că nu e amuzat de disputa lor. Logodnicul ei părea foarte încântat de sine și sigur pe cele rostite, astfel încât Sherry avu senzația stranie că a spus adevărul. Doar nu am făcut asta... Spuse apoi mai încet. Nu ?
Stephen o privi câteva clipe fermecat de reacția ei și, ca să-i întrerupă chinul, zise:
- Nu. Nici nu-și dădea seama că filrta cu ea în pragul unei uși deschise și că părea mai fericit decât arătase în ani de zile, în ochii înmărmuriți ai servitorilor și al familiei sale, care tocmai se adunase în salon pe când el era cu Sherry în bibliotecă. După ce îi saluți pe toți, îți recomand o plimbare prin parc, ca să respiri aer curat și să admiri priveliștea, în timp ce noi facem câteva aranjamente... Se întrerupse, fiindcă auzi voci înăuntru. Rămase în prag alături de Sherry și păru surprins că erau amândoi în centrul atenției ceIorIalți, care nu se osteniseră să-și facă prezențele cunoscute.
Bănuia că nimeni nu spunea nimic, deoarece erau încă preocupați de subiectul din seara trecută. O conduse pe Sherry și așteptă până ce îi salută pe toți cu aceeași căldură și naturalețe pe care le dovedea față de toată lumea; de la servitori până la medicul ei curant. Nerăbdător să înceapă întrevederea pentru care se adunaseră acolo, îl întrerupse pe Hugh Whitticomb, care tocmai le povestea celorlalți despre incredibila putere de readaptare a pacientei sale.
- Fiindcă sunteți cu toții prezenți, vă propun să discutați despre calea cea mai rapidă de a o introduce pe Sherry în societate, în timp ce eu o conduc la trăsură. O privi pe Sherry și continuă: Te aștept până ce-ți aduci un șal, apoi mergem la trăsură și îi transmit vizitiului itinerariul tău.
Sherry simți cum o ia de antebraț și o îndeamnă spre ieșire, dar ea ar fi dorit să mai rămână în mijlocul lor. Îi făcu pe plac lui Stephen și le spuse la revedere. După ieșirea lor, Whitticomb îi făcu semn lui Colfax să închidă ușa, apoi îi privi pe toți, observându-le fețele preocupate. Scena la care fusese martor în urmă cu câteva clipe, când Stephen și Sherry stăteau în pragul ușii, îi confirmase ceea ce credea de la un timp, iar acum era convins că și rudele lui observaseră aceeași schimbare pe chipul lui Stephen.
Ezită, se codi, apoi, luă decizia și cu precauție căută să afle dacă gândurile lor erau în conformitate cu ale lui. I se adresă mai întâi ducesei, pe un ton neutru:
- Drăguță fată, nu-i așa?
- Încântătoare, recunoscu mama lui Stephen deodată. Am observat câtă grijă are Stephen de ea. Niciodată până acum nu l-am văzut că s-a purtat astfel cu vreo femeie. Și ea pare că-l place, spuse apoi râzând. Aș dori să nu fie atât de decis să-i găsească un soț. Poate, cu timpul, să înceapă...
- Exact așa gândesc și eu, interveni Hugh și o spuse cu atâta emfază, încât ea îl privi cu subînțeles. Mulțumit că are asentimentul ei, Hugh i se adresă cumnatei lui Stephen: Ce credeți, alteță?
Whitney Westmoreland îl privi surâzând semn că îl va susține în tot ce avea de gând să întreprindă de acum încolo.
- O găsesc delicioasă și cred că la fel gândește și Stephen, deși mă îndoiesc că ar recunoaște asta vreodată.
Hugh îl privi pe Nicholas DuVille. Până în acel moment Hugh fusese singurul intrus în familia Westmoreland căruia i se făcuseră confidențe. DuVille nu făcea parte din familie și nu era nici măcar un prieten apropiat. De fapt, fusese rivalul lui Clayton pentru mâna lui Whitney și, deși acesta îl considera un prieten drag și apropiat, Hugh se îndoia că soțul ei, Clayon, nutrea aceleași sentimente față de el. Hugh nu știa sigur de ce fusese invitat DuVille la o discuție în familie asupra unui subiect foarte intim.
- Încântătoare, rosti francezul surâzând fermecător. E unică, bănuiesc. După cele văzute mai devreme, nu cred că Stephen e chiar imun la farmecul ei.
Mulțumit că obținuse tot sprijinul la care sperase, Hugh se uită acum la Clayton Westmoreland, singurul membru al familiei care putea, dacă voia, să pună capăt oricărei intervenții cu care nu ar fi fost de acord.
- Alteță? întrebă el.
Ducele îl privi cu eleganță și spuse un singur cuvânt, clar și răspicat:
- Nu.
- Nu?
- La orice v-ați gândi, renunțați. Stephen nu s-ar bucura de amestecul nostru în viața lui intimă. Neluând în seamă oftatul soției sale și intenția ei de a-l contrazice, spuse în continuare: În plus, situația în care se află față de domnișoara Lancaster e deja foarte complicată și sortită eșecului.
- Dar și ție iți place de ea, nu? spuse Whitney cu disperare.
- Știind foarte puțin despre ea, îmi place, da. Oricum, mă gândesc și la interesul ei. Ar fi bine pentru toți să ne reamintim că, atunci când îi va reveni memoria și va realiza că Stephen a fost de vină pentru moartea logodnicului ei și că, din acel moment a mințit-o, nu cred că-l va plăcea la fel de mult. De fapt, cred că nici despre noi toți nu va mai avea aceeași părere când va veni ziua aceea.
- Se poate să fie puțin mânioasă și stânjenită atunci când va realiza că nu-l cunoaște pe Stephen decât de săptămâna trecută, interveni doctorul Whitticomb. Totuși, înainte de a se fi restabilit, arăta o preocupare deosebită pentru Stephen. Mă tot întreba dacă e supărat și-mi cerea să-i transmit că se simte bine. Asta arată o înțelegere cuprinzătoare a situației, lucru care o va ajuta să intuiască foarte repede de ce a fost mințita la început.
- Cum am spus și mai devreme, întări Clayon pe un ton hotărât, Stephen nu va agrea intervenția noastră în viața lui particulară. Dacă vreunul dintre noi ar intenționa să-l convingă să nu-i mai caute un soț, sau să-l influențeze în vreun fel în favoarea ei, va trebui să o facă în mod deschis. Astăzi. După aceea problema va trebui lăsată în mâinile, lui Stephen, ale domnișoarei Lancaster și ale soții.
Surprins că soția lui nu protestase, Clayton se întoarse spre ea, dorind să-i mulțumească pentru înțelegerea punctului său de vedere, dar că îl privea încruntată pe DuVille, iar acesta părea foarte bucuros dintr-un motiv necunoscut. Tocmai când avea loc acest schimb de priviri intră Stephen foarte grăbit.