Karlie
Hades s-a întors să se uite la mine. Îl puteam vedea încruntându-se, de parcă aş fi făcut parte dintr-o instituție mintală. Sărută-mă, ticălosule. Revendică-mă. Arată-i că sunt mai mult decât un mijloc prin care scapi de acuzaţiile CIA-ului. În loc să-mi exprim vocile întunecate, erotice şi jalnice, am coborât de pe insula bucătăriei şi mi-am aranjat rochia. Privirea lui Kevin se îndreaptă spre Hades.
—Te tratează cum trebuie, sora mea mai mică? a întrebat el, fără să-şi ia privirea de la Hades.
Mi-am dat ochii peste cap, în timp ce mi-am înfăşurat rochia în jurul meu.
— De-asta am eu grijă. Bine ai venit în secolul douăzeci şi unu, frate mai mare, i-am răspuns la aluzia că el fusese primul scos din burta mamei.
— Nu a fost un da, a subliniat Kevin.
— Mă tratează bine, aproape c-am oftat eu..
Uşa s-a deschis din nou şi stomacul mi-a picat, când am recunoscut o parte din bodyguarzii de la intrare. Pentru o clipă, am rămas nesigură de ce să fac.
— Oh, nu, a şoptit Joshua din prag. Va ieşi urât.
Kevin s-a apropiat de mine şi Hades a trecut în faţa mea. Amândoi se priveau unul pe altul ca doi prădători, pe cale să se sfâșie.
Chipul lui Kevin era inundat de furie, în timp ce-l privea pe Hades. Pulsul mi-a accelerat, iar gura mi s-a uscat. M-am clătinat, neștiind cum să previn baia de sânge. Joshua s-a repezit la Hades şi când m-am apropiat de Kevin, el își ridicase deja arma şi o îndrepta direct către Hades. Hades m-a tras în spatele lui. Indiferenţa îi sclipea în ochi. I-am căutat privirea în timp ce privea în faţă, dar n-am reuşit să mai citesc ceva în ea.
Era cu totul indiferent cu privire la faptul că cineva tocmai avea îndreptată o armă împotriva lui.
— Mută-ţi mâinile de pe ea, am zis, a mârâit Kevin, urmărindu-i braţul lui Hades în jurul meu.
Hades clătină din cap, iar atenţia îi reveni pe paznici şi pe Joshua.
— Hades, las-o pe Karlie să meargă cu Kevin. E cel mai bine așa, a încercat pașnic Joshua.
Ochii lui Hades clipiră:
— Ai făcut ceea ce ai vrut, Joshua. Dar ce vreau eu? La asta te-ai gândit?
Mi-am lăsat mâna în jos, inima mişcându-se la dimensiunea unei mingi mici, în timp ce cuvintele mi se scufundau. Ce voia? Mă dorea alături de el? Eram ridicolă. Și totuși, ar putea funcţiona asta vreodată?
— Nu am absolut nicio intenţie de a negocia cu vreunul dintre voi, a zis Hades, iar cuvintele lui picurau dispreţ, ca şi expresia. În ochii lui nu era niciun semn de apropiere pentru Joshua, angajat probabil de ani buni.
— Hades.., a încercat Joshua.
— Singurul motiv pentru care nu închei acest lucru chiar acum, este că spre deosebire de voi, ascult rațiunea. Tu şi el nu meritaţi riscul.
Kevin îi aruncă un zâmbet răsucit.
— Frumos discurs.
Din inerţie, am strâns bicepsul lui Kevin, îngrijorată de provocarea lui, dar Hades i-a întors aceeaşi cantitate de condoscendenţă.
— Veţi rămâne împreună o jumătate de oră, apoi paznicii au ordinul clar să evacueze oaspeţii neinvitaţi, a zis Hades cuprinzându-l cu privirea pe Kevin, iar cuvintele lui m-au iritat la culme.
Mă trata ca pe unul din angajaţii săi. El s-a îndepărtat, fără vreun alt cuvânt şi eu am făcut un semn către Kevin şi am ieşit pe hol după Hades.
— Ar fi trebuit să vorbeşti cu mine, referitor la plecarea lui Kevin de aici, nu să transformi lucrurile în felul tău de parcă suntem cu toții angajaţii tăi.
— Nu, a zis el fără să clipească.
Am încercat să-i citesc expresia, întrebându-mă dacă este îngrijorat că aş lăsa ceva să alunece din întâmplare.
— Înțeleg termenii și pot negocia, am încercat eu.
— Singura negociere este cea cu tatăl tău. Chiar dacă sosirea lui Kevin aici este indirect din cauza lui. Ştie să transforme lucrurile de acest gen în avantajul său, jucându-se cu mintea lui Joshua, încercând o aparentă negociere cu el.
— Tata a vorbit cu Joshua? m-am încruntat eu. De ce ar negocia cu el? Nu înţeleg.
— Ştiu că eşti tânără, de aceea toate discuțiile se poartă altundeva.
Cuvintele lui m-au lovit ca un bici.
— Nu da vina pe tinerețea mea pentru asta.
— Atunci nu-mi mai da motive s-o tot fac.
— Nu aveai aceeași părere acum douăzeci de minute, a venit replica mea facând aluzie la sărutul ce mi l-a dat, dar el se îndepărta deja, fără să se deranjeze să-mi răspundă.
Joshua
Am urcat treptele câte trei către palierul lui Hades, neavând starea necesară să aştept nici măcar zece secunde liftul. Când am ajuns la uşa biroului lui, am deschis-o, fără să mă deranjez să bat. L-am găsit pe Hades stând la birou şi pe Axel pe canapeaua de lângă perete. Axel bea scotch. Hades cerceta o grămadă de documente, arătând de parcă nu dădea vreo importanţă intrării mele surpriză. Pe biroul lui Hades, telefonul clipea de mesaje primite lui de la oamenii de la securitate. Hades fusese informat în tot acest timp. Chiar şi de intruziunea lui Kevin? De necrezut. Mânia proaspătă m-a străpuns, triplându-se în cantitate. Așadar mi-a fantomat mișcările. M-am apropiat, am luat telefonul şi i l-am trântit pe documentele pe care le studia.
— Vrei să-mi spui de ce te-ai mai deranjat să-l laşi pe Kevin să urce? m-am aplecat eu asupra lui.
Hades a răsucit o pagină din documentul său, refuzând să-i acorde prezenţei mele vreo importanţă. Axel a mai luat o gură din băutura sa.
— Vrei să-i spui tu sau o fac eu? întreabă Axel categoric, iar Hades era în continuare cu ochii la nenorocitul de document.
Axel m-a privit direct în ochi:
— N-ai trecut testul, Joshua.
Am avut viziuni chiar atunci: viziuni cu mine lovind peretele cu capul lui Axel. Viziuni cu lovituri mortale pe trăsăturile neînsufleţite ale lui Hades. Chestii de genul acesta.
Dar tocmai mi-am arătat cel mai nebunesc sfat- nu uitaţi să zâmbiţi, care trebuie să semene foarte mult cu începutul promiţător a unui episod psihotic.
— Te rog să mă luminezi, colegule dragă.
Hades a avut în sfârşit amabilitatea de a arunca documentul pe care îl citea pe birou. Și-a ridicat privirea spre mine.
— Când ai venit la mine, cu acele avertismente zilnice despre răpirea lui Karlie, nu te-am băgat în seamă. Pentru mine afacerile sunt afaceri şi nu le explic nimănui. Aşa că i-am lăsat sarcina lui Axel de a angaja detectivi, care să-ţi asigure spatele, dar şi să-ţi citească paşii şi ce fel de mâncare amestecă Ian pentru noi în vasul dezastrului.
Hades şi-a rostit discursul într-un mod real, de parcă recita reţeta unui fel de mâncare.
— Ian ştie să transforme lucrurile de acest gen în avantajul lui, să semene seminţe de dezordine şi discordie. Este talentul lui special. Am crezut că odată cu mărturisirea ta din seara precedentă, cu privire la întâlnirea ta cu el, înseamnă că realizezi şi tu asta.
Întregul meu trup fremăta de furie şi ameninţa să mă sufoce.
— Atunci de ce te-ai mai obosit să-l laşi pe Kevin să urce? am repetat șuierând cu dinţii strânşi.
Axel s-a ridicat, pășind în jurul biroului şi închizându-şi braţele.
— Ei bine, aici ai picat testul final.
— La dracu' cu testul, am zis arătând spre Hades.
— La dracu' cu toată această continuă răpire. Ian şi-a retras acuzațiile, nu va risca să revină asupra lor, având în vedere implicațiile şi istoricul lui în faţa judecătorilor. Am făcut toate astea ca să încetezi cu această mascaradă de răpire, încercând să te salvez. Am plecat la război pentru tine. Eram şi sunt dispus să ard. Pentru tine.
A venit rândul lui Hades să se ridice.
— După cum am spus, treaba ta era să te asiguri să-mi urmezi regulile. În timp util. Ceva, care, din fericire, nu a fost niciodată o problemă pentru tine, judecând după lipsa mamei tale de la uşă.
— Du-te dracului, Hades, mi-am târât eu degetele prin păr.
— Sunt deja acolo. Se numeşte viaţă.
— Deci ai avut încredere în mine în toţi aceşti ani, dar nu suficient cât să-mi iei în considerare sfaturile de acum? am zis către Hades.
— Corect, a zis Hades cu o sclipire în ochi.
— Inutil să spun că sarcinile ţi-au fost retrase, ca şi slujba din cluburile mele. Ai dovedit că nu poţi fi loial.
I-am zâmbit strâns.
— La dracu' cu banii şi sporturile vechi ale moştenirii lui Norman. Dacă trebuie să-ţi câştig încrederea, nu o voi face niciodată, pentru că există un singur lucru care poate să orbească un om ca tine, Hades. Dragostea.
— Nu răspund la teorii ipotetice, a mârâit el.
— Newsflash, eşti pe cale să o faci dac-o mai ţii mult pe Karlie aici. Trebuie să vezi asta.
— Ceea ce am avut nevoie a fost ca tu să fii de nenorocita mea parte.
— Sunt de partea ta, am mârâit eu.
Ne-am holbat unul la celălalt. El şi-a ridicat sprâncenele, ca şi cum ar spune: Ce mai stai, aştepţi pe Mesia? Șterge-o odată. Am avut un milion de lucruri pe care am vrut să i le spun şi totuși am zis:
— Nu e nevoie să-ţi chemi câinii de pază. Plec singur.
Am vrut să le trântesc tablourile de artă în faţă dar, din nou, am urmărit cum Hades se închisese centimetru cu centimetru, deși în ceea ce cu doar douăzeci de minute în urmă era al naibii de deschis în faţa prințesei New Yorkului. Ian Kind şi-a lăsat fiul să intre în club, știind că Hades nu-i va face nimic, în acelaşi timp să-l îndepărteze pe Hades de angajaţii lui loiali. Eu. Şi în ciuda reacției lui Hades, nu eram în regulă cu asta. Voiam să ajung la capătul acestui lucru. Înainte sau după ce Hades eşua cu această răpire? Numai timpul mi-o va spune, dar aveam două stimulente acum:
1. Să aflu ce ascunde în realitate Hades.
2.Chiar şi așa nu voi lucra pentru Ian Kind.
KEVIN
Întâlnirea mea cu Karlie a sângerat în mintea mea până noaptea târziu. I-am dat o grămadă de instrucțiuni și i-am pus o mulțime de întrebări, încercând s-o ajut cum să gestioneze situația. Știam deja: n-avea s-o facă. Mi s-a părut că a pleca și a o lăsa acolo, ar fi similară să îți lași copilul pe mâinile unei maimuțe neinstruite, dar știam că trebuie să plec dracului de-acolo, întrucât intruziunea mea eșuase.
Când m-am întors în camera mea, tot ce îmi doream era să-mi dau jos bocancii, să închid ochii și să mă prefac că asta va fi doar o altă noapte, în care pot apela la o cunoștință să mă detensioneze. Dar, desigur că nu a fost. Ne aflam în Boston, orașul natal al tatei și nu avusesem ocazia să-l vizităm până acum. Nici măcar tata nu o mai făcuse de ani buni și, cu siguranță, avea câteva amintiri pe care și le dorea uitate, sau adânc îngropate.
Știam că tata avea probleme cu somnul, în sensul că dormea doar patru-cinci ore pe noapte, deși numai mama vedea treaba asta cu ochi buni. Nu eram atât de idiot să nu știu că altele erau dedesubturile, cu atât mai mult cu cât dădeai de tata pe unde nu te așteptai, la ore cât mai nepotrivite din zi, dar mai ales noapte. Așa cum s-a întâmplat și în noaptea aceasta, când am avut surpriza de a-l găsi așteptându-mă în dormitorul meu, din casa din Boston.
— Bună seara, fiule.
Tata s-a întors din dreptul ferestrei de unde stătea, mișcările lui fiind unele netede și nonșalante. Între dinți avea un trabuc aprins și un pahar cu ceva puternic în mână.
— Ce faci aici?
Mi-am simțit maxilarul bătând în iritare. La norocul meu de astăzi și mama putea fi ascunsă în dulap, împreună cu toată familia.
— Așază-ți fundul, și-a îndreptat el atenția spre patul nederanjat.
— Sau? am zis provocator.
— Este simplu, a râs el și a continuat:
— Sau te voi face să fii extrem de incomod, îmbrățișându-te drept consolare. Pentru că de asta ai nevoie acum, fiule? își înclină el capul în lateral.
— O îmbrățișare?
M-am așezat, cu unul din bocanci deasupra așternutului. Fusesem îmbrățișat de tata mai puțin decât aș putea număra pe degete (fără să pun copilăria), dar ceva din expresia lui de acum, mă intriga. Știa ceva.
Totul?
— Acum, am luat loc și o să te întreb din nou. Ce cauți în camera mea?
— Mi-ai ignorat apelurile, a zis el.
— Am vorbit cu mama, înainte de cină.
Acesta era cel mai ciudat lucru din întreaga încercare misterioasă de-a tatei. Se ocupa de ceva și nu voia ca mama să audă? Tata s-a așezat la rându-i pe canapeaua mică de lângă fereastră. O urmă de îngrijorare mi-a ciupit pieptul. Tata avea mereu aerul constant al cuiva care tocmai i-a tras-o soției altuia, i-a golit seiful și i-a lăsat dovada pe pat. Acum părea surprinzător de sumbru. Iar sumbru însemna necazuri.
— Voiam să-ți vorbesc în privat.
— Clar, i-am căutat eu fața, căutând indicii.
— Știu totul, fiule.
Mi-am lăsat capul în mâini, coatele pe genunchi și am oftat.
— Alexei? Am întrebat.
— Nu.
— Joshua? am pufnit într-un amuzament fals.
Trebuie să-l fi sunat pe tata, ceea ce n-ar fi trebuit să mă suprindă. Tata s-a ridicat, umplând jumătatea de spațiu dintre noi. Nu am vrut nimic din ceea ce avea să-mi ofere acum; nu lecția, durerea, rușinea și toate celelalte sentimente care însoțeau aceste sentimente amestecate. Totuși, iată-l stând lângă mine pe pat.
— Ai observat la fel de bine ca mine, Joshua a înclinat să se îndoiască de adevărul servit de Hades și când mama ta mi-a zis că n-o să fii prezent la cină, m-am prins și l-am sunat.
Am înghițit fără cuvinte, am fost neglijent; mai ales că tot ce am putut vedea a fost scopul final, acela de a o lua pe Karlie de acolo. Fața îmi era îngropată în mâini și mă simțeam ca un copil prost și am urât fiecare minut. M-am ridicat și am mers spre fereastră, refuzând să-l înfrunt. Nu aveam control asupra situației și tot el mă învățase că nu poți negocia când te afli în dezavantaj.
Tata s-a ridicat și a venit spre mine. Mi-a așezat mâinile pe umeri. Mi-am lăsat capul în piept.
— Lasă-mă pe mine să mă ocup.
— Huh? m-am răsucit eu.
— Știu că ești îngrijorat pentru sora ta. Dar când am vorbit despre faptul că problemele copiilor mei sunt probleme de care doar eu trebuie să mă ocup, am vorbit serios. La urma urmei, eu sunt cel care a greșit aici. Eu am fost cel care a lăsat să se întâmple asta, din neglijență. Eu am fost cel care a tratat superficial acea donație a companiei Financial. Greșeala mea. Rambursarea mea, fiule.
Am apreciat asta. Am apreciat cum nu a permis ca mama să se îngrijoreze cu toate dedesubturile răpirii lui Karlie. Tata își asuma întreaga responsabilitate de cap al familiei. Unii oameni cred că florile și inimioarele sunt romantice. Eu cred că un ticălos care luptă cu înverșunare pentru familia lui și ia toate păcatele asupra lui, ca lor sa le fie bine, e mult mai real. Nu că acum ar fi vina părinților mei. Nici măcar a tatei, chiar dacă pentru o secundă a lăsat garda jos. Amândoi ne-au oferit o copilărie magnifică, nu doar din punct de vedere material, dar și o atmosferă de familie adevărată.
— Nu știi ce face din sufletul tău războiul cu ura interioară.
— Și tu știi?
Mi-a strâns ușor umărul, abținându-se să răspundă.
— Nu trebuie să fie așa, Kevin. Nu trebuie să pierzi nimic. Ceea ce s-a întâmplat nu te defineşte, mă auzi? Cândva m-am lăsat condus de emoţii negative.
S-a aplecat, periindu-mi părul negru de culoarea cernelii şi încruntându-se. Eram o imagine în oglindă a tatălui şi a fiului, cu aproape trei decenii între noi.
— Şi cum le-ai încheiat? am clipit eu.
Mi-a sărutat fruntea de parcă aş fi fost un copil mic, zâmbind:
— Le-am ucis.
Dragilor,
Video-ul de la media, împreună cu acțiunea de mascul alfa, sunt definitorii caracterelor lui Ian și Hades.. și da, un "pic" obsedată de Thomas Shelby, Peaky Blinders.😄😋
Cu multă dragoste,
Ellen Kind ❤️